Pandemie: UNICEF avertizează asupra riscului unei ''generaţii pierdute'' din cauza perturbării serviciilor destinate copiilor
UNICEF a tras un semnal de alarmă joi în ce priveşte riscul de a avea o 'generaţie pierdută' pe măsură ce pandemia se prelungeşte şi continuă să afecteze educaţia, alimentaţia şi sănătatea copiilor, informează dpa.
Într-un nou raport, agenţia ONU arată că, la nivel global, copiii şi adolescenţii reprezintă 11% din cazurile de infectare cu noul coronavirus.
'În decursul pandemiei de COVID-19 a existat un mit persistent conform căruia copiii sunt foarte puţin afectaţi de această boală. Nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr', a subliniat directorul executiv al UNICEF, Henrietta Fore, într-un comunicat de presă.
Ea a remarcat că perturbările produse unor servicii de sănătate şi sociale esenţiale şi ratele în creştere ale sărăciei constituie cea mai mare ameninţare pentru tânara generaţie.
'Cu cât criza se prelungeşte, cu atât mai mare va fi impactul asupra educaţiei, sănătăţii, nutriţiei şi bunăstării copiilor. Viitorul unei întregi generaţii este în pericol', a avertizat Henrietta Fore.
Raportul a constatat o reducere a acoperirii cu servicii de sănătate într-o treime din cele 140 de ţări evaluate, în special din cauza temerii de infectare, fiind afectate vaccinările de rutină, asistenţa în ambulatoriu şi serviciile de sănătate a mamei.
La nivel global, 265 de milioane de copii nu mai beneficiază de hrană la şcoală, iar încă 5-6 milioane de copii cu vârste sub 5 ani (o creştere de 14%) vor suferi de malnutriţie acută în acest an, mai ales în Africa subsahariană şi în Asia de Sud.
Raportul UNICEF mai previzionează că, până la mijlocul anilor 2020, încă 150 milioane de copii vor ajunge în sărăcie multidimensională.
Tot UNICEF avertizează că 'o perioadă de 12 luni cu perturbări severe ale serviciilor şi de malnutriţie în creştere' ar avea drept consecinţă 'un număr estimat de încă 2 milioane de decese în rândul copiilor şi 200.000 de copii născuţi morţi'.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cancelarul Merz îi cere președintelui Putin, de la Kiev, să pună capăt 'războiului său lipsit de sens'
Cancelarul german Friedrich Merz i-a cerut duminică președintelui Vladimir Putin să pună capăt invaziei ruse în Ucraina, un conflict armat pe care liderul german l-a descris drept un 'război lipsit de sens' în timpul vizitei sale surpriză la Kiev, informează EFE. 'Domnule Putin, opriți acest război lipsit de sens. Sunte
Iranul reiterează că nu va redeschide Strâmtoarea Ormuz până când SUA nu îi vor îndeplini condițiile
Președintele Parlamentului iranian și negociatorul-șef Mohammad Baqer Qalibaf a reiterat duminică faptul că Teheranul nu va redeschide Strâmtoarea Ormuz decât dacă Statele Unite îi îndeplinesc condițiile, în urma primirii unei propuneri americane - transmise prin intermediul mediatorilor din Qatar - de a pune capăt războiului, informează
Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a declarat că nu există o 'soluție militară' la conflictul cu SUA
Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a declarat duminică faptul că nu există o 'soluție militară' la conflictul dintre Iran și Statele Unite, într-un moment în care discuțiile dintre cele două țări par să se afle în impas, transmite AFP. 'Dacă inamicii noștri aleg din nou calea confruntării militare, răspuns
Letonia: Partidul conservator Lista Unită câștigă alegerile, iar Andris Kulbergs urmează să conducă viitorul guvern
Victoria oficială a formațiunii conservatoare 'Lista Unită' (AS), condusă de premierul în exercițiu Andris Kulbergs, care a surprins pe toată lumea cu o campanie de succes, îi oferă acestuia perspectiva de a deveni viitorul șef al guvernului în urma victoriei decisive obținute sâmbătă în alegerile generale din Letonia, informează
Brazilia: Flavio Bolsonaro recuperează din nou teren în fața lui Lula într-un sondaj în ajunul alegerilor
Senatorul Flavio Bolsonaro a redus din nou diferența în intențiile de vot față de președintele brazilian și candidat la realegere, Luiz Inacio Lula da Silva, în ajunul primului tur al alegerilor prezidențiale, potrivit unui sondaj publicat sâmbătă, transmite duminică EFE. Cu doar câteva ore înaintea deschiderii se
Bosnia și Herțegovina: Alegeri prezidențiale, parlamentare și locale
Aproximativ 3,4 milioane de alegători din Bosnia și Herțegovina merg duminică la urne pentru a alege președinția tripartită a țării, parlamentul federal, parlamentele celor două entități cu un grad ridicat de autonomie, președintele Republicii Srpska și parlamentele cantonale din cadrul Federației Bosnia și Herțegovina, informează dpa. Țara es
Cancelarul german Merz în vizită la Kiev, însoțit de directori ai unor companii din domeniul apărării și energiei
Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a sosit duminică la Kiev, într-o vizită neanunțată, însoțit de directori ai unor companii germane din domeniul apărării și energiei, pentru a-și exprima sprijinul față de președintele Volodimir Zelenski, pe fondul intensificării atacurilor rusești asupra orașelor ucrainene, informează Reuters.
