Covasna: Scenariu roşu în municipiul Sfântu Gheorghe şi alte şapte localităţi
Unităţile de învăţământ din municipiul Sfântu Gheorghe şi din alte şapte localităţi din judeţul Covasna, respectiv Arcuş, Bodoc, Malnaş, Mereni, Poian, Valea Mare şi Angheluş, vor intra de marţi în scenariul roşu, cursurile urmând să se desfăşoare exclusiv on-line, măsura fiind luată luni de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, ca urmare a creşterii numărului cazurilor de COVID-19, informează Instituţia Prefectului.
Potrivit sursei citate, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a instituit obligativitatea purtării măştii de protecţie de către persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise şi închise şi a dispus ca la procesiunile sau pelerinajele religioase să fie permisă participarea doar a persoanelor din localitate.
De asemenea, a interzis organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) atât în spaţii deschise cât şi închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente etc.), precum şi activitatea în interiorul restaurantelor, barurilor şi cafenelelor cu excepţia celor din incintele hotelurilor, pensiunilor sau a altor unităţi de cazare, însă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestora.
Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt premise, în continuare, în spaţiile special destinate din exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite.
Totodată, a fost dispusă suspendarea activităţii piscinelor, sălilor de jocuri, cinematografelor, sălilor de spectacole şi fitness, teatrelor şi muzeelor şi au fost interzise activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, precum şi circulaţia în interiorul localităţilor a grupurilor mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii.
Instituţiilor şi operatorilor economici publici sau privaţi li se recomandă să îşi organizeze programul de lucru în regim de muncă la domiciliu/telemuncă, iar în cazul în care nu este posibil, să îşi organizeze activitatea astfel încât să se evite aglomeraţia.
"Membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Covasna au mai stabilit că dacă numărul cazurilor continuă pe un trend crescător, se va reanaliza situaţia şi se vor impune măsuri suplimentare în contextul prevederilor Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologie şi biologic", se arată într-un comunicat de presă postat pe site-ul Prefecturii Covasna. AGERPRES/(AS-autor:Oana Mălina Negrea, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Giurgiu: Un bărbat de 75 de ani și o femeie de 73 de ani, transportați la spital după ce au căzut cu tricicleta electrică într-un canal
Un bărbat de 75 de ani și o femeie de 73 de ani au fost transportați la spitale din Capitală după ce s-au răsturnat cu o tricicletă electrică într-un canal de aducțiune pentru irigații, plin cu apă, din localitatea Călugăreni. 'Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui eveniment ce s-a produs, aseară
Expoziția auto 'Socialistele orașului' - sâmbătă, pe esplanada Bibliotecii Naționale a României
Cea de-a VI-a ediție a expoziției-eveniment 'Socialistele orașului', parte a seriei 'Mașinile Bucureștilor', organizată de Retromobil Club România, va avea loc sâmbătă, pe esplanada Bibliotecii Naționale a României. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, expoziția va prezenta
IGSU: Peste 140 de salvatori au acționat pentru stingerea incendiilor din Parcul Național Domogled
Peste 140 de pompieri, salvamontiști, jandarmi, silvicultori și reprezentanți ai structurilor implicate în gestionarea situațiilor de urgență au acționat, marți, pentru localizarea, limitarea și stingerea incendiilor de vegetație uscată și fond forestier izbucnite în Parcul Național Domogled - Valea Cernei. 'Potrivit evaluărilo
Maramureș: Incendiu puternic în zona de locuințe improvizate Craica din Baia Mare; focul - pus intenționat
Un incendiu puternic a afectat zona de locuințe improvizate Craica, situată la periferia municipiului Baia Mare, afectând peste un hectar de teren și o parte a locuințelor, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș, Adriana Șanta. 'La sosirea primelor echipaje (ora 04:00 - n.r.), arderile se manifestau violent
Buzău: Zeci de soiuri de tărtăcuțe cu forme spectaculoase, simboluri ale toamnei și ruralului de odinioară, păstrate de BRGV (GALERIE FOTO)
Peste 60 de soiuri de tărtăcuțe și tigve, în formă de ghindă, clepsidră, pară, cu 'negi' sau cu 'degete' se regăsesc în portofoliul Băncii de Resurse Vegetale Genetice (BRGV) Buzău, simboluri ale toamnei, în strânsă legătură cu lumea rurală de odinioară.
