Coronavirus: AstraZeneca şi Johnson & Johnson reiau testele clinice în SUA asupra vaccinurilor experimentale împotriva COVID-19
AstraZeneca a reluat testele clinice în Statele Unite ale vaccinului său experimental împotriva COVID-19 după autorizarea primită în acest sens din partea autorităţilor de reglementare, iar Johnson & Johnson se pregăteşte să facă acelaşi lucru, luni sau marţi, relatează Reuters.
Aceste veşti pe care cele două companii le-au anunţat vineri reprezintă progrese înregistrate în lupta împotriva noului tip de coronavirus, care a infectat peste 41 de milioane de persoane la nivel global, dintre care 8 milioane de americani.
AstraZeneca, unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori de vaccinuri, şi-a suspendat la 6 septembrie studiul clinic în Statele Unite după ce în cadrul testelor din Marea Britanie a fost raportat un caz grav de afecţiune neurologică la un participant, posibil un caz de mielită transversă, potrivit estimărilor. J & J şi-a suspendat săptămâna trecută studiul clinic de amploare, în stadiu avansat, după îmbolnăvirea unuia dintre subiecţi.
Ambele companii au contracte pentru a asigura un vaccin către Statele Unite şi alte guverne, dacă acestea vor fi aprobate de autorităţile de reglementare.
Oficialii şi experţii şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la procesul de validare, supravegheat de Administraţia Alimentelor şi Medicamentelor (FDA) din Statele Unite, care ar putea fi subminat de presiunea politică, dar şi la faptul că aproximativ un sfert dintre americani au declarat că ezită să accepte un vaccin împotriva COVID-19.
"Odată cu reluarea acestui proces, sper că mesajul comunicat publicului este acela că sunt urmate procedurile la cel mai înalt standard etic şi că nu există interferenţe cu reglementările FDA", a declarat Matthew Hepburn, director în cadrul Operation Warp Speed, un parteneriat public-privat pentru accelerarea eforturilor de dezvoltare a vaccinurilor.
Numărul infecţiilor este în creştere în 80 de ţări, în contextul în care populaţia din emisfera nordică petrece mai mult timp în spaţiile interioare odată cu apropierea iernii, notează Reuters.
J & J a anunţat vineri că o comisie de monitorizare a datelor privind siguranţa (Data Safety Monitoring Board) a recomandat reluarea testele clinice după ce nu au fost identificate dovezi conform cărora vaccinul experimental ar fi condus la îmbolnăvirea participantului voluntar.
Compania J&J îşi va relua luni sau marţi testele clinice asupra vaccinului candidat în Statele Unite şi a anticipat că va dispune de date privind eficacitatea vaccinului până la sfârşitul anului 2020 sau începutul anului 2021, a declarat Paul Stoffels, director ştiinţific în cadrul J & J.
J & J se află de asemenea în discuţii cu alte organisme de reglementare pentru reluarea unui studiu clinic efectuat în afara Statelor Unite, a indicat compania.
Până în prezent, consiliul medical nu a identificat o cauză clară pentru îmbolnăvirea pacientului. J & J nu poate oferi detalii despre afecţiunea acestuia din cauza regulilor de confidenţialitate, a precizat Stoffels.
AstraZeneca a precizat că nu este neobişnuit în astfel de situaţii ca unii dintre participanţi să se îmbolnăvească în timpul testelor clinice pe scară largă pentru dezvoltarea unui vaccin, notând că FDA a analizat toate datele privind siguranţa din cadrul studiilor clinice la nivel mondial şi a considerat că testările pot fi continuate.
Testele clinice efectuate de AstraZeneca în Regatul Unit, Brazilia şi Africa de Sud au fost reluate, chiar dacă ancheta efectuată de FDA în SUA era încă în curs.
Vaccinul AstraZeneca este dezvoltat împreună cu cercetători de la Universitatea Oxford.
