Sălaj: 47 de unităţi de învăţământ din judeţ funcţionează în scenariul "roşu"
Un număr de 47 unităţi de învăţământ din Sălaj desfăşoară în prezent doar cursuri online, din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate în acestea sau a ratei de infectare la nivelul localităţilor de peste 3 la mia de locuitori.
Potrivit datelor făcute publice joi de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, în acest moment 278 unităţi de învăţământ din judeţ sunt în scenariul "verde", cu participarea zilnică la cursuri, faţă în faţă, a tuturor preşcolarilor şi elevilor, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară şi 14 unităţi de învăţământ în "galben", cu participarea zilnică, faţă în faţă, a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, respectiv revenirea parţială, prin rotaţie de una-două săptămâni, a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.
De asemenea, 47 unităţi de învăţământ din Sălaj sunt în scenariul "roşu", cu participarea tuturor preşcolarilor şi a elevilor la activităţi şi lecţii online, dintre care nouă unităţi datorită cazurilor de COVID-19 din unitate, iar 38 unităţi datorită ratei de incidenţă a localităţilor.
"Consiliile de administraţie de la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ adoptă propunerile de scenarii şi, implicit, schimbarea acestora, în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice efectuate de către Direcţia de Sănătate Publică Sălaj, de infrastructura şi de resursele existente în fiecare unitate de învăţământ", precizează sursa citată. AGERPRES/(AS - autor: Sebastian Olaru, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
IGSU: Continuă misiunile pompierilor români în Grecia
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că, luni după amiaza, pompierii dislocați în Grecia au fost alertați de autoritățile elene pentru acordarea sprijinului la acțiunea de stingere a unui incendiu care se manifestă la vegetație și fond forestier, în zona localității Megara, regiunea Attica. Spre locația indica
MAE/Atenționare de călătorie: Letonia - închidere temporară a frontierei terestre cu Belarus
Ministerul Afacerilor Externe a informat luni cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Letonia asupra faptului că granița terestră (punctul de frontieră Paternieki) dintre Republica Letonia și Republica Belarus este închisă din cauza unor motive tehnice. Potrivit unui comunicat transmis
Alba: Trei răniți, după ce s-au răsturnat cu un ATV într-o vale
Trei persoane au fost rănite după ce s-au răsturnat, luni, cu un ATV în valea unui pârâu de la Gura Sohodolului, o localitate din Munții Apuseni. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba au informat că Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor m
Trafic intens la frontiera cu Republica Moldova, cu 40% mai mare față de anul trecut
Aproximativ 100.000 de persoane și 25.000 de mijloace de transport au trecut, în ultimele 48 de ore, prin, punctele de trecere a frontierei cu Republica Moldova, înregistrându-se o creștere de aproximativ 40% față de aceeași perioadă a anului trecut. 'Creșterea semnificativă a valorilor de trafic înregistrate î
Bistrița-Năsăud: Patru persoane rănite într-un accident produs la intersecția E58 cu DN 17D
Patru persoane au fost rănite în urma unui accident produs, luni după-amiază, în județul Bistrița-Năsăud, la intersecția drumului european E58 (DN 17) cu drumul național 17D, între localitățile Beclean și Coldău. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud, în accident au fost implicate un autotur
Maramureș: Trenul Mocănița, favoritul turiștilor care petrec vacanța de vară în județ
O plimbare cu trenul Mocănița pe defileul Văii Vaserului din Munții Maramureșului reprezintă atracția vacanței de vară pentru turiștii români și străini, a declarat, luni, pentru AGERPRES, președintele Asociație Naționale pentru Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC), filiala Maramureș, Livia Sima 'Obligatoriu, turiștii care aju
Emil Constantinescu, la Congresul Mondial de Studii Siriace de la București: Edificarea unei culturi a păcii - o responsabilitate comună
Congresul Mondial de Studii Siriace, ediția a XIV-a, amplă manifestare științifică, ce reunește specialiști de la universități prestigioase din întreaga lume, și-a deschis lucrările luni, la Palatul Parlamentului, fostul președinte al României Emil Constantinescu subliniind că edificarea unei culturi a păcii reprezintă o responsabilitate comună.
Hunedoara: Termocentrala Paroșeni pusă în funcțiune; stoc suficient de cărbune
Termocentrala Paroșeni, din cadrul Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ), a fost pornită, luni, fiind pregătită să funcționeze până în weekend, iar dacă vor fi solicitări din partea Dispeceratului Energetic Național (DEN) perioada de lucru se va putea prelungi și săptămâna viitoare. 'Avem un stoc de cărbune de peste 4
Tulcea: Unii operatori turistici susțin că mesajele RO-ALERT îi alungă pe vizitatori din Deltă
Mesajele RO-ALERT transmise de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) în localitățile din nordul județului Tulcea pentru a avertiza populația cu privire la existența unui risc de cădere a unor drone pe teritoriul României, mesaje tot mai frecvente în ultima perioadă, pe fondul războiului din Ucraina, îi alarmează pe unii opera
Botoșani: Operatorul de apă cere populației să folosească apa doar pentru băut, igienă și prepararea hranei
Operatorul de apă din județul Botoșani a cerut populației să nu folosească apa decât în scop casnic, pe fondul avertizării meteorologice de caniculă. Societatea comercială Nova Apaserv SA Botoșani atrage atenția că temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor determină o creștere semnificativă a consumului de apă și că sistemul
Mureș: Coșuri cu alimente, pregătite pentru turiști la picnicul cultural Gustul Cetății, la Săptămâna Haferland 2026
Un număr de 50 de coșuri cu produse alimentare tradiționale și vegetariene vor fi puse la dispoziția turiștilor care vor participa, în data de 8 august, la o nouă ediție a picnicului cultural 'Gustul Cetății', eveniment organizat în Cetatea de Refugiu Saschiz, în cadrul Săptămânii Culturale Haferland 2026. Vecin
Timiș/Dominic Fritz, de Ziua Timișoarei: Marile lucruri nu s-au făcut prin ură, ci prin încredere
Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, le-a transmis concitadinilor, luni, în cadrul ceremoniilor dedicate Zilei Timișoarei, un mesaj de solidaritate civică, în diversitatea multietnică locală, privind spre viitorul european. 'Astăzi sărbătorim o comunitate, nu doar un oraș și cred că este cel mai frumos lucru. Sărbătorim oamenii care
Iași: Explozie urmată de incendiu la un salon de înfrumusețare din municipiul reședință
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au deschis un dosar penal pentru distrugere, în urma unui incendiu izbucnit luni dimineață la un salon de înfrumusețare de pe bulevardul Nicolae Iorga din municipiul Iași, primele cercetări indicând faptul că focul a fost provocat intenționat. Potrivit IPJ Iași, incidentul a
ANM: Instabilitatea atmosferică se va accentua după 6 august
Vremea va continua să se încălzească în majoritatea regiunilor țării în prima parte a intervalului 3 - 16 august, cu temperaturi caniculare și disconfort termic accentuat, urmând ca după 6 - 7 august valorile termice să scadă treptat, în timp ce probabilitatea apariției fenomenelor de instabilitate atmosferică va crește, potrivit estimăr
Un cutremur slab, cu magnitudinea 3,1, s-a produs luni la prânz în Vrancea
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs luni, la ora 12:34, în județul Vrancea, arată datele publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 de kilometri și s-a produs în apropierea următoarelor orașe: 62 km sud de Buzău, 49 km sud de Focșani, 63




