1 Decembrie/ Omagiu adus în judeţe cadrelor medicale şi forţelor de ordine de Ziua României
Autorităţile din câteva oraşe au adus un omagiu cadrelor medicale şi forţelor de ordine la ceremoniile restrânse dedicate Zilei Naţionale, la care participarea publicului a fost interzisă din cauza măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.
* La Sfântu Gheorghe, în Covasna, Ziua Naţională a fost marcată printr-un ceremonial militar şi prin depuneri de coroane de flori la statuia voievodului Mihai Viteazul, aflată în centrul municipiului.
După prezentarea onorului militar, salutul drapelului de luptă, trecerea în revistă a gărzii de onoare, intonarea Imnului şi oficierea slujbei religioase, subprefectul judeţului Covasna, Cosmin Boricean, a citit mesajul premierului Ludovic Orban iar comandantul Garnizoanei Militare Sfântu Gheorghe, lt.col. Dorin Neagu, a adus un omagiu înaintaşilor neamului, militarilor, dar şi eroilor din linia întâi a luptei împotriva noului coronavirus.
"Toţi cei care sub jurământ de credinţă au ales destinul de a fi permanent în slujba ţării, militari activi, în rezervă sau retragere, ştiu că istoria României s-a scris cu multe sacrificii, iar fiecare palmă de pământ a patriei a fost apărată cu credinţă, onoare şi demnitate de către armata sa (...). În aceste momente grele prin care trece România alături de întreaga lume, momente în care ne luptăm cu un duşman invizibil şi extrem de periculos, se cuvine să aducem un omagiu şi celorlalţi oşteni aflat în linia întâi - şi mă gândesc aici la medici, la personalul sanitar, care de câteva luni bune duc o luptă continuă pe frontul din spitale pentru salvarea de vieţi omeneşti. Mă gândesc, de asemenea, la pompieri, la jandarmi, la poliţişti şi la cadrele militare care sunt la datorie nonstop şi care veghează ca noi toţi să fim în siguranţă, dar şi la celelalte sectoare vitale de activitate, care sunt strict necesare în viaţa de zi cu zi", a spus Dorin Neagu.
În cinstea Zilei Naţionale, Prefectura Covasna împreună cu mai multe organizaţii civile şi instituţii partenere au organizat, marţi, o serie de activităţi cultural-ştiinţifice, care au fost difuzate în mediul online, printre acestea numărându-se o sesiune de comunicări ştiinţifice, spectacolul 'Doi galbeni', după Ion Creangă, producţie a Teatrului "Andrei Mureşanu", şi un recital de poezie susţinut de actorii aceluiaşi teatru.
* La Mureş, preşedintele Consiliului Judeţean, Peter Ferenc, le-a mulţumit tuturor profesioniştilor care, din martie până acum, şi-au făcut cu cinste datoria, fie că sunt cadre medicale, forţe de ordine, reprezentanţi ai autorităţilor publice sau simpli cetăţeni.
"În calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Mureş, preocuparea mea principală este de a mă asigura că Spitalul Clinic Judeţean Mureş, spital aflat în prima linie în lupta cu acest nou coronavirus, să fie asigurat cu tot ceea ce este necesar pentru ca actul medical să se poată desfăşura în cele mai bune condiţii. Am reuşit până acum să facem acest lucru şi vă asigur pe această cale că vom depune toate eforturile necesare şi în continuare. Ştiu că perioada prin care trecem este dificilă, multe persoane au avut de suferit anul acesta, fie din cauza bolii, fie din cauza restricţiilor impuse pentru limitarea răspândirii acesteia. Nici perioada care urmează nu va fi mai uşoară. Cu toate acestea, avem obligaţia de a face tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a respecta regulile. Doar împreună, ca o comunitate unită, putem depăşi această situaţie şi am convingerea că vom reuşi să facem acest lucru. Doresc în acest moment festiv să mulţumesc tuturor profesioniştilor care din martie până acum şi-au făcut cu cinste datoria, fie că ei sunt cadre medicale, forţe de ordine, reprezentanţi ai autorităţilor publice sau simpli cetăţeni", a declarat Peter Ferenc.
