Galaţi: A fost instituită carantina zonală a comunităţii în comuna Iveşti, pentru 14 zile
Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei a emis, marţi, la solicitarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Galaţi, ordinul de instituire a carantinei zonale a comunităţii în comuna Iveşti, unde incidenţa cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile este de 4,64 cazuri la 1.000 de locuitori, informează,marţi, Prefectura.
Potrivit sursei citate, zona de carantină a comunităţii este cuprinsă între străzile Vasile Alecsandri, Victor Ioan Popa şi str. Pădurii aferente DJ 254 (str. Blăjerii de Sus) din comuna Iveşti, judeţul Galaţi şi este instituită începând din 13 octombrie, ora 5,00, pentru 14 zile.
În zona de carantină menţionată se aplică în mod corespunzător toate interdicţiile şi restricţiile stabilite în perioada stării de alertă, prevăzute în Legea nr. 55 din 15 mai privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare şi respectiv H.G. nr. 782 din 14 septembrie privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 septembrie, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, modificată şi completată cu Hotărârea de Guvern nr. 841 din 8 octombrie 2020.
În zonă se stabilesc rute ocolitoare, după cum urmează: D.J. 255 Izvoarele - Slobozia Conachi - Pechea - ieşire D.J. 251 - Costache Negri - Cudalbi - ieşire D.J. 254 - Griviţa; D.J. 253 Umbrăreşti intersecţie cu D.J. 254 B - Griviţa.
Totodată, în zona de carantină se instituie următoarele măsuri obligatorii: în toate spaţiile publice, atât cele interioare cât şi cele exterioare este obligatorie purtarea măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura; intrarea-ieşirea persoanelor şi vehiculelor în/din localitatea aflată în carantină se va efectua doar prin filtrele instituite de forţele de ordine din cadrul Ministerului Afacerilor Interne; se interzice cu desăvârşire deplasarea persoanelor aflate în izolare / carantină în afara domiciliului, reşedinţei, ori adresei declarate pentru izolare/carantină în comuna Iveşti; se interzice circulaţia persoanelor şi a vehiculelor în intervalul orar 22,00 - 6,00; excepţie fac bolnavii cronici aflaţi în evidenţele unităţilor sanitare, femeile gravide, urgenţele medicale; se permite deplasarea pentru aprovizionare cu marfă a operatorilor economici de pe raza comunei carantinate în intervalul orar 6,00 - 22,00 pe baza declaraţiei pe proprie răspundere; se interzice intrarea în zona carantinată a operatorilor economici ce desfăşoară activităţi de curierat şi care livrează/preiau comenzi la/de la cetăţenii unităţii administrative-teritorială carantinate; în acest caz, predarea-preluarea coletelor se va efectua în zonele unde sunt amplasate filtrele structurilor Ministerului Afacerilor Interne. AGERPRES/(AS - autor: Dan Paic, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Predoiu: România susține consolidarea Europol și întărirea răspunsului european împotriva criminalității organizate
Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, a avut luni o întrevedere, în format videoconferință, cu omologul lituanian, Martynas Katelynas, discuțiile vizând evoluțiile privind Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii - Europol, precum și procesul de selecție pentru funcția de director execut
Ciprian Ciucu susține că Bucureștiul are nevoie de încă cinci-șase ani de investiții în infrastructură
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, afirmă că Bucureștiul are nevoie de încă cinci-șase ani de investiții în infrastructură pentru a ajunge la nivelul marilor orașe europene și le cere bucureștenilor răbdare pe durata șantierelor aflate în desfășurare. Potrivit reprezentanților Primăriei Capitalei, în acest an
Sibiu: Urs semnalat în comuna Șelimbăr de lângă municipiul reședință; a fost emis mesaj RO-ALERT
Prezența unui urs a fost semnalată, luni după-amiază, în comuna Șelimbăr situată lângă municipiul Sibiu, fiind emis de către autorități un mesaj RO-ALERT atât pentru locuitorii din Șelimbăr, cât și pentru cei din cartierele limitrofe din municipiul reședință. 'În urmă cu puțin timp, pe numărul unic pentru apel
Tulcea: Traficul fluvial pe brațele principale ale Dunării se desfășoară fără probleme mari
Traficul navelor fluviale pe cele trei brațe principale ale Dunării se desfășoară fără probleme, singurele dificultăți provocate de nivelul scăzut al fluviului fiind gradul de înclinare mai ridicat al pasarelelor care leagă malul Dunării de pontoanele de acostare a navelor, care îngreunează îmbarcarea și debarcarea călătorilor și a mărfurilor.
