logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Cursurile online din cauza pandemiei au afectat educaţia gimnazială în Italia

Imagine din galeria Agerpres

Elevii din clasele gimnaziale din Italia au avut rezultate mai slabe la examene în ultimul trimestru, din cauza cursurilor online impuse de pandemia de coronavirus, a informat miercuri într-un raport Institutul pentru Evaluarea Sistemului de Învăţământ (INVALSI), relatează EFE.

Comparativ cu anul 2019, elevii din cursurile primare şi secundare au obţinut "calificări" mai scăzute, atât la limba italiană cât şi la matematică, în timp ce la limba engleză au rămas stabile.

Cei mai afectaţi din punct de vedere educaţional au fost elevii care provin din "contexte socio-economice şi culturale mai defavorabile", notează raportul.

"Trebuie să considerăm şcoala prioritară pentru a ieşi cât mai bine din această fază. Educaţia este baza oricărei renaşteri fără ea nu există dezvoltarea ţării", a declarat ministrul italian al educaţiei, Patrizio Bianchi, la prezentarea rezultatelor la Roma.

În schimb, şcoala primară s-a menţinut "stabilă" şi a fost capabilă să facă faţă dificultăţilor pandemiei, garantând rezultate egale cu cele din 2019, şi similare în toate regiunile din Italia.

Raportul avertizează totodată că "pandemia a accentuat problema abandonului şcolar" şi că pandemia de COVID-19 "a determinat redescoperirea funcţiei sociale a şcolii".

Raportul INVALSI semnalează o ameliorare a rezultatelor în anul 2019 comparativ cu 2018, astfel încât aceste rezultate negative provocate de efectul pandemiei "necesită strategii urgente pentru a redresa sistemul şcolar italian".

Raportul se bazează pe 3,82 de milioane de evaluări realizate online, la care au participat 1,1 milioane de elevi de la cursurile primare şi aproape 1 milion din clasele gimnaziale. AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 42

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie