LIVE UPDATE VIDEO Campania de vaccinare anti-COVID în România a început
Campania de vaccinare anti-COVID a demarat duminică, fiind vizat, în prima fază, personalul medico-sanitar din toate cele 10 spitale de boli infecţioase aflate în prima linie în lupta împotriva noului coronavirus. Prima persoană din România care a fost vaccinată împotriva COVID-19 este o asistentă medicală de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş" din Bucureşti, Mihaela Anghel, membră a echipei medicale care, la data de 27 februarie a acestui an, a preluat primul pacient din România confirmat cu virusul SARS-CoV-2.
* UPDATE ORA 21,02 Noi doze de vaccin anti-COVID-19 vor sosi în România în 29 şi 30 decembrie
Noi tranşe din vaccinul anti-COVID-19 vor sosi în România în 29 şi 30 decembrie, a anunţat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
"Din informaţiile pe care le deţinem, în opt ţări s-a întârziat livrarea din cauza unor probleme tehnice ale producătorului. Astfel că, la acest moment ştim că vor sosi noi vaccinuri anti-COVID-19 în România, după cum urmează: în data de 29 decembrie în Bucureşti, Cluj şi Timişoara, iar în 30 decembrie în Braşov, Constanţa, Craiova şi Iaşi", a precizat sursa citată.
* UPDATE ORA 19,22 Aproape 1000 de cadre medicale au fost vaccinate împotriva COVID-19
Aproape 1000 de cadre medicale au fost vaccinate, duminică, până la ora 18,00, la nivelul întregii ţări, nicio persoană imunizată neprezentând efecte adverse, conform unui comunicat remis de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Potrivit sursei citate, numărul total de cadre medicale, din cele 10 spitale, cărora li s-a administrat deja prima doză de vaccinuri a fost de 960.
* UPDATE ORA 16,39 Suceava: 54 de cadre medicale s-au vaccinat împotriva COVID la SJU în prima zi de campanie
54 de cadre medicale s-au vaccinat împotriva COVID-19, duminică, în prima zi de campanie, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) "Sfântul Ioan cel Nou" Suceava, însă numărul angajaţilor care şi-au exprimat acordul pentru vaccinare este scăzut, potrivit coordonatorul centrului de vaccinare anti-COVID de la SJU Suceava, medicul Marius Grămadă.
Foto: (c) dr. Marius Grămadă - SJU Suceava
"Prima zi de campanie a decurs fără probleme la SJU Suceava. S-au vaccinat 54 de cadre medicale şi niciunul dintre acestea nu a prezentat reacţii adverse. Pe toată unitatea medicală în jur de 360 de persoane şi-au exprimat până în prezent opţiunea să se vaccineze, dintr-un total de 1.500 de angajaţi, inclusiv personal TESA. Este un procentaj de circa 25%. Ne-am dori să fie mai mult, dar o parte din personal a trecut prin boală şi consideră că s-a imunizat, iar alţii au încă reţineri, temeri faţă de vaccin", a declarat, pentru AGERPRES, medicul Marius Grămadă.
* UPDATE ORA 12,58 Cluj: Circa 90 de cadre medicale de la Spitalul de Boli Infecţioase, vaccinate anti-COVID-19
Campania de vaccinare anti-COVID-19 a început la Cluj duminică dimineaţă, când vaccinul a fost administrat primelor cadre medicale de la Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca.
"Astăzi este o zi istorică din punct de vedere medical în România, pentru că în această dimineaţă a început campania de vaccinare împotriva COVID-19 în toate cele 10 spitale de boli infecţioase din ţară, aflate în prima linie. În judeţul Cluj prima persoană vaccinată împotriva COVID-19 a fost doamna dr. Violeta Briciu - director medical, urmată de aproximativ 90 de cadre medicale din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase Cluj-Napoca", a declarat, duminică, prefectul judeţului Cluj, Mircea Abrudean.
* UPDATE ORA 11,57 Timiş: Rata de vaccinare a cadrelor medicale din Spitalul ''Victor Babeş'' - aproape 90%
Primele 20 de cadre medicale ale Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ''Dr. Victor Babeş'' din Timişoara au primit vaccinul anti-COVID, duminică, rata de vaccinare fiind de aproape 90% din personal, a declarat pentru AGERPRES managerul spitalului, dr. Cristian Oancea.
Foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO
El a precizat că unitatea a primit 500 de doze de vaccin şi că au fost doar câţiva angajaţi din rândul infirmierelor şi al brancardierilor care au refuzat vaccinarea.
* UPDATE ORA 11,37 Maramureş: 15 cadre medicale vaccinate anti-COVID în prima oră de la demararea campaniei
15 cadre medicale din judeţul Maramureş au fost vaccinate duminică, în prima oră de la demararea campaniei, a declarat pentru AGERPRES responsabilul de activitate, dr. Vasile Bonaţ, de la Spitalul de Pneumoftiziologie ''Dr. Nicolae Ruşdea'' din Baia Mare.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
"Activitatea se desfăşoară în cele mai bune condiţii. Azi dimineaţă la ora 7,12 am primit vaccinul, la ora 10,00 a început vaccinarea, este un flux continuu. Până la această oră avem 15 persoane vaccinate. Avem catagrafia făcută, persoanele vin conform programării, sunt colegi de-ai noştri de la Spitalul de Pneumoftiziologie 'Dr. Nicolae Ruşdea' din Baia Mare. Avem în total 210 vaccinuri. Sper ca în cursul zilei de mâine să terminăm această etapă", a declarat Vasile Bonaţ.
* UPDATE ORA 11,08 Iaşi: Managerul Spitalului de Boli Infecţioase, prima persoană din judeţ vaccinată împotriva SARS-CoV-2
Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase ''Sf. Parascheva'' din Iaşi, medicul anestezist Florin Roşu, este prima persoană din judeţ care a fost vaccinată contra SARS-CoV-2.
"Nu mă pot simţi decât norocos. Sunt mulţumit că în cele din urmă vaccinul a ajuns pe piaţa din România. Aşa cum am mai spus, din punctul meu de vedere reprezintă piatra de temelie a combaterii pandemiei, desigur, dublată de măsurile de prevenţie care trebuie respectate în continuare. (...) În momentul de faţă consider că într-adevăr putem să vedem luminiţa de la capătul tunelului", a declarat jurnaliştilor imediat după vaccinare managerul Spitalului de Boli Infecţioase "Sf. Parascheva" din Iaşi, dr. Florin Roşu.
* UPDATE ORA 10,56 Monica Terteliu (SJU Suceava): Vaccinul reprezintă o speranţă că lucrurile vor reveni la normal
Şefa Secţiei de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, medicul Monica Terteliu, prima persoană vaccinată împotriva COVID-19 la Suceava, a declarat că vaccinul reprezintă o "speranţă că lucrurile vor reveni la normal".
"Sunt prima din judeţul Suceava vaccinată. Pentru mine este o onoare, o speranţă că lucrurile vor reveni la normal. M-am vaccinat fără a sta pe gânduri, pentru că de zece luni de zile tratăm pacienţi, unii pacienţi cu succes, pe alţii i-am pierdut şi în această perioadă tot timpul am sperat că va apărea vaccinul (...). Aştept momentul când vom putea interna în spital şi pacienţii cronici de Boli Infecţioase, aştept momentul în care vor putea veni şi pacienţii pediatrici cu altă patologie decât COVID-19 la Boli Infecţioase. Aştept, nu în ultimul rând, să-mi strâng bunica în braţe fără a purta mască pe faţă. Aştept să ajung acasă mult mai devreme decât am făcut-o până acum. Aştept ca totul să se termine cu bine, pentru că da, acest vaccin este un prim pas de speranţă", a declarat Monica Terteliu.
* UPDATE ORA 10,45 VIDEO Vlad Voiculescu, după începerea campaniei de vaccinare: Momentul este unul de speranţă; trebuie să fim în continuare precauţi
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, duminică, după începerea campaniei de vaccinare împotriva noului coronavirus, că acest moment este unul "de speranţă", însă a atras atenţia că trebuie să fim în continuare precauţi în următoarele şase luni.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Vlad Voiculescu a asistat duminică la vaccinarea primei persoane din România, Mihaela Anghel, o asistentă medicală de la Institutul Matei Balş din Capitală.
* UPDATE ORA 10,37 Dolj: Cinci medici de la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova au fost vaccinaţi
Cinci medici de la Spitalul de Boli Infecţioase ''Victor Babeş'' din Craiova au fost vaccinaţi, duminică, trei dintre ei fiind şefi de secţie.
