Mureş: Proiect-pilot unic la nivel naţional pentru protecţia împotriva inundaţiilor cu sisteme bazate pe natură, la Reghin
Mai multe organizaţii neguvernamentale de protecţia mediului au reuşit să acceseze o finanţare norvegiană şi vor demara, în municipiul Reghin, un proiect-pilot unic la nivel naţional pentru protecţia împotriva inundaţiilor şi protecţia malurilor pe baza unor sisteme bazate exclusiv pe natură.
Finanţarea norvegiană a fost accesată după ce o serie de organizaţii de mediu au stopat o lucrare de apărare împotriva inundaţiilor în valoare de 26,6 milioane de lei, efectuată de către Apele Române pe Canalul Morii şi pe pârâul Trandafirilor din municipiul Reghin, care erau prevăzute să fie casetate cu ziduri din beton.
"Proiectul care se dorea executat de către Administraţia Bazinală de Apă Mureş era de generaţie veche şi relua acelaşi greşeli pe care statele dezvoltate le făceau acum 60 de ani şi anume betonarea de maluri ca soluţie unică. Sunt aspecte foarte importante şi nu a fost analizate. Noi am contestat proiectul iniţial şi am ajuns la un consens cu Apele Române şi cu Primăria Reghin, care ne-au cerut să venim cu soluţii alternative. Am observat o lipsă se planificare urbană, o lipsă de comunicare între specialişti (...) Am depus un proiect de finanţare pentru Active Citizens Fund România prin care se finanţează aceste activităţi împreună cu platforma Apele Unite ale României şi Asociaţia 'Ivan Patzaichin - Mila 23'. Urmărim să avem la Reghin un proiect-pilot la nivel naţional, primul proiect care intervine cu sisteme bazate pe natură pentru protecţia la inundaţii şi protecţia malurilor", a declarat arhitectul Klaus Birthler, din partea Asociaţiei UnDa Verde - Centrul pentru un Mediu Construit.
Arhitectul a spus că proiectul-pilot va ţine cont de toate aspectele, economie durabilă, aspect social şi aspect de mediu.
"Urmărim să sprijinim acest demers prin specialişti internaţionali, care fac asta de circa 20 de ani. Am primit vestea bună că proiectul este câştigător, deci ne putem permite să aducem aceşti experţi şi să începem o colaborare cu Apele Române şi cu Primăria Reghin", a spus Birthler.
Administraţia Bazinală de Apă Mureş, executantul lucrării, s-a arătat dispusă să facă modificări aşa cum au cerut ONG-urile, mai ales că din suma de 26,6 milioane de lei prevăzută iniţial s-au cheltuit circa 1,5 milioane de lei.
"Proiectul de apărare la inundaţii costă 26,6 milioane de lei şi urmăreşte reamenajarea Canalului Morii şi a pârâului Trandafirilor trebuia suportat din fondurile ANAR. Amenajarea avea ca scop apărarea împotriva producerii inundaţiilor în perioadele cu cantităţi însemnate de precipitaţii şi realizarea unui peisaj urban corespunzător. Centrul pentru Mediul Construit împreună cu Clubul Nautic Reghin şi Asociaţia UnDa Verde au iniţiat o petiţie online prin care acuzau că sunt desfăşurate lucrări utilizând soluţii învechite: casetări din beton, tăieri şi distrugeri masive a vegetaţiei, iar abordarea aceea era împotriva Directivei cadru a UE privind apa. Lucrarea a fost sistată, banii s-au pierdut. Ne dorim reluarea proiectului, ne dorim să găsim soluţii agreate de către toate părţile implicate, este o lucrare importantă pentru municipiu. Prin aceasta am reuşi să stopăm deversările necontrolate prin ridicarea malurilor s-ar crea o zonă de agrement, am scăpa de acele mirosuri neplăcute. Am primit vestea că proiectul de finanţare depus de arhitectul Klaus Birthler, membru în Centrul pentru un Mediu Construit a fost declarat câştigător", a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Reghin, Imola Grama. AGERPRES/(AS - autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MMT: Remorcherul scufundat a fost ranfluat și adus în Portul Midia
Operațiunea de ranfluare a remorcherului scufundat a fost încheiată, acesta fiind transferat în siguranță în portul Midia și securizat în dana operată de Midia Marine Terminal (MMT). Conform unui comunicat al MMT, convoiul format din remorcher și macara plutitoare a fost tractat de nava-suport Ataman. Atât activit
Olt: Sinistrații în urma alunecării de teren din Slatina primesc terenuri și materiale de construcție de la Primărie
Familiile sinistrate în urma unei alunecări de teren produsă în luna martie pe strada Grădiște din Slatina vor primi, dacă solicită, terenuri pentru case și materiale de construcție pentru a-și ridica noi locuințe, a declarat joi, la finalul ședinței Consiliului Local (CL), primarul Mario De Mezzo. Pentru două dintre cele șapte familii sinistrate C
PMB și-a dublat în trei luni încasările din abonamente pentru parcare
Primăria Capitalei transmite că în luna mai încasările obținute din abonamente pentru parcare au ajuns la peste 16,2 milioane de lei, de două ori mai mult decât în luna februarie. Numărul cererilor pentru abonamente a crescut în contextul în care a fost eliminată gratuitatea pentru mașinile hibrid. 'S-au d
Ciucu: Se pare că niște persoane s-au folosit de numele meu
