Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă din 26 octombrie 2020 (text integral)
HOTĂRÂREA nr. 50 din 26.10.2020 privind aprobarea listei ţărilor/zonelor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea şi clarificarea unor aspecte referitoare la aplicarea prevederilor HG nr. 856 din 14.10.2020 privind prelungirii stării de alertă şi a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
Având în vedere evoluţia epidemiologică pe teritoriul României până la data de 25.10.2020,
luând în considerare persistenţa unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul naţional, precum şi apariţia zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate, aspecte care generează o presiune constantă asupra capacităţii de gestionare a unităţilor administrativ - teritoriale şi a sistemului sanitar,
în contextul necesităţii de creare a condiţiilor socio-economice necesare relansării graduale a economiei naţionale, concomitent cu menţinerea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă,
în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) şi d) şi art. 81 din OUG. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 4 şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, art. 9 alin. 1, art. 32 alin. 2, art. 37, art. 41, art. 42 alin. 1, art. 43 alin. 1, art. 44 alin. 2 şi 3, art. 45 alin. 1 şi art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 20 lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 şi art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă,
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta HOTĂRÂRE:
Art. 1 Se aprobă lista ţărilor/zonelor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, prevăzută în anexă la prezenta.
Art. 2 Instituirea restricţiilor referitoare la persoanele care sosesc din anumite zone sau ţări cu risc epidemiologic ridicat se aplică după 24 ore de la data aprobării hotărârii prin care acestea sunt stabilite, iar ridicarea acestora se realizează începând cu data emiterii hotărârii.
Art. 3 În localităţile sau judeţele în care portul măştii de protecţie este obligatoriu în spaţiile deschise, este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât şi pentru desfăşurarea activităţilor sportive individuale sau altor asemenea activităţi, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal şi la minim 2 metri faţă de alte persoane.
Art. 4 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora.
PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN
*
Lista ţărilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat, conform Hotărârii nr. 50 din 26.10.2020 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă
Zona Galbenă (carantina la domiciliu/locaţia declarată pentru 14 zile)
Stat - Rata de incidenţă cumulată la 100.000 locuitori*
Andorra - 1761.7
Vatican - 1717.8
Cehia - 1210.8
Belgia - 1115.6
Polinezia Franceză - 1111.8
Guam - 688.6
Olanda - 639.4
Armenia - 616.1
Luxemburg - 568.7
Slovenia - 549.7
Franţa - 520.9
Gibraltar - 513.3
Elveţia - 504.3
Liechtenstein - 500.3
Muntenegru - 496.3
Argentina - 441.9
Spania - 394.2
Slovacia - 385.3
Marea Britanie - 383.1
Georgia - 345.5
Malta - 339.8
Bahamas - 337.1
Costa Rica - 312.5
Croaţia - 301.0
Irlanda - 296.8
Polonia - 294.9
Bahrain - 287.2
Macedonia de Nord - 280.6
Portugalia - 277.4
Puerto Rico - 275.9
* (date publicate de ECDC vineri 24 octombrie 2020)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Constanța: Cei 11 marinari salvați în urma accidentului naval din Marea Neagră, transportați la Spitalul Județean
Alți opt marinari au fost transportați, luni seară, la Spitalul Clinic Județean de Urgențe (SCJU) Constanța, dupa ce cu câteva ore înainte au fost spitalizați la aceeași unitate medicală trei dintre membri echipajului navei comerciale Royad Mammadov, în urma accidentului naval din Marea Neagră în care două persoane au murit.
FOTO Mirabela Grădinaru: Provocarea următorilor ani - transformarea energiei creative într-un avantaj strategic pentru țară
Problema nu este că ne lipsește creativitatea în România, provocarea este să o observăm, să o conectăm și să-i creăm spațiul necesar pentru a o dezvolta, a afirmat luni Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, la masa rotundă 'Creative Romania: Observator & Laborator al Ecologiilor Creative' din cadrul Romanian Creative Week X Buchares
Covasna: Prefectul salută promulgarea legii privind majorarea cotelor de prevenție și intervenție în cazul ursului brun
Prefectul județului Covasna, Raduly Istvan, a salutat, luni, promulgarea de către președintele Nicușor Dan a legii privind majorarea cotelor de prevenție și intervenție în cazul ursului brun, menționând că măsura este absolut necesară în condițiile în care populația de urși a crescut considerabil, iar pagubele provocate de aceștia sunt semnificative.
Fundația Renașterea a lansat o campanie privind teste HPV și mamografii gratuite
Fundația Renașterea lansează campania națională 'Prevenția Salvează Vieți' în care pe parcursul unui an femei din zece orașe vor putea beneficia gratuit de teste HPV și mamografii pentru depistarea precoce a cancerelor de sân și de col uterin. Potrivit unui comunicat al Fundației Renașterea transmis luni, 10.000 de investigații medicale vor
Neamț: A fost inaugurat noul sediu al Detașamentului de Pompieri Târgu-Neamț; investiția de 12 milioane este a Consiliului Județean
Noul sediu al Detașamentului de Pompieri Târgu-Neamț a fost inaugurat, luni, în prezența reprezentanților administrației locale, dar și a inspectorului general al IGSU, generalul de brigadă Lucian Dumitru Marciu. Investiția este de aproape 12 milioane de lei și a fost suportată în întregime de Consiliul Județean (CJ) Neamț.
