Coronavirus: Număr record de contaminări în SUA
Statele Unite au înregistrat sâmbătă, pentru a treia zi consecutiv, un record de contaminări cu coronavirusul în 24 de ore, cu circa 230.000 de noi cazuri recenzate, potrivit datelor raportate de universitatea americană Johns Hopkins, citate de AFP.
În acelaşi interval, SUA au numărat 2.527 de decese legate de COVID-19, potrivit bilanţului anunţat la ora locală 20.30 de această universitate situată în Baltimore, statul Maryland (est).
Statele Unite, care au cel mai grav bilanţ din lume ca număr de contaminări şi decese, se confruntă de mai multe săptămâni cu o recrudescenţă spectaculoasă a pandemiei.
Autorităţile sanitare au avertizat în legătură cu riscul unei creşteri a numărului de contaminări după ce numeroşi americani au călătorit cu ocazia Thanksgiving (Ziua Recunoştinţei) săptămâna trecută, în pofida apelurilor de a rămâne acasă.
De la începutul pandemiei, Statele Unite au înregistrat peste 14,3 milioane de cazuri de contaminare şi 281.121 decese legate de coronavirus. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.