Restricţionarea circulaţiei persoanelor pe timpul nopţii, închiderea magazinelor după ora 21 şi alte măsuri - în vigoare de luni
Începând de luni devine obligatorie purtarea măştii pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani în toate spaţiile deschise, magazinele se închid la ora 21,00, se interzice circulaţia în afara locuinţei între orele 23,00 - 5,00, cu unele excepţii pentru care trebuie prezentată o declaraţie pe proprie răspundere, iar activitatea pieţelor, târgurilor şi bâlciurilor în spaţii închise se suspendă.
Hotărârea de Guvern de modificare şi completare a HG 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie, adoptată joi şi publicată în Monitorul Oficial, prevede că aceste măsurile pentru prevenirea şi limitarea răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2 intră în vigoare de luni.

În acest sens, purtarea măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani în toate spaţiile deschise. Se interzice desfăşurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări petreceri în spaţii închise şi/sau deschise publice şi/sau private.
În toate localităţile se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 23,00 - 5,00 cu unele excepţii motivate de: deplasarea în interes profesional, inclusiv între gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi; deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente; deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocarul sau alte mijloace de transport de persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
Declaraţia trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.
De asemenea, va fi suspendată şi activitatea teraselor care sunt închise cu un acoperiş, plafon sau tavan şi delimitate de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.
Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite şi respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului economiei, energiei şi al mediului de afaceri şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Totodată, se instituie obligaţia pentru operatorii economice care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări servicii în spaţii închise şi/sau deschise publice şi/sau private să îşi organizeze şi să desfăşoare activitatea în intervalul orar 5,00 - 21,00. Prin excepţie, în intervalul orar 21,00 - 5,00 operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu. De asemenea, prin excepţie, unităţile farmaceutice, benzinăriile şi operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
O altă măsură care intră în vigoare de luni este suspendarea activităţii pieţelor agroalimentare în spaţii închise, târgurilor, bâlciurilor, pieţelor mixte şi volante şi a talciocurilor. Prin excepţie, se permite activitatea pieţelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
Pentru angajatorii din sistemul privat şi public cu un număr mai mare de 50 de salariaţi este instituită obligaţia organizării programului de lucru în regim telemuncă sau muncă la domiciliu. În situaţia în care nu se poate acest lucru şi în vederea evitării aglomerării transportului public, instituţiile şi operatorii economici publici şi privaţi organizează programul de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în grupe care să înceapă, respectiv, să termine activitatea la o diferenţă cel puţin o oră.
Guvernul a adoptat joi şi Ordonanţa de urgenţă de modificare şi completare a legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 care prevede, între altele, că, în perioada noiembrie 2020 - 31 decembrie 2020, prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, în baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi al analizei situaţiei epidemiologice la nivel naţional, se poate dispune suspendarea activităţilor care impun prezenţa fizică a anteşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în sistem on-line. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Caraș-Severin: 700 de anvelope, un ATV și un autoturism au ars într-un incendiu la Caransebeș
Un ATV, un autoturism și 700 de anvelope au ars într-un incendiu care a izbucnit, sâmbătă seara, la un depozit de profil din municipiul Caransebeș, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin. La fața locului au intervenit pompierii militari din Caransebeș, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru
REPORTAJ/Prahova: Au scris istorie cu cazmaua - 2.512 persoane au plantat o pădure de record mondial (FOTO/VIDO)
Peste 2.500 de persoane au scris istorie cu cazmaua în comuna prahoveană Poienarii Burchii, unde a fost plantată sâmbătă o pădure de record mondial al cărei nume - Pădurea Prieteniei - transmite optimism pur și demonstrează ce pot realiza oamenii atunci când își unesc forțele. Dis-de-dimineață, străzile localității au &
ISU Neamț - precizări privind acționarea sistemului de avertizare a populației pe cursul râurilor Bistrița și Siret
Autoritățile au venit sâmbătă cu precizări în cazul mesajului transmis, dintr-o eroare de soft, locuitorilor din județele Galați, Brăila și Vrancea, referitor la deversarea controlată de la Barajul Reconstrucția, de pe râul Bistrița, acumularea Piatra-Neamț. ''S.C. Hidroelectrica S.A. - Sucursala Hidrocentrale Bistriț
CFR: Șase vagoane au deraiat în stația Dornești, dintre care trei s-au răsturnat
Șase vagoane de marfă au deraiat în urma unei coliziuni produse sâmbătă în stația CF Dornești, dintre care trei s-au răsturnat, iar una dintre locomotivele lovite a fost grav avariată, potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Căi Ferate 'CFR' SA. 'În urma reconfirmării datelor operative de la fața l
Iași: Bombă de aviație de circa 100 kg, descoperită în localitatea Cărbunari
O bombă de aviație, cu greutatea de aproximativ 100 de kilograme, a fost descoperită sâmbătă în localitatea Cărbunari, comuna Grajduri, din județul Iași, proiectilul fiind identificat și ridicat de echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). 'În urma intervenției, a fost identificată și ridicată
Harghita: IJJ a sărbătorit 35 de ani de la înființare, cu o ceremonie militară, demonstrații și paradă în centrul municipiului Miercurea-Ciuc
Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Harghita a marcat sâmbătă împlinirea a 35 de ani de la înființare printr-o manifestare organizată în centrul municipiului Miercurea-Ciuc, care a cuprins o ceremonie militară și religioasă, exerciții demonstrative, precum și o paradă la care au participat mai multe structuri de jandarmi.
