VIDEO Şeful CNCAV: Capitala a ajuns la o rată de acoperire vaccinală de aproape 47%

Municipiul Bucureşti este la aproape 47% rată de acoperire vaccinală din populaţia rezidentă eligibilă cu vârsta peste 12 ani, a declarat, marţi, Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2.
"Municipiul Bucureşti este în momentul de faţă la aproape 47%, mai exact 46,7% acoperire vaccinală. Sunt, de altfel, 10 judeţe care au o rată de acoperire vaccinală de peste 30%, sunt 25 de judeţe care au acoperire vaccinală între 20 - 29% şi şapte judeţe care au sub 19% acoperire vaccinală", a afirmat şeful CNCAV într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
El a prezentat şi rata de acoperire vaccinală la nivelul populaţional, defalcat pe grupe de vârstă.
"Cea mai mare rată de acoperire vaccinală este la grupa de vârstă 60-69 de ani, unde ne apropiem de 38%, mai exact 37,7%, urmată de grupa de vârstă 50-59 de ani, unde este 35,37%, 70-79 de ani 35,15%. La grupa de vârstă 12-15 ani au fost vaccinate cu cel puţin o doză 24.131 de persoane, ceea ce înseamnă 2,9% acoperire vaccinală, iar la grupa de vârstă 16-19 ani, au fost vaccinate cu cel puţin o doză 136.019 persoane, ceea ce înseamnă 16,6% la nivel populaţional ca rată de acoperire vaccinală", a explicat Gheorghiţă.
Cât priveşte profilul reacţiilor adverse, el a menţionat că până la data de 19 iulie au fost raportate 16.737 de cazuri de reacţii adverse, cu o rată de raportare de 1,81 la 1.000 de doze administrate. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ISUBIF: 12 copii și un adult de la o grădiniță din București, internați după ce au prezentat simptome de toxiinfecție alimentară
Echipajele de intervenție au acordat primul ajutor pentru 12 copii și un adult de la o grădiniță din strada Sfântul Ștefan, Sectorul 2, care prezentau stare de rău, cu simptome de toxiinfecție alimentară. Potrivit ISUBIF, copiii, cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, au fost transportați la Spitalele 'Victor Gomoiu', &
Serviciul de Ambulanță București-Ilfov a înregistrat peste 4.200 de solicitări în 72 de ore
Serviciul de Ambulanță București-Ilfov a intervenit în ultimele trei zile la 4.235 de solicitări, dintre acestea 424 în loc public, a declarat marți pentru AGERPRES managerul instituției, Alis Grasu. 'În ultimele 72 de ore, de duminică dimineață de la ora 7:00 până marți dimineață la ora 7:00, Serviciul de Ambulanță
Mihai Leu - în continuare în stare generală gravă, intubat
Fostul campion mondial de box Mihai Leu se află în continuare în stare gravă la Terapie Intensivă, la Institutul Clinic Fundeni, fiind intubat și sedat cu evoluție staționară, a informat marți unitatea medicală într-un comunicat. 'Pacientul Mihai Leu este în continuare internat pe secția de Terapie Intensivă, stare
Noul ministru al Sănătății și-a preluat mandatul
Noul ministrul al Sănătății, Alexandru Rogobete, și-a preluat marți mandatul. El a declarat că venitul pacienților nu va scădea odată cu eliminarea scutirii CASS pentru concediile medicale. 'În momentul de față atunci când un pacient este în concediu medical venitul lui la finalul lunii este mai mare dec&ac
Mihai Leu - în stare gravă la Terapie Intensivă, la Institutul Clinic Fundeni
Fostul campion mondial de box Mihai Leu se află în stare gravă la Terapie Intensivă, la Institutul Clinic Fundeni, a declarat luni pentru AGERPRES profesorul doctor Irinel Popescu. Potrivit medicului, prognosticul este unul rezervat. 'Este în stare gravă în Terapie intensivă la Spitalul Fundeni', a spus medicul. AGERPRE
Prahova: Peste 5.000 de pacienți, pe listele de transplant în România
Peste 5.000 de pacienți sunt înscriși pe listele de transplant în țara noastră, a declarat, luni, la Ploiești, președintele Asociației Transplantaților din România (ATR), Gheorghe Tache. 'La noi în țară sunt peste 5.000 de pacienți înscriși pe listă, dar acea listă nu oglindește adevărata dimensiune a nevoii de transplant pent
