Muzicianul Paul Prisada, fondatorul trupei de rock alternativ "Accent", a lansat cartea "Chitaristul", care reuneşte cele trei dosare întocmite pe numele său, timp de 16 ani, de Securitatea din regimul comunist, şi se gândeşte la un nou volum cu aceeaşi tematică.

"Chitaristul" are 400 de pagini, o prefaţă semnată de Stelian Tănase şi a fost tipărit într-un tiraj de 500 de exemplare. Cartea poate fi comandată online şi se doreşte a fi "o rugăminte" către tineri să apere valorile democraţiei.

''Nu mă consider disident. Cred că am fost un om normal, care nu a suportat barierele şi sârma ghimpată cu care eram înconjuraţi de comunişti. (...) Cartea este în primul rând un mod de a le adresa tinerilor rugămintea să nu mai lase să se întâmple ce s-a întâmplat'' - a mărturisit artistul într-un interviu acordat AGERPRES.

În vârstă de 66 de ani, Paul Prisada a înfiinţat în anul 1979 trupa "Accent" din care, de-a lungul timpului, au făcut parte Nicolae Sava, Georg Torz, Florin Lefter, Mihai Moraru, Monica Micula, Marian Ene, Gheorghe Murariu, iar aceasta a fost apreciată în cronicile vremii drept "Everestul muzicii tulcene de calitate" şi "cel mai bun grup de rock alternativ românesc". Ceea ce nu ştia Paul Prisada atunci când a dat numele trupei este că tot ce făcea era urmărit de Securitatea din regimul comunist încă de când era elev la un liceu din oraşul Tulcea.

''Dacă ai credinţă în ceea ce faci, rezişti'' - a fost mesajul artistului.

Sursa foto: Paul Prisada / Facebook

AGERPRES: Cum a început urmărirea informativă a dumneavoastră?

Paul Prisada: Eram în ultimul an de liceu, în 1974. Cu un grup de colegi, eram vreo 12 inşi, ne-am vopsit hainele cu mâini simbolice şi am scris pe ele "Help!". S-a interpretat că cerem ajutorul americanilor. Atunci a început dosarul de urmărire informativă asupra mea. L-au numit "Paulescu". A continuat cu activitatea muzicală în dosarul intitulat "Chitaristul" şi a culminat cu al treilea dosar denumit "Accent", în care sunt redate convorbirile telefonice. În dosarele mele de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), au fost 29 de turnători şi 28 de ofiţeri de securitate. Turnătorii au fost descoperiţi după statele de plată. Primeau bani în funcţie de cât turnau.

AGERPRES: De ce era interesantă trupa "Accent" pentru Securitate?

Paul Prisada: Eram cam slobod la gură pe scenă. Spuneam lucruri ciudate, iar prietenia mea cu Mircea Popa, Florian Pittiş, Stelian Tănase şi alţi artişti aflaţi în colimator a dus la continuarea urmăririi mele ca fiind o persoană negativă sistemului social politic din vremea respectivă. Poate că au avut dreptate din acest punct de vedere.

AGERPRES: Aţi fost şi anchetat. Cum s-au comportat ofiţerii de Securitate?

Paul Prisada: Este adevărat că în anchetele de la Securitate nu am fost maltratat. Mi s-a vorbit cu pronumele de politeţe, dar mi s-a pus în vedere să compun numai cântece patriotice. Am replicat că tot ce fac e patriotic. Mi s-a spus: "Nu, tovarăşe! Acesta nu este patriotism. Trebuie să scrii despre clasa muncitoare, nu despre ce vreţi voi, filozofii, cu Lucian Blaga, Ion Barbu. Asta nu e societate multilateral dezvoltată".

AGERPRES: Cum a influenţat Securitatea evoluţia trupei "Accent" sau care a fost cel mai greu moment din timpul urmăririi informative?

Paul Prisada: La finele anului 1986, Securitatea a luat toate măsurile să mă îndepărteze de scenă şi să nu mă lase să cânt. Trupa a stagnat, iar după 1990 ne-am reîntâlnit, pentru ca ulterior să scoatem albume noi. Cred că cel mai dificil moment a fost perioada 1987 - 1990, când toate instituţiile de cultură au primit dispoziţie să nu mai fiu primit să cânt, inclusiv Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti. Voiau să mă lase muritor de foame. În anul 1989, de patru ori, au lansat vestea că m-am sinucis. Probabil că aveau de gând să mă termine. După 1990, am aflat că multe persoane au fost internate la spitale de psihiatrie unde au devenit legume.

