Tăriceanu: Carantinarea masivă are urmări în societate mai dramatice decât infectarea câtorva dintre noi
Senatorul Călin Popescu-Tăriceanu consideră că izolarea şi carantinarea masivă au urmări în societate ''mult mai dramatice'' decât eventuala infectare a câtorva dintre noi, pentru că distruge economia şi relaţiile interumane.
"Eu cred că izolarea şi carantinarea masivă au urmări în societate mult mai dramatice decât eventuala infectare a câtorva dintre noi. În primul rând, distruge relaţiile umane care şi aşa se stabilesc atât de greu. În al doilea rând, distruge economia prin introducerea panicii şi scăderea consumului. Nu în ultimul rând, izolarea în case combinată cu un nivel ridicat al stresului va produce scăderi dramatice de imunitate ceea ce, în momentul în care vom ieşi din case, ne va face vulnerabili la orice virus sau microb. Şi aşa deschidem un cerc vicios care nu se mai închide niciodată!", a scris Tăriceanu, luni, pe Facebook.
El susţine că restaurantele au fost închise "doar dintr-o ambiţie a guvernanţilor", pentru că nu s-a stabilit nicăieri că acolo au fost focare de infecţie.
"Văd că acum au început din nou cu închideri şi izolări în masă. În primul rând, cred că au închis HORECA doar dintr-o ambiţie a guvernanţilor pentru că nu s-a stabilit nicăieri că acolo au fost focare de infecţie. Şi chiar dacă ar fi fost un loc sau două, nu închizi 20.000 de mici restaurante şi cafenele şi laşi pe drumuri sute de mii de oameni, ci iei măsuri acolo unde s-a întâmplat! În al doilea rând, izolarea nu trebuie făcută pentru oameni sănătoşi, ci pentru cei pozitivi. Carantinarea sau izolarea la grămadă nu este doar o încălcare a drepturilor noastre, dar este şi o crimă împotriva economiei şi vieţii sociale", a adăugat Tăriceanu.
Potrivit lui Tăriceanu, măsurile de izolare la grămadă sunt luate pentru că Iohannis şi Orban refuză varianta normală - testarea masivă şi constantă.
"Testând continuu poţi să identifici persoanele pozitive. Poţi să le izolezi pe ele şi contacţii lor, nu toată comunitatea. Gândiţi-vă că trăiţi într-o localitate de 1.000 de locuitori şi într-una dintre locuinţele din această comunitate se descoperă 3-4 pozitivi. Adică o familie. Conform regulamentelor impuse de guvernanţi se izolează tot satul! Nu pot fi carantinaţi doar ei şi cei care au fost contacte să fie testaţi?", susţine Tăriceanu. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AUR anunță că va vota Legea integrității doar dacă include partenerii de viață în declarațiile de avere și interese
AUR a anunțat, luni, că va vota Legea integrității doar dacă include partenerii de viață în declarațiile de avere și interese ale persoanelor care ocupă funcții publice, evidențiind că cine este incompatibil sau în conflict de interese trebuie să plece din funcție. 'Alianța pentru Unirea Românilor își menține poziția exprimată &icir
Președintele Nicușor Dan - așteptat să promulge legile care sunt jaloane în PNRR
Președintele Nicușor Dan este așteptat să promulge, în această săptămână, legile aprobate de Parlament, în sesiunea extraordinară de la finalul lunii iulie, care sunt jaloane în Planul Național de Redresare și Reziliență. Sâmbătă, în contextul publicării raportului Agenției Fitch, președintele a menționat că 'în ci
Parlamentul este convocat într-o nouă sesiune extraordinară în perioada 3 - 6 august
O nouă sesiune extraordinară a Parlamentului este programată să se desfășoare în săptămâna 3 - 6 august. Senatul a fost convocat într-o nouă sesiune extraordinară pentru aprobarea Strategiei Naționale pentru Conservarea Biodiversității, jalon în Planul Național de Redresare și Reziliență, cu o valoare de aproximativ un miliard d
MAE: Niciun membru al contingentului IGSU de la Attica nu a fost implicat în stingerea incendiilor în zona coliziunii elicopterelor
Ministerul Afacerilor Externe a informat duminică seara că, prin intermediul Ambasadei României la Atena, s-a autosesizat și a întreprins demersuri pe lângă autoritățile elene competente, în vederea obținerii de informații oficiale cu privire la cetățenia victimelor
Grindeanu: Parlamentul a găsit soluția să apere medalia olimpică a gimnastei Ana Maria Bărbosu, în procesul de la Lausanne
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a evidențiat sâmbătă, după ce Parlamentul 'a găsit soluția' să apere medalia olimpică de bronz a gimnastei Ana Maria Bărbosu în procesul de la Lausanne, că statul român nu va lupta doar pentru o medalie, ci mai ales pentru dreptate. 'Ne-am uitat cu toții la fata aceasta minunată,
VIDEO Președintele Nicușor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României
Președintele Nicușor Dan a salutat, sâmbătă, raportul Agenției Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României. 'În ciuda zgomotului politic, România funcționează. Parlamentul a trecut săptămâna asta mai multe legi care erau jaloane în PNRR și o să promulg aceste legi săptămâna viitoare.