Spitalul 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu': Ion Iliescu - în continuare la terapie intensivă
Ion Iliescu, fost președinte al României, rămâne internat la terapie intensivă, a anunțat luni dimineața Spitalul Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu'. 'Pacientul este conștient, stabil cardiovascular, în continuare cu necesar de asistare minimă respiratorie și necesar de oxigen. Se menține internarea în secția de t
Ministrul Alexandru Rafila l-a vizitat la spital pe Ion Iliescu: Am apreciat modul profesionist în care e îngrijit
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, l-a vizitat pe Ion Iliescu la Spitalul ''Agrippa Ionescu'', unde fostul președinte este internat, încurajându-l pe acesta și apreciind ''modul profesionist'' în care este îngrijit, transmite, vineri, Ministerul Sănătății. Potrivit sursei citate, vizi
Spitalul ''Agrippa Ionescu'': Ion Iliescu este conștient, stabil
Fostul președinte Ion Iliescu este conștient, stabil cardiac, cu asistare minimă respiratorie, informează, vineri, Spitalul Clinic de Urgență ''Prof. Dr. Agrippa Ionescu''. Acesta este internat în continuare la terapie intensivă. ''Pacientul este conștient, stabil cardiac, cu asistare minimă respira
Bihor: Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix va fi reabilitat integral, cu fonduri europene de 64 de milioane de lei
Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix va fi reabilitat integral, extins și modernizat printr-un proiect cu finanțare europeană în valoare de 64,7 milioane de lei, a informat, vineri, managerul instituției, dr. Ramona Suciu. ''Această investiție nu este doar despre ziduri sau aparatură, ci despre oameni. Despre fiecar
Secția de chirurgie cardiovasculară a SUUB, renovată; Dr. Badiu: Este la fel ca în orice spital din lume
Renovarea Secției de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Universitar de Urgență (SUUB) a fost finalizată, aceasta fiind, în prezent, la nivelul oricărui spital din lume, a afirmat șeful secției, conf. dr. Cătălin Badiu. 'Secția de chirurgie cardiovasculară a luat naștere în urmă cu aproape 10 ani, când am pornit de la un număr foarte m
CNAS: Medicamentele compensate pot fi eliberate asiguraților fără să fie necesară imprimarea rețetei
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a informat joi asigurații că pot ridica medicamentele de la farmacie fără să fie necesar să prezinte un exemplar al prescripției imprimat pe hârtie sau în format electronic, atunci când medicii curanți le prescriu medicamente cu și fără contribuție personală (compensate), utilizând rețeta electronică on-l
Caraș-Severin: Sistem modern de endoscopie digestivă la Spitalul Județean de Urgență din Reșița
Un sistem de endoscopie digestivă, de ultimă generație, a intrat, de joi, în dotarea secției de Gastroenterologie a Spitalului Județean de Urgență din Reșița, echipamentul medical, în valoare de 734.000 de lei, fiind achiziționat din fonduri proprii ale Consiliului Județean (CJ) Caraș-Severin. 'Noul echipament medical, unic în Caraș-Sever
Producători de medicamente: Tratamentele care salvează vieți ajung la pacienți cu peste 2 ani de întârziere de la aprobarea europeană
Pacienții români așteaptă peste doi ani pentru acces la tratamente inovative, o întârziere de cel puțin un an față de media Uniunii Europene, afirmă reprezentanții Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM). 'Azi, peste 47.000 de pacienți așteaptă actualizarea listei de medicamente gratuite, a cărei ult
Timiș: RMN cardiac de stres, la Spitalul 'Victor Babeș' - procedură unică în vestul țării
Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie 'Victor Babeș' din Timișoara aplică, în premieră pentru vestul țării, o procedură unică într-un spital public, RMN cardiac de stres, care oferă informații despre starea de sănătate a inimii. RMN-ul cardiac de stres, realizat cu un aparat performant de 3 Tesla, este una dintre cele mai avansa