Foto: (c) Dorina MATIŞ / AGERPRES
Preşedintele CJ Mureş a arătat că lumea trece prin momente dificile şi că acest 1 Decembrie nu este doar un prilej de rememorare a trecutului, ci un moment aparte, care trebuie înţeles foarte bine, pentru a face cele mai bune alegeri.
"Trecem prin momente delicate, nu doar în România, ci în întreaga lume, şi din acest motiv consider că acest 1 Decembrie nu este doar un prilej de rememorare a trecutului, ci un moment aparte pe care avem responsabilitatea să-l înţelegem foarte bine pentru a face cele mai bune alegeri, pentru a ne proteja sănătatea, dar şi pentru a ne asigura că nu vom ajunge într-o profundă situaţie de criză economică şi socială. Este un moment în care atât autorităţile publice, cât şi fiecare cetăţean în parte trebuie să-şi unească forţele pentru a putea depăşi provocările aduse de situaţia actuală. Fiecare dintre noi poate contribui la o bună gestionare a crizei sanitare, fie din funcţia publică pe care o deţinem, fie ca simpli cetăţeni, respectând normele de distanţare socială şi purtând masca de protecţie", a arătat Peter Ferenc.
Prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, a declarat în cadrul ceremoniei dedicate Zilei Naţionale de la Târgu Mureş că deşi în acest an, din cauza pandemiei, sărbătoarea are "un chip mai trist", oamenii pot fi alături unii de alţii şi altfel decât prin prezenţa fizică.
Foto: (c) Dorina MATIŞ / AGERPRES
"În acest an, spre deosebire de anii trecuţi, suntem cu toţii ameninţaţi de o boală extrem de agresivă şi întreaga planetă caută soluţiile cele mai bune pentru apărarea sănătăţii oamenilor. Este un exerciţiu dur şi nedrept, dar fiecare dintre noi are partea lui de datorie şi de responsabilitate. Întreg poporul român a fost greu încercat, iar în aceste vremuri ne unesc Drapelul Naţional, Imnul Naţional, iubirea de patrie şi curajul de a avea încredere în viitor. Aşadar, români, pentru ca România să fie puternică, noi toţi trebuie să fim puternici şi solidari. De Ziua noastră Naţională, vă urez tuturor "La mulţi ani!" şi îmi doresc să rămânem cu toţii sănătoşi", a declarat Mara Togănel.
Primarul municipiului Târgu Mureş, Soos Zoltan, şi-a exprimat dorinţa de reconciliere între români şi maghiari şi i-a îndemnat să privească îndeaproape ceea ce îi uneşte şi să lase în urmă ceea ce îi dezbină, fiindcă toţi sunt parte a comunităţii târgumureşene, a României, a Europei.
"V-aţi întrebat vreodată cum ar fi să trăieşti într-un oraş din care ar dispărea definitiv teama de celălalt şi suspiciunea reciprocă? Care ar depăşi momentul Martie '90 şi s-ar întoarce la ceea ce a fost mult timp - o comunitate a toleranţei şi a multiculturalităţii? Eu, da, m-am întrebat. Şi nu o dată - de mai multe ori. Şi am avut acest vis, al revenirii la înţelegerea reciprocă. Al unei comunităţi în care, dincolo de etnie, privim îndeaproape ceea ce ne uneşte şi lăsăm în urmă ceea ce ne dezbină. În acest an, am demonstrat împreună că putem depăşi diferenţele şi votul etnic. Este un pas important. La 30 de ani de la acel Martie negru de care ne amintim mereu, ca un avertisment, am fost onorat să primesc voturi şi de la maghiari, şi de la români, şi de la mulţi cetăţeni de alte etnii. Este un semn de încredere şi totodată de speranţă. Dar mai e mult până la reconstruirea comunităţii. Am spus de la început că voi fi primarul tuturor şi intenţionez să mă achit de această promisiune. Vreau să muncim împreună, indiferent că suntem de etnie români, maghiari sau aparţinem altei minorităţi şi să ne vindecăm de rănile trecutului împreună", a subliniat primarul din Târgu Mureş.
Foto: (c) Dorina MATIŞ / AGERPRES
Ceremonia dedicată Zilei Naţionale a României de la Târgu Mureş a fost organizată fără prezenţa publicului şi nu cuprinde tradiţionala paradă militară, iar la aceasta au participat maximum 100 de persoane.
* Autorităţile din judeţul Satu Mare au marcat Ziua Naţională a României într-un cadru restrâns, fiind depusă o coroană de flori în centrul municipiului reşedinţă de judeţ, la statuia lui Vasile Lucaciu, militant pentru drepturile românilor din Transilvania. Oraşul Satu Mare este în carantină.
Manifestarea, desfăşurată în centrul vechi al municipiului, a început cu un scurt serviciu religios, după care prefectul Radu Bud a transmis mesajul premierului Ludovic Orban, iar alături de reprezentanţii instituţiilor din judeţ a depus o coroană de flori.
"Sărbătorim azi Ziua Naţională a României în condiţii deosebite, într-o perioadă complicată, într-o perioadă în care restricţiile sunt aşa cum sunt, mai ales în municipiul Satu Mare, care este un oraş în carantină. Aici, această sărbătoare s-a făcut cu totul şi cu totul atipic, mai restrâns. Doresc să le transmit tuturor sătmărenilor multă sănătate, La mulţi ani!. De altfel, în cursul zilei există o maşină caravană care transmite în oraş mesajul nostru şi al organizatorilor, Asociaţia Uniţi pentru Satu Mare. Consider că fiecare sătmărean trebuie să simtă sau să aibă ocazia să simtă emoţiile acestei zile. Este o zi de împlinire pentru România şi pentru statul român", a declarat prefectul Radu Bud.
Municipiul Satu Mare se află până miercuri, 2 decembrie, în carantină, din cauza numărului mare de infectări cu COVID-19. AGERPRES/(A - autori: Oana Mălina Negrea, Dorina Matiş, Gheorghe Pietrar; editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Caraș-Severin: 700 de anvelope, un ATV și un autoturism au ars într-un incendiu la Caransebeș
Un ATV, un autoturism și 700 de anvelope au ars într-un incendiu care a izbucnit, sâmbătă seara, la un depozit de profil din municipiul Caransebeș, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin. La fața locului au intervenit pompierii militari din Caransebeș, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru
REPORTAJ/Prahova: Au scris istorie cu cazmaua - 2.512 persoane au plantat o pădure de record mondial (FOTO/VIDO)
Peste 2.500 de persoane au scris istorie cu cazmaua în comuna prahoveană Poienarii Burchii, unde a fost plantată sâmbătă o pădure de record mondial al cărei nume - Pădurea Prieteniei - transmite optimism pur și demonstrează ce pot realiza oamenii atunci când își unesc forțele. Dis-de-dimineață, străzile localității au &
ISU Neamț - precizări privind acționarea sistemului de avertizare a populației pe cursul râurilor Bistrița și Siret
Autoritățile au venit sâmbătă cu precizări în cazul mesajului transmis, dintr-o eroare de soft, locuitorilor din județele Galați, Brăila și Vrancea, referitor la deversarea controlată de la Barajul Reconstrucția, de pe râul Bistrița, acumularea Piatra-Neamț. ''S.C. Hidroelectrica S.A. - Sucursala Hidrocentrale Bistriț
CFR: Șase vagoane au deraiat în stația Dornești, dintre care trei s-au răsturnat
Șase vagoane de marfă au deraiat în urma unei coliziuni produse sâmbătă în stația CF Dornești, dintre care trei s-au răsturnat, iar una dintre locomotivele lovite a fost grav avariată, potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Căi Ferate 'CFR' SA. 'În urma reconfirmării datelor operative de la fața l
Iași: Bombă de aviație de circa 100 kg, descoperită în localitatea Cărbunari
O bombă de aviație, cu greutatea de aproximativ 100 de kilograme, a fost descoperită sâmbătă în localitatea Cărbunari, comuna Grajduri, din județul Iași, proiectilul fiind identificat și ridicat de echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). 'În urma intervenției, a fost identificată și ridicată
Harghita: IJJ a sărbătorit 35 de ani de la înființare, cu o ceremonie militară, demonstrații și paradă în centrul municipiului Miercurea-Ciuc
Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Harghita a marcat sâmbătă împlinirea a 35 de ani de la înființare printr-o manifestare organizată în centrul municipiului Miercurea-Ciuc, care a cuprins o ceremonie militară și religioasă, exerciții demonstrative, precum și o paradă la care au participat mai multe structuri de jandarmi.