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, susține că nu a luat 'niciun leu' și că nu a condiționat emiterea documentațiilor de urbanism de primirea unor foloase. Replica acestuia vine după ce a fost acuzat de DNA că în timpul campaniei electorale din noiembrie - decembrie 2025 a primit de la doi oameni de afaceri foloase necuvenite constân
Tulcea: Hub integrat de transport româno-ucrainean, în beneficiul comunităților locale
Județul Tulcea poate deveni un nod de transport integrat româno-ucrainean, combinând mijloacele navale cu cele feroviare, rutiere și aeriene, iar Forumul experților în economia albastră, găzduit zilele acestea de municipiul Tulcea, și-a propus să intensifice colaborarea cercetătorilor cu comunitățile din Deltă în beneficiul populației locale, în
Bihor: Doi pui de tigru siberian, noile vedete de la Zoo Oradea
Grădina Zoologică din Oradea a anunțat, joi, că are noi locatari deosebit de speciali, doi pui de tigri siberieni, ajunși la vârsta de opt săptămâni, marcând încă o reușită importantă în eforturile de conservare a uneia dintre cele mai rare specii de feline din lume. Potrivit unui comunicat al Grădinii Zoo din Oradea, cei doi pui
Municipiul Iași - gazdă a evenimentului Urban Mobility Summit 2026
Reprezentanți ai administrației locale, operatori de transport, instituții financiare și experți au luat parte, joi, la 'Iași Urban Mobility Summit 2026', eveniment dedicat mobilității urbane și metropolitane, transportului public modern, infrastructurii digitale și finanțării investițiilor în mobilitate. În cadrul 'Iași Urban Mobility
Sector 1: Consilierii locali își mențin decizia privind încetarea contractului cu Romprest pe 30 iunie
Consiliul Local al Sectorului 1 a adoptat, în ședința de joi, o nouă hotărâre prin care reafirmă data de 30 iunie ca termen de încetare a contractului cu actualul operator de salubrizare, Romprest. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1, documentul dispune informarea companiei Romprest Service S.A. privind încetarea contractu
UPDATE Vrancea: Trei persoane transportate la spital în urma accidentului cu trei autoturisme produs pe DN 2, la Focșani
Trei persoane au fost transportate la spital, joi după-amiază, în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme, produs pe DN 2 - E 85, la ieșirea din municipiul Focșani, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea. Potrivit sursei citate, una dintre persoane a rămas încarcerată. 'Echipaje
Constanța: Un element de beton așezat pe calea ferată a fost lovit de un tren, existând riscul deraierii
Un element din beton utilizat în infrastructura feroviară a fost așezat de persoane necunoscute pe calea ferată, în Gara Constanța, fiind lovit joi de un tren care circula dinspre Mangalia, au informat reprezentanții CFR Infrastructură Constanța. Conform sursei citate, incidentul feroviar se putea solda cu urmări deosebit de grave, inclusiv cu dera
Sibiu: Muncitor străin, decedat după ce a căzut de la 12 metri pe șantierul autostrăzii A3
Un muncitor în vârstă de 64 de ani, cetățean străin, a decedat, joi, după ce a căzut de la o înălțime de aproximativ 12 metri, în timp ce lucra pe șantierul autostrăzii A3, în extravilanul orașului Avrig, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu.
Neamț: Sesizările privind apariția unor urși de la începutul anului, cât aproape tot anul trecut
Autoritățile au primit anul acesta 61 de apeluri la 112 în care era semnalată prezența unor urși, în condițiile în care pe tot parcusul anului trecut au fost 79 de astfel de situații, a anunțat joi, într-o conferință de presă, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț, generalul de brigadă Mihai Ciprian Mitrea.
Olt: Un șarpe cu o lungime de 1,5 metri, îndepărtat de jandarmi din bucătăria unei locuințe din Stoenești
Un șarpe cu o lungime de 1,5 metri a fost îndepărtat de jandarmi din bucătăria unei locuințe din comuna Stonenești, fiind prima intervenție de acest tip din acest an a jandarmilor din județ, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Olt, Bogdan Cepăreanu. 'Intervenția de capturare a reptilei
Timiș: Digurile râului Timiș, consolidate împotriva inundațiilor până la frontiera cu Serbia
Digurile de apărare ale râului Timiș împotriva inundațiilor au fost consolidate integral, până la frontiera cu Serbia, printr-un proiect derulat de Administrația Bazinală de Apă Banat (ABAB), care a presupus o investiție de 34,1 milioane de lei proveniți de la bugetul de stat și din investiții proprii. Directorul ABAB, Viorel
Buzău: 400 de kg de gunoi strâns dintr-o margine de pădure; Romsilva - Nu lăsați gunoaie 'doar de data asta'
Regia Națională a Pădurilor-Romsilva face apel la toți cei care aleg să își petreacă timpul în natură să nu mai arunce deșeurile în zonele pe care le frecventează, după ce angajații Ocolului Silvic Vintilă Vodă din cadrul Direcției Silvice Buzău au strâns, doar dintr-o margine de pădure, 400 de kilograme de gunoi. Potri










