logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

INTERVIU Avram Iancu: Mă bucur că un om de la poalele Parângului are puterea de a performa la nivel mondial

Imagine din galeria Agerpres

Polisportivul român Avram Iancu a reuşit să câştige aprecierea lumii întregi şi titlul "Perfomance of the Year", după ce, anul trecut, a înotat 18 ore şi 30 de minute împotriva curentului pe Dunăre, parcurgând astfel 26 de kilometri în amonte, pe fluviu.

Organizaţia Mondială de Înot în Ape Deschise - World Open Water Swimming Association (WOWSA) a apreciat reuşita bibliotecarului din Petroşani, iar în urma votului exprimat pe site-ul asociaţiei acesta a obţinut titlul mondial de "Performance of the Year" (2021).

Potrivit înotătorului, este pentru prima dată în istoria premiilor WOWSA când acest titlu ajunge în România.

Avram Iancu vorbeşte, într-un interviu acordat AGERPRES, despre premiul obţinut, antrenamentele sale, despre familie sau obiceiurile zilnice, dar şi despre proiectele pe care şi le-a propus în acest an.


AGERPRES: Avram Iancu, ai reuşit să aduci în România, în premieră, titlul de "Performance of the Year" la înotul în ape deschise, după ce ai înotat în contracurent pe Dunăre mai bine de 18 ore. Ce înseamnă pentru tine acest premiu?

Avram Iancu: Este un premiu foarte important la care râvnesc foarte mulţi înotători din lume. Nu este uşor să fii nominalizat la un astfel de premiu, cu atât mai mult să-l şi câştigi. Să realizezi, la un moment dat, cea mai mare performanţă din lume la înotul în ape deschise este un apogeu al muncii pe care ai desfăşurat-o ani în şir, o încununare cu succes a unei cariere frumoase pe care şi-ar dori-o foarte mulţi sportivi. Mă bucur că am reuşit să aduc acest premiu în România şi că am putut demonstra că un om de la poalele Muntelui Parâng are puterea de a performa la nivel mondial. Le mulţumesc, totodată, şi românilor care au apreciat nominalizarea mea de către WOWSA şi au votat pentru această reuşită despre care pot spune acum că este una comună - a mea şi a susţinătorilor mei.

 



 

AGERPRES: De unde pasiunea pentru înot?

Avram Iancu: Înot de la vârsta de 10 ani, dar niciodată nu am făcut înot de performanţă în sensul de a participa la concursuri în bazin. Îmi aduc aminte de primele momente: mă aflam cu mama la Băile Herculane, în celebrele concedii de tratament balnear de 18 zile. În piscina hotelului am reuşit să plutesc, pentru prima dată, independent, pe luciul apei. Dintotdeauna m-am simţit excelent în apă, iar acest lucru s-a văzut în anii care au urmat.

AGERPRES: În urmă cu opt ani ai deschis calea unor perfomanţe deosebite pentru înotul românesc în ape deschise, atunci când, la a patra încercare, ai reuşit să străbaţi Canalul Mânecii. De unde această idee, de a traversa înot Canalul, şi câtă muncă a trebuit să depui pentru a învinge în această confruntare?

Avram Iancu: Aşa este, în 7 august 2014, deveneam primul român care "ataca" înot o mare şi celebră strâmtoare a lumii - Canalul Mânecii, pornind atunci, cred eu, o revoluţie a înotului românesc în ape deschise. Am înotat fără costum de neopren, aşa cum s-a întâmplat prima dată în urmă cu 200 de ani, când Canalul Mânecii a fost străbătut înot de soldatul francez Jean Salatti, deportat în Anglia după bătălia de la Waterloo. În ceea ce mă priveşte, totul a pornit după ce am citit o carte în care se relata istoria traversărilor înot ale Canalului Mânecii. Mi-am spus că şi noi, românii, putem face acest lucru şi iată că nu m-am înşelat.

 



 

AGERPRES: Au urmat apoi alte performanţe: înotul pe tot parcursul Dunării, înotul de la Sulina la Istanbul, de-a lungul ţărmului Mării Negre, confruntarea, din nou, cu Dunărea. Cum ai abordat aceste provocări?

