Peste jumătate dintre angajaţii din învăţămănt nu sunt de acord să se vaccineze împotriva Covid-19 (sondaj)
Peste jumătate (56,3%) dintre angajaţii din învăţământ nu sunt de acord să se vaccineze împotriva Covid-19, conform unui sondaj realizat de Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" în perioada 16 - 21 decembrie 2020.
"Federaţia Sindicatelor din Educaţie 'Spiru Haret' a realizat, în perioada 16 - 21 decembrie 2020, un sondaj în rândul angajaţilor din învăţământ, pentru a vedea percepţia acestora privind redeschiderea unităţilor şcolare şi vaccinarea voluntară. Chestionarul vine în contextul în care Agenţia Europeană pentru Medicamente ar urma să aprobe în 23 decembrie vaccinul Pfizer/BioNTech, primul vaccin pentru COVID pentru uz în Uniunea Europeană. Astfel, din ianuarie, autorităţile române ar urma să înceapă vaccinarea populaţiei. Potrivit Strategiei de vaccinare, în România, în prima etapă vor intra cadrele medicale, urmând ca în etapa a doua să fie cuprinşi şi angajaţii din sistemul de învăţământ. Pe scurt: peste 13.000 de angajaţi din învăţământ au răspuns la chestionar; 56,3% dintre repondenţi spun că nu sunt de acord să se vaccineze împotriva Covid-19; 43,2% dintre repondenţi afirmă că doresc revenirea la şcoală şi la predarea faţă în faţă înainte de începerea campaniei de vaccinare", se spune într-un comunicat al federaţiei, remis luni AGERPRES.
Organizaţia menţionează că 13.356 de angajaţi din învăţământ au răspuns la întrebările puse de FSE "Spiru Haret", cele mai multe dintre acestea (92,6%) fiind cadre didactice.
În ceea ce priveşte categoria de vârstă, cei mai mulţi dintre respondenţi sunt în categoria de vârstă 40 - 49 ani (38,3%), urmează cei din categoria de vârstă 50 - 59 ani (23,3%) şi cei din categoria 30 - 39 de ani (21,8%).
"Putem spune că rezultatele sunt edificatoare pentru toate zonele şi nivelurile de învăţământ. La întrebarea 'În ce zonă predaţi?' 49% dintre repondenţi au spus că sunt din municipii cu peste 15.000 de locuitori plus municipiul Bucureşti; 21,7% predau într-un oraş; 29,3% în comune şi sate. Observăm că majoritatea persoanelor chestionate doresc redeschiderea unităţilor de învăţământ şi revenirea la predarea faţă în faţă. Astfel, peste 70% din cei care au răspuns la chestionar, mai precis 73,1%, doresc redeschiderea grădiniţelor; 75,7% doresc ca elevii din clasele pregătitoare şi I-IV să revină în clase; 70,6% sunt pentru redeschiderea şcolilor pentru elevii claselor V-VIII; 69,4% au răspuns că vor redeschiderea liceelor şi şcolilor profesionale", se arată în comunicat.
Potrivit sursei menţionate, cu toate că cei mai mulţi dintre angajaţii din învăţământ care au răspuns la chestionar doresc reîntoarcerea la şcoală, se observă că majoritatea nu este de acord să se vaccineze - 56,3% - chiar dacă vaccinul va fi gratuit.
"În ceea ce priveşte momentul revenirii la predarea faţă în faţă, observăm că 43,2% doresc să revină în şcoli cât mai curând posibil, în timp ce 41,4% consideră că reluarea cursurilor ar trebui să aibă loc după finalizarea campaniei de vaccinare la nivel naţional", se mai spune în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Vaslui: Peste 100 de elevi și profesori au fost premiați în cadrul Galei Execelenței în Educație
Peste 100 de elevi și cadre didactice cu rezultate deosebite în anul școlar 2025 - 2026 au fost premiați, vineri, în cadrul Galei Excelenței în Educație, eveniment organizat de primăria municipiului Vaslui.
Costreie - întâlnire cu foști miniștri ai Educației: O colaborare reală poate ajuta la continuarea reformelor
Educația nu poate fi reconstruită la fiecare mandat, este o construcție pe termen lung, a declarat ministrul Sorin Costreie, care s-a întâlnit vineri cu foști miniștri ai Educației și Cercetării de după 1990. El a arătat că ia în calcul să pună bazele unui consiliu consultativ dedicat temelor esențiale din educație și cercetare.
