CJSU Ilfov: Măsuri pentru mai multe localităţi în următoarele 14 zile
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov a dispus, în şedinţa extraordinară de joi, mai multe măsuri pentru populaţie, în context pandemic, având în vedere creşterea incidenţei cazurilor de infectare în ultimele 14 zile.
Potrivit hotărârii adoptate, având în vedere că rata de incidenţă cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori în localităţile Brăneşti (3,66), Bragadiru (3,38), Ciorogârla (3,84), Dobroeşti (3,71), Dragomireşti-Vale (3,23), Mogoşoaia (3,18) şi Popeşti-Leordeni (3), pentru următoarele 14 zile, începând de joi seara, de la ora 20,00, şi până în data de 19 noiembrie, la ora 20,00, pentru aceste localităţi au fost luate următoarele măsuri:
* obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise;
* interzicerea organizării şi desfăşurării activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/ sau concerte;
* interzicerea activităţii cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/ sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor;
* activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi;
* interzicerea activităţii cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc;
* suspendarea temporară a activităţilor didactice care presupun prezenţa faţă în faţă din unităţile de învăţământ, aplicându-se scenariul 3 (participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/ lecţii online).
De asemenea, prin aceeaşi hotărâre, având în vedere că rata de incidenţă cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este încadrată între limitele de 1,5/1.000 şi 3,00/1.000 în localităţile Chitila (1,65), Cornetu (1,85), Domneşti (1,64), Otopeni (1,79), Pantelimon (1,83), Ştefăneştii de Jos (1,81) şi Vidra (1,69), pentru următoarele 14 zile, începând de joi seara, de la ora 20,00, şi până în data de 19 noiembrie, ora 20,00, în aceste localităţi se iau următoarele măsuri:
* organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/ sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;
* activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/ sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului;
* activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 6,00 - 23,00;
* în situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi la pct. 1 şi 2 este restricţionată sau închisă, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;
* activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 6: Dâmbovița Delivery ajunge în Regie - weekend cu activități sportive, culturale, educaționale și recreative
Activități sportive, culturale, educaționale și recreative se regăsesc în programul evenimentului Dâmbovița Delivery, care va avea loc, sâmbătă și duminică, în zona Regie. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 6 transmis AGERPRES, pentru prima dată, Dâmbovița Delivery ajunge în zona Regie, în
Maramureș: Noul pod rutier Sighetu Marmației-Bila Țerkva, Ucraina, devine operațional din 8 octombrie
Noul pod rutier dintre România și Ucraina, care traversează râul Tisa din vecinătatea municipiului Sighetu Marmației, va fi deschis traficului rutier pe 8 octombrie, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Zetea. 'După multe amânări din cauze diverse noul pod rutier v
Sector 4: A început procedura de selecție a angajaților care vor face parte din patrula de Monitorizare Stradală
Primăria Sectorului 4 a început procedura de selecție a colegilor care vor face parte din patrula de Monitorizare Stradală, a anunțat primarul Daniel Băluță. El a transmis, joi, printr-o postare pe Facebook, că autoritatea locală se adresează, în principal, oamenilor care locuiesc în Sectorul 4, care cunosc cel mai bine carti
Sector 1: Aproape 800 de locuri de parcare au fost preluate de la Compania Municipală Parking București
Aproape 800 de locuri de parcare marcate cu albastru de pe mai multe străzi din Sectorul 1 au fost preluate de la Compania Municipală Parking București și au trecut în administrarea primăriei locale, a anunțat primarul George Cristian Tuță. El a transmis, joi, printr-o postare pe Facebook, că aceste locuri nu vor mai fi parcări cu plata
Sector 1: Cursuri gratuite de înot pentru copii, la Bazinul Floreasca
Elevii din Sectorul 1 vor putea participa, începând din 5 octombrie, la cursuri gratuite de inițiere în înot la Bazinul Floreasca - Tolea Grințescu, în timp ce locuitorii sectorului vor avea acces gratuit, în fiecare dimineață de luni până vineri, la sesiuni de înot de agrement, informează Primăria Sectorului 1.
