Tulcea: Activităţi restricţionate în municipiul reşedinţă, în urma creşterii numărului cazurilor de infecţii cu noul coronavirus
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a decis ca, începând de miercuri, să instituie noi reguli pentru unele activităţi comerciale desfăşurate în municipiul Tulcea, după ce rata de incidenţă cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus a depăşit 1,5 cazuri la mia de locuitori.
Pentru diminuarea impactului pandemiei, autorităţile au decis ca cinematografele şi instituţiile de spectacole să funcţioneze la 30% din capacitate, evenimentele culturale să fie interzise în aer liber.
De asemenea, restaurantele şi cafenelele din unităţile de cazare vor funcţiona la maximum 30% din capacitate în intervalul orar 6.00-23.00, iar activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.
"Se menţine obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţiile de autobuz, peroanele şi altele asemenea), faleza, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale şi în proximitatea instituţiilor de învăţământ până la o distanţă de 50 de metri de intrarea în perimetrul şcolii", se specifică în decizia CJSU.
Potrivit sursei, hotărârea autorităţilor se va menţine până la scăderea ratei incidenţei cumulative sub valoarea de 1,50 la 1.000 de locuitori.
Direcţia de Sănătate Publică a anunţat că la data de 3 noiembrie, rata incidenţei cazurilor de infectare cu noul coronavirus la mia de locuitori este de 0,95 în judeţ, respectiv 1,68 în municipiul Tulcea.
Un comunicat de presă remis miercuri de Prefectura judeţului arată că 1.606 persoane din judeţ cu fost confirmate cu noul coronavirus, iar dintre acestea 67 au murit, în timp ce 304 persoane sunt internate în prezent. AGERPRES / (AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Suceava: Doi motocicliști în stare gravă după un accident rutier produs la Salcea
Doi motocicliști, unul în vârstă de 25 de ani, iar celălalt de 29 de ani, au fost fost răniți, duminică seară, după un accident rutier produs pe raza orașului Salcea, a anunțat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SJA) Suceava, Dan Teodorovici. Potrivit oficialului SJA, cei doi motocicliști au fost răniț
Alba: Accident între două motociclete pe Transalpina, soldat cu doi răniți
Doi motocicliști au fost răniți într-un accident produs duminică după-amiază pe DN 67C - Transalpina, după ce vehiculele au intrat în coliziune în zona barajului Oașa, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba. 'Polițiștii Biroului Rutier Sebeș s-au deplasat la fața locului și au constatat că un cetățean mag
Sibiu: Intervenție a salvamontiștilor pentru un parapantist blocat într-un copac în Munții Făgăraș
Un parapantist a rămas blocat, duminică după-amiază, într-un copac în zona Văii Arpășelului, fiind în desfășurare o intervenție a salvamontiștilor pentru recuperarea acestuia, a informat Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu. Tot duminică, salvatorii montani din Sibiu au intervenit în sprijinul unui băiat de 10 ani
MApN: Țintă aeriană detectată în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina
O țintă aeriană a fost detectată duminică, la ora 15:09, în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina, de sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale (MApN). 'Ținta aeriană a evoluat pentru aproximativ 20 de minute deasupra apelor teritoriale și de-a lungul brațului Sulina, în spațiul aerian național, du
Prahova: Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul alpinistului decedat după ce a căzut de pe o stâncă
Poliția din Prahova efectuează cercetări pentru ucidere din culpă după ce un alpinist care efectua un traseu de cățărare în zona Poiana Țapului a murit. Inspectoratul de Poliție Județean Prahova a transmis, duminică, la solicitarea AGERPRES, că a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă după ce un alpinist care a căzut de pe o s
REPORTAJ/Harghita: Sute de copii și tineri au participat la Miercurea-Ciuc la un eveniment dedicat promovării sportului (GALERIE FOTO)
Sute de copii și tineri au participat duminică, la Miercurea-Ciuc, la evenimentul intitulat 'Degustare de sport', dedicat promovării mișcării și creșterii interesului pentru sport, organizat în cadrul Zilelor Municipiului Miercurea-Ciuc. Desfășurat în trei locuri din oraș, evenimentul le-a oferit participanților posibilitat
Galați: Bărbat rănit în urma exploziei unei butelii
Un bărbat în vârstă de 43 de ani a suferit arsuri la nivelul feței și mâinilor în urma exploziei unei butelii, neurmată de incendiu, produsă duminică în județul Galați. Potrivit ISU Galați, victima era conștientă la sosirea echipajelor de intervenție, a primit îngrijiri medicale la fața locului, după care a
Ministerul Apărării Naționale participă la efortul național pentru protejarea securității energetice
În contextul măsurilor dispuse de autorități pentru diminuarea efectelor secetei hidrologice asupra sistemului energetic național, Ministerul Apărării Naționale participă, alături de celelalte instituții ale statului, la misiunea de amenajare a unui prag submers pe brațul Bala, lucrare destinată asigurării debitului de apă necesar funcționării în condiții
Circulație îngreunată pe Autostrada A2 București - Constanța din cauza unui acident rutier
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A2 București-Constanța, la kilometrul 151+100 de metri, pe sensul de mers spre București, în zona localității Fetești, județul Ialomița, a avut loc un accident rutier produs între patru autoturisme, în urma căruia trei persoane au suferit leziuni, sunt
UPDATE Caraș-Severin: Incendiul din Sichevița, lichidat după trei zile de intervenție
UPDATE ORA 15:47 Incendiul de vegetație izbucnit în zona comunei Sichevița, pentru stingerea căruia pompierii militari din Caraș-Severin au intervenit timp de trei zile cu sprijinul unui elicopter al Inspectoratului General de Aviație (IGAv), a fost lichidat complet, a informat, duminică după-amiază, ISU Caraș-Severin. Potrivit sursei ci
Marocani intrați ilegal în România, găsiți inconștienți în semiremorca unui TIR
Doi cetățeni marocani, care au pătruns ilegal în România ascunzându-se în semiremorca unui TIR, au fost descoperiți în stare de inconștiență, în urma unui control efectuat pe DN 5, în județul Giurgiu, în cadrul acțiunii 'SUMMER MIGRATION 4'. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Po
IGPR: 570 de permise de conducere reținute de polițiști în ultimele 24 de ore
Polițiștii au reținut 570 de permise de conducere reținute de polițiști în ultimele 24 de ore în cadrul unor acțiuni și intervenții, informează, duminică, Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR). 'În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 3.600 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate
IGPR avertizează asupra unei noi fraude online în care este folosită identitatea Poliției Române
Poliția Română avertizează asupra unei noi campanii de fraudă online, în care infractorii folosesc în mod fraudulos identitatea Poliției Române și a altor instituții publice pentru a determina cetățenii să efectueze plăți și să divulge date personale sau bancare, informează Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).
MAE susține inițiativele naționale și internaționale de promovare a educației, cercetării și comemorării genocidului romilor
Ministerul Afacerilor Externe a transmis un mesaj de Ziua națională de comemorare a Holocaustului împotriva romilor în care își exprimă susținerea pentru inițiativele naționale și internaționale de promovare a educației, cercetării și comemorării genocidului romilor. 'Cu prilejul zilei naționale de comemorare a Holocaustu
Vremea va deveni caniculară la București, săptămâna viitoare; miercuri, temperaturile pot atinge 38 de grade
Vremea va deveni caniculară în București începând de marți, când se vor înregistra până la 36 grade, iar miercuri temperaturile ar putea urca la 38 de grade, potrivit prognozei publicate duminică de Administrația Națională de Meteorologie. Pe parcursul zilei de duminică, vremea călduroasă se va menține, disc














