Constanţa: Marinarii de pe Fregata Regina Maria sunt transportaţi în trei serii la Spitalul Militar Modular pentru COVID-19
Cei 110 de marinari de pe Fregata Regina Maria diagnosticaţi cu COVID-19, reveniţi vineri dimineaţă la Constanţa, sunt transportaţi în trei serii la Spitalul Militar Modular de Intervenţie şi Tratament (SMMIT), pe Stadionul Portul, pentru investigaţii şi tratament, a declarat comandantul unităţii, col. dr. Aurel Trană.
Potrivit col. dr. Aurel Trană, odată cu sosirea în ţară a Fregatei Regina Maria (F222), echipajul a intrat pe procedurile naţionale de evaluare şi eventual tratament pentru COVID-19, pentru cei care au nevoie.
''Deja prima parte dintre militari sunt în spital la noi. Am avut variante de a-i duce la Spitalul Militar de Urgenţă sau, dacă sunt locuri încă, să îi aducem aici, pentru că aici circuitele sunt mai uşor de respectat şi avem doar pacienţi cu COVID-19. Da, sunt mulţi, dar îi aducem pe rând pentru că şi capacitatea de evaluare a noastră nu este foarte mare, astfel încât vor fi aduşi în trei tranşe: 35, 35 şi următorii 40 mâine dimineaţă. Azi vor fi transportaţi 70 şi mâine 40. Starea lor este foarte bună. Chiar am vorbit cu dumnealor când au ajuns, doar patru au spus că au ceva simptome uşoare, în rest starea dumnealor e foarte bună'', a declarat col. Trană.
Comandantul Spitalul Militar de Urgenţă Constanţa a mai spus că pacienţii declaraţi pozitiv sunt evaluaţi, iar o parte dintre ei, dacă vor necesita internare, vor rămâne la SMMIT, alţii vor merge acasă în izolare, dacă au condiţii la domiciliu şi alţii vor putea rămâne în izolare instituţionalizată în spaţii puse la dispoziţie.
În context, col. Trană a mai spus că nu poate face supoziţii despre sursa infectării cu COVID-19 a celor 110 marinari din echipajul F222, mai ales că au fost testaţi înainte de plecarea în voiaj.
''Nu am niciun fel de detalii în acest sens, nu am lucrat niciodată pe un vapor, nu am amănunte de genul acesta, nu ştiu. Ce pot să vă spun e că un rezultat negativ la o testare poate să însemne altceva peste trei zile, poate să fie în perioada de incubaţie subiectul, şi asta ar putea fi una dintre explicaţii'', a declarat col. dr. Aurel Trană. AGERPRES / (AS - autor: Dan Mihăescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Caraș-Severin: Un cetățean bulgar a murit într-un accident pe DN 6, în afara localității Slatina Timiș
Un cetățean bulgar în vârstă de 68 de ani a murit, duminică după-amiază, într-un accident rutier produs pe drumul național DN 6, la kilometrul 436, în afara localității Slatina Timiș, după ce autoturismul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu două tiruri, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin.
Iași: Aproximativ 70 de elemente de muniție neexplodată, ridicate din pădurea Stroiești
Aproximativ 70 de elemente de muniție neexplodată, între care proiectile perforante și explozive, bombe de aruncător, o grenadă defensivă și muniție de infanterie, au fost descoperite și ridicate, duminică, dintr-o zonă împădurită din comuna Todirești, județul Iași, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Iași. In
Neamț: Motociclist și pasager, răniți într-un accident produs pe DN2, la Botești
Un motociclist în vârstă de 50 de ani și pasagerul său, de 21 de ani, au fost răniți duminică, într-un accident rutier produs pe drumul național DN 2, în localitatea Botești, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Potrivit unui comunicat de presă, în jurul orei 11:50, un bărbat de 48 de ani, din
Vâlcea: Trei tineri rătăciți în drumul spre Lacul Balota, recuperați în siguranță de jandarmi
Trei tineri din Craiova au fost recuperați în siguranță de jandarmi, după ce s-au rătăcit într-o zonă montană din comuna Vaideeni, informează reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Vâlcea. Potrivit sursei citate, cei trei au plecat sâmbătă seara spre Lacul Balota și nu au mai reușit să găsească drumul
Dâmbovița: Incendiul de la Bălteni a fost lichidat; au ars deșeuri menajere, mase plastice și vegetație uscată