VIDEO Ciucu: Am plantat 94 de arbori, 1.500 de arbuști; bulevardul Națiunile Unite era o rușine
Primarul General al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat plantarea a 94 de arbori, 1.500 de arbuști și 17.000 de plante perene pe bulevardul Națiunile Unite, în urma unei acțiuni de reamenajare urbană. 'Acesta este primul proiect mai consistent de reamenajare/regenerare urbană din mandatul meu. Este o primă mostră despre ceea ce se va
Primăria Giurgiu vrea o centrală fotovoltaică din fonduri europene
Primăria municipiului Giurgiu intenționează să-și diminueze costurile cu energia electrică prin construirea unei centrale fotovoltaice pentru autoconsum, proiect care să fie finanțat din fonduri europene. 'Preocupată de reducerea cheltuielilor, în contextul financiar deosebit de greu pe care trebuie să îl gestioneze, conducerea
PMB: 1.036 de arbori dintre cei 1.844 evaluați, pe malul Lacului Herăstrău, nu au nevoie de nicio intervenție
Primăria Capitalei informează că au fost evaluați 1.844 de arbori din jurul Lacului Herăstrău, iar 1.036 dintre aceștia nu vor avea nevoie de nicio intervenție. Specialiștii au stabilit că este necesară eliminarea lemnului uscat în 408 cazuri, curățarea coroanei în 393 de cazuri și reducerea încărcării la capătul ramurilor &i
Termoenergetica: De la 1 octombrie va începe, etapizat, încărcarea cu apă a instalațiilor de alimentare cu energie termică
Termoenergetica informează că joi va începe etapizat încărcarea cu apă a instalațiilor de alimentare cu energie termică și efectuarea probelor de presiune. 'Este o etapă importantă pentru pregătirea sistemului de termoficare înainte de venirea sezonului rece. Ce trebuie să știți? Fiecare asociație de proprietari va fi anu
Documentații tehnico-economice pentru consolidarea a 13 imobile, aprobate de Consiliul General al Capitalei
Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, în ședința de miercuri, documentațiile tehnice în vederea consolidării a treisprezece imobile. Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat documentația de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) pentru imobilele din: - str. Sapienței nr. 2A - valoare t
Neamț: Președintele CJ condamnă refuzul Guvernului de a finanța lucrările la aducțiunea de apă a zonei Târgu-Neamț
Președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Daniel-Vasilică Harpa, a condamnat, miercuri, refuzul Guvernului de a finanța lucrările de înlocuire a unei porțiuni din magistrala de apă care alimentează orașul Târgu-Neamț și cinci comune învecinate. Fondurile solicitate erau necesare pentru înlocuirea a patru din cei apr
Argeș: Primăria Pitești a început amplasarea celor 116 insule ecologice digitalizate pentru colectarea deșeurilor
Primăria Pitești a început, miercuri, amplasarea celor 116 insule ecologice digitalizate pentru colectarea deșeurilor. Valoarea totală a proiectului 'Colectare selectivă a deșeurilor' este de 26,8 milioane de lei, inclusiv TVA, din care peste 16,5 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă. 'Astăzi a fost amplasată pri
Ședință CGMB: Reglementări privind închirierea trotinetelor electrice, dar și investiții în infrastructură, pe ordinea de zi
Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în ședință miercuri, de la ora 12.00 și urmează să dezbată o serie de proiecte care vizează investiții în infrastructura rutieră, consolidarea imobilelor, dar și reglementări privind activitatea de curierat, închirierea trotinetelor electrice sau circulația vehiculelor de mare tonaj.
Sector 1: Toamna Horticolă Bucureșteană - Ziua Recoltei, în weekend, în Campusul Agronomie-Herăstrău al USAMV București
Campusul Agronomie-Herăstrău al Universităteaţii de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din București găzduiește, de joi până duminică, Toamna Horticolă Bucureșteană - Ziua Recoltei, iar Primăria Sectorului 1 are propriul stand cu activități pentru copii, idei pentru spațiile verzi și proiecte care pot schimba în bine locurile din apropierea
Tulcea: Demersuri ale Primăriei pentru preluarea unor terenuri ale unor instituții guvernamentale
Primăria municipiului Tulcea dorește să preia în administrare mai multe terenuri lăsate în paragină și care sunt administrate de instituții guvernamentale ce nu alocă fonduri pentru reabilitarea imobilelor care se află pe acestea, însă reprezentanții instituțiilor din București refuză sau amână demersurile. Unul dintre