Brașov: În municipiul reședință începe furnizarea de agent termic în sistemul centralizat de încălzire
Serviciul Public Local de Termoficare (SPLT) Brașov va începe de miercuri furnizarea energiei termice pentru consumatorii casnici și noncasnici racordați la sistemul centralizat de încălzire ale municipiului. 'Ținând cont de temperaturile exterioare scăzute din ultimele zile, SPLT Brașov aduce la cunoștința asociațiilor de proprietari, co
Argeș: Societatea Termo Calor Confort începe furnizarea agentului termic în municipiul Pitești
Societatea Termo Calor Confort începe, luni, furnizarea agentului termic pentru încălzirea locuințelor în municipiul Pitești. 'Astăzi (...), începând cu ora 17:00, va începe furnizarea agentului termic pentru încălzirea locuințelor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Dispeceratul (...) și
Mureș: FSSU și FRTEQ își unesc forțele pentru promovarea sportului de masă
Federația Română de Teqball (FRTEQ) a anunțat, luni, încheierea unui protocol-cadru de colaborare instituțională cu Federația Sportului Școlar și Universitar (FSSU), pentru promovarea sportului de masă, prin stimularea, dezvoltarea și diversificarea activităților sportive pentru elevi și studenți. Potrivit conducerii Federației Române de Teqb
VIDEO Constanța: 11 marinari au fost salvați; doi - găsiți decedați, după incendiul la bordul unei nave în Marea Neagră
Două persoane au fost găsite decedate și 11 membri ai echipajului au fost salvați, după ce nava la bordul căreia a izbucnit un incendiu s-a scufundat, luni, în Marea Neagră, în afara apelor teritoriale ale României, a informat Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Conform sursei citate,
Bistrița-Năsăud: O comună de munte construiește o tabără școlară cu fonduri europene; licitația, lansată
Comuna Parva din județul Bistrița-Năsăud a obținut finanțare europeană și a scos la licitație amenajarea unei tabere școlare, chiar în centrul localității, proiectul fiind estimat la aproximativ 6,4 milioane de lei, fără TVA. În prezent, în județ funcționează o singură tabără școlară, în orașul-stațiune Sângeorz-B
Constanța: Operațiune de căutare și salvare pe Marea Neagră, după un incendiu la bordul unei nave; 13 marinari, dispăruți
Un număr de 13 membri ai echipajului navei Royad Mammadov sunt dispăruți, iar comandantul este rănit, în urma unui incendiu izbucnit luni la bord, nava aflându-se în Marea Neagră, în afara apelor teritoriale ale țării noastre, a informat Autoritatea Navală Română (ANR). Conform sursei citate, în jurul orei 1
Harghita: Un nou caz suspect de rabie la bovine, la Sândominic; o pisică a atacat doi câini și o femeie la Bălan
Un nou caz suspect de rabie a fost înregistrat la o vacă de la Sândominic, iar proba prelevată vineri de la vițelul din localitatea Racu a fost confirmată pozitiv, arată datele transmis luni AGERPRES de directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Harghita, István Róbert. Potrivit ac
Sălaj: Competiție inedită de alergare, în care câștigătorul este cel ce rămâne ultimul în cursă
Aproximativ 160 de alergători de toate vârstele au luat startul, sâmbătă dimineața, în Poienița Aghireș, în apropiere de Zalău, la cea de-a doua ediție a ''Last Man Standing by ZUT'', o competiție în care nu cel mai rapid alergător câștigă, ci acela care reușește să rămână cel mai mult în cursă.
Bihor/ Gabriel Ghilea (MDLPA): Cei 30 de ani de cooperare transfrontalieră România-Ungaria au creat parteneriate durabile
Cele trei decenii de programe de cooperare transfrontalieră România-Ungaria au însemnat nu doar investiții în infrastructură și servicii, ci și construirea unor parteneriate durabile între instituții și comunități din cele două țări, una dintre principalele lecții pentru viitor fiind aceea că problemele comune ale regiunilor de frontieră trebu
Arad: Noul pod hobanat, în reparații la nouă luni de la inaugurare; tartanul de pe trotuare s-a desprins (GALERIE FOTO)
Noul pod hobanat din municipiul Arad, care a costat 165 de milioane de lei și a fost deschis traficului în 24 decembrie 2025, intră în reparații, lucrările vizând trotuarele și pista de biciclete care fuseseră acoperite cu tartan, în loc de asfalt, dar care după jumătate de an a început să se desprindă. Trotuarul