IGSU: Continuă misiunile pompierilor români în Grecia
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că, luni după amiaza, pompierii dislocați în Grecia au fost alertați de autoritățile elene pentru acordarea sprijinului la acțiunea de stingere a unui incendiu care se manifestă la vegetație și fond forestier, în zona localității Megara, regiunea Attica. Spre locația indica
MAE/Atenționare de călătorie: Letonia - închidere temporară a frontierei terestre cu Belarus
Ministerul Afacerilor Externe a informat luni cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Letonia asupra faptului că granița terestră (punctul de frontieră Paternieki) dintre Republica Letonia și Republica Belarus este închisă din cauza unor motive tehnice. Potrivit unui comunicat transmis
Alba: Trei răniți, după ce s-au răsturnat cu un ATV într-o vale
Trei persoane au fost rănite după ce s-au răsturnat, luni, cu un ATV în valea unui pârâu de la Gura Sohodolului, o localitate din Munții Apuseni. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba au informat că Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor m
Trafic intens la frontiera cu Republica Moldova, cu 40% mai mare față de anul trecut
Aproximativ 100.000 de persoane și 25.000 de mijloace de transport au trecut, în ultimele 48 de ore, prin, punctele de trecere a frontierei cu Republica Moldova, înregistrându-se o creștere de aproximativ 40% față de aceeași perioadă a anului trecut. 'Creșterea semnificativă a valorilor de trafic înregistrate î
Bistrița-Năsăud: Patru persoane rănite într-un accident produs la intersecția E58 cu DN 17D
Patru persoane au fost rănite în urma unui accident produs, luni după-amiază, în județul Bistrița-Năsăud, la intersecția drumului european E58 (DN 17) cu drumul național 17D, între localitățile Beclean și Coldău. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud, în accident au fost implicate un autotur
Maramureș: Trenul Mocănița, favoritul turiștilor care petrec vacanța de vară în județ
O plimbare cu trenul Mocănița pe defileul Văii Vaserului din Munții Maramureșului reprezintă atracția vacanței de vară pentru turiștii români și străini, a declarat, luni, pentru AGERPRES, președintele Asociație Naționale pentru Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC), filiala Maramureș, Livia Sima 'Obligatoriu, turiștii care aju
Emil Constantinescu, la Congresul Mondial de Studii Siriace de la București: Edificarea unei culturi a păcii - o responsabilitate comună
Congresul Mondial de Studii Siriace, ediția a XIV-a, amplă manifestare științifică, ce reunește specialiști de la universități prestigioase din întreaga lume, și-a deschis lucrările luni, la Palatul Parlamentului, fostul președinte al României Emil Constantinescu subliniind că edificarea unei culturi a păcii reprezintă o responsabilitate comună.
Hunedoara: Termocentrala Paroșeni pusă în funcțiune; stoc suficient de cărbune
Termocentrala Paroșeni, din cadrul Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ), a fost pornită, luni, fiind pregătită să funcționeze până în weekend, iar dacă vor fi solicitări din partea Dispeceratului Energetic Național (DEN) perioada de lucru se va putea prelungi și săptămâna viitoare. 'Avem un stoc de cărbune de peste 4
Tulcea: Unii operatori turistici susțin că mesajele RO-ALERT îi alungă pe vizitatori din Deltă
Mesajele RO-ALERT transmise de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) în localitățile din nordul județului Tulcea pentru a avertiza populația cu privire la existența unui risc de cădere a unor drone pe teritoriul României, mesaje tot mai frecvente în ultima perioadă, pe fondul războiului din Ucraina, îi alarmează pe unii opera
Botoșani: Operatorul de apă cere populației să folosească apa doar pentru băut, igienă și prepararea hranei
Operatorul de apă din județul Botoșani a cerut populației să nu folosească apa decât în scop casnic, pe fondul avertizării meteorologice de caniculă. Societatea comercială Nova Apaserv SA Botoșani atrage atenția că temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor determină o creștere semnificativă a consumului de apă și că sistemul
Mureș: Coșuri cu alimente, pregătite pentru turiști la picnicul cultural Gustul Cetății, la Săptămâna Haferland 2026
Un număr de 50 de coșuri cu produse alimentare tradiționale și vegetariene vor fi puse la dispoziția turiștilor care vor participa, în data de 8 august, la o nouă ediție a picnicului cultural 'Gustul Cetății', eveniment organizat în Cetatea de Refugiu Saschiz, în cadrul Săptămânii Culturale Haferland 2026. Vecin





