logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Coronavirus: Primele vaccinuri vor sosi în primăvară, dar aceasta nu va fi sfârşitul pandemiei (directorul EMA)

Image

Primele vaccinuri împotriva COVID-19 vor sosi în UE în primăvara anului viitor, ''dacă totul merge bine'', a declarat vineri directorul executiv al Agenţiei Europene a Medicamentelor (EMA), Guido Rasi, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE.

''Este foarte dificil, aproape imposibil să avem vaccinul pentru anul 2020. Dacă totul merge bine, în primele luni ale anului 2021 am putea avea trei vaccinuri aprobate de EMA'', a estimat directorul acestei agenţii într-o declaraţie acordată postului de ştiri Skytg24.

''Cred că, dacă avem noroc, mulţi dintre cei care vor dori să se vaccineze o vor putea face în vara lui 2021'', după ce cu dozele aşteptate pentru primăvară se va iniţia vaccinarea pentru categoriile de risc.

Guido Rasi a atenţionat însă că ''sosirea vaccinului va fi începutul sfârşitului pandemiei, nu sfârşitul'' şi ''numai după un an de când vaccinul va fi disponibil vom vedea pandemia reducându-se în mod semnificativ''.

EMA evaluează în prezent vaccinurile experimentale dezvoltate de companiile Pfizer, AstraZeneca şi Moderna pentru a grăbi autorizarea lor dacă testele clinice le vor dovedi eficacitatea şi siguranţa.

Dar, şeful agenţiei europene a atras atenţia că, indiferent de concluziile acestor teste şi analize, vor trebui evaluate şi în practică, într-o perioadă de cel puţin şase luni de campanie de vaccinare, răspunsul oamenilor la vaccin şi durata imunităţii dobândite în urma administrării acestuia. De asemenea, adaugă el, masca şi distanţarea socială vor continua să fie necesare chiar şi după iniţierea vaccinării populaţiei.

Cât despre tratamentele şi medicamentele pentru COVID-19, potrivit directorului EMA ''există cel puţin două sau trei medicamente ori scheme de tratament care cu siguranţă sunt eficiente, precum administrarea cortizonului la momentul potrivit, nici prea devreme şi nici prea târziu, sau anticoagulantele''.

De asemenea, subliniază el, ''acum este foarte accesibilă posibilitatea începerii folosirii anticorpilor monoclonali'', tratamentul de care a beneficiat preşedintele american Donald Trump.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Sorin Calciu, editor online:Andreea Lăzăroiu)
 

Afisari: 37

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Stiinta 07-10-2026 12:58

Nobel 2026/Premiul pentru Chimie obținut pentru cercetări legate de sinteza organică asimetrică

Premiul Nobel pentru Chimie 2026 este împărțit între cercetătorul francez Henri Kagan și cel nipon Kenso Soai pentru descoperirea efectelor neliniare și a autocatalizei în sinteza organică asimetrică, a anunțat miercuri Academia Regală Suedeză de Științe, conform site-ului nobelprize.org. Unele molecule, precum aminoacizii, e

Stiinta 07-10-2026 12:43

Roverul NASA surprinde o imagine impresionantă cu zorii zilei pe Marte

Agenția spațială americană, NASA, a publicat o imagine impresionantă surprinsă în zori pe Marte de roverul Curiosity, în care pot fi văzute stâncile zimțate, formate cu miliarde de ani în urmă, inundate de razele soarelui, relatează Reuters. Roverul Curiosity, de dimensiunea unei mașini, a asolizat în 2012 î

Stiinta 07-10-2026 12:05

O rachetă Nuri a transportat pe orbită 15 sateliți în prima lansare sud-coreeană din acest an

Coreea de Sud a lansat marți noaptea (6 octombrie) prima sa misiune orbitală din acest an, cu o rachetă proprie de tip Nuri, care a decolat de la Centrul Spațial Naro, transportând 15 sateliți pe orbită, transmite miercuri Space.com. Lansarea a avut loc la ora 03:25 GMT (pe 7 octombrie). Aproape totul a decurs conform planului. Toți sate

Planeta 07-10-2026 09:54

Bilanțul inundațiilor din Thailanda urcă la 60 de morți; meteorologii au emis noi alerte de furtună

Bilanțul inundațiilor din Thailanda a crescut la 60 de morți, conform datelor anunțate miercuri dimineață de Departamentul pentru prevenirea și gestionarea dezastrelor, citat de agenția de presă Xinhua. Inundațiile persistă la Bangkok și în alte 27 de provincii, aproximativ 1,15 milioane de gospodării fiind afectate în prezent, a p

Planeta 06-10-2026 21:59

Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs la Aleneva, Alaska (USGS)

Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți la Aleneva, Alaska, a anunțat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS), potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 87,3 kilometri, potrivit USGS. USGS a raportat inițial că seismul s-ar fi produs la Kokhanok.AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu ,editor onlin

