Eurodeputaţii cer mai multă claritate şi transparenţă privind vaccinurile anti-COVID-19
Membrii Comisiei de mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară a Parlamentului European (ENVI) au subliniat marţi nevoia de claritate şi transparenţă sporite în legătură cu contractele încheiate cu companiile producătoare de vaccinuri anti-COVID-19, indică un comunicat al legislativului european.
Eurodeputaţii din ENVI i-au adresat întrebări negociatorului-şef al UE pentru vaccinurile anti-COVID-19, Sandra Gallina, în legătură cu ultimele evoluţii privind contractele, transparenţa, autorizaţiile, disponibilitatea şi distribuirea vaccinurilor.
Multe întrebări s-au referit la eventualele contracte naţionale sau bilaterale încheiate de statele membre pentru achiziţionarea de vaccinuri anti-COVID-19. Prin Acordul privind achiziţia comună, Uniunea Europeană achiziţionează vaccinurile, care apoi vor fi distribuite statelor membre.
În urma solicitărilor eurodeputaţilor, Comisia Europeană a furnizat informaţii cu privire la o serie de aspecte specifice. Astfel, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat că a primit marţi cererea de autorizare a vaccinului produs de AstraZeneca.
Cele mai mari cantităţi de vaccin sunt aşteptate în al doilea trimestru al acestui an, aşa cum s-a convenit deja în contractele existente - fiecare stat membru stabileşte strategii specific pentru desfăşurarea vaccinării, printre care identificarea unor grupuri prioritare pentru vaccinare.
Începând de săptămâna viitoare, va fi disponibilă o platformă dedicată unde statele membre pot raporta, de două ori pe săptămână, numărul dozelor de vaccin primite şi folosite.
În iunie 2020, Comisia Europeană a propus o strategie UE de vaccinare în care sunt prezentaţi paşii principali pentru strategii de vaccinare eficiente. Orice vaccin trebuie să fie autorizat de Agenţia Europeană pentru Medicamente, în concordanţă cu standardele de siguranţă şi eficienţă.
Pe 22 septembrie 2020, Parlamentul European a organizat o audiere publică privind 'Modul de asigurare a accesului la vaccinurile anti-COVID-19 pentru cetăţenii UE: provocări privind testele clinice, producţia şi distribuţia'. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu; editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Inteligența artificială Mythos a descoperit vulnerabilități în sisteme informatice sensibile ale guvernului SUA
Inteligența artificială Mythos a companiei Anthropic a descoperit vulnerabilități în sisteme informatice foarte sensibile ale guvernului Statelor Unite, conform agenției Associated Press (AP), preluată miercuri de Reuters. Anthropic a colaborat cu serviciile de informații americane pentru teste cu Mythos în cadrul Proiectului Glass
Rusia vrea să știe dacă Trump și-a schimbat poziția față de #Ucraina după summitul G7
Rusia vrea să știe dacă președintele american Donald Trump chiar și-a schimbat poziția față de războiul din Ucraina, așa cum a sugerat președintele francez Emmanuel Macron la summitul G7, a declarat miercuri ministrul de externe rus Serghei Lavrov, care a insistat că Rusia rămâne angajată față de înțelegerile convenite anul trecut la summitul din Alaska &
SUA: Justiția federală interzice arestarea imigranților la tribunal
Un judecător federal american le-a interzis autorităților să procedeze la arestări în interiorul tribunalelor de imigrație, o practică ce ilustra măsurile drastice ale guvernului pentru a expulza persoanele aflate în situația de ședere ilegală pe teritoriul Statelor Unite, transmite miercuri AFP. De la revenirea lui Donald Trump la
Tineri europeni, mai neîncrezători în democrație și mai pesimiști față de viitorul lor decât în 2017 (studiu)
Doar unul din patru tineri europeni este de părere că generația sa o va duce mai bine în viitor decât părinții săi, relevă studiul 'Young Europe', realizat de institutul YouGov și publicat miercuri la Berlin, transmite dpa. Studiul este realizat la comanda fundației companiei de turism TUI în fiecare an încep&ac
UE actualizează legislația privind votul la alegerile locale pentru cetățenii rezidenți în străinătate
Uniunea Europeană și-a actualizat miercuri legislația care le permite cetățenilor europeni rezidenți în alt stat membru decât cel de origine - așa-numiții cetățeni mobili - să voteze și să candideze la alegerile locale din țara de reședință, comunică Comisia Europeană. Statele membre sunt obligate prin noua directivă să ofere &icir
Încrederea în Donald Trump scade la nivel global, ceea ce afectează imaginea internațională a SUA (sondaj)
Președintele american Donald Trump se confruntă cu o neîncredere generalizată în mare parte a lumii, ceea ce afectează imaginea Statelor Unite, care sunt din ce în ce mai puțin considerate un partener de încredere și respectuoase față de libertăți, potrivit unui sondaj publicat marți de Pew Research Center, relatează EFE.