Letonia: Partidul premierului Andris Kulbergs, în fruntea alegerilor legislative (exit poll)
Partidul centrist al premierului Andris Kulbergs, Lista Unită, este pe cale să câștige alegerile legislative organizate sâmbătă în Letonia, conform sondajelor de ieșirea de la urne, mulți alegători fiind îngrijorați ca urmare a avertismentelor privind o posibilă agresiune a Rusiei, relatează Reuters. Un sondaj la ieșire
SUA: Șeful administrației penitenciarelor din Tennessee a demisionat după execuția eșuată a Christei Pike
Șeful administrației penitenciarelor din statul american Tennessee, Frank Strada, a demisionat după execuția eșuată a condamnatei Christa Pike, care a supraviețuit injecțiilor letale, a anunțat sâmbătă guvernatorul statului, Bill Lee, relatează AFP și dpa. Șeful Departamentul pentru Corecție din Tennessee (TDOC), Frank Strada, 'și-a
Ambasadorul Rusiei la Chișinău, convocat la MAE după o nouă încălcare a spațiului aerian al Republicii Moldova
Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău l-a convocat pe ambasadorul Federației Ruse, Oleg Ozerov, și i-a înmânat o notă de protest, după ce cinci aparate de zbor, trei rachete și două drone, au survolat sâmbătă spațiul aerian al Republicii Moldova și au explodat în apropierea unor localități, relatează agenția de presă Moldpres.
Yemen: Rebelii houthi anunță că Arabia Saudită a lansat 26 de lovituri asupra capitalei Sanaa
Houthi din Yemen au anunțat că Arabia Saudită a lansat sâmbătă 26 de lovituri asupra capitalei Sanaa, controlată de rebelii pro-iranieni, în contextul intensificării războiului civil din țară, relatează AFP. Canalul de televiziune Almasirah, afiliat grupării, a relatat că 'avioane inamice' ale regatului saudit, care susține
Portugalia: Anchetă în legătură cu legalitatea utilizării bazei aeriene Lajes de către SUA în războiul din Iran
Procurorii portughezi au anunțat sâmbătă că au deschis o anchetă privind legalitatea autorizației acordate de guvernul de la Lisabona pentru utilizarea de către Statele Unite a bazei aeriene Lajes din arhipelagul Azore în timpul războiului din Iran, în urma unei plângeri depuse de un partid de opoziție, relatează Reuters.
Coreea de Nord susține că a lansat o rachetă balistică folosind Inteligența Artificială
Coreea de Nord a afirmat sâmbătă că a testat o rachetă strategică cu rază medie de acțiune folosind Inteligența Artificială (AI), la doar câteva ore după ce Seulul a anunțat că Phenianul a lansat o rachetă balistică, relatează AFP. 'Forțele noastre armate au detectat o rachetă balistică lansată din regiunea Wonsan, în Cor
Republica Moldova/Războiul Rusiei împotriva Ucrainei pune în pericol viața cetățenilor noștri, afirmă președinta Maia Sandu
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat sâmbătă atacurile masive lansate de Rusia asupra Ucrainei în cursul nopții și încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de cinci drone și rachete, relatează agenția de presă Moldpres. Maia Sandu a declarat că sâmbătă dimineață, în decurs de circa 15 mi
Cancelarul Friedrich Merz își exprimă încrederea în viitorul țării sale, de Ziua Unității Germane
Cancelarul german Friedrich Merz și-a exprimat sâmbătă încrederea în viitorul țării sale, de Ziua Unității Germane, la 36 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de Unificare a poporului german, care fusese separat între est și vest după cel de-al Doilea Război Mondial, informează EFE. 'Un viitor bun răm