Avram Iancu: După marea reuşită de la Canalul Mânecii am observat că o parte însemnată a românilor rezonează cu ceea ce fac eu. A fost un parcurs firesc ca, în timp, să-mi doresc să realizez şi alte curse de înot extreme. Am reuşit să înot, în premieră mondială, tot fluviul Dunărea în 89 de zile, fără costum de neopren, mergând pe urmele 'Pilotului de pe Dunăre' din cartea lui Jules Verne. Sunt primul şi singurul om care a înotat un fluviu fără să folosească un costum de protecţie. Nu a fost uşor, am avut destule peripeţii, dar şi pericole de înfruntat. Am înotat chiar şi cu o rană deschisă pe piept, după ce m-am lovit de un ciot de lemn aflat pe fundul apei.

AGERPRES: Înotul nu este singura ta pasiune. Ultramaratonul de la Cercul Polar de Nord a arătat că Avram Iancu are şi alte calităţi. De ce ai ales şi o astfel de provocare?

Avram Iancu: În timpul fără de sfârşit în care am parcurs înot toată Dunărea, mi-au trecut prin cap nenumărate idei şi întrebări. Una dintre ele a fost aceasta: oare un om care înoată 3.000 de kilometri poate să termine şi celebra cursă de 620 de kilometri de la Cercul Polar? Ca să aflu răspunsul a trebuit să merg acolo şi să văd. În anul 2019 nu doar că am terminat această cursă, dar am şi urcat pe treapta a treia a podiumului. Deci, se poate! Obişnuit fiind să înot fără costum de neopren în cele mai reci ape, am reuşit să rezist şi la temperaturi de minus 30 de grade. Concurenţii, oameni dârji, se sprijină unul pe celălalt, la nevoie. La Cercul Polar nu am înotat, dar am alergat pe un fluviu îngheţat, trăgând după mine o sanie de 25 de kilograme în care aveam echipamentul de concurs.

AGERPRES: Ai deschis şi drumul unei competiţii "Parângul Night Challenge", la Petroşani. Dintr-o cursă locală, acum a devenit una foarte cunoscută. Sunt zeci de atleţi care aleargă noaptea spre vârful Parângul Mic. Cum e această cursă?

Avram Iancu: Este o cursă la fel de neobişnuită, ca şi celelalte ale mele. Este o cursă verticală, ce se desfăşoară pe timp de noapte, la lumina lanternelor frontale. Ea constă în parcurgerea unui traseu de 4, 5 km, doar în sus, spre vârful Parângul Mic, cu o diferenţă de nivel de 1.000 de metri. Se pleacă de la intrarea în Pârtia B, din staţiunea Parâng, şi se ajunge până pe vârful Parângul Mic, la 2.074 m. Se aleargă sau se împinge în beţele schiurilor de tură. Finalul cursei merită tot efortul. De sus, concurenţii au parte de o privelişte de vis oferită de panorama oraşelor Văii Jiului, luminate în noapte. Anul acesta vom marca ediţia a noua, iar cursa este stabilită pe 5 martie.

AGERPRES: Să vorbim puţin şi despre omul Avram Iancu. Ce faci într-o zi obişnuită? Cum se desfăşoară viaţa bibliotecarului din Petroşani?

Avram Iancu: De regulă, vorbesc mai puţin despre mine. Mă trezesc şi-mi fac înviorarea în apele reci ale pârâului Maleia, care curge prin spatele casei mele. Apoi îmi duc soţia la serviciu şi pe cele trei fetiţe la şcoală, iar la final ajung la Biblioteca Municipală din Petroşani, acolo unde lucrez. Nu am un meniu pretenţios: mănânc brânză de la momârlanii din Valea Jiului, găini de la Mintia şi roşii crescute la mine în curte. Îmi place să cultiv şi să îngrijesc roşiile. Patru luni pe an am independenţă din punctul acesta de vedere şi sunt tare mândru de asta. Mă pasionează mersul cu bicicleta, alerg pe munţii din jur, îmi place să văd un film bun. Familia este însă pe primul plan, în tot ceea ce fac!

AGERPRES: Spuneai că familia este suportul principal al acţiunilor tale. Cum reacţionează fetele tale, soţia, rudele atunci când anunţi un nou proiect?