Un ministru belgian recomandă piscine, bere și grătare pentru a combate căldura
Ministrul apărării belgian, Theo Francken, a provocat agitație politică și mediatică după ce a ironizat valul de căldură care afectează în prezent Belgia și a recomandat populației să se bucure de vremea bună cu o baie în piscină, cu o bere rece și un grătar, într-o săptămână în care țara se așteaptă la temperaturi record, informează mie
Spania: Premierul Pedro Sanchez dezminte orice fel de 'corupție generalizată' în jurul guvernului său
Premierul spaniol Pedro Sanchez a dezmințit cu fermitate miercuri orice fel de 'corupție generalizată' în jurul guvernului său și al partidului socialist (PSOE) în fața deputaților, constrâns din nou să-și apere activitatea pe fondul înmulțirii proceselor în justiție împotriva unor apropiați ai săi, relatează France Presse.
Netanyahu compară Parchetul israelian cu Stasi în pledoaria finală din procesul său de corupție
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și-a încheiat miercuri mărturia în procesul cu care se confruntă pentru fraudă, luare de mită și abuz de încredere, după un an și jumătate de declarații, cu o pledoarie finală în care a comparat Parchetul cu Stasi și l-a acuzat de 'persecuție', informează EFE. 'Nu
Kremlinul afirmă că descurajarea nucleară este 'singurul lucru' care protejează lumea de un război mondial
Kremlinul a declarat miercuri că descurajarea nucleară este 'singurul lucru' care protejează lumea de un nou 'război mondial', fără a împiedica însă continuarea 'conflictelor regionale', relatează AFP. 'În afară de descurajarea nucleară, nu ne-a mai rămas nimic altceva în lume. Este singurul lucru care protej
Închiderea Strâmtorii Ormuz a dus la blocarea a peste 1.200 de nave cargou (Financial Times)
Închiderea Strâmtorii Ormuz a dus la blocarea a peste 1.200 de nave cargou încărcate cu bunuri în valoare de 125 de miliarde de dolari, a relatat miercuri Financial Times, citând cel mai recent raport al companiei de asigurări Allianz, transmite Xinhua. Șeful departamentului de asigurări marine al companiei Allianz, Justus Heinric
Comisia Europeană consolidează Europol și Eurojust pentru a intensifica lupta împotriva criminalității transfrontaliere și a terorismului
Comisia Europeană a propus miercuri noi măsuri de consolidare a răspunsului UE la evoluția peisajului infracțional, cu un nou pachet care vizează consolidarea agențiilor de cooperare polițienească și judiciară Europol și Eurojust printr-o creștere semnificativă a bugetelor și a personalului acestora, potrivit unui comunicat dat publicității de executivul european.
Cel puțin 50 de milioane de ruși ar susține pacea în #Ucraina, potrivit pacifiștilor de la Iabloko
Cel puțin 50 milioane de ruși sprijină semnarea unui acord de pace în Ucraina, a declarat miercuri pentru EFE Nikolai Rîbakov, liderul Iabloko, singurul partid de opoziție legal din Rusia, cu mai puțin de trei luni până la alegerile pentru Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal). 'Potrivit sondajelor, aproximativ 60 % din
Oman anunță un 'coridor maritim temporar' în Strâmtoarea Ormuz fără a percepe taxe
Guvernul Omanului a anunțat miercuri deschiderea unui 'coridor maritim temporar' pentru toate navele fără a percepe taxe pentru trecerea prin Strâmtoarea Ormuz, în coordonare cu Organizația Maritimă Internațională (OMI), conform unor surse oficiale citate de EFE. 'Omanul s-a coordonat cu Organizația Maritimă Internațională pentru a desc
Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, dă asigurări că vor avea loc inspecții la instalațiile nucleare iraniene
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) va inspecta instalațiile nucleare iraniene, a declarat miercuri directorul general al AIEA, Rafael Grossi, menționând că inspecțiile fac parte în mod clar din acordul semnat de Statele Unite și Iran, relatează dpa. 'Indiferent dacă asta se va întâmpla poimâine, peste o săptă













