Prinţul Charles a spus că invadarea Ucrainei este ''o agresiune brutală''
Prinţul Charles, moştenitorul tronului britanic, a declarat marţi că invadarea Ucrainei de către Rusia reprezintă "o agresiune brutală" şi şi-a exprimat solidaritatea cu ucrainenii care se opun acestui atac, informează Reuters.
Fiul cel mare al reginei Elisabeta a II-a a făcut aceste declaraţii în timpul unui discurs prin care l-a comemorat pe parlamentarul britanic David Amess, asasinat anul trecut. Prinţul Charles a spus că acea crimă a fost "un atac la adresa democraţiei, societăţii deschise şi libertăţii însăşi", comparând-o apoi cu evenimentele din Ucraina.
"Vedem că aceleaşi valori sunt atacate astăzi în Ucraina într-un mod inadmisibil. Prin declaraţia de aici, ne exprimăm solidaritatea cu toţi aceia care se opun agresiunii brutale", a declarat prinţul Charles, în vârstă de 73 de ani.
Membrii familiei regale britanice se implică foarte rar în chestiuni politice, aderând în schimb la norma constituţională care stipulează că trebuie să rămână neutri.
Cu toate acestea, sâmbătă, prinţul William - fiul cel mare al prinţului Charles - şi soţia lui, Kate, şi-au exprimat solidaritatea cu poporul ucrainean, "care se opune cu mult curaj" invaziei ruseşti.
În 2014, prinţul Charles a stârnit o dispută diplomatică atunci când unele dintre declaraţiile sale private, conform cărora preşedintele rus Vladimir Putin "procedează cam la fel ca Hitler", au fost făcute publice.
Prinţul Charles a făcut acel comentariu după ce Rusia a anexat Peninsula Crimeea, stârnind critici din partea ministrului rus de Externe, care a spus că astfel de declaraţii sunt "inacceptabile, scandaloase" şi afectează imaginea viitorului monarh al Marii Britanii. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Trupa indie rock a actorului Ryan Gosling revine în activitate după o pauză de 17 ani
Dead Man's Bones, trupa indie rock a actorului Ryan Gosling, urmează să lanseze muzică nouă, la 17 ani după apariția pe piață a singurului album al acestui duo, informează DPA. Noua producție muzicală a acestei trupe va fi lansată marți, 27 octombrie, potrivit unui videoclip distribuit pe Instagram de soția lui Ryan Gosling, actrița Eva Me
Prințul William, invitat-surpriză într-un talk-show, a vorbit despre filme și despre vremea când voia să se facă DJ
Prințul William a vorbit despre cât de mult îi plac filmele lui Christopher Nolan, precum și despre faptul că, la un moment dat, și-a dorit să devină DJ cu prilejul participării, vineri, la emisiunea BBC Graham Norton Show pentru a promova Earthshot Prize, un premiu care recompensează soluții inovatoare legate de mediu, informează Reuters.
Un sanctuar din Portugalia oferă o nouă viață elefanților crescuți în captivitate
Departe de arena circului, o nouă viață a început pentru Julie, o femelă de elefant în vârstă de aproximativ 45 de ani, care descoperă libertatea pe colinele de lângă Alentejo, în sudul Portugaliei, într-un sanctuar care și-a deschis porțile în vara acestui an, informează AFP. 'Aici, elefantul este
Meghan, ''bulversată'' de acuzațiile împotriva tatălui ei privind deținerea unor materiale de pornografie infantilă
Meghan, soția prințului Harry, a spus că este ''profund bulversată'' de acuzațiile împotriva tatălui ei, Thomas Markle, privind deținerea unor materiale de pornografie infantilă, dezvăluite vineri de presa britanică, informează AFP. Într-un interviu pentru tabloidul american Daily Mail, Thomas Markle, de 82 de ani,
Justin Bieber la Seul, într-o vizită surpriză
Starul pop canadian Justin Bieber a sosit vineri la Seul într-o vizită surpriză, fiind prima sa călătorie în Coreea de Sud după aproximativ 13 ani, transmite Yonhap. Bieber a anunțat sosirea sa pe rețelele de socializare, postând mesajul
Primul lungmetraj generat cu AI în China intră în cinematografe
Primul lungmetraj din China realizat în întregime cu ajutorul inteligenței artificiale (AI) va fi lansat în cinematografe vineri, un test pentru această industrie în plină expansiune, transmite AFP. Reacțiile la acest lungmetraj generat cu AI se anunță, însă, mixte, vânzările de bilete fiind sub așteptări.