Olguța Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II: Viitoarea criză mondială va fi a apei potabile; Craiova nu va avea probleme
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, sâmbătă, la inaugurarea conductei de aducțiune Isvarna II - Craiova, că viitoarea criză mondială va fi cea a apei potabile, însă municipiul nu se va confrunta cu această problemă cel puțin 100 de ani, datorită noii investiții, care permite alimentarea orașului cu apă de izvor din zona montan
Prahova: Record mondial omologat la Poienarii Burchii - 2.512 arbori plantați simultan (FOTO/VIDEO)
Reprezentanții Guinness World Records au omologat, sâmbătă, un record mondial în județul Prahova, 2.512 arbori fiind plantați simultan în comuna Poienarii Burchii, sat Cărbunari. Primarul comunei, Ionuț Gheorghe, a declarat, pentru AGERPRES, că recordul a fost omologat cu 2.512 puieți plantați simultan.
MAI avertizează asupra unei campanii care incită împotriva forțelor de ordine: Informațiile sunt false
Ministerul Afacerilor Interne atrage atenția asupra unei campanii susținute cu postări în online care incită împotriva forțelor de ordine. Informațiile sunt false și special concepute pentru a produce disensiuni între reprezentanții MAI și cetățeni, avertizează sâmbătă sursa citată.
CFR SA : Mai multe vagoane de marfă au deraiat sâmbătă pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iași
Mai multe vagoane de marfă au deraiat sâmbătă, în jurul orei 12:15, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iași, informează CFR SA, subliniind că incidentul nu s-a soldat cu victime, iar circulația trenurilor de călători nu a fost afectată. 'Astăzi, la ora 12:02, în stația CF Vicșani, pe raza Sucursalei Regionale de C
Buzău: Femeie lovită mortal de o mașină pe DN10, în localitatea Sătuc
O femeie de 79 de ani a fost accidentată mortal sâmbătă, pe DN10, în Sătuc, de o mașină condusă de un bărbat în vârstă de 45 de ani din Buzău. Potrivit IPJ Buzău, din primele date de la fața locului a reieșit că autovehiculul condus pe direcția Brașov către Buzău de un bărbat de 45 de ani, din Buzău, ar fi surprins și a
Sibiu: Casă cuprinsă de flăcări la Șura Mare; bărbat găsit decedat
Un bărbat a decedat în urma unui incendiu care a izbucnit sâmbătă la locuința sa din localitatea sibiană Șura Mare. Potrivit ISU Sibiu, la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autocisternă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SAJ. Din primele date, incendiul s-a manifestat genera
IGPR - controale pe autostrăzi: Peste 1.500 de sancțiuni aplicate; 72 de permise de conducere reținute
Peste 1.500 de sancțiuni au fost aplicate șoferilor de polițiștii Brigăzii Autostrăzi, în perioada 26 octombrie - 1 noiembrie, cele mai multe fiind date pentru depășirea limitei legale de viteză și pentru nefolosirea centurii de siguranță. Potrivit IGPR, polițiștii au dat 1.568 de sancțiuni contravenționale, fiind aplicate 122 persoanelo
Aproape 1,5 milioane de români - sărbătoriți de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil
Aproape 1,5 milioane de români își sărbătoresc duminică onomastica, la praznicul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Potrivit datelor comunicate de Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, este vorba despre 836.706 bărbați și 637.217 femei. Dintre bărbații sărbătoriți cei mai mulți poartă numele de Mihai -
Cod galben de vânt puternic în județele Constanța și Tulcea, până la ora 14:00
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare nowcasting Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă până la ora 14:00, în județele Constanța și Tulcea. Potrivit meteorologilor, în intervalul 11:05 - 14:00, în județul Constanța, în Delta Dunării și în zona de