Avram Iancu: Fetele sunt întotdeauna mândre de mine. Soţia s-a obişnuit cu "nebuniile" mele. Mă bucur şi apreciez faptul că nu se opune acestora. Aş putea spune că am sprijinul întregii familii, iar suportul acesteia este hotărâtor în reuşitele mele.

AGERPRES: Lacul din spatele casei tale, Lacul Ştiurţ, a devenit celebru odată cu tine. Nu este singurul loc în care înoţi. Cât timp te pregăteşti pentru a duce la bun sfârşit o nouă provocare?

Avram Iancu: Dacă acest lac ar avea gură, ar povesti despre nenumăratele ore de antrenament petrecute acolo. Anul trecut am înotat o noapte întreagă pentru pregătire. Este imposibil să faci performanţă fără foarte multă muncă. Antrenamentele mele cresc în intensitate, gradual, de la o oră la 24 de ore, în funcţie de obiectiv. Mă antrenez indiferent de vreme, de zile, de momentul acestora. Nu contează că este gheaţă pe lac - se poate sparge sau tăia cu drujba, pentru că am făcut şi lucrul acesta. Mă bucur că munca şi rezultatele mele sunt un exemplu pentru cei mai tineri, deoarece cred că i-am influenţat pozitiv pe mulţi dintre ei.

AGERPRES: Ce urmează pentru Avram Iancu?

Avram Iancu: Anul 2022 va fi unul plin de provocări. Îmi doresc să fiu sănătos şi să traversez înot Lacul Balaton, din Ungaria. Avram Iancu are datoria morală să cucerească acest lac! Şi îmi mai doresc să înot tot Braţul Chilia, pe Dunăre. Braţele Sulina şi Sf. Gheorghe le-am înotat deja şi cred că ar fi frumos să le termin pe toate trei. În final, aş vrea să le mulţumesc tuturor compatrioţilor mei pentru încredere şi sprijin!

***
Avram Iancu este cunoscut pentru performanţele sale sportive, printre acestea înscriindu-se traversarea înot a Canalului Mânecii, în august 2016. În vara anului 2017, Avram Iancu a înotat întreg cursul Dunării, pe o distanţă de 2.860 de kilometri. Pe lista reuşitelor sale mai este înscrisă traversarea Mării Negre, în toamna lui 2018, când a înotat 680 de kilometri, de-a lungul ţărmului, de la Sulina la Istanbul, timp de 60 de zile. În toate aceste provocări, bibliotecarul din Petroşani nu a folosit costum de neopren. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Blada, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO

Afisari: 327

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 22-10-2026 15:51

Accident pe Podul Pipera: Un șofer a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB

Traficul rutier se desfășoară sub îndrumarea polițiștilor pe Podul Pipera, unde conducătorul unui autovehicul a pierdut controlul asupra volanului și a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB. Potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere, în urma accidentului, trei persoane au fost transportate la spital pentru acorda

Social 22-10-2026 12:30

Reprezentanții forțelor de ordine îndeamnă la comportament civilizat în timpul pelerinajului de Sfântul Dimitrie cel Nou

Reprezentanții forțelor de ordine au îndemnat, joi, la un comportament civilizat cu ocazia pelerinajului de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor (18 - 28 octombrie). Reprezentanții Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului Buc

Administratie 22-10-2026 12:20

Franța raportează primul caz de infectare cu virusul Shamonda la om; pacientul a decedat

Autoritățile sanitare franceze au anunțat joi că au detectat, pentru prima dată, virusul Shamonda - care afectează de obicei animalele de fermă - la un pacient care a decedat ulterior. Autoritățile au precizat că, în acest stadiu, 'nu s-a identificat niciun risc sanitar pentru populația generală', transmit agențiile Reuters și AFP. Virusul Shamon

Administratie 22-10-2026 12:07

Bihor: Interes crescut al orădenilor pentru programul de bugetare participativă - 39 de proiecte validate de primărie

Primăria Oradea a anunțat joi că aproape 71% din proiectele propuse de orădeni în cadrul bugetării participative din acest an au fost validate, comparativ cu 54% în anul 2025, demonstrând interesul manifestat de orădeni față de acest program, ajuns la a șasea ediție anuală. 'De-a lungul anilor, cetățenii au demonstrat că

Social 22-10-2026 11:51

Cluj: Proiect de peste 2,5 milioane de lei din fonduri europene pentru victimele violenței domestice

Consiliul Județean (CJ) Cluj a aprobat, în ședința de joi, participarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC Cluj), în calitate de partener, în cadrul proiectului 'VENUS II - AEQUILIBRIUM - Măsuri de sprijin integrate pentru victimele violenței domestice', care are o valoare de peste 2,5 milioane lei.

Administratie 22-10-2026 11:22

Tulcea: Site-ul Primăriei municipiului, indisponibil temporar

Site-ul oficial al Primăriei municipiului Tulcea este indisponibil, începând de joi, pentru preveni apariția unor probleme de securitate, în contextul identificării unor vulnerabilități critice la nivelul tehnologiei PHP. Primarul Ștefan Ilie a declarat, pentru AGERPRES, că decizia preventivă de suspendare a activităț

Social 22-10-2026 10:56

Iași: Doi bărbați au murit, altul transportat la spital în stare gravă după un accident în Soci

Două persoane au murit și o alta a fost rănită într-un accident produs în cursul dimineții de joi în localitatea Soci, comuna Miroslovești, a informat ISU Iași. Potrivit sursei citate, Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost sesizat, printr-un apel la Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la

Social 22-10-2026 10:40

Arad: Restricție de circulație pentru TIR-uri, vineri, pe teritoriul Ungariei

Autovehiculele de transport marfă de peste 7,5 tone nu vor putea circula, vineri, pe teritoriul Ungariei, pe timpul zilei, din cauza unei restricții anunțate de autorități cu ocazia unei sărbători naționale, astfel că polițiștii de frontieră avertizează că șoferii vor trebui să oprească în parcările din zona de graniță. Potrivit unui com

Social 22-10-2026 10:35

Meteo: Vreme închisă, vânt și ploi în București, în următoarele 48 de ore

Vremea intră într-un proces de răcire la nivelul Municipiului București, în următoarele 48 de ore, cu vânt slab până la moderat și ploi, în unele intervale sub formă de aversă, se arată în prognoza de specialitate, publicată, joi, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, &ic

Social 22-10-2026 10:25

Prahova: Loteria Română - plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale

Loteria Română a transmis o plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale, a informat, joi, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu. 'Loteria Română a trimis Primăriei Ploiești și tuturor primăriilor care au interzis păcănelele o plângere prealabilă privind desființarea păcă

Social 22-10-2026 10:12

ANM: Ploi și intensificări ale vântului în întreaga țară, până vineri seara

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului, valabilă în întreaga țară, până vineri seara. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 22 octombrie, ora 10:00 - 23 octombrie, ora 21:00, va ploua în cea

Administratie 22-10-2026 09:02

Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect

Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect al județului Neamț, informația fiind confirmată, joi, de către aceasta, pentru AGERPRES. 'Demisia este trimisă, dar nu produce efecte juridice până când nu se emite Hotărârea de Guvern', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Apostol. Aceasta a spus că

Administratie 22-10-2026 08:40

Acord de înfrățire București - Kiev, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General

Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de marți, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. Conform acordului, părțile vor promova r

Social 22-10-2026 08:05

Hunedoara: Protestul minerilor de la Vulcan s-a încheiat

Protestul minerilor care s-au autoblocat, timp de aproape două zile, în subteranul minei Vulcan, din Valea Jiului, s-a încheiat în cursul nopții de miercuri spre joi, iar activitatea a revenit la normal, după ce protestatarii au primit asigurări că revendicările lor vor fi soluționate. Minerii au discutat cu secretarul de sta

Social 21-10-2026 21:33

MAE/ Atenționare de călătorie: Franța - numeroase manifestații și acțiuni de blocare a traficului, sâmbătă, în mai multe orașe

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că sâmbătă, 24 octombrie, sunt anunțate numeroase manifestații și acțiuni de protest în mai multe orașe de pe teritoriul Franței. Mobilizările ar urma să inclu