Gorj: Amenzi de peste 1,3 milioane de lei, aplicate de inspectorii de muncă în septembrie
Amenzi de peste 1,3 milioane de lei au fost aplicate de inspectorii de muncă în urma controalelor desfășurate pe parcursul lunii septembrie în județul Gorj, au anunțat, miercuri, reprezentanții instituției. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, luna trecută au fost efectuate 199 de cont
Gala Korea Corner - miercuri, la Universitatea Româno-Americană; muzică, dans K-Pop și degustare de vinuri coreene
Muzică live, dans K-Pop, un recital de nai susținut de un discipol coreean al lui Gheorghe Zamfir și o degustare de vinuri tradiționale coreene sunt în programul Galei Aniversare Korea Corner - A Wave of K-Pop, care are loc miercuri, la Universitatea Româno-Americană. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, Ga
Timiș: Eveniment 'The Woman Connect' - femeile antreprenor, încurajate să-și folosească vizibilitatea
La Timișoara s-a desfășurat, marți seara, o întâlnire a echipei The Woman Connect cu femei antreprenor din diverse domenii din municipiu, având ca obiectiv promovarea de bune practici în business, leadership-ul feminin, dar și prezentarea de femei care au avut succes în carieră. Viceprimarul municipiului Timișoara
Arad: Sute de participanți la comemorările maghiare din Parcul Reconcilierii
Câteva sute de maghiari au participat, marți seară, la comemorările din Parcul Reconcilierii din municipiul Arad, unde au fost depuse coroane la baza Statuii Libertății, monument dedicat celor 13 generali ai Revoluției maghiare executați în Cetatea Aradului la 6 octombrie 1849 pentru că au luptat împotriva Imperiului Austriac. Ceremoniile au
Directorul Centrului Național de Cultură a Romilor: Doar o treime dintre romi își asumă identitatea etnică
Directorul Centrului Național de Cultură a Romilor, Mihai Neacșu, a atras atenția, marți, asupra faptului că doar o treime dintre romi își asumă identitatea etnică, de teama stigmatului. El a făcut aceste precizări în cadrul
VIDEO Organizatorii competiției de drift desfășurate în Piața Constituției au fost amendați cu 15.000 de lei de Garda de Mediu
Organizatorii competiției de drift desfășurate recent în Piața Constituției au fost amendați cu 15.000 de lei de Garda de Mediu, după ce comisarii instituției au constatat niveluri ridicate de zgomot, gaze de eșapament, fum și particule generate de uzura anvelopelor. 'Spectacolul auto din centrul Capitalei a lăsat în urmă mai m
UPDATE Vâlcea: Șofer turc, rănit grav în accidentul din stația de carburanți din Călimănești
Șoferul autocamionului implicat în accidentul produs marți într-o stație de carburanți din Călimănești, un cetățean turc în vârstă de 58 de ani, a fost rănit, fiind transportat în stare gravă la spital, informează reprezentanții Poliției Vâlcea. Potrivit sursei citate, din verificările efectuate până acum, s-a stabilit
Giurgiu: Incendiu la bordul unei nave dezafectate la malul Dunării, de la un aparat de tăiere
Pompierii giurgiuveni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la bordul unei nave dezafectate de la malul Dunării, flăcările s-au manifestat pe o suprafață de 400 de metri pătrați, iar în apropierea zonei afectate de incendiu se aflau 10 tuburi cu acetilenă și două butelii de aragaz. 'Pompierii giurgiuveni au fost solicitați să intervin
(P) Când se schimbă anvelopele de iarnă și ce spune legea
Anvelopele potrivite pentru sezonul rece au un rol important în menținerea aderenței atunci când carosabilul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei. Mulți șoferi se întreabă când se schimbă anvelopele de iarnă și dacă există o dată stabilită prin le
Gorj: Incendiu într-o zonă greu accesibilă din Rânca; o aeronavă a MApN a intervenit în sprijinul pompierilor
Pompierii intervin, marți, pentru limitarea efectelor unui incendiu izbucnit în zona golului alpin din stațiunea montană Rânca, accesul fiind dificil în zona în care se manifestă flăcările, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj, Florin Chisim. Potrivit acestuia,