Incendiul de deșeuri, mase plastice și vegetație uscată izbucnit duminică în localitatea Bălteni, județul Dâmbovița, a fost lichidat de pompieri, flăcările afectând o suprafață de aproximativ două hectare, informează ISU Dâmbovița. 'Incendiul a fost lichidat, au ars deșeuri menajere, mase plastice și vegetație uscat
Peste 10.000 de pelerini au ajuns la Iași pentru a se închina la Sf. Cuvioasă Parascheva înainte de debutul pelerinajului
Peste 10.000 de persoane au ajuns, încă de sâmbătă, la Mitropolia Moldovei și Bucovinei din Iași, pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, înaintea debutului oficial al pelerinajului prilejuit de hramul Ocrotitoarei Moldovei, programat în perioada 8-15 octombrie. Potrivit Inspectoratului de Jan
Harghita: Două victime, dintre care una încarcerată, după un accident rutier la Joseni
Două persoane au fost rănite, miercuri, în localitatea Joseni, după ce autoturismul în care se aflau a fost implicat într-un accident rutier, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita. Potrivit sursei citate, șoferul autoturismului ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a ieșit &icir
Buzoianu: A venit momentul să discutăm mult mai serios de calitatea aerului în București
Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat, duminică, într-o postare pe Facebook, că a sosit momentul unei discuții serioase despre calitatea aerului în București și poluarea la care sunt expuși locuitorii Capitalei. 'Tu ai respira acest aer? Ieri și azi centrul Bucureștiului arată așa, în urma uno
Patriarhul Daniel: Sfânta Cuvioasă Evloghia a fost o binecuvântare revărsată peste săraci
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a evidențiat, duminică, la proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia de la Samurcășești, activitatea misionară și jertfa acesteia în sprijinul oamenilor sărmani și al Bisericii, precum și mărturisirea credinței în perioada regimului comunist. Patriarhul D
Dâmbovița: Incendiu de deșeuri, mase plastice și vegetație cu degajare mare de fum, la Bălteni
Pompierii intervin, duminică, pentru stingerea unui incendiu de deșeuri, mase plastice și vegetație uscată în apropiere de București, în localitatea dâmbovițeană Bălteni, informează ISU Dâmbovița. Având în vedere degajările de fum, pentru avertizarea populației din zonă a fost transmis un mesaj prin sistemul
VIDEO Sibiu: Bărbatul care a căzut 40 de metri în Munții Făgăraș este în stare stabilă
Victima accidentului montan produs, duminică după-amiază, în apropierea zonei cunoscute sub denumirea 'La trei pași de moarte' din Munții Făgăraș este stabilă, iar medicul și asistentul din echipajul elicopterului SMURD au ajuns la aceasta, a anunțat Salvamont Sibiu. Bărbatul a căzut aproximativ 40 de metri, iar salvamontiștii de la Bâlea L
VIDEO Salvamont Sibiu: Bărbat accidentat în Munții Făgăraș; un elicopter SMURD - solicitat pentru a-l recupera
Salvamontiștii intervin, duminică după-amiază, în apropierea zonei cunoscute sub denumirea 'La trei pași de moarte' din Munții Făgăraș pentru recuperarea unui bărbat care a căzut aproximativ 40 de metri.
Protest al transportatorilor în Târgu Jiu
Zeci de transportatori protestează duminică în municipiul Târgu Jiu, printre nemulțumirile acestora numărându-se introducerea sistemului de taxare TollRo și creșterea taxelor. De asemenea, aceștia sunt nemulțumiți și de majorarea prețurilor la combustibil. Transportatorii spun că majorarea costurilor poate duce
Un nou cutremur s-a înregistrat duminică, în județul Buzău, având magnitudinea de 3,4
Un cutremur cu magnitudinea de 3,4 s-a produs duminică, la ora locală 11:09, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 124,7 kilometri și s-a produs în apropierea următoare
VIDEO Două intervenții Salvamont pe traseul Jepii Mici: un turist accidentat, evacuat cu elicopterul
Salvamont Prahova a intervenit, sâmbătă seara, în urma unui apel primit prin 112, pentru acordarea primului ajutor medical și evacuarea din zona montană a unui turist care s-a accidentat la picior și nu a mai putut continua coborârea pe traseul Jepii Mici. Având în vedere că turistul se afla în partea superi












