Constanţa: Aproximativ 100.000 de preşcolari şi elevi, în sistemul on-line de învăţământ; peste 5.000 de tablete, achiziţionate
Unităţile de învăţământ din judeţul Constanţa sunt pregătite pentru activitatea de învăţare în sistem on-line, fiind achiziţionate până în prezent, printre alte bunuri necesare, peste 5.000 de tablete pentru desfăşurarea învăţământului la distanţă, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ).
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de ISJ Constanţa, 108.496 de preşcolari şi elevi, precum şi 7.668 de cadre didactice îşi vor desfăşura, începând cu 9 noiembrie, activităţile didactice în sistem on-line, ca urmare a situaţiei epidemiologice înregistrată la nivel naţional.
"Începând cu luna martie a acestui an şi până în luna septembrie, s-au achiziţionat la nivelul judeţului nostru 5171 de dispozitive pentru învăţarea on-line, obţinute prin eforturile managerilor instituţiilor şcolare care au încheiat diverse colaborări cu autorităţile locale, agenţii economici şi organizaţiile non-guvernamentale (fonduri proprii, fonduri UAT, sponsorizări, donaţii)", se arată într-un comunicat de presă transmis de ISJ Constanţa.
Conform sursei citate, ISJ Constanţa asigură, prin Hotărârea de Guvern nr. 756 - Educaţia în siguranţă, 170 de tablete şi aproximativ 192 de laptopuri, alături de alte dispozitive solicitate de unităţile de învăţământ din judeţ: sisteme tablă interactivă şi videoproiector (132), camere web (78), camere streaming (91), routere (192), switch-uri (42), imprimante (31) etc.
La acestea se vor adăuga dispozitivele achiziţionate de către unităţile de învăţământ, în parteneriat cu administraţia publică locală prin Hotărârea de Guvern nr. 144/2020 - privind unele măsuri pentru alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfăşurării în condiţii de prevenţie a activităţilor didactice aferente anului şcolar 2020/2021 în contextul riscului de infecţie cu coronavirus SARS-CoV-2. Data deschiderii apelului a fost 2 noiembrie, iar dispozitivele fie au fost achiziţionate, fie pot fi achiziţionate în perioada următoare, pentru ca apoi sumele să fie recuperate prin proiect.
Tot în privinţa dotării cu dispozitive electronice, prin Proiectul pentru Învăţământul Secundar ROSE se achiziţionează 2.433 de laptopuri, 213 sisteme tablă interactivă şi videoproiector, 280 de camere pentru videoconferinţă.
"În acest moment, la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa li s-a solicitat directorilor unităţilor de învăţământ o situaţie clară cu privire la modul în care se derulează procesul didactic începând de astăzi, precum şi o actualizare a procedurii proprii de funcţionare, în baza scenariului 3 de activitate", au precizat reprezentanţii ISJ Constanţa.
De luni, toate unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Constanţa vor adopta scenariul 3 de funcţionare pentru 30 de zile, în conformitate cu normativele în vigoare. AGERPRES/(AS - autor: Nona Jalbă, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Prima ediție a Campionatului Național al Școlilor de Bucătari a fost câștigată de elevii din Beiuș
Echipa Colegiului Tehnic 'Ioan Ciordaș' din Beiuș a câștigat, la Oradea, prima finală a Campionatului Național al Școlilor de Bucătari - 'Școala de gust 2026 competiție la care au participat 15 echipe din șapte județe. Potrivit unui comunicat transmis de organizatori, elevii Adrian Iuga și Natalia Codoban, coordonați de profe
Noul an universitar se deschide luni la UMF București; din cei 15.000 de studenți, 3.000 sunt 'boboci'
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București organizează luni, în Amfiteatrul 'George Emil Palade' din incinta Palatului Facultății de Medicină, deschiderea noului an universitar pentru cei peste 15.000 de studenți mediciniști, dintre care 3.000 sunt 'boboci'. 'Luni, 5 octombrie, ora 10:0
Cluj/Sociologul Marian Preda: Trebuie revizuite mecanismele de funcționare a democrației
Rectorul Universității București, sociologul Marian Preda, a declarat, vineri, la Cluj, că în condițiile actuale ale dezvoltării și impactului tehnologiei, ar trebui revizuite mecanismele de funcționare a democrației. 'România și umanitatea sunt acum într-o perioadă în care vechile norme nu mai funcționează, sunt pu
Ioan Aurel Pop: Fără universitățile din București, Iași și Cluj, învățământul superior românesc ar fi de neimaginat
Academicianul Ioan Aurel Pop susține că cele mai importante instituții de învățământ superior din țară sunt universitățile din București, Iași și Cluj și că fără acestea învățământul superior românesc ar fi de neimaginat. 'E o sărbătoare a spiritului astăzi, în această aulă istorică, pentru că fără unive