Autoritatea de sănătate publică din Brazilia, ANVISA, a anunţat miercuri că un voluntar într-un test clinic al vaccinului pentru COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca şi de universitatea Oxford a murit, dar a precizat că testul va continua, conform Reuters. Universitatea Oxford a confirmat planul de a continua testul, afirmând într-un comunicat că, după o evaluare minuţioasă, "nu există preocupări privind siguranţa testului clinic". Ziarul brazilian O Globo relatează că voluntarul a primit un placebo şi nu vaccinul testat, citând surse neprecizate. ANVISA nu a furnizat alte detalii, invocând confidenţialitatea medicală a datelor celor implicaţi în test. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SpaceX vrea să recupereze atât propulsorul, cât și capsula Starship în următorul zbor-test al rachetei sale
SpaceX va încerca să recupereze cu ajutorul unor brațe robotizate atât propulsorul Super Heavy, cât și capsula spațială Starship la finalul următorului zbor-test al rachetei sale uriașe, a anunțat vineri CEO-ul acestei companii americane, Elon Musk, citat de agenția de presă chineză Xinhua. 'Dacă ambele proceduri vor avea
Perturbare neobișnuit de timpurie a vortexului polar, cu un impact încă incert în Europa
Experții în climatologie au observat o perturbare excepțional de timpurie a vortexului polar, o zonă de joasă presiune atmosferică situată deasupra polilor, un fenomen ale cărui consecințe sunt încă 'incerte' pentru starea vremii în Europa, au precizat agențiile meteorologice din Franța și Regatul Unit pentru AFP. Vortexul polar este
Caracatițele folosesc două strategii pentru a se strecura prin spații înguste (studiu)
Caracatițele sunt faimoase pentru abilitatea lor de a se strecura prin spații extrem de înguste, iar oamenii de știință au descoperit acum mecanismele pe care aceste nevertebrate marine le folosesc: își organizează cele opt tentacule și trunchiul flexibil într-o succesiune de mișcări care se schimbă în funcție de dimensiunile deschizăturii, strategie
India ordonă școlilor din New Delhi să organizeze cursuri online în contextul deteriorării calității aerului
Autoritățile din India le-au ordonat școlilor din orașul New Delhi și din împrejurimile sale să organizeze cursuri online, încurajând totodată populația să lucreze de acasă și să amâne reuniunile private, în contextul în care calitatea aerului din capitala țării și din zonele înconjurătoare s-a deteriorat rapid în cursul zilei
Un sit funerar din Siberia dezvăluie utilizarea străveche a canabisului ca substanță psihoactivă (studiu)
Un tumul funerar siberian aparținând civilizației străvechi a sciților, datând din urmă cu 2.800 de ani, a furnizat cea mai veche dovadă cunoscută până acum despre utilizarea canabisului pentru efectele sale psihoactive: oamenii de știință au descoperit semințe ale acestei planete printre obiecte funerare, precum și păr uman care prezintă urme ale c
Populațiile mici de animale sălbatice se pot redresa chiar și atunci când se află în pragul extincției (studiu)
Speciile cu mai puțin de 50 de exemplare rămase în sălbăticie nu sunt condamnate în mod automat la extincție, întrucât eforturile de conservare bine țintite pot salva o specie de la dispariția sa definitivă, potrivit unui studiu recent, informează Xinhua. Studiul, realizat de cercetători de la Universitatea Monash din orașul australian
Precipitații record și evacuări în estul Japoniei în timpul furtunii tropicale In-fa
Puternica furtună tropicală In-fa a adus joi precipitații record în estul Japoniei, unde agenția de meteorologie a emis alerte privind riscul de alunecări de teren și a îndemnat la evacuarea locuitorilor din zonele afectate, transmite EFE. Furtuna In-fa a adus precipitații istorice pe insula Niijima, situată la sud de capitala Toky
Pe Marte există vulcani latenți și o poartă deschisă către viață (studiu)
Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe 'Planeta Roșie', a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP. 'Vulcanismul pe Marte a început în urmă cu 4,5 miliarde de ani și se observă,
Primele transplanturi renale din lume care utilizează un nou medicament antirespingere, realizate la Bologna
Primele transplanturi de rinichi din lume care utilizează un nou medicament antirespingere au fost realizate în orașul italian Bologna, informează miercuri agenția de presă ANSA. Pentru prima dată la nivel mondial, doi pacienți care aveau șanse aproape nule de a primi un organ compatibil au fost supuși cu succes unor transplanturi renale
Climă/sănătate: OMS propune șase măsuri pentru salvarea a circa 1,6 milioane de vieți în fiecare an
Punerea în aplicare la nivel mondial a șase măsuri menite să limiteze efectele schimbărilor climatice asupra sănătății ar putea contribui la prevenirea a 1,56 milioane de decese pe an, generând în același timp beneficii economice substanțiale, conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) publicat miercuri și citat de AFP.
India/ Capitala New Delhi, învăluită într-o ceață densă și toxică
Nivelul de poluare atmosferă din New Delhi a depășit miercuri dimineață de peste 30 de ori pragul zilnic recomandat de Organizația Mondială a Sănătății, capitala Indiei fiind învăluită, încă de dimineață, într-o ceață toxică densă, relatează AFP. Această agravare a poluării survine la trei zile după intrarea în vigoare
Cutremur cu magnitudinea 5,5 în vestul Columbiei (EMSC)
Un cutremur cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți în vestul Columbiei, în apropiere de orașul Tulua, a anunțat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), citat de Reuters. EMSC a estimat inițial că seismul a avut magnitudinea 5,8, înainte de a o revizui la 5,5. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 35
Depășirea pragului de încălzire globală amenință rezervele de gheață ale planetei, avertizează un studiu
Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica se topesc de circa șase ori mai rapid decât în anii 1990, în contextul încălzirii globale care amenință să provoace creșterea nivelului mării, mai multe avalanșe și nesiguranța aprovizionării cu apă, potrivit a două rapoarte publicate luni, informează DPA. Rapoartele, reali
Astronauta franceză Sophie Adenot ''visează'' să ajungă pe Lună
La trei săptămâni după ce a revenit pe Terra la capătul unei misiuni de opt luni în spațiu, astronauta franceză Sophie Adenot își continuă readaptarea la viața terestră și a mărturisit, luni, că a ajunge pe Lună ar fi ''un vis'', informează AFP. ''Vreau să continui cu această meserie și să încerc să contribui la
După ce Soarele își va termina combustibilul nuclear, marile planete se vor distruge una pe cealaltă (simulări)
Atunci când, inevitabil, Soarele își va termina combustibilul nuclear, se va umfla în stadiul de gigantă roșie și apoi se va stinge încet, ca o pitică albă, nici măcar sistemul solar exterior nu va fi ferit de haosul care va urma, conform unor noi simulări care arată că orbitele celor patru planete gigantice Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun a













