Patronatul Hotelierilor şi Restaurantelor solicită Executivului redeschiderea urgentă a restaurantelor la interior
Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA) solicită redeschiderea imediată a restaurantelor la interior, cu implementarea măsurilor de siguranţă sanitară, şi scoaterea acestora de sub regula de 3 la mie, potrivit unei scrisori deschise adresată premierului, ministrului Sănătăţii şi ministrului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.
"Având în vedere pierderile înregistrate de acest sector şi riscul de faliment ce ameninţă mai bine de jumătate dintre operatorii din domeniu, solicităm în regim de urgenţă următoarele măsuri: 1. Redeschiderea urgentă a restaurantelor la interior, cu implementarea măsurilor de siguranţă sanitară. 2. Scoaterea restaurantelor de sub incidenţa procentului de 3/1000 de pe lista activităţilor cu risc de răspândire a COVID-19 şi, astfel, permiterea funcţionării fără sincope, cu un set de măsuri agreate în prealabil cu reprezentanţii industriei şi respectate de toţi operatorii", se precizează în document.
Scrisoarea redactată de Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România este adresată prim-ministrului Florin Cîţu, ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi ministrului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui.
HORA argumentează că redeschiderea teraselor la începutul lunii iunie nu a atras o creştere a numărului de persoane infectate, astfel că redeschiderea completă a restaurantelor se poate face în siguranţă în unităţile în care se respectă reglementările sanitare.
"Solicităm redeschiderea restaurantelor la interior luând în considerare următoarele: menţinerea în activitate a 40.000 de operatori şi a 400.000 de angajaţi. Estimările cu privire la închiderea business-urilor şi şomajul din industrie sunt îngrijorătoare în contextual actual; evitarea unui colaps general pe întreaga ramură economică; 10.000 de antreprenori nu vor mai redeschide afacerile; nu există vârfuri în analizele referitoare la numărul de persoane infectate cu COVID care să poată fi corelat cu închiderea/redeschiderea restaurantelor; respectarea cu stricteţe a regulilor de către operatori în perioada de restricţii; lipsa clarităţii în ceea ce priveşte populaţia oraşelor (vezi Bucureşti)", potrivit scrisorii transmise de organizaţia patronală a restaurantelor.
De asemenea, HORA cere o întrevedere conducerii Guvernului, pentru a discuta aceste aspecte.
Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România subliniază că înainte de criza COVID-19, în sectorul HoReCa activau 40.000 de societăţi comerciale cu capital 100% românesc, având o cifră de afaceri de 5 miliarde euro, care angajau aproximativ 190.000 de salariaţi, adică 10% din numărul total al angajaţilor care activează în sectorul privat.
"Urmare a crizei datorată pandemiei şi a măsurilor restrictive instaurate de autorităţi, industria noastră este în prezent cea mai afectată, înregistrând un declin brusc care a dus astăzi la scăderea cifrei de afaceri cu aproximativ 70% pe primele şase luni de zile din anul 2020 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi a determinat suspendarea activităţii în cazul a peste 40% dintre operatori", potrivit textului scrisorii publicate de HORA.
Organizaţia patronală a restaurantelor notează că aportul HoReCa la Produsul Intern Brut este de aproximativ 5,07%, din care 3,42% impact financiar direct, 0,91% impact social (salarii angajaţi şi aport consum) şi 0,74% impact financiar indirect (furnizori şi investiţii). AGERPRES/(AS - autor: George Coman, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Fitch a menținut ratingul suveran al României la 'BBB minus', cu perspectivă negativă
Fitch a menținut vineri ratingul suveran al României la 'BBB minus', cu perspectivă negativă, se arată într-un comunicat al agenției de evaluare financiară. 'Ratingul României este susținut de apartenența la UE și este asociat cu intrările de capital care sprijină convergența veniturilor și accesul la finanțarea e
Nazare: România rămâne în categoria recomandată investițiilor - un nou test trecut la limită
România rămâne în categoria recomandată investițiilor, iar în spatele acestui rezultat a stat un efort instituțional excepțional, dus până în ultimul moment, de echipa Ministerului Finanțelor, în coordonare cu Banca Națională a României, care au documentat și susținut cu date solide fiecare argument pentru menținerea ca
Bolojan: Autoritățile de stat trebuie să ia măsuri voluntare pentru a reduce consumul de energie la orele de seară
Autoritățile de stat trebuie să ia măsuri voluntare pentru a reduce consumul de energie la orele de seară și există proceduri gestionate de Transelectrica și care vor fi puse în practică astfel încât să fie asigurată funcționarea sistemului, a declarat vineri, într-o conferință de presă, premierul interimar Bolojan.