Elevii nu vor merge luni la cursuri, de Ziua mondială a Educației
Elevii și profesorii nu vor merge la cursuri luni, 5 octombrie, când se marchează Ziua mondială a Educației. Această zi este recunoscută ca zi liberă nelucrătoare pentru sistemul de învățământ, conform Contractului colectiv de muncă. Ziua mondială a Educației este marcată începând cu anul 1994. Acea
Proiectul 'Să creștem generații sănătoase', dedicat sănătății fizice și emoționale a elevilor, lansat la Vaslui
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui a organizat, joi, conferința de lansare a proiectului național 'Să creștem generații sănătoase', inițiat de Asociația Nutribalance Nature, care va fi derulat pe parcursul anului școlar 2026-2027, dorind să creeze schimbări și oportunități pentru elevi și profesori, cu scopul de a fundamenta interesul pentru sănătate
Bihor/Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Ora
Rectorul UNITBV: Creșterea performanței și vizibilității noastre este și o consecință a abordării antreprenoriale, cu salarii diferențiate
Rectorul Universității Transilvania Brașov (UNITBV), prof.dr.ing. Vasile Abrudan, a arătat, în discursul rostit, joi, în cadrul festiv al ceremoniei de deschidere a anului universitar, că printre prioritățile instituției academice rămân în continuare internaționalizarea universității, menționând aderarea la UNITA, care facilitează integr
VIDEO Sediul Facultății de Istorie a Universității din București - redeschis după lucrări de consolidare și restaurare
Clădirea care găzduiește Facultatea de Istorie a Universității din București își redeschide porțile după ample lucrări de consolidare și restaurare. 'Palatul Universității din București este parte din istoria orașului și din istoria învățământului românesc. Este un loc în care generații de studenți și profesor
VIDEO REPORTAJ Vrancea: Tinerii învață, prin teatru, să comunice și să empatizeze, într-un proiect al AJOFM
Câteva scaune așezate în semicerc pe scena Casei de Cultură din Panciu, o situație desprinsă din viața de liceu și câteva roluri care îi obligă pe adolescenți să iasă din propria personalitate. Unul trebuie să fie asertiv, altul pasiv, altcineva manipulator. Nu există decor, costume sau un text de memorat. Există însă libertatea de a &ic
UNATC deschide noul an universitar joi, la Opera Națională București
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) 'I.L. Caragiale' deschide noul an universitar sub motto-ul 'UNATC Matters', joi, de la ora 10:00, printr-o ceremonie organizată pe scena Operei Naționale București. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, 'UNATC Matters' continuă firesc direcția mesa
Bihor: Universitatea din Oradea are cămin și cantină noi printr-o investiție PNRR de 41 de milioane de lei
Universitatea din Oradea și-a extins infrastructura pentru studenți cu un nou cămin, de 153 de locuri, și o cantină cu 380 de locuri, investiții realizate printr-un proiect PNRR în valoare de peste 41,4 milioane de lei. Noul cămin, denumit C5, cu parter și trei nivele, are o suprafață desfășurată de aproximativ 3.838 de metri pătrați și
Clasamentul Times Higher Education: Universitatea București - în primele 1.000 de instituții de învățământ superior din lume
Universitatea din București se situează pe prima poziție în rândul universităților comprehensive din România, poziționându-se în intervalul 801 - 1.000 la nivel mondial, conform celui mai recent clasament World University Rankings, realizat de Times Higher Education (THE) și publicat miercuri. 'O prezență cons
Studiu UAIC/Cafeaua perfectă - dimineața, miercurea, primăvara, neagră, băută dintr-o cană de ceramică și fără capac
Dimineața, miercurea, primăvara, neagră, băută dintr-o cană de ceramică și fără capac este secretul cafelei perfecte deslușit de un studiu de cercetare coordonat de Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' Iași. Potrivit reprezentanților instituției de învățământ superior, rezultatele provin dintr-un studiu care a măsurat plăcerea cafelei î
Cluj: Peste 60 de specialiști din 21 de județe, reuniți la UBB, la un curs pentru prevenirea și controlul bolilor
Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca organizează, în perioada 29 septembrie-1 octombrie, cursul 'Contribuția științelor sociale și comportamentale la prevenirea și controlul bolilor - Implicații pentru practică', care reunește peste 60 de specialiști din 21 de județe, din cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică și Centrelor Regionale de Săn








