MAE: Noi condiţii de intrare pe teritoriul Poloniei, în contextul pandemiei de COVID-19
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că autorităţile poloneze au revizuit condiţiile de intrare pe teritoriul Republicii Polone, în contextul pandemiei de COVID-19, noile măsuri fiind introduse cu titlu temporar, începând de luni, până la data de 17 ianuarie 2021.
Potrivit unui comunicat MAE transmis AGERPRES, persoanele care sosesc în Republica Polonă în perioada 28 decembrie - 17 ianuarie 2021, din statele membre UE, inclusiv România, prin intermediul transportului organizat (cu avionul sau autocarul), trebuie să intre în carantină într-un loc declarat la sosire, pentru o perioadă de 10 zile, cu suportarea cheltuielilor aferente de către persoanele în cauză.
Totodată, la intrarea în Republica Polonă, acestea trebuie să comunice autorităţilor de frontieră adresa la care vor efectua carantina obligatorie, precum şi un număr de telefon de contact şi să se deplaseze imediat la locuinţa declarată. Perioada de 10 zile de carantină va fi calculată începând cu ziua următoare intrării în acest stat.
Sunt exceptate de la obligativitatea intrării în carantină persoanele care se deplasează în Republica Polonă cu autoturisme personale (până la şapte locuri), persoanele care au fost vaccinate pentru COVID-19, elevii, studenţii, anumite grupuri profesionale (marinari, personal aerian, militari, corp diplomatic, persoane care efectuează deplasări în cadrul activităţilor profesionale şi alte categorii), precum şi cetăţenii şi rezidenţii statelor membre UE aflaţi în tranzit pe teritoriul Republicii Polone.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în perioada menţionată, transportul feroviar internaţional de călători este suspendat.
Ministerul Afacerilor Externe aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Varşovia: +48 22 628 31 56, +48 22 622 25 70, +48 22 622 25 20, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice: +48 694 486 683.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet www.mae.ro/node/51924, varsovia.mae.ro şi www.mae.ro şi informarea temeinică anterior deplasărilor în străinătate. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Hunedoara: Incendiul din Retezat - pompierii, sprijiniți de alpiniști pentru a ajunge cu apă la focar
Operațiunile de stingere a incendiului de fond forestier din zona Cheile Buții, în masivul Retezat, au continuat sâmbătă, în condițiile în care o echipă de alpiniști a reușit să coboare în rapel circa 100 de metri și să ajungă în apropierea focarului activ, spre care accesul era limitat complet. În par
Circulația feroviară, temporar întreruptă pe M300, între Crivina și Brazi, în urma unui accident
Circulația feroviară a fost oprită temporar, sâmbătă, pe ambele fire ale Magistralei 300, între Crivina și Brazi, după ce trenul IR 1657, operat de CFR Călători, a surprins două persoane aflate în zona căii ferate, informează Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' SA. Accidentul s-a produs pe firul I, iar circulația a fost oprită la o
Mureș: Exemplar din rasa Fleckvieh, câștigător la Parada Taurilor, care a marcat 50 de ani de activitate genetică
Taurul Woernitz, un exemplar de top din rasa Fleckvieh (Bălțată Germană / Bălțată Românească) provenit dintr-o linie de elită internațională, a fost desemnat sâmbătă 'Mister Parada Taurilor', prin votul publicului, la ediția a XXIV-a a Paradei Taurilor de la Sângeorgiu de Mureș, eveniment care a marcat și o jumătate de secol de activitate ge
Mureș: Accident între un camion și două autoturisme pe DN13; o persoană - încarcerată
Trei persoane au fost rănite, sâmbătă dimineața, într-un accident rutier produs pe DN 13, în apropiere de localitatea Saschiz, în care au fost implicate un camion și două autoturisme, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș. 'În accident au fost implicate un camion și două autoturisme,
Expoziții, instalații urbane, parade și tururi ghidate pe Calea Victoriei, în penultimul weekend al proiectului 'Străzi Deschise'
Expoziții, lucrări și experiențe creative, povești despre București, instalații urbane, parade și tururi ghidate fac parte din penultimul weekend al proiectului 'Străzi Deschise - București', care va avea loc pe Calea Victoriei din Capitală, informează un comunicat al ARCUB transmis AGERPRES. Pe parcursul celor două zile, între 1