Olguța Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II: Viitoarea criză mondială va fi a apei potabile; Craiova nu va avea probleme
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, sâmbătă, la inaugurarea conductei de aducțiune Isvarna II - Craiova, că viitoarea criză mondială va fi cea a apei potabile, însă municipiul nu se va confrunta cu această problemă cel puțin 100 de ani, datorită noii investiții, care permite alimentarea orașului cu apă de izvor din zona montan
Prahova: Record mondial omologat la Poienarii Burchii - 2.512 arbori plantați simultan (FOTO/VIDEO)
Reprezentanții Guinness World Records au omologat, sâmbătă, un record mondial în județul Prahova, 2.512 arbori fiind plantați simultan în comuna Poienarii Burchii, sat Cărbunari. Primarul comunei, Ionuț Gheorghe, a declarat, pentru AGERPRES, că recordul a fost omologat cu 2.512 puieți plantați simultan.
MAI avertizează asupra unei campanii care incită împotriva forțelor de ordine: Informațiile sunt false
Ministerul Afacerilor Interne atrage atenția asupra unei campanii susținute cu postări în online care incită împotriva forțelor de ordine. Informațiile sunt false și special concepute pentru a produce disensiuni între reprezentanții MAI și cetățeni, avertizează sâmbătă sursa citată.
CFR SA : Mai multe vagoane de marfă au deraiat sâmbătă pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iași
Mai multe vagoane de marfă au deraiat sâmbătă, în jurul orei 12:15, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iași, informează CFR SA, subliniind că incidentul nu s-a soldat cu victime, iar circulația trenurilor de călători nu a fost afectată. 'Astăzi, la ora 12:02, în stația CF Vicșani, pe raza Sucursalei Regionale de C
Buzău: Femeie lovită mortal de o mașină pe DN10, în localitatea Sătuc
O femeie de 79 de ani a fost accidentată mortal sâmbătă, pe DN10, în Sătuc, de o mașină condusă de un bărbat în vârstă de 45 de ani din Buzău. Potrivit IPJ Buzău, din primele date de la fața locului a reieșit că autovehiculul condus pe direcția Brașov către Buzău de un bărbat de 45 de ani, din Buzău, ar fi surprins și a
Sibiu: Casă cuprinsă de flăcări la Șura Mare; bărbat găsit decedat
Un bărbat a decedat în urma unui incendiu care a izbucnit sâmbătă la locuința sa din localitatea sibiană Șura Mare. Potrivit ISU Sibiu, la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autocisternă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SAJ. Din primele date, incendiul s-a manifestat genera
IGPR - controale pe autostrăzi: Peste 1.500 de sancțiuni aplicate; 72 de permise de conducere reținute
Peste 1.500 de sancțiuni au fost aplicate șoferilor de polițiștii Brigăzii Autostrăzi, în perioada 26 octombrie - 1 noiembrie, cele mai multe fiind date pentru depășirea limitei legale de viteză și pentru nefolosirea centurii de siguranță. Potrivit IGPR, polițiștii au dat 1.568 de sancțiuni contravenționale, fiind aplicate 122 persoanelo
Aproape 1,5 milioane de români - sărbătoriți de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil
Aproape 1,5 milioane de români își sărbătoresc duminică onomastica, la praznicul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Potrivit datelor comunicate de Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, este vorba despre 836.706 bărbați și 637.217 femei. Dintre bărbații sărbătoriți cei mai mulți poartă numele de Mihai -
Cod galben de vânt puternic în județele Constanța și Tulcea, până la ora 14:00
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare nowcasting Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă până la ora 14:00, în județele Constanța și Tulcea. Potrivit meteorologilor, în intervalul 11:05 - 14:00, în județul Constanța, în Delta Dunării și în zona de














