Anul 2020 s-a dovedit şi pentru lumea ovaliei unul extrem de complicat din cauza pandemiei de coronavirus şi chiar dacă practicanţii sportului cu balonul oval sunt obişnuiţi să dea balonul mereu înapoi, de data aceasta au făcut eforturi serioase pentru a putea împinge rugbyul înainte, la fel ca şi în celelalte sporturi.

Deşi o vorbă spune că nu contează pe cine ai în faţă, ci pe cine ai alături, de-a lungul întregului an ''adversarul'' nevăzut a fost mult prea puternic pentru a nu da peste cap şi cele mai robuste pachete de înaintare, şi se pare că nici anul următor nu va începe sub auspicii mai favorabile.

Urmând unui 2019 al cărui jalon principal a fost Cupa Mondială din Japonia (câştigată de Africa de Sud), anul rugbystic 2020 a debutat cu ''stângul'', după ce, la jumătatea lunii ianuarie, s-a anunţat că echipa campioană en titre a Angliei şi a Europei, Saracens, va fi retrogradată în cel de-al doilea eşalon valoric intern şi amendată cu 6 milioane euro din cauza nerespectării plafonului salarial al jucătorilor din prima ligă engleză, lucru care în final s-a şi întâmplat.

Decizia luată de Premiership a afectat, bineînţeles, lucrurile în cadrul lotului vicecampioanei mondiale, Anglia, care începuse deja pregătirile pentru cea de-a 21-a ediţie a Turneului celor Şase Naţiuni, unde era văzută drept mare favorită. Ca urmare, ''trandafirii'' au şi pierdut primul meci al turneului în faţa marii rivale, Franţa (17-24).

Foto: (c) T EPA/DAVE HUNT

Deşi cele două naţionale au mers ''umăr la umăr'' până în etapa a 4-a disputată la începutul lui martie (ambele echipe aveau câte 13 puncte), pandemia de coronavirus care a lovit prima oară în special Italia a determinat suspendarea competiţiei pe o perioadă nedeterminată, rămânând astfel nedisputate un meci al etapei a patra şi ultima etapă, a cincea.

Aceeaşi soartă a avut-o şi competiţia Rugby Europe Championship, al doilea eşalon valoric european interţări, la care participă şi România. ''Stejarii'' nu au început tocmai fericit competiţia, pierzând în faţa Georgiei, în deplasare, 13-41, apoi în faţa Portugaliei (11-22), câştigând cu Spania (22-7) şi cedând cu Rusia (25-32).

Pe măsură ce pandemia de coronavirus cuprindea Europa, principalele forţe rugbystice (Anglia, Franţa, Italia, dar şi campionatul Pro 14 - fosta Ligă Celtică) anunţau suspendarea/anularea competiţiilor interne, iar jucătorii de rugby se implicau direct în sprijinul autorităţilor medicale. A fost şi cazul italianului Maxime Mbanda, component al primei reprezentative de rugby, care a devenit extrem de cunoscut în ţara sa după ce s-a angajat ca şofer de ambulanţă în oraşul Parma.

Pe de altă parte, Federaţia engleză a venit în sprijinul cluburilor cu asistenţă financiară pentru depăşirea perioadei de criză, antrenorii şi jucătorii echipelor din majoritatea ţărilor au acceptat reducerea salariilor, şi mai mult, în Ţara Galilor, stadionul naţionalei de rugby, Principality Stadium din Cardiff, a fost pus la dispoziţia autorităţilor sanitare în lupta cu pandemia de coronavirus.

De asemenea, cupele europene - Champions Cup şi Challenge Cup - au fost suspendate în faza sferturilor de finală, ca urmare a deciziilor autorităţilor sportive şi medicale privind împiedicarea răspândirii Covid-19, Cupa Mondială de rugby Under 20, programată în perioada 28 iunie - 18 iulie în nordul Italiei, a fost şi ea anulată, iar alte turnee sau competiţii (rugby feminin, rugby în VII sau rugby în XIII) au fost amânate, suspendate sau anulate.

Acelaşi lucru s-a petrecut ulterior şi în emisfera de sud, acolo unde competiţiile interne şi internaţionale au fost într-o primă fază suspendate, iar apoi au fost reluate într-o formă cu totul schimbată faţă de ediţiile precedente.