Circul Metropolitan București deschide sâmbătă noua stagiune
Circul Metropolitan București deschide sâmbătă stagiunea de toamnă-iarnă, cu surprize acrobatice, măiestrii teatrale, muzică live și o premieră care se pregătește să aducă unicitate, artă și magie publicului invitat să redescopere frumusețea circului. În luna octombrie, publicul se va bucura de spectacolele 'Best of Circul Metr
Sector 6: Dâmbovița Delivery ajunge în Regie - weekend cu activități sportive, culturale, educaționale și recreative
Activități sportive, culturale, educaționale și recreative se regăsesc în programul evenimentului Dâmbovița Delivery, care va avea loc, sâmbătă și duminică, în zona Regie. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 6 transmis AGERPRES, pentru prima dată, Dâmbovița Delivery ajunge în zona Regie, în
Suceava: Incendiu la acoperișul unui bloc din municipiul reședință
Un puternic incendiu s-a produs, vineri seară, la acoperișul unui bloc din cartierul Burdujeni din municipiul Suceava, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava. Potrivit sursei citate, la fața locului au intervenit pompierii militari suceveni cu cinci autospeciale de stingere, trei autoscări de salvar
Sibiu: Bărbat din București, decedat după ce a căzut de la 200 de metri în zona Iezerul Caprei
Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din București, a decedat, vineri, în zona Iezerul Caprei, după ce a alunecat și a căzut aproximativ 200 de metri, informează reprezentanții Serviciului Salvamont Sibiu. 'O echipă s-a
REPORTAJ Tulcea: La Ceatalchioi, chiar și animalele s-au obișnuit cu zgomotele exploziilor și dronelor
Drona care a căzut în dimineața de vineri în comuna Ceatalchioi i-a speriat pe tulcenii care locuiesc în cele două sate, chiar dacă mulți dintre ei spun că s-au obișnuit cu zgomotele exploziilor și cu senzația că locuințele tremură, în comuna din nordul județului Tulcea înregistrându-se cel mai mare număr din România de drone
Olt: Din cauza secetei, fermierii au dificultăți în pregătirea terenurilor pentru înființarea culturilor de toamnă
Fermierii din județul Olt au dificultăți în pregătirea terenurilor pentru înființarea culturilor de cereale din cauza lipsei precipitațiilor, fapt ce determină și costuri mai ridicate cu motorina folosită pentru lucrări, a declarat vineri, pentru AGERPRES, directorul Direcției Agricole Județene (DAJ) Olt, Ion Drăgoi. Acesta a menți
Opt linii de transport public vor avea program prelungit luni seara la meciul România - Suedia
Liniile de transport public 1, 5, 10, 85, 90, 104, 311 și 640 vor avea un program de circulație prelungit în seara zilei de luni, pentru a asigura transportul spectatorilor ce vor asista la meciul de fotbal România - Suedia, de la ora 21:45, pe 'Arena Națională'. Potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomu
Mureș: La 50 de ani de genetică de top, 'Parada Taurilor' prezintă în premieră primii tăurași autohtoni aflați în testare
Ediția a XXIV-a a Paradei Taurilor, care va avea loc la Sângeorgiu de Mureș, celebrează jumătate de secol de activitate în domeniul ameliorării genetice și reproducției la bovine, motiv pentru care primii tăurași autohtoni aflați în testare vor fi prezentați în premieră în arenă. 'Pregătim de cea de 24 ediție
Eugen Hriscu (medic psihiatru): Părinții trebuie să acorde atenție nu doar sfaturilor, ci și emoțiilor pe care le transmit
Eugen Hriscu, medic psihiatru specialist în adicții, subliniază că părinții trebuie să acorde atenție nu doar sfaturilor pe care le oferă, ci și emoțiilor pe care le transmit adolescenților. Precizările au fost făcute în contextul lansării campaniei 'Prevenția începe în relație', care evidențiază importanța rela
Maramureș: Trei ucraineni recuperați din munte; unul, în stare de hipotermie, a fost spitalizat
Trei cetățeni ucraineni care au trecut granița în România prin Munții Maramureșului, aflați în stare critică, au fost recuperați de salvatorii montani, a informat, vineri, reprezentantul Serviciului Public Județean - Salvamont Maramureș, Alina Prisecaru. 'Cei trei cetățeni ucraineni au fost recuperați de Salvamont Maramur