Franța / Un nou premiu literar recompensează operele scrise cu AI
Organizatorii unui nou premiu literar în Franța, botezat Prix Pascal și prezentat drept prima distincție de acest gen care recompensează o operă scrisă cu ajutorul inteligenței artificiale (AI), a lansat miercuri un apel la candidaturi, informează AFP. ''Premiul este deschis tuturor persoanelor care scriu în franceză, oriunde în spați
Papa Leon al XIV-lea: Sub 'armura' lor, adolescenții vor să iubească și să fie iubiți
Papa Leon al XIV-lea a lansat joi un apel pentru ca tinerii să fie ajutați să-și găsească locul în lume, în cadrul discursului său adresat participanților la Congresul Internațional pentru Pastorația în Școli și Universități, care se desfășoară în prezent la Vatican, informează agenția de presă ANSA. 'Sub armura pe care atât d
O replică împodobită cu pietre prețioase a Mănușii Infinitului din universul Marvel, scoasă la licitație în Abu Dhabi
O replică a Infinity Gauntlet (Mănușa Infinitului), un artefact cu puteri care apare în filmele Marvel și în benzile desenate Marvel, va fi scos la licitație pe 8 decembrie în Abu Dhabi, au anunțat joi Julien's Auctions și East Continental Gems, potrivit Reuters. Mănușa supradimensionată, încrustată cu șase giuvaiere care reprezintă
Actorul german August Diehl va fi recompensat cu premiul cinematografic Europa
Actorul german August Diehl, cunoscut pe plan internațional datorită rolului interpretat în filmul 'Inglorious Basterds' ('Ticăloși fără glorie'), regizat de Quentin Tarantino, va fi recompensat cu premiul cinematografic Europa, informează DPA. În vârstă de 50 de ani, el va primi acest premiu întrucât este unul din
Actrița Judi Dench: 'Nu pot să urc pe scenă, nu pot să joc într-o piesă, nu pot să citesc'
Actrița britanică Judi Dench a declarat că nu mai poate să lucreze ca actriță din cauza problemelor de vedere, informează joi DPA/PA Media. Judi Dench, de 91 de ani, a fost diagnosticată în 2012 cu degenerescență maculară legată de vârstă (AMD), o afecțiune care îi îngreunează recunoașterea chipurilor. 'Nu pot să urc
Coreea de Sud/ Operațiune reușită de salvare a unui rechin blocat într-un canal artificial
Un rechin care a devenit o atracție după ce a petrecut mai mult de o lună blocat într-un canal artificial din orașul portuar Busan din Coreea de Sud a fost condus cu succes înapoi în mare, miercuri, după două tentative eșuate de salvare, a anunțat Ministerul Oceanelor, transmite Reuters. Rechinul, supranumit 'Bukangi', a fost
Prințul Harry spune că vrea să se împace cu familia regală britanică
Prințul Harry a spus, într-un interviu pentru revista GQ, că speră să se împace cu regele Charles și cu restul familiei, de care s-a distanțat atunci când s-a mutat în Statele Unite în urmă cu șase ani, informează Reuters. Harry, în vârstă de 42 de ani, este fiul cel mic al regelui Charles al III-lea și a provo
Editorii germani îi cer Comisiei Europene să suspende modificările planificate de Meta, considerându-le o amenințare la adresa jurnalismului
Asociația Federală a Editorilor Digitali și a Editorilor de Ziare din Germania (BDZV) și Asociația Media a Presei Libere (MVFP) i-au cerut Comisiei Europene să analizeze și, pentru moment, să blocheze o modificare planificată a termenilor și condițiilor de utilizare ale Meta, compania care deține rețeaua de socializare Facebook, informează DPA. Modificarea urm
O femeie a murit în urma unui atac al unui rechin în Africa de Sud
O femeie a murit marți după ce a fost atacată de un rechin în timp ce înota în apele din proximitatea orașului KuGompo din provincia Eastern Cape a Africii de Sud, a relatat postul public de televiziune SABC, citat de Reuters. Municipalitatea Buffalo City, al cărei centru se află în orașul KuGompo, a transmis într-un mesaj pe rețe













