logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Vaccinuri anti-COVID-19: UE îşi păstrează contractele secrete până la sfârşitul negocierilor, în pofida presiunilor

Image Imagine din galeria Agerpres

Uniunea Europeană îşi va păstra confidenţialitatea asupra contractelor sale de precomandare a vaccinurilor anti-COVID-19, atât timp cât vor continua negocierile cu laboratoarele implicate, a indicat joi comisarul european pentru sănătate Stella Kyriakides, respingând acuzaţiile că societăţile farmaceutice franceze sau germane ar fi fost favorizate, relatează AFP.

'Suntem supuşi clauzelor de confidenţialitate asupra acestor contracte, iar divulgarea informaţiilor confidenţiale în acest moment ar compromite negocierile noastre în curs de desfăşurare', a declarat ea în cursul unei audieri în Parlamentul European.

În faţa criticilor acerbe din partea Comisiei din Parlamentul European responsabile pentru controlul bugetar, care apreciază că promisiunile de transparenţă ale Comisiei Europene nu au fost respectate, Stella Kyriakides a declarat: 'Trebuie să menţinem o poziţie cât mai puternică posibil (...) Eu am spus deja că voi împărtăşi informaţiile după încheierea tuturor negocierilor'.

UE a semnat contracte cu societatea britanico-suedeză AstraZeneca, compania americană Johnson&Johnson, duo-ul franco-britanic Sanofi-GSK, duo-ul americano-german Pfizer-BioNTech, compania germană CureVac şi firma americană Moderna şi este încă în discuţii cu Novavax (SUA).

La mijlocul lunii decembrie, dezvăluirea făcută de un ministru belgian pe Twitter privind preţurile vaccinurilor anti-COVID-19 a pus într-o poziţie stânjenitoare executivul european.

'Negociind ca 27 (de ţări membre), aceasta va reduce costurile. Dar informaţiile privind preţurile trebuie să rămână pentru moment între semnatarii contractelor', a argumentat comisarul european pentru sănătate.

'Este de datoria noastră să verificăm dacă Comisia cheltuieşte banii în mod adecvat. Nu vom accepta să fim lăsaţi în umbră', a avertizat europarlamentara germană Monika Hohlmeier (PPE, dreapta), fără a fi prea convinsă de argumentele prezentate. 'Vaccinările au început, dar nu se ştie cine este responsabil pentru efectele secundare, întrucât acest aspect figurează în contracte', a remarcat Michele Rivasi (Grupul Verzilor).

Kyriakides a protestat de asemenea vehement împotriva criticilor, în special apărute în presa germană, care a acuzat Comisia Europeană că a inclus în comenzile sale Sanofi în detrimentul laboratoarelor germane, în condiţiile în care vaccinul francez nu va fi gata decât la sfârşitul anului 2021.

'În iunie, nimeni nu putea să prevadă care vaccin va fi cel mai promiţător. Pentru Sanofi, factorii decisivi au fost tipul de vaccin, termenul, preţul şi capacitatea dovedită de producţie şi distribuţie în masă (...) Sanofi este un producător bine stabilit în UE, cu o metodă dovedită' , a argumentat ea.

'Direcţia luată nu are nicio legătură cu naţionalitatea laboratoarelor: de altfel, Moderna produce în Spania, Johnson&Johnson în Olanda, BioNTech în Belgia ... Niciun naţionalism în toate acestea', a ţinut să sublinieze comisarul european.AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci; editor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)




 

Afisari: 91

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 07-11-2026 19:02

Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)

Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a

Politic Ex 07-11-2026 18:52

UPDATE 2 Polonia: Cinci persoane ucise și zece rănite într-un incident armat în centrul Cracoviei; agresorul a fost prins (poliția)

Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.

Politic Ex 07-11-2026 16:06

Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian

Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza

Politic Ex 07-11-2026 14:49

Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa

Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind

Politic Ex 07-11-2026 14:07

Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate

Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re

Politic Ex 07-11-2026 12:09

Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri

Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid

Politic Ex 07-11-2026 10:54

Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev

Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain

Politic Ex 07-11-2026 09:20

Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta

Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c

Politic Ex 07-11-2026 08:55

Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică

Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt

Politic Ex 06-11-2026 22:02

VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave

Politic Ex 06-11-2026 21:47

Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump

Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &

Politic Ex 06-11-2026 21:33

Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet

Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va

Politic Ex 06-11-2026 20:14

Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte

Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel

Politic Ex 06-11-2026 19:31

Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu

Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de

Politic Ex 06-11-2026 19:18

Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust

Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii