Nicușor Dan - întrevedere la București cu Roberta Metsola: România are nevoie de întreg sprijinul

Președintele ales Nicușor Dan a avut miercuri seara o discuție informală cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, care efectuează o vizită în România.
'Am avut o discuție informală cu președinta Parlamentului European. România are nevoie de întreg sprijinul pe care îl poate obține în perioada următoare', a scris Nicușor Dan, pe rețeaua X.
Roberta Metsola a început miercuri o vizită de două zile în România.
Potrivit programului oficial anunțat pe site-ul Centrului multimedia al Parlamentului European, în cursul zilei de joi Roberta Metsola se va afla la Timișoara, la invitația primarului Dominic Fritz, pentru a primi Premiul 'Timișoara pentru Valori Europene'.
Roberta Metsola și Dominic Fritz vor avea un dialog cu 800 de elevi și studenți din Timișoara și din regiune despre Europa și provocările actuale.
Premiul 'Timișoara pentru Valori Europene', aflat la a doua ediție, este acordat personalităților internaționale care susțin activ valorile fundamentale ale Europei.
Roberta Metsola a fost apreciată pentru 'leadership-ul său ferm în momente de criză, sprijinul necondiționat pentru Ucraina și Moldova și eforturile sale continue pentru aderarea României la Spațiul Schengen'.
Premiul 'Timișoara pentru Valori Europene' este însoțit și de un premiu în bani în valoare de 30.000 de euro. Anul acesta, la solicitarea președintei PE Roberta Metsola, premiul în bani nu va fi încasat, urmând să fie realocat pentru ediția din 2026. AGERPRES/(AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* Roberta Metsola, mesaj după întâlnirea informală cu președintele ales Nicușor Dan
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/ VIDEO Curtea Constituțională a României a validat rezultatul alegerilor
Curtea Constituțională a României a validat joi rezultatul alegerilor prezidențiale. La ședința solemnă a CCR au fost prezenți președintele ales, Nicușor Dan, și președintele interimar al României, Ilie Bolojan.
Nicușor Dan: Principala amenințare - securitatea cibernetică; trebuie să am propria evaluare, voi discuta cu factorii responsabili
Președintele ales, Nicușor Dan, consideră că principala amenințare pentru țara noastră, în contextul conflictului de la graniță, este legată de securitatea cibernetică, dar a subliniat că va avea discuții cu factorii responsabili. 'În primul rând, trebuie să am o discuție cu responsabilii, să am propria evaluare pe unde s
Prezidențiale2025/ Nicușor Dan și Ilie Bolojan au ajuns la CCR; Curtea urmează să valideze rezultatul alegerilor prezidențiale
Președintele ales, Nicușor Dan, și președintele interimar Ilie Bolojan au ajuns, joi, la Curtea Constituțională, unde, începând cu ora 12:00, are loc ședința solemnă pentru confirmarea și validarea rezultatului alegerilor pentru funcția de președinte al României. Cei doi au fost întâmpinați de președintele CCR, Ma
Ministrul Justiției: Îndemn pentru maturitatea discursului, de a evita orice fel de demers care ar dezbina societatea
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a transmis, joi, un îndemn la responsabilitate, la maturitatea discursului public și pentru a evita orice fel de demers care ar dezbina mai departe societatea românească, după afirmațiile liderului AUR, George Simion, potrivit cărora l-a felicitat pe Nicușor Dan după câștigarea alegerilor pentru că nu și-a dorit
Prezidențiale2025/George Simion: CCR a continuat lovitura de stat; vă chem alături de mine azi și în următoarele săptămâni
Președintele AUR, George Simion, susține că 'CCR a continuat lovitura de stat' și îi cheamă pe susținătorii săi să fie alături de el 'azi și în următoarele săptămâni'. 'CCR a continuat lovitura de stat! Nu ne rămâne decât să luptăm! Vă chem alături de mine, azi și în următoarele săptăm&ac
Nicușor Dan: Sunt foarte optimist în privința relației cu Statele Unite
Relația României cu Statele Unite se va îmbunătăți, iar 'dubiile care au existat' se vor lămuri, a declarat joi președintele ales, Nicușor Dan. El a vorbit de întâlnirea avută cu reprezentanții Ambasadei SUA la București și a spus că aceasta va fi urmată de altele, arătându-se optimist în privința re
Prezidențiale2025/AUR: AEP și BEC refuză transparența și blochează accesul specialiștilor AUR la verificarea corectitudinii alegerilor
AUR afirmă că Biroul Electoral Central (BEC) și Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) refuză să permită accesul informaticianului desemnat de Alianța pentru Unirea Românilor în sistemul informatic de gestionare a procesului electoral, 'blocând astfel orice posibilitate de verificare independentă a corectitudinii votului'.
Prezidențiale2025/CCR a respins contestația formulată de George Simion; la ora 12:00 - ședința solemnă de validare a alegerilor (oficial)
Curtea Constituțională a României a respins, joi, în unanimitate, contestația depusă de liderul AUR George Simion privind anularea alegerilor câștigate de independentul Nicușor Dan. 'În ședința din data de 22 mai 2025, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea
David: Proiectele inițiate în educație pot fi implementate de mine sau de orice alt ministru bun
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat joi că proiectele inițiate pentru sistemul de învățământ sunt gândite pentru întreg sistemul și pot fi aplicate atât de el, cât și de un alt viitor ministru de resort. 'Proiectele inițiate în sistemul de educație nu sunt pentru mine, sunt proiecte pentr
Prezidențiale2025/ CCR a respins contestația formulată de George Simion (surse)
Curtea Constituțională a României a respins, joi, contestația depusă de liderul AUR George Simion privind anularea alegerilor câștigate de independentul Nicușor Dan, au declarat pentru AGERPRES surse din CCR. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Andreea Rotaru)
Nicușor Dan: Îmi doresc ca România să se întărească în interiorul ei și să fie mai activă în interiorul NATO și UE
Președintele ales, Nicușor Dan, a declarat joi că își dorește ca România să se întărească în interiorul ei și să fie mai activă în Uniunea Europeană și în Alianța Nord-Atlantică. Nicușor Dan a participat la evenimentul 'Black Sea and Balkans Security Forum', ediția a IX-a, context în care a fos
'Black Sea and Balkans Security Forum', dedicat securității în regiunea Mării Negre, la București
'Black Sea and Balkans Security Forum' - ediția a noua, eveniment dedicat problemelor de apărare, securitate și relații internaționale privind regiunea extinsă a Mării Negre și a Balcanilor, va avea loc joi și vineri în București. Forumul este organizat de New Strategy Center, în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale
Roberta Metsola - în România; primește Premiul Timișoara pentru Valori Europene
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, care efectuează o vizită în România, se află joi la Timișoara, pentru a primi Premiul Timișoara pentru Valori Europene. 'Sunt mândră să accept Premiul Timișoara pentru Valori Europene în numele Parlamentului European. Este un omagiu adus nu numai valorilor noastre
MAE își exprimă 'îngrijorarea deosebită' privind incidentul de securitate de la Jenin, Cisiordania
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) și-a exprimat 'îngrijorarea deosebită' într-o convorbire urgentă cu ambasadorul Israelului la București în urma incidentul de securitate care a avut