În acest context, World Rugby, forul care conduce destinele sportului cu balonul rotund, a anunţat, în aprilie, un fond de circa 100 de milioane de dolari pentru ajutoarea federaţiilor naţionale să depăşească impactul financiar al pandemiei de coronavirus. Totuşi, instanţa supremă nu a renunţat şi la alegerile interne programate pentru luna mai, alegeri în urma cărora englezul Bill Beaumont a obţinut un nou mandat în fruntea WR, învingându-l pe contracandidatul Agustin Pichot (Argentina), care a renunţat la toate funcţiile deţinute în cadrul forului mondial.

Unul dintre primele anunţuri ale lui Beaumont a fost însă cel privind anularea, din cauza pandemiei, a meciurilor-test din perioada iunie-iulie, meciuri extrem de aşteptate de naţionale din întreaga lume. Dintre marile naţiuni ale jocului, Anglia ar fi trebuit să se deplaseze în Japonia, Ţara Galilor în Japonia şi apoi în Noua Zeelandă, Irlanda în Australia, Franţa în Argentina, iar Scoţia în Africa de Sud şi apoi în Noua Zeelandă.

La începutul verii, în luna iunie, organizatorii Top 14, prima ligă valorică din Franţa, anunţau încheierea prematură a campionatului, fără a desemna o echipă câştigătoare, în timp ce, pe fondul reducerii numărului infectărilor, Australia şi Noua Zeelandă precizau că vor relua întrecerile interne ce urmau să înlocuiască tradiţionalul turneu Super Rugby al cluburilor din emisfera de sud. Astfel, pe 14 iunie, în Noua Zeelandă, mai bine de 43.000 de persoane au asistat fără nicio restricţie, la Auckland, la victoria echipei locale Blues în faţa lui Hurricanes, o rivală din Wellington (30-20), pe miticul Eden Park, în cadrul Super Rugby Aotearoa. O lună mai târziu a reînceput şi campionatul Australiei, A-League.

O lună mai târziu, Comitetul Executiv al World Rugby anunţa o fereastră internaţională excepţională de şase weekend-uri pentru meciurile-test din toamnă şi a anunţat că Rugby Championship se va disputa într-o singură ţară în aceeaşi perioadă. Această fereastră internaţională "temporară", între 24 octombrie şi 5 decembrie, urma să se deruleze în trei părţi pentru naţiunile din emisfera de nord: două weekend-uri la finele lunii octombrie pentru a disputa meciurile din Turneul celor Şase Naţiuni, amânate din cauza crizei sanitare, o pauză în weekend-ul 7 noiembrie şi apoi patru săptămâni pentru meciuri între echipe europene şi echipe invitate (Japonia, Fiji). Cu toate acestea, Japonia, surpriza Cupei Mondiale din 2019, la care a atins sferturile de finală, anunţa, în august, că nu va mai veni în turneu în Europa. În emisfera sudică, Rugby Championship, care se disputa în mod tradiţional în august şi septembrie, urma să aibă loc în perioada 7 noiembrie-12 decembrie după programul obişnuit, cu şase meciuri de echipă, dar într-o singură ţară, pentru evitarea problemelor de transport şi riscurile de contaminare legate de pandemia de Covid-19. Decizia deschidea calea pentru organizarea unui turneu inedit în emisfera nordică, de la mijlocul lunii noiembrie la începutul lui decembrie, odată ce meciurile amânate ale Turneului celor Şase Naţiuni urmau să se joace la finele lunii octombrie.

Între timp, la nivelul competiţiilor europene intercluburi, august a adus reluarea Pro 14, care după o lună şi-a desemnat şi câştigătoarea, echipa irlandeză Leinster, iar meciurile din Champions Cup şi Challenge Cup au revenit în septembrie, desemnându-şi câştigătoarele în octombrie, Exeter Chiefs (Anglia), în Cupa Campionilor, şi Bristol Bears (Anglia), în Cupa Challenge, partide disputate în prezenţa unui număr restrâns de spectatori.

De altfel, în toamnă, odată cu relaxarea treptată a măsurilor impuse în contextul pandemiei, s-au putut desfăşura şi meciurile internaţionale restante. Astfel, în Six Nations, după ultimele patru meciuri rămase de jucat, naţionala Angliei a reuşit să-şi adjudece, în octombrie, trofeul, datorită esaverajului superior faţă de cel al Franţei, ambele echipe având acelaşi număr de puncte, 18.

Foto: (c) Toby Melville/REUTERS

În emisfera de sud, Australia a fost gazda turneului Rugby Championship, care a avut loc însă în absenţa campioanei mondiale en titre, Africa de Sud, care a preferat să nu-şi asume niciun fel de risc evitând călătoriile internaţionale. Chiar dacă s-a înregistrat o premieră absolută, victoria istorică a Argentinei contra All Blacks, pe 14 noiembrie (25-15), Noua Zeelandă a cucerit titlul cu numărul 17.

Un lucru pozitiv a fost organizarea de către World Rugby, chiar şi în condiţiile impuse de situaţia pandemică, a unei noi competiţii, Autumn Nations Cup, în care, pe lângă naţionalele din Six Nations, au participat Fiji şi Georgia. A fost un pas înainte făcut de sportul cu balonul oval într-o perioadă dificilă, Anglia şi Franţa disputându-şi finala întrecerii, care a revenit ''trandafirilor'' (22-19, pe 7 decembrie).

Ultima lună a anului a fost şi cea în care s-au tras la sorţi grupele pentru CM 2023 din Franţa. Selecţionata de rugby a Noii Zeelande, triplă campioană mondială, a fost repartizată în aceeaşi grupă cu ţara gazdă, în Grupa A, alături de Italia şi alte două echipe, care vor fi stabilite ulterior. Actuala campioană mondială en titre, Africa de Sud, se află în Grupa B, împreună cu Irlanda şi Scoţia, alte două echipe urmând să fie desemnate ulterior. Vicecampioana mondială Anglia va evolua în Grupa D, alături de două formaţii incomode, Argentina şi Japonia, ultima o revelaţie a turneului pe care l-a găzduit în 2019. Zona europeană, din care face parte şi România, are două bilete directe spre Cupa Mondială, Europa 1 şi Europa 2 - primele două clasate în ierarhia Rugby Europe Championship în clasamentul cumulat tur-retur 2021-2022 şi un bilet ce trimite la turneul final de calificare - Europa 3, ocupanta locului 3 în REC.

Anul a adus un succes şi pentru România, e adevărat nu pe teren unde victoriile par a fi tot mai rare, ci prin câştigarea unui al treilea mandat consecutiv la şefia federaţiei europene de profil (Rugby Europe) de Octavian Morariu.

Alte două aspecte şi-au pus amprenta pe lumea ovaliei în anul 2020: problema rasismului şi cea a accidentărilor grave la nivelul capului. Dacă în ceea ce priveşte primul aspect întreaga comunitate rugbystică se pronunţă la unison pentru nediscriminare, egalitate de şanse şi combaterea cu fermitate a situaţiilor de acest gen în cazul în care ar apărea, al doilea aspect este mai delicat şi depinde foarte mult de deciziile pe care le va lua World Rugby în viitor.

Problema accidentărilor cu consecinţe deosebit de grave s-a acutizat în final de an, după ce Steve Thompson, fost jucător al naţionalei de rugby a Angliei, în vârstă de 42 de ani, a dezvăluit pentru cotidianul The Guardian că a fost diagnosticat cu demenţă precoce şi că nu-şi mai poate aminti că a câştigat Cupa Mondială din 2003. Fostul taloner, cu 73 de selecţii pentru Anglia între 2002-2011, consideră că a ajuns în această situaţie din cauza rugbyului.

"Ne vedeţi ridicând trofeul Cupei Mondiale şi pot să văd cum sar de bucurie. Dar nu îmi amintesc", a declarat Thompson, care potrivit medicilor suferă probabil şi de encefalopatie traumatică. Potrivit presei de specialitate, deja mai mulţi foşti jucători britanici se pregătesc să dea în judecată federaţiile naţionale considerându-le responsabile pentru starea precară de sănătate în care au ajuns.

Cât priveşte competiţia europeană în care este angrenată şi naţionala frunzei de stejar, Rugby Europe, forul care conduce sportul cu balonul oval de pe continent, a decis să reprogrameze pentru zilele de 6-7 februarie meciurile din ultima etapă a Rugby Europe Championship 2020, între care se numără şi partida dintre echipele României şi Belgiei. Apoi, competiţia care poate conduce la obţinerea biletelor către CM 2023 va reporni la drum cu noua ediţie, în luna martie, fanii tricolorilor trăind cu speranţa că vor auzi din nou imnul naţional la reuniunea de gală a rugbyului mondial. AGERPRES/(AS- autor: Adrian Drăguţ, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)