Comisia Europeană a aprobat contractul cu CureVac pentru achiţionarea în avans a unui potenţial vaccin împotriva COVID-19
Comisia Europeană a aprobat marţi un contract cu compania farmaceutică europeană CureVac, care prevede achiziţionarea iniţială a 225 de milioane de doze în numele tuturor statelor membre ale UE, plus o opţiune de a solicita până la 180 de milioane de doze suplimentare, care urmează să fie furnizate odată ce vaccinul societăţii se va dovedi a fi sigur şi eficace împotriva COVID-19.
Este al cincilea acord al UE de cumpărare în avans a unui vaccin împotriva coronavirusului, după contractele semnate cu AstraZeneca, Sanofi-GlaxoSmithKline, Janssen Pharmaceutica NV şi BioNtech-Pfizer. În acelaşi scop, executivul comunitar poartă discuţii preliminare şi cu compania americană Moderna.
Acest portofoliu diversificat de vaccinuri va asigura faptul că Europa este bine pregătită pentru campania de vaccinare de îndată ce vaccinurile se vor dovedi a fi sigure şi eficace, iar statele membre pot decide şi să doneze vaccinul unor ţări cu venituri medii şi inferioare sau să îl redirecţioneze către alte ţări europene, precizează Comisia Europeană pe site-ul său.
Potrivit preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ''Comisia a asigurat, până în prezent, cel puţin 1,2 miliarde de doze şi îşi îndeplineşte angajamentul de a asigura un acces echitabil la vaccinuri sigure, eficace şi la preţuri accesibile, nu numai pentru cetăţenii din UE, ci şi pentru persoanele cele mai sărace şi mai vulnerabile din lume''.
Majoritatea acestor vaccinuri potenţiale se află într-o fază avansată a trialurilor clinice, rezultatele acestora, preconizate a fi pozitive, vor fi confirmate prin acordarea unei autorizaţii, după care vaccinurile vor fi distribuite rapid şi vor contribui la stoparea pandemiei.
CureVac, o societate europeană cu sediul în Germania, a semnat, la 6 iulie, un acord de împrumut în valoare de 75 de milioane EUR cu Banca Europeană de Investiţii, pentru crearea şi producerea pe scară largă a unor vaccinuri, incluzând un potenţial vaccin împotriva COVID-19. CureVac are rol de pionierat în crearea unei clase complet noi de vaccinuri bazate pe ARN mesager (ARNm), transportat în celule de nanoparticule lipidice. Platforma vaccinului a fost dezvoltată în cursul ultimilor zece ani. Principiul de bază constă în utilizarea acestei molecule drept cărăuş informaţional cu ajutorul căruia organismul însuşi poate produce propriile substanţe active pentru a combate diverse boli.
Comisia Europeană a luat decizia de a sprijini acest vaccin pe baza unei evaluări ştiinţifice temeinice a tehnologiei utilizate, a experienţei companiei în crearea de vaccinuri şi a capacităţii sale de producţie pentru a aproviziona întreaga UE.
În schimbul dreptului de a cumpăra un anumit număr de doze de vaccin într-un anumit interval de timp, Comisia finanţează o parte din costurile iniţiale suportate de producătorii de vaccinuri sub forma unor acorduri de cumpărare în avans. Finanţarea acordată este considerată un acont pentru vaccinurile care vor fi cumpărate efectiv de statele membre.
Comisia Europeană s-a angajat să asigure faptul că orice persoană care are nevoie de vaccin îl obţine efectiv, oriunde în lume, nu doar în Europa. Nimeni nu va fi în siguranţă până când nu vom fi cu toţii în siguranţă. Acesta este motivul pentru care Comisia a confirmat interesul ei de a participa la mecanismul COVAX, iniţiativa de acces echitabil la vaccinurile împotriva coronavirusului la preţuri accesibile, oriunde în lume. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Ionescu; editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția
Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ
Franța/alegeri: Mélenchon și-a prezentat programul, promițând măsuri de stimulare economica și reiterând apelul la ieșirea din NATO (FOTO/VIDEO)
Liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, și-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, criticând NATO și 'războaiele americane', și promițând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei, transmite Reuters
UPDATE Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters. '
VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani
Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei
Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va