Foto: (c) NICOLAE BADEA / AGERPRES FOTO
Dr. Dragoş Nicolosu, responsabilul activităţii de vaccinare din cadrul spitalului, a declarat pentru AGERPRES că, până la sfârşitul anului, la Craiova vor fi vaccinate 90 de persoane, toate fiind angajate în cadrul spitalului, atât personal medical, cât şi personal tehnic şi administrativ.
* UPDATE ORA 10,21 VIDEO Prima persoană vaccinată: A fost cea mai mare emoţie; am fost privilegiată pentru că am fost aleasă
Mihaela Anghel, asistentă la Institutul Matei Balş din Capitală, a declarat că este emoţionată şi se simte privilegiată să fie prima persoană din România aleasă pentru a fi vaccinată împotriva noului coronavirus.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
"Cred că a fost cea mai mare emoţie. Am fost foarte privilegiată pentru că am fost aleasă să fiu prima vaccinată din ţară (...) Nu am ştiut cum să reacţionez, nu am întrebat nici măcar o secundă de ce am fost eu aleasă. Pur şi simplu am spus 'da' şi am ajuns aici. Nu a durut absolut deloc", a afirmat asistenta după ce a primit doza de vaccin.
* UPDATE ORA 09,59 Cîţu: Prima persoană vaccinată împotriva COVID-19 în România - moment de referinţă în lupta împotriva virusului
Premierul Florin Cîţu consideră că momentul vaccinării primei persoane împotriva COVID-19 în România este unul ''istoric'', ''de referinţă'' pentru România în lupta împotriva noului coronavirus.
* UPDATE ORA 09,17 VIDEO UPDATE Prima persoană din România vaccinată împotriva COVID - o asistentă medicală de la Institutul Matei Balş
Prima persoană din România care a fost vaccinată împotriva COVID-19 este o asistentă medicală de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş" din Bucureşti.
Foto: (c) AGERPRES FOTO / POOL / ANDREEA ALEXANDRU
Mihaela Anghel este asistentă medicală generalistă, membră a echipei medicale care, la data de 27 februarie a acestui an, a preluat primul pacient din România confirmat cu virusul SARS-CoV-2.
Ea a primit prima doză de vaccin, duminică, la ora 9,00, în aplauzele cadrelor medicale de la Institutul Matei Balş din Capitală.
* UPDATE ORA 9,00 Constanţa: Aproximativ 60 de cadre medicale de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase se vaccinează în prima zi a campaniei de imunizare împotriva COVID-19
Aproximativ 60 de cadre medicale se vor vaccina împotriva COVID-19, duminică, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase (SCBI) Constanţa, a declarat coordonatorul acţiunii ce se derulează la centrul de vaccinare organizat la respectiva unitate sanitară, dr. Florin Rugină.
Medicul a spus că el va fi prima persoană din Constanţa care se va vaccina împotriva noului coronavirus.
* UPDATE ORA 08,52 Prima persoană din România vaccinată împotriva COVID este o asistentă medicală de la Institutul Matei Balş
Prima persoană din România care va fi vaccinată împotriva COVID - 19 este o asistentă medicală de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş" din Bucureşti.
Evenimentul va avea loc duminică, la ora 9,00, la centrul de vaccinare amenajat la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş".
* ORA 06,30 Începe campania de vaccinare anti-COVID în România
Campania de vaccinare anti-COVID demarează duminică, fiind vizat, în prima fază, personalul medico-sanitar din toate cele 10 spitale de boli infecţioase aflate în prima linie în lupta împotriva noului coronavirus.
Acestea sunt:
* Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş" Bucureşti
* Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Braşov
* Spitalul Clinic de Boli Infecţioase "Dr. Victor Babeş" Bucureşti, inclusiv secţia externă modulară Pipera
* Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca
* Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa
* Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" Craiova
* Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Iaşi
* Spitalul de Pneumoftiziologie "Dr. Nicolae Ruşdea" Baia Mare
* Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sfântul Ioan cel Nou" din Suceava
* Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Dr. Victor Babeş" Timişoara, inclusiv secţia exterioară a acestui spital - secţia clinică de recuperare cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara.
Foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO
Primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID au intrat în România vineri, pe cale terestră, prin Vama Nădlac 2, iar sâmbătă acestea au ajuns la centrul principal de stocare - Institutul "Cantacuzino" din Bucureşti, de unde au fost distribuite în ţară.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Potrivit GCS, dozele de vaccin din prima tranşă - cele peste 3.000 de vaccinuri cu valoare de primă administrare - au fost alocate în funcţie de necesarul solicitat de fiecare dintre cele 10 spitale.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Astfel, la Braşov s-au solicitat 100 de doze; la Spitalul ''Matei Balş'' Bucureşti - 600 de doze, iar la ''Victor Babeş'' - 530; la Cluj - 375 doze; Constanţa - 170; Dolj - 90; Iaşi - 260; Baia Mare - 210; Suceava - 250; Timişoara - 450 de doze.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Şeful Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea, medicul militar Valeriu Gheorghiţă, a anunţat vineri că în cadrul strategiei de vaccinare există trei etape.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
"Prima etapă este cea adresată personalului medical şi personalului din sistemul social. În etapa a doua este vaccinată populaţia la risc şi persoanele care definesc activităţi esenţiale şi în etapa a treia vorbim de vaccinarea populaţiei generale", a explicat Gheorghiţă.
Prezent sâmbătă la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino", premierul Florin Cîţu a spus că, săptămânal, în România vor ajunge în jur de 140.000 de doze de vaccin.
"Mâine (duminică - n.r.) începe campania de vaccinare oficială, primul vaccin se va face mâine. Am primit primele 10.000 de doze, iar săptămânal vom primi în jur de 140.000 de doze. România va avea în jur de 10 milioane de doze de vaccin. Şi, aşa cum am văzut că au mers lucrurile până acum, sunt sigur că vom avea o derulare a campaniei foarte bine pusă la punct. Vaccinarea în România este gratuită, nu este obligatorie", a precizat prim-ministrul.
***
Pe baza contractului semnat de Comisia Europeană cu BioNTtech/Pfizer, România poate accesa peste 10 milioane de doze de vaccin. În plus, în acest moment, Comisia Europeană urmăreşte dezvoltarea unui portofoliu divers de vaccinuri candidate pe platforme diferite, astfel încât să crească şansele de a avea mai multe vaccinuri disponibile, după autorizarea de punere pe piaţă acordată de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA).
La începutul lunii ianuarie, EMA urmează să finalizeze evaluarea celui de-al doilea vaccin împotriva COVID-19, şi anume vaccinul dezvoltat de compania Moderna. Numărul de doze repartizat României din vaccinurile ce ar putea obţine recomandarea din partea EMA şi autorizarea din partea Comisiei Europene va fi stabilit în aceeaşi manieră în care s-a perfectat contractul cu primul producător al cărui produs a trecut deja de aceste trepte, a informat Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea.
Până în acest moment, Comisia Europeană a semnat contracte cu şase companii. În baza acestor contracte semnate şi în funcţie de ce vaccinuri vor fi, în continuare, recomandate de către EMA şi autorizate de către Comisia Europeană, România va putea accesa numărul de doze necesar pentru vaccinarea a 10,7 milioane de persoane, cu posibilitatea de suplimentare. AGERPRES
* LIVE UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.
** Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Citeşte şi:
* Coronavirus: În Europa începe "Ziua V", startul campaniei de vaccinare anti-COVID-19
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul Sănătății: Laboratoarele vor fi obligate să afișeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale
Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afișeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, astfel încât oamenii care au nevoie de acest gen de investigații să cunoască, dinainte, dacă acest serviciu medical trebuie plătit sau nu, a anunțat sâmbătă,
Ministrul Sănătății: Cred că de săptămâna viitoare antidepresivele vor fi distribuite mai bine în farmacii
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat, sâmbătă, că medicamentele necesare bolnavilor cu afecțiuni psihice vor fi mai bine distribuite în farmaciile din țară, începând de săptămâna viitoare, în condițiile în care, în urma verificărilor efectuate de Agenția Națională a Medicamentului, s-a concluzionat că exi
Cluj: Spitalul Pediatric Monobloc va primi o finanțare de 200 milioane euro, anunță ministrul Sănătății
Spitalul Pediatric Monobloc din Cluj-Napoca va primi o finanțare de aproximativ 200 de milioane de euro din partea Ministerului Sănătății, banii urmând să fie alocați la începutul anului viitor astfel încât să acopere costurile necesare pentru finalizarea lucrărilor de construcție în cazul acestui spital regional de copii, a anunțat s&ac
Rogobete: Reguli noi pentru conducerea instituțiilor sanitare fără paturi; directorii - evaluați anual
Ministerul Sănătății a pus în transparență decizională vineri un proiect de ordonanță prin care se introduc 'reguli clare' pentru conducerea instituțiilor publice cu statut sanitar, fără paturi, aflate în subordinea ministerului, a anunțat ministrul Alexandru Rogobete. Potrivit ministrului, conducătorii acestor instituții vor ocupa funcțiil
Sibiu: Spitalul Clinic de Pediatrie, premiat pentru depistarea precoce a unei boli rare
Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu a câștigat premiul pentru 'Excelență Clinică, Prevenție, Screening și Diagnostic Precoce' la Romanian Healthcare Awards 2026, pentru un proiect care permite depistarea precoce a atrofiei musculare spinale (AMS) la nou-născuți, a anunțat Primăria Sibiu, vineri, pe pagina sa de
VIDEO Rogobete anunță controale extinse în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor, după ce a sunat personal pentru o programare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi declanșarea unor verificări 'extinse' în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor publice, prin Corpul de control al ministerului, după ce a verificat personal, telefonic, posibilitatea obținerii unei programări la neurologie. 'Mulți pacienți mi-au semnalat că sună zi
INSP: 68.284 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat joi că în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IA
Arad: Spitalul Județean a dublat numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat. Reprezentanții SCJU Arad au transmis joi, la solicitarea AGERPRES, că dacă inițial
SANITAS - discuții cu ministrul Sănătății; a solicitat măsuri concrete - drepturi salariale recuperate și venituri majorate în 2027
Reprezentanții Federației SANITAS s-au întâlnit miercuri cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și cu echipa tehnică a acestuia, discuțiile concentrându-se asupra perspectivelor salariale pentru anul 2027, a necesității unei noi legi a salarizării, precum și asupra eliminării restricțiilor care afectează personalul și activitatea unităților san
Rogobete - întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii: România are nevoie de investiții și parteneriate solide
România are nevoie de investiții, parteneriate solide și deschidere către experiența internațională, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care s-a întâlnit miercuri cu ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman. Potrivit ministrului, discuțiile au vizat dezvoltarea serviciilor medicale și consolidarea cola
Organizațiile profesionale din psihiatrie cer autorităților măsuri urgente pentru prevenirea crizei de medicamente
Patru organizații profesionale din domeniul psihiatriei și sănătății mintale solicită Ministerului Sănătății, Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să adopte măsuri coordonate pentru asigurarea disponibilității medicamentelor psihiatrice, în condițiile în care pacienț
Sibiu: Specialiști din țară și străinătate, la conferința 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală' (18-21 noiembrie)
Specialiști în psihiatrie, psihologie, medicină legală și științe juridice din țară și din străinătate se vor reuni, în perioada 18-21 noiembrie 2026, la Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu (ULBS), în cadrul celei de-a VI-a ediții a Conferinței internaționale 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală', potrivit unui anunț publicat pe pagina
Harghita: Burnout-ul, în centrul simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect'' organizat la Miercurea-Ciuc
Zeci de psihologi și medici au participat miercuri, la Miercurea-Ciuc, la cea de-a doua ediție a simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect', care a fost dedicat fenomenului burnout și efectelor acestuia asupra sănătății. Evenimentul intitulat PsyConnect 2.0 a fost organizat la Casa de Studii 'Jakab Antal' din municipiu de filiala Harghita a Co
Vaslui: Program de screening pentru depistarea cancerului mamar, derulat în opt comune din județ
Femei din opt comune al județului Vaslui vor fi testate în cadrul unei campanii gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de sân, care se va desfășura pe parcursul lunii noiembrie, au informat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui. Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar, dotată cu mamograf digital, se va deplasa &ici
Alexandru Rogobete anunță măsuri pentru diagnosticarea și tratarea bolilor rare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, miercuri, trei direcții prioritare pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților cu boli rare: dezvoltarea Programului Național de Screening Neonatal, extinderea echipelor multidisciplinare din centrele integrate de diagnostic și tratament și asigurarea continuității îngrijirii pacienților pediatrici după tr