Stiinta 06-10-2026 15:03

Telescopul Spațial James Webb investighează coliziunile dintre planete

Mai multe detalii ale ipoteticei coliziuni dintre Pământul timpuriu și o altă protoplanetă de mărimea lui Marte, numită Theia, în urma căreia s-ar fi format Luna, ar putea fi obținute prin studierea coliziunilor dintre planete prin intermediul Telescopului Spațial James Webb (JWST) al NASA, conform datelor publicate la 1 octombrie într-un nou studiu î

Stiinta 06-10-2026 12:56

Nobel 2026/Premiul pentru Fizică obținut de cercetări legate de neutrini

Premiul Nobel pentru Fizică 2026 a fost câștigat de cercetări în domeniul neutrinilor, 'fantomatice particule din spațiu', realizate de cercetătorul belgian Francis Halzen, nominalizat de Comitetul Nobel 'pentru contribuția sa decisivă în construirea Observatorului de Neutrini IceCube și în descoperirea neutrinilor de înaltă

Planeta 06-10-2026 10:12

COP31/ Electrificarea, banii, deșeurile, principalele subiecte de pe ordinea de zi

Energia, finanțele, deșeurile sau metanul se numără printre temele aflate pe ordinea de zi a celei de-a 31-a reuniuni a Conferinței Părților (COP31) la Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), care va avea loc în noiembrie în Antalya, Turcia, deși niciun subiect nu se impune cu adevărat în fruntea agendei, țările având de

Stiinta 06-10-2026 09:32

Astronomii au descoperit o exoplanetă formată din 'cenușa' unei stele muribunde

Astronomii au descoperit o planetă rară, de a doua generație, care orbitează în jurul rămășițelor unei stele moarte - o pitică albă încă fierbinte - din care s-a format, conform unui studiu publicat luni, 5 octombrie, în revista Nature Astronomy. Deși oamenii de știință au bănuit de multă vreme că planete 'renăscute'

Stiinta 05-10-2026 20:33

Sectorul AI nu știe cum să împiedice inteligența artificială să își stabilească propriile obiective, atenționează un avertizor de integritate

Companiile de top din domeniul inteligenței artificiale nu știu cum să împiedice AI să își stabilească propriile obiective și să se încerce să le atingă, a atenționat luni avertizorul de integritate Jacob Coxon, în timpul unei audieri în fața Consiliului Municipal din New York, conform AFP. Cercetătorul britanic, fost angajat la O

Planeta 05-10-2026 17:55

Un ghețar din Slovenia ar putea dispărea în câteva zile, potrivit cercetătorilor

Odinioară punct de atracție pentru schiorii din timpul verii și celebrat de mai multe generații drept un simbol al moștenirii alpine a Sloveniei, unul dintre cei mai mari ghețari din această țară s-a micșorat la doar câteva porțiuni de gheață care, potrivit cercetătorilor, ar putea și acestea dispărea în câteva zile, informează Reuters. Oamen

Stiinta 05-10-2026 14:49

Administratorul NASA dorește să păstreze o minte deschisă în legătură cu fenomenul OZN

Fenomenele neidentificate, de tip OZN sau de altă natură, observate pe cer, în oceane sau în spațiu, ar putea să împingă Statele Unite ale Americii spre un nou 'moment Sputnik', este opinia administratorului NASA, Jared Isaacman, care a comparat creșterea numărului de observații raportate privind fenomenele anormale neidentificate (UAP) din ultimii

Planeta 05-10-2026 14:01

Japonia/ Record de precipitații la Tokyo, cu 37 de zile ploioase consecutive

Un weekend însorit la Tokyo a pus capăt unei serii record de 37 de zile ploioase consecutive în capitala Japoniei, a anunțat luni agenția meteorologică japoneză, citată de AFP. Sezonul ploios se manifestă de obicei în acest megalopolis în luna iunie, însă anul acesta capitala Tokyo a fost afectată de averse regulate pe tot parcurs

Planeta 05-10-2026 13:09

Cercetătorii apelează la AI pentru a identifica enzime care pot descompune poluanții plastici

Oameni de știință din Australia apelează la biotehnologii bazate pe inteligență artificială (AI) pentru a identifica enzime capabile să descompună plasticul și alți poluanți nocivi, transmite luni Xinhua. Cercetătorii combină tehnologia de învățare automată (machine learning) cu biochimia pentru a analiza milioane de enzime stocate &icir

Stiinta 05-10-2026 12:34

Nobel 2026/ Karl Deisseroth, Peter Hegemann și Georg Nagel, laureații Premiului Nobel pentru Medicină

Premiul Nobel pentru Medicină din 2026 a fost câștigat de Karl Deisseroth, Peter Hegemann și Georg Nagel pentru 'descoperirile lor privind canalele ionice activate de lumină și optogenetică', potrivit anunțului făcut luni de Adunarea Nobel de la Institutul Karolinska din Stockholm, Suedia, potrivit site-ului nobelprize.org.