AGERPRES: Cum aţi rezistat?

Paul Prisada: Dacă ai credinţă în ceea ce faci, rezişti.

AGERPRES: Cu cei care v-au turnat în regimul comunist v-aţi întâlnit după anul 1990. Cum au reacţionat?

Paul Prisada: Am scris şi în carte. Un singur individ a venit la mine, un medic din Tulcea, s-a aşezat în genunchi şi şi-a cerut iertare pentru că a fost obligat să scrie o declaraţie împotriva mea dictată de ofiţerul de securitate.

AGERPRES: Ce a fost cel mai greu când v-aţi studiat dosarele la CNSAS?

Paul Prisada: Să citesc scrisori pe care ar fi trebuit să le primesc cu cel puţin 20 de ani înainte. A fost cutremurător. Corespondam cu Georg Torz, flautistul trupei, fugit în Germania, şi nu trebuia să fac asta în viziunea regimului comunist.

AGERPRES: Ce v-a surprins în dosare?

Paul Prisada: Când am făcut structura dosarelor, am văzut ofiţeri de securitate care în anul 1974, când au început să mă urmărească, erau locotenenţi, iar în 1990 aveau deja grad de colonel. Avansaseră pe măsură ce mă urmăreau. Un alt aspect este apariţia în dosar sub semnătură clară a şefului Securităţii din Bucureşti, care se ocupa foarte tare de cazul meu, în sensul că delega la concertele din Bucureşti ofiţeri de la căpitan în sus să audă discuţiile mele cu publicul între piese. Nu mă consider disident. Cred că am fost un om normal, care nu a suportat barierele şi sârma ghimpată cu care eram înconjuraţi de comunişti.

AGERPRES: De ce este nevoie de cartea "Chitaristul"?

Paul Prisada: Cartea este în primul rând un mod de a le adresa tinerilor rugămintea să nu mai lase să se întâmple ce s-a întâmplat. Nu mai amintesc că nu era curent electric, mâncare şi libertate de expresie. Atunci îmi ascultau telefoanele cu hotărâre dată de ei. Securitatea avea un departament de cercetări penale. Ei cercetau, ei puneau rezoluţia, ei te trimiteau în judecată. Un singur individ sau o structură te putea termina fără discuţii, fără judecată sau avocat. Toate la un loc au dus la o populaţie degenerată, cu rezultate care se văd şi astăzi în mulţi dintre noi.

AGERPRES: Ce nu aţi scris în carte?

Paul Prisada: Am evitat conştient să scriu despre viaţa mea personală. Îmi pare rău că cei de la CNSAS nu au găsit în arhive toate numele reale ale celor 29 de delatori. Nu am mai scris despre satisfacţia receptivităţii publicului la concertele noastre, la ce spuneam pe scenă, despre prietenii adevăraţi care au ostoit hrana şi setea puterii de a purta crucea ideilor şi compoziţiilor mele. Poate un capitol dedicat prieteniei cu Florian Pittiş ar fi trebuit să conţină cartea. Poate într-un viitor volum II? De ce nu?

***
Născut în Tulcea, pe data de 31 ianuarie 1955, Paul Prisada a învăţat de copil să cânte la chitară, mama lui fiind cea care le cânta oaspeţilor la un ceai. În clasa a V-a, a primit de la tatăl lui o chitară şi spune că a fost autodidact. Nu a avut niciun profesor care să-i fi marcat primii paşi în domeniu. "După ce am ajuns cunoscut, am aflat că mulţi profesori se lăudau că am făcut chitara cu ei, dar eu nici nu-i cunoşteam", a mărturisit Paul Prisada.

A lucrat cinci ani în proiectări, iar după aceea a renunţat la domeniu şi a încercat să-şi pună în practică visul, acela de a trăi într-o ţară liberă.

Primul succes al trupei "Accent" a fost Marele premiu al Festivalului Baladele Dunării din Galaţi, 1979. Din discografia trupei, amintim "Club A" - 1981, "Invitaţie la discotecă" - 1983, "Rock 9" - 1986, "Coincidenţe premeditate" - 2007, "Cântece interzise. Cenzurat" - 2008 şi "Porto Franco" - 2017. AGERPRES/(A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)