Suceava: Aproximativ 500 de educatori, profesori și părinți din cinci județe, la Conferința Națională de Educație Timpurie
Aproximativ 500 de educatori, profesori, dar și părinți din cinci județe ale Moldovei au participat la Conferința Națională de Educație Timpurie, care s-a desfășurat recent în municipiul Suceava. Evenimentul, care a avut ca temă 'Dezvoltarea creativității copiilor în era digitală', a reunit mai mulți experți internaționali în educație
RECTIFICARE Hunedoara: O nouă potecă tematică dezvăluie 80 de milioane de ani din istoria geologică a Geoparcului Țara Hațegului
În știrea cu titlul 'Hunedoara: O nouă potecă tematică dezvăluie 80 de milioane de ani din istoria geologică a Geoparcului Țara Hațegului', publicată vineri, la ora 11:43, pe fluxurile Educație-Știință și Transilvania, în penultimul paragraf se va citi 'Asociația Prietenii Geoparcului', în loc de 'Asociația Prietenii Dinozaurilor'
UniFEST - la a XXV-a ediție: peste 120 de activități gratuite pentru studenți în 15 centre universitare, între 6 și 16 noiembrie
Studenții din 15 centre universitare au acces gratuit la peste 120 de activități educaționale, culturale, sportive și de divertisment, în cadrul celei de-a XXV-a ediții a Festivalului UniFEST, organizat de Uniunea Studenților din România (UNI), între 6 și 16 noiembrie. Evenimentele sunt organizate de organizațiile studențești
Mureș: Universitatea de Arte va primi în administrare Cinematograful Arta, la aniversarea a 80 de ani de la înființare
Primarul din Târgu Mureș, Soos Zoltan, a anunțat, joi, în cadrul festivității de aniversare a 80 de ani de la înființarea Universității de Arte din Târgu Mureș, că instituția va primi în administrare și folosință fostul cinematograf Arta din municipiu, după ce acesta a fost reabilitat. 'Și pentru că o aniversare atât de
MEC: Termenul de alimentare a cardurilor pentru prima de carieră didactică - prelungit
Termenul limită pentru încărcarea cardurilor pentru prima de carieră didactică nealimentate a fost prelungit, anunță joi Ministerul Educației. Potrivit sursei citate, cardurile beneficiarilor eligibili vor fi alimentate în decursul lunilor noiembrie și decembrie. Pentru încărcare este necesar ca aceste carduri
Vaslui: Expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste' va fi vernisată vineri, în deschiderea Galei Excelenței în Educație
Expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste', va fi vernisată, vineri, 6 noiembrie, la Vaslui, în deschiderea Galei Excelenței în Educație, eveniment anual în cadrul căruia sunt premiați elevii cu performanțe deosebite la concursurile școlare. Expoziția va avea loc la Centrul Cultural Județean Vaslui.
Universitățile de stat, invitate să găzduiască olimpiade școlare; 17 și-au dat deja acordul de principiu
Ministrul Sorin Costreie a anunțat că universitățile de stat au fost invitate să găzduiască etape naționale ale olimpiadelor școlare iar până în prezent și-au exprimat acordul de principiu 17 instituții de învățământ superior. 'Ieri am transmis universităților de stat din toată țara invitația de a găzdui, în a
World Vision a lansat un ghid cu activități pentru prevenirea bullyingului și a violenței
Fundația World Vision România a lansat, joi, ghidul 'Școala în care ne simțim bine', care include activități pentru prevenirea bullyingului și a violenței, acestea fiind anterior testate în școli, grădinițe și licee de 43 de organizații neguvernamentale, în cadrul programului SAVE - School Anti-Violence Ecosystem, coordonat de Fundația
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila', pe primul loc între universitățile românești în CWTS Leiden Ranking
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București (UMFCD) ocupă primul loc între universitățile din România în clasamentul internațional CWTS Leiden Ranking 2026, atât în ierarhia generală, cât și în domeniul Biomedical and Health Sciences, unde își menține statutul de lider național.
Brăila: Campionii mondiali de robotică de la VeloCity, în practică la primăria municipiului reședință
Membrii echipei de robotică VeloCity de la Colegiul Național 'Gheorghe Munteanu Murgoci' din Brăila, care a câștigat în mai 2026 Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge din SUA, desfășoară un stagiu de practică la Primăria Brăila, unde au ocazia să cunoască activitatea mai multor departamente și să se implice în organizarea Târgului d
Bistrița-Năsăud: Viitori dascăli, pregătiți de Fundația Inocenți să prevină și să combată bullyingul și cyberbullyingul
Aproximativ 100 de elevi de la clasele de pedagogic ale Colegiului Național 'George Coșbuc' din Năsăud au fost pregătiți, în cadrul unui proiect derulat de Fundația Inocenți, să recunoască la timp, să prevină și să combată fenomenele de bullying și cyberbullying, atunci când vor ajunge să profeseze. Proiectul 'Empowerin
Bihor: Peste 1.000 de studenți, atrași de voluntariat la Zilele Carierei de la Universitatea din Oradea
Peste 1.000 de studenți au participat, miercuri, la Târgul de Voluntariat, prima zi a evenimentului 'Zilele Carierei', organizat în perioada 4 - 6 noiembrie de Universitatea din Oradea. Potrivit unui comunicat al Universității Oradea, târgul de voluntariat a reunit 20 de organizații neguvernamentale și două workshop-u
Sibiu: Fostă campioană mondială la arte marțiale predă religia și îi antrenează pe copiii din comuna Ațel
Christiana Budică, fostă campioană mondială la arte marțiale, s-a stabilit în comuna Ațel, unde predă religia și îi antrenează pe copii alături de soțul său, Octavian, povestea sportivei fiind prezentată miercuri seara, de președinta Consiliului Județean (CJ) Sibiu, Daniela Cîmpean, într-o postare pe Facebook. Despre fosta sportivă, pre










