Timiş/Dr. Cristian Oancea: La noi, dominantă este tulpina Delta; sperăm să ajungem la o imunitate de grup

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" din Timişoara dr. Cristian Oancea, a declarat, joi, că dominantă este, încă, tulpina Delta a coronavirusului şi speră ca după valul cinci al pandemiei să se ajungă la o imunitate de grup.
Aceasta ar transforma pandemia într-o viroză comună sau o gripă, a spus medicul, care şi-a argumentat afirmaţia în cadrul unei întâlniri a managerilor spitatelor din judeţ cu subprefectul Ovidiu Drăgănescu, dedicată pregătirii valului cinci pandemic.
"Din datele pe care le avem, 40% - 41% din populaţia eligibilă este vaccinată, avem aproape 1.800.000 de români care au trecut prin boală; întrebarea este câţi au trecut neoficial prin boală. Este un număr imens de infectări pe zi în Anglia, Franţa, Germania, Italia, cu care se confruntă vestul Europei. Dacă şi la noi va fi aşa ceva, vă daţi seama că după acest val Omicron mai mult sau mai puţin ne vom ciocni de acest SARS CoV-2. Important este dacă vei fi sau nu vaccinat, dacă ai sau nu comorbidităţi care să fie compensate. Raportat la perioada de incubaţie, care este foarte redusă comparativ cu fostele tulpini, raportat la indicele mare de transmisibilitate şi rapiditatea cu care se transmite şi, bineînţeles, la vaccinarea care e deficitară la noi în ţară, putem să prognozăm că după acest val vom avea o imunitate de grup, însemnând peste 80%, aşa cum spun specialiştii epidemiologi", a detaliat pneumologul Cristian Oancea.
De aceea, el speră ca valul cinci să nu fie agresiv pe formele severe, ci mai mult cu forme uşoare şi moderate. De aceea, s-a recurs şi la strategia de a înfiinţa în judeţul Timiş opt centre de evaluare pentru cazurile care nu prezintă risc şi sunt uşoare şi moderate.
"Speram ca după acest val să ne confruntăm cu acest SARS CoV-2 ca şi cu gripa. Avem tratamente curative însemnând anticorpi monoclonali şi medicaţie curativă, avem şi vaccinurile, în acest moment am avea arsenalul terapeutic şi experienţa pe care au dat-o aceşti doi ani să transformăm această pandemie într-o viroză. Dar e mai bine să previi decât să tratezi", a arătat Cristian Oancea.
Pneumologul a mai menţionat că spitalul pe care-l conduce nu a trimis niciun pacient pentru tratament în străinătate, în valul patru.
"La noi, încă este Delta dominantă, Omicron nu a ajuns încă. Cel puţin simptomatic şi după modul de răspândire, în spitalul nostru avem Delta, nu avem suspiciuni că am avut Omicron, dar probabil o să avem în perioada următoare. (...) De la 'Babeş' nu a fost trimis niciun bolnav în străinătate pe valul patru", a încheiat dr. Cristian Oancea. AGERPRES/(A - autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
INSP: 125 de cazuri noi de COVID-19 în ultima săptămână, în creștere cu 108,3%
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a informat marți că, în perioada 26 mai - 1 iunie, au fost înregistrate 125 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în creștere cu 108,3% față de săptămâna precedentă. Potrivit INSP, 43 dintre aceste cazuri noi sunt la pacienți reinfectați, testați pozitiv la o p
Iași: Rinichii unei persoane aflată în moarte cerebrală au salvat viețile a două persoane în stare critică
Medicii de la Spitalul 'Dr.C.I. Parhon' din Iași au efectuat două noi intervenții de transplant renal de la o persoană aflată în moarte cerebrală, după ce familia acestuia a trecut peste propria durere și a decis să salveze alte vieți. Purtătorul de cuvânt al Spitalului 'Dr.C.I.Parhon', conf.univ.dr Ionuț Nisto
Mureș: Fetiță de 14 ani, beneficiara celui de-al treilea transplant de cord efectuat în ultimele zile la IUBCvT
O fetiță de 14 ani din Teleorman este beneficiara celui de-al treilea transplant de cord efectuat în ultimele zile la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureș, inima fiind prelevată de la un băiat de 15 ani din județul Iași, victima unui traumatism cerebral. 'În cursul zilei
Mihălțan: Produsele din tutun și nicotină, promovate sub forma unor gadgeturi inofensive - riscuri grave
Produsele din tutun și nicotină, promovate 'adesea' sub forma unor gadgeturi 'inofensive', ascund riscuri 'grave' asupra sănătății copiilor, a declarat, sâmbătă, președintele Societății Române de Pneumologie, Florin Mihălțan, cu prilejul
Mahler: Mecanismele care induc dependența de tutun se creează prin asocierea cu anumite obiceiuri, locuri, persoane
Mecanismele care induc dependența de tutun se creează în creier prin asocierea cu anumite obiceiuri, anumite locuri, chiar anumite persoane, a declarat, sâmbătă, medicul pneumolog Beatrice Mahler cu prilejul Zilei Mondiale Fără Tutun.