Bolojan: Ucraina a fost de acord să exporte energie electrică în România, astfel încât să ne echilibreze sistemul energetic național
Ucraina are capacitate de energie electrică în rezervă și a fost de acord să exporte în România, în condiții de piață, astfel încât să ne echilibreze sistemul energetic național, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, premierul interimar Ilie Bolojan, care deține și funcția de ministru interimar al Energiei. <if
Bolojan: Mâine se vor lua deciziile pentru a menține un nivel al apei care să permită funcționarea Grupului 2 de la Cernavodă
Autoritățile de resort studiază soluțiile de intervenție la brațul Bala de pe Dunăre, iar în cursul zilei de sâmbătă specialiștii de la Apele Române și de la Forțele Navale vor lua deciziile posibile pentru a menține un nivel al apei care să permită funcționarea Grupului 2 al Centralei Nucleare de la Cernavodă, a declarat, vineri, premierul Ilie Bolojan, mi
UPDATE Bolojan: Am declarat stare de alertă la nivel național pe perioada lunii august
Autoritățile au declarat stare de alertă la nivel național în România, pe perioada lunii august, ca efect al scăderii producției de energie electrică, a anunțat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan.
APCPR: Adoptarea măsurilor pentru limitarea răspândirii virusului pestei porcine africane, un pas important în consolidarea biosecurității
Votul dat vineri în cadrul sesiunii extraordinare a Plenului Camerei Deputaților pentru adoptarea modificărilor legislative privind combaterea pestei porcine africane (PPA) reprezintă un pas important în consolidarea biosecurității și în protejarea fermelor comerciale de creștere a porcinelor, consideră Asociația Producătorilor de Carne de Porc din Rom&acir
Războiul din Iran a zguduit bursele; românii au devenit mai activi și 'au pus ochii' pe aur și petrol (analiză)
Investitorii români nu s-au retras complet, atunci când s-au prăbușit bursele internaționale, ci au devenit mai activi și s-au orientat în special către instrumente ce reacționează rapid la mișcările pieței, precum indicii americani, aurul și petrolul, relevă o analiză de specialitate, dată vineri publicității. 'Atacul SUA asupra Iranului
DNSC: Hackerii folosesc ClickFix, prin care utilizatorii sunt convinși să ruleze comenzi malițioase pe propriile dispozitive
Atacatorii online apelează, tot mai des, la ClickFix - o tehnică prin care utilizatorii sunt convinși să ruleze comenzi malițioase pentru dispozitivele lor, atrage atenția Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, vineri, pe pagina de socializare a instituției. 'Ai întâlnit vreodată un mesaj pe un s
ANOFM: Blocarea HG 570 pune în pericol investiții europene de 234 milioane euro și afectează piața muncii
Posibila blocare a aplicării Hotărârii Guvernului nr. 570/2026, privind acordarea subvențiilor și a primei de stabilitate, adoptată pe 23 iulie, pune în pericol investiții europene de 234 milioane euro și afectează direct piața muncii din România, arată Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), într-un comunicat transmis vineri.
Nazare: Discuțiile cu agențiile de evaluare financiară sunt foarte exigente; ele nu analizează doar cifrele la zi, ci și stabilitatea politică
Discuțiile cu agențiile de evaluare financiară sunt foarte exigente, pentru că acestea nu analizează doar cifrele la zi, ci și stabilitatea politică și capacitatea țării de a continua reformele și de a menține direcția fiscal-bugetară asumată, susține ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. Acesta s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanți
Aproape 800 de site-uri ilegale de jocuri de noroc, introduse pe lista neagră în ședința Comitetului de Supraveghere al ONJN
Aproximativ 800 de site-uri ilegale de jocuri de noroc au fost introduse pe lista neagră în cadrul ședinței Comitetului de Supraveghere al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), a anunțat, vineri, instituția. Potrivit unui comunicat al Oficiului, acestea se adaugă celor aproximativ 370 de site-uri introduse anterior, în actualul
Metrorex înlocuiește 15 kilometri de șină în cadrul programului de mentenanță preventivă
Metrorex continuă programul de mentenanță preventivă și anunță înlocuirea a 15 kilometri de șină, lucrările fiind programate exclusiv pe timpul nopții, astfel încât circulația trenurilor de metrou cu călători să nu fie afectată. Potrivit unui comunicat al companiei, în această perioadă, un convoi de aproximativ 850 de tone, cu ș
Miruță: Vom informa Comisia că ceea ce TAROM trebuia să facă până la 1 iunie și nu a făcut va fi realizat în regim accelerat
TAROM a avut un plan de restructurare agreat, în baza căruia a primit foarte mulți bani, însă obligațiile asumate nu au fost îndeplinite, astfel că în următoarele trei zile Comisia Europeană va fi informată că operatorul aerian va realiza în regim accelerat ceea ce nu a făcut, iar în șase săptămâni se va veni cu un proiect pentru vii
UPDATE ANPC a aplicat amenzi de peste 3, 3 milioane lei, în urma unor controale
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat 706 amenzi cu o valoare totală de peste 3,3 milioane de lei, în urma unor acţiuni de control la mai mult de 1.250 de operatori economici nivel naţional, în perioada 26 - 31 iulie. Potrivit unui comunicat al ANPC, controalele au vizat verificarea siguranţei prod





