Coronavirus/Portugalia: Interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii în mai multe localităţi începând de luni
Autorităţile portugheze vot impune, începând de luni, interzicerea circulaţiei pe timpul nopţii în mai multe localităţi pentru a limita răspândirea epidemiei noului coronavirusul deoarece cazurile de infectare au atins o cifră record, informează duminică Reuters.
Anunţul a fost făcut de premierul Antonio Costa la primele ore ale zilei de duminică.
Interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii, de la ora 23:00 până la 6 dimineaţa, va intra în vigoare luni în 121 din cele 308 de municipalităţi ale ţării, inclusiv în Lisabona şi Porto.
Autorităţile au decretat instaurarea stării de urgenţă pe o perioadă de 15 zile.
Premierul Costa a anunţat, de asemenea, că oamenii nu îşi vor putea părăsi locuinţele între orele 13:00 şi 5 dimineaţa în următoarele două week-end-uri, atât sâmbăta, cât şi duminica.
Unele centre comerciale vor fi închise în această perioadă, a mai precizat şeful executivului portughez. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.