Eveniment dedicat susținerii persoanelor cu hemofilie, în Parcul Izvor
Asociația Română de Hemofilie va organiza sâmbătă, în alveola Parcului Izvor, evenimentul 'Hemofilia Bike - Astăzi pedalezi pentru mine - Mâine pedalăm împreună', o inițiativă dedicată susținerii persoanelor care trăiesc cu tulburări de sângerare. Potrivit unui comunicat de presă al Asociației Rom&ac
Șefa UPU-SMURD Brașov: Nu avem protocoale cu spitalele din județ; este o lacună legislativă
Șefa UPU-SMURD Brașov, dr. Cristina Vecerdi, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că există un vid legislativ care afectează bugetul acestei structuri medicale de la Spitalul Județean Brașov prin faptul că personalul medical tratează pacienți de la alte spitale cu costuri pe care, de multe ori, nu le poate deconta. Mai mult, po
Asociația Farmaciilor și Farmaciștilor - apel pentru susținerea antreprenorilor printr-o politică fiscală 'responsabilă și eficientă'
Antreprenorii români din domeniul farmaceutic au făcut vineri un apel către viitorul Guvern pentru o politică fiscal-bugetară 'responsabilă, care nu împovărează' și mai mult bunii plătitori de taxe, precizând că susțin menținerea cotei unice de impozitare și a nivelului actual al TVA. 'Orice mărire de taxe va afecta profund capaci
Alba: Zeci de copii, inclusiv băieți, vaccinați anti-HPV în primele cinci luni din 2025
Aproape 240 de persoane, printre care și 80 de copii între 11 și 14 ani, s-au vaccinat anti-HPV în acest an în județul Alba, printre acestea regăsindu-se și 35 de băieți, potrivit informațiilor transmise, vineri, la solicitarea AGERPRES, de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. 'De la începutul anului, sunt 236 de persoane
Cursa caritabilă Race for the Cure - pe 15 iunie, la București; zeci de vedete se alătură campaniei
Zeci de vedete se alătură, în acest an, Fundației Renașterea pentru a susține cursa caritabilă Race for the Cure în România, care va avea loc pe 15 iunie, la București, eveniment dedicat conștientizării importanței prevenției și combaterii cancerului de sân și de col uterin. Reprezentanții Fundației Renașterea au anunța
Specialiști: Hipertensiunea Arterială Pulmonară - o urgență medicală care solicită acțiune imediată
Hipertensiunea arterială pulmonară (HTAP) este o boală rară, progresivă și invalidantă, care afectează grav viața pacienților, are un prognostic sever și o rată ridicată de mortalitate și rămâne adesea nediagnosticată timp de ani de zile, în ciuda impactului devastator asupra calității vieții și speranței de viață, arată specialiștii.
Ialomița: Blocul Operator al Spitalului Județean Slobozia, dotat cu echipamente de peste 40 milioane lei
Noul Bloc Operator al Spitalului Județean de Urgență Slobozia, finalizat anul acesta, va fi dotat cu echipamente de peste 40 milioane lei, achiziționate cu finanțare obținută prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), a informat președintele Consiliului Județean, Marian Pavel. ''Astăzi am recepționat încă o parte din do
PMB: Consultații gratuite pentru studentele de la universități din rețeaua ASSMB, în domeniile ginecologie și planificare familială
Studentele din universitățile de stat aflate în rețeaua ASSMB beneficiază, din această săptămână, de consultații gratuite în două noi specialități - ginecologie și planificare familială, informează Primăria Municipiului București. Un protocol în acest sens a fost încheiat între Direcția de Medicină Școlară a ASSMB (Administr
Medici: Analizele periodice pot face diferența între un diagnostic precoce și o boală descoperită prea târziu
București, 28 mai /Agerpres/ - Analizele de sânge uzuale, făcute periodic, pot face diferența între un diagnostic precoce și o boală descoperită prea târziu, susțin specialiștii care afirmă că acest demers este esențial, în special pentru persoanele de peste 65 de ani, categoria cea mai vulnerabilă în fața afecțiunilor oncologice.
INSP: 60 de cazuri noi de COVID-19 în ultima săptămână, în scădere cu 15,5%
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a informat marți că, în perioada 19 - 25 mai, au fost înregistrate 60 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în scădere cu 15,5% față de săptămâna precedentă. Potrivit INSP, 19 dintre aceste cazuri noi sunt la pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă