Olimpice: Un centru acvatic cu 15.000 locuri, inaugurat la Tokyo
Autorităţile de la Tokyo au inaugurat sâmbătă un centru acvatic unde vor avea loc mai multe evenimente în cadrul Jocurilor Olimpice 2020, amânate pentru vara anului viitor din cauza pandemiei de Covid-19, scrie AFP.
"Sper că cei mai buni sportivi din lume vor concura aici. Abia aştept să-i văd", a declarat guvernatorul regiunii Tokyo, Yuriko Koike.
Piscina principală are 50 de metri lungime, dimensiune care se poate însă regla, la fel ca şi adâncimea. Investiţia a fost de 542 milioane dolari.
Cu o capacitate de 15.000 de locuri, Tokyo Aquatic Center va găzdui evenimente de înot, sărituri de la trambulină, înot artistic.
La ceremonia de inaugurare de sâmbătă a fost prezentă şi vedeta înotului din Japonia, Rikako Ikee.
În luna august, Rikako Ikee (18 ani) a revenit cu o victorie în activitatea competiţională, după peste un an şi jumătate de la spitalizarea sa pentru leucemie, impunându-se atunci în proba de 50 m liber din cadrul unui concurs desfăşurat la Tokyo. Campioana, considerată marea favorită, înaintea anunţului bolii sale, pentru titlul la 100 m fluture la JO de la Tokyo, s-a impus cu timpul de 26 sec 32/100. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Argentinianul Valentin Barco (Strasbourg), transferat la Chelsea
Cluburile Strasbourg și Chelsea au anunțat, duminică, transferul mijlocașului argentinian Valentin Barco, care a semnat un contract pe șapte sezoane cu gruparea engleză, informează AFP. Barco, în vârstă de 22 de ani, este al doilea jucător de la Racing, club deținut de același grup (BlueCo) ca și Chelsea, care ajunge la 'The Blues' în
Tenis: Finala turneului WTA de la Washington, amânată pentru luni din cauza furtunilor
Americanca Jessica Pegula, numărul 3 mondial, și revelația filipineză Alexandra Eala (28 WTA), vor trebui să aștepte până luni pentru a finaliza meciul pentru titlu din cadrul turneului WTA 500 de la Washington, dotat cu premii de 1.637.982 dolari, întrerupt din cauza furtunilor care au lovit capitala Statelor Unite duminică, relatează AFP. După o
VIDEO Fotbal: AZ Alkmaar a câștigat Supercupa Olandei, după 4-0 cu PSV
AZ Alkmaar a cucerit Supercupa Olandei la fotbal (Johan Cruyff Shield), după ce a surclasat campioana PSV Eindhoven cu scorul de 4-0, duminică, chiar pe Stadionul Philips. PSV, la care atacantul român Dennis Man a evoluat în prima repriză, a jucat din min. 9 în zece oameni, Joey Veerman fiind eliminat pentru că l-a lovi
Ciclism: Vlad Dascălu, clasat pe locul 7 în cursa XCO la Europenele de mountain bike
Ciclistul român Vlad Dascălu s-a clasat pe locul al șaptelea, duminică, în cursa de cross-country olimpic (XCO), la Campionatele Europene de mountain bike de la Monteceneri (Elveția). Britanicul Charlie Aldridge s-a impus cu timpul de 01 h 25 min 27 sec, urmat de italianul Juri Zanotti, la 12 sec, și de elvețianul Fabio Puentener,
Sărituri în apă: România, locul 7 la trambulină 3 m sincron mixt la Europene
Sportivii români Alexandru Avasiloae și Amelie-Enya Foerster s-au clasat pe locul șapte în finala probei de sărituri sincron mixt de la trambulina de 3 metri, duminică, la Campionatele Europene de natație de la Paris, cu 251,07 puncte. Victoria a revenit italienilor Matteo Santoro și Chiara Pellacani, cu 305,85 puncte, urmați de ru
Polo feminin: România, învinsă de Portugalia la penalty-uri la Campionatul European U20
Selecționata României a fost învinsă de formația Portugaliei cu scorul de 12-10 (1-5, 3-0, 2-1, 2-2; 4-2), după aruncările de departajare, duminică, în Grupa D a Campionatului European de polo pe apă feminin Under-20 de la Oeiras (Portugalia). Tricolorele au început în forță și aveau 5-1 după primul sfert, dar gaz
Fotbal: Tromso IL, victorie categorică în deplasare în campionatul Norvegiei
Tromso IL, viitoarea adversară a echipei CFR Cluj în Conference League, a învins-o pe Aalesund cu scorul de 6-2, duminică, în deplasare, în etapa a 16-a a campionatului de fotbal al Norvegiei. Fundașul suedez Alexander Thongla-lad Warneryd a reușit un hat-trick (48, 54, 69), celelalte goluri ale oaspeților fiind semnate
Fotbal: Lewandowski (Chicago Fire) a reușit o dublă în meciul cu Charlotte FC din MLS
Atacantul polonez Robert Lewandowski și-a făcut debutul pe teren propriu cu o dublă în victoria lui Chicago Fire cu 2-1 asupra lui Charlotte FC, sâmbătă, într-o etapă din MLS în care Leo Messi a revenit la Inter Miami, iar francezul Antoine Griezmann nu a reușit să marcheze în înfrângerea lui Orlando cu 3-2 în fața lui
Canotaj: România a cucerit alte două medalii de aur la Europene, în probele mixte
România a cucerit două medalii de aur în probele mixte, duminică, la Campionatele Europene de canotaj de la Varese (Italia). La dublu vâsle mixt, Marian Florian Enache și Iulia-Liliana Bălăucă s-au impsu cu timpul de 06 min 27 sec 87/100, urmați de Germania (06:28.86) și Italia (06:30.41). În proba de opt
Fotbal: Portarul norvegian Orjan Nyland a semnat cu RB Leipzig
Portarul norvegian Orjan Nyland, care s-a despărțit de Sevilla FC pe 30 iunie după trei sezoane la clubul spaniol, s-a întors ca jucător liber la fostul său club, RB Leipzig, cu care a semnat un contract pe doi ani, transmite EFE. Nyland, în vârstă de 35 de ani, a jucat doar șapte meciuri oficiale pentru Sevilla sezonul trecu
Canotaj: România a cucerit medalii de aur în probele de opt plus unu la Europene
România a cucerit medalii de aur în probele feminin și masculină de opt plus unu, duminică, la Campionatele Europene de canotaj de la Varese. La masculin, România (Claudiu Neamțu, Mateus-Simion Cozminciuc, Mugurel Vasile Semciuc, Andrei Mândrilă, Constantin Adam, Sergiu Vasile Bejan, Florin Arteni, Fabrizio-Alexandru Sc
Fotbal: FC Porto a cucerit pentru a 25-a oară Supercupa Portugaliei
FC Porto, campioana en titre, a câștigat pentru a 25-a oară Supercupa Portugaliei, sâmbătă, după ce a învins Torrense, o echipă din a doua divizie care a făcut senzație câștigând ultima ediție a Cupei Portugaliei, cu scorul de 1-0, transmite EFE. Pe Stadionul Municipal din Coimbra, Porto a avut dificultăți la &ici
Auto-WRC: Finlandezul Sami Pajari, noul lider din Turul Finlandei după accidentul lui Ogier
Pilotul finlandez Sami Pajari (Toyota GR Yaris) a preluat conducerea în Raliul Finlandei, a zecea etapă a Campionatului Mondial de Raliuri (WRC), sâmbătă, după ce fostul lider, francezul Sebastien Ogier (Toyota GR Yaris), de nouă ori campion mondial, a fost forțat să se retragă din cauza unui accident grav, scrie EFE. Pajari, recen
Tenis: Rusoaica Kristina Liutova va juca la 16 ani finala de la Memphis (WTA)
Rusoaica Kristina Liutova, 16 ani, s-a calificat sâmbătă în finala turneului WTA 250 de la Memphis (SUA), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, după ce a învins-o pe americanca Elvina Kalieva (132 mondial) cu 7-5, 6-1. Liutova, la primul ei turneu WTA, devine cea mai tânără jucătoare care ajunge în finală d
Fotbal: Radu Drăgușin (Fiorentina), integralist în meciul amical cu Real Madrid (2-2)
Fundașul român Radu Drăgușin (Fiorentina) a fost integralist în meciul amical cu Real Madrid (2-2), disputat sâmbătă în orașul austriac Klagenfurt, în fața a circa 30.000 de spectatori, scrie EFE. Real Madrid s-a desprins la 2-0 în prima repriză după reușitele brazilianului Endrick în minutele 12 și 24














