Coronavirus: Israelul interzice intrarea vizitatorilor din Regatul Unit, Danemarca şi Africa de Sud
Israelul a anunţat duminică interdicţia pentru cetăţenii străini din Regatul Unit, Danemarca şi Africa de Sud de a intra pe teritoriul său după ce o nouă tulpină a coronavirusului a fost detectată în cele trei ţări, notează AFP.
Autorităţile israeliene au mai anunţat reguli stricte pentru israelienii care se întorc din aceste ţări, afirmând că vor fi izolaţi în hoteluri gestionate de armată şi servind ca centre de carantină, potrivit unei declaraţii comune a biroului premierului Benjamin Netanyahu şi Ministerului Sănătăţii.
Benjamin Netanyahu a convocat grupul special de urmărire a noului coronavirus "pentru o discuţie urgenţă" legată de descoperirea acestei noi tulpini a coronavirusului SARS-CoV-2, potrivit comunicatului în ebraică.
Grupul special a aprobat, potrivit documentului, "măsurile imediate pentru a împiedica străinii să intre în Israel", în acest stadiu din Regatul Unit, Danemarca şi Africa de Sud.
Noua tulpină a coronavirusului s-a răspândit rapid la Londra şi în sud-estul Angliei, dar a fost detectată şi în Africa de Sud şi Danemarca.
Numită "VUI 202012/01" (pentru 'Variant Under Investigation', variantă în curs de investigare), ea cuprinde mai multe mutaţii şi ar antrena, potrivit primelor evaluări, o răspândire mai rapidă a coronavirusului.
Israelul nu a precizat durata carantinei pentru cetăţenii săi. Autorităţile au indicat că ambele ordonanţe intră imediat în vigoare şi pentru următoarele şapte zile.
Peste 370.000 de persoane din Israel au fost testate pozitiv la COVID-19 din februarie când a fost semnalat primul caz. Peste 3.000 de persoane au murit în această ţară cu circa nouă milioane de locuitori. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
* Noua tulpină de coronavirus: Canada suspendă zborurile dinspre Marea Britanie
* Arabia Saudită suspendă zborurile internaţionale din cauza noii tulpini a coronavirusului
* Italia confirmă un prim caz de infectare cu noua tulpină a coronavirusului din Marea Britanie
* Coronavirus/CNSU: Se suspendă zborurile din şi către Marea Britanie şi Irlanda pentru 14 zile
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.