Țoiu - discuție cu omologul ucrainean: Domeniul energiei și dronele rusești din spațiul aerian național - pe agendă
Domeniul energiei și dronele rusești din spațiul aerian național au fost pe agenda convorbirii telefonice dintre miniștrii interimari de Externe român și ucrainean, Oana Țoiu și Andrii Sîbiga. 'Vecinii se ajută reciproc atunci când este posibil, iar acesta a fost subiectul convorbirii telefonice pe care am avut-o cu ministrul ucrainean de
Guvernul va iniția acțiunea de recurs împotriva deciziilor Curții de Apel București de suspendare a șase HG
Guvernul a anunțat, vineri, că va iniția acțiunea de recurs împotriva deciziilor judecate de Curtea de Apel București în urma cărora au fost suspendate, la solicitarea PSD, șase hotărâri de guvern. 'Măsuri importante pentru protecția tinerilor și persoanelor adulte cu dizabilități, pentru accesul pacienților români la registre inter
Camera Deputaților se reunește săptămâna viitoare într-o nouă sesiune extraordinară
Camera Deputaților se va reuni săptămâna viitoare în sesiune extraordinară pentru a rediscuta proiectul de lege privind integritatea. Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis vineri să convoace o nouă sesiune extroardinară, în perioada 3-6 august. Pe ordinea de zi se vor afla propunerea legislativă pentru modificarea și
MAE: Încălcarea spațiului aerian al României cu drone - subiect de discuție la OSCE
România a adus în atenția statelor din Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) problema încălcărilor repetate ale spațiului său aerian din perioada 24-26 iulie, interval în care Armata Română a doborât trei drone care au pătruns neautorizat pe teritoriul național, transmite vineri Ministerul Afacerilor Externe (MA
Bolojan: Guvernul rămâne ferm angajat în combaterea discriminării, a rasismului antirom și a discursului instigator la ură
Guvernul rămâne ferm angajat în combaterea discriminării, a rasismului antirom și a discursului instigator la ură, a transmis, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, cu prilejul Zilei Europene de Comemorare a Holocaustului împotriva Romilor. Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului împotriva Romilor a fost marcată printr-o ceremo
PSD: Am rezolvat în Parlament ceea ce nu a putut rezolva Guvernul demis prin moțiune de cenzură
PSD a transmis, vineri, că a rezolvat în Parlament mai multe probleme majore de ordin executiv, 'care nu mai pot fi abordate de un guvern demis', cu atribuții limitate. 'PSD a rezolvat astăzi în Parlament ceea ce nu a putut rezolva Guvernul demis prin moțiune de cenzură. PSD a rezolvat astăzi în Parlament mai multe probleme majore
Grindeanu: La evaluarea Fitch, sper să fie apreciate și eforturile Parlamentului
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că își dorește ca România să se mențină la același rating Fitch și să fie apreciate în acest sens eforturile Parlamentului din aceste zile. Grindeanu a fost întrebat cum vede situația economică a țării în acest moment, având în vedere că vineri agenți
Grindeanu: Pare că dacă vom avea un Guvern va fi unul care va trece nu cu o largă majoritate
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, vineri, că, la cum arată situația în prezent, un Guvern ar fi învestit la limită de voturi, cu puțin peste 240. 'La cum văd punctele de vedere ale tuturor partidelor din fosta coaliție și nu numai, pare că dacă vom avea un Guvern va fi unul care va trece nu cu o largă majoritate. Atunci ori că e un
Sorin Grindeanu: Voi convoca sesiuni extraordinare la Camera Deputaților de câte ori este nevoie
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că va convoca sesiuni extraordinare de câte ori va fi nevoie, pentru a se adopta legi importante pentru țară. 'Parlamentul a adoptat astăzi măsuri importante pentru sectorul agricol, pentru transporturi și, de asemenea, sectorul energetic. Practic, noi am reparat în fiecare zi






