Iaşi: Primarul Mihai Chirica, confirmat pozitiv la COVID-19
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chririca, a fost confirmat pozitiv vineri la infecţia cu noul coronavirus şi după aflarea rezultatelor analizelor el s-a izolat.
Chirica a scris într-o postere pe pagina sa de socializare că a făcut testul după ce a aflat că o parte dintre colegii din Primărie au acest virus.
"Fidel promisiunii făcute de a fi întotdeauna sincer cu dumneavoastră, concetăţenii mei, vreau să vă anunţ că am fost depistat pozitiv la testul pentru COVID-19. Am făcut acest test după ce am aflat că o parte dintre colegii de muncă din primărie au contractat noul coronavirus.Vă anunţ că m-am izolat, mă simt normal şi că în următoarea perioadă voi urma schema de tratament recomandată de specialişti pentru a ţine boala sub control. Imediat ce medicii vor considera că m-am vindecat, mă voi întoarce la muncă. Până atunci, îl desemnez pe domnul viceprimar Radu Botez pentru a prelua atribuţiile de primar, coleg cu care mă voi consulta permanent. Este un moment foarte bun pentru a repeta îndemnurile de a fi responsabili şi solidari în această perioadă atât de dificilă pentru toţi. Dragi ieşeni, aveţi grijă unii de ceilalţi, feriţi-vă de boală şi nu uitaţi că sănătatea e un dar. Vă mulţumesc pentru înţelegere!", scrie primarul Mihai Chirica pe pagina sa de socializare.
În cursul acestei săptămâni au fost confirmaţi pozitiv şi viceprimarul Gabriel Harabagiu, la întoarcerea dintr-un pelerinaj în Grecia şi directorul Direcţiei de Relaţii Publice şi Transparenţă Decizională din cadrul Primăriei Iaşi, Vasile Tiron. AGERPRES/(AS, autor: Daniela Malache, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ciucu: Bucureștiul primește 87 de milioane de euro nerambursabili, pentru achiziția de tramvaie, troleibuze și autobuze electrice
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că Bucureștiul va beneficia de o finanțare nerambursabilă de 87 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare. Banii vor permite achiziția a: 10 tramvaie noi, care vor înlocui tramvaie V3A(M); 45 de troleibuze noi, care vor înlocui troleibuze Astra Ikarus; 40 de autobuze electrice, dintre care 20 de 12
Mureș: Reprezentanți ai ambasadelor a 9 state europene, invitați de primărie pentru prezentarea oportunităților municipiului reședință
Ambasadori, consuli și reprezentanți ai misiunilor diplomatice din nouă state europene au participat, miercuri, la Târgu Mureș, la un eveniment de informare organizat de Primăria Municipiului Târgu Mureș, pentru prezentarea oportunităților de afaceri, a ofertelor turistice, culturale și educaționale. 'Evenimentul reprezintă o premieră absolută
Neamț: A fost predat amplasamentul pentru construcția noului SJU Piatra-Neamț, investiție de 300 de milioane de euro
Conducerea Consiliului Județean (CJ) Neamț a predat, miercuri, amplasamentul către companiile care vor construi noul Spital Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț, investiție în valoare de 300 de milioane de euro asigurată prin Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești (PNIIUS). Președintele CJ Neamț, Daniel-Vasilic
Ciprian Ciucu participă la un curs de formare inițiat de Bloomberg Philanthropies; el va primi asistență privind politicile de mobilitate
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost selectat să participe la programul de formare inițiat de Bloomberg Philanthropies și London School of Economics and Political Science (LSE), la Londra. Edilul general a participat, alături de primari din 17 țări, timp de patru zile, la programul care vizează modernizarea administrațiilor locale, informează Primăria Cap
Sector 1: Primăria va cumpăra un imobil cu peste 1,8 milioane de euro pentru a amenaja o grădiniță
București, 7 oct /Agerpres/ - Consiliul Local Sector 1, reunit miercuri, a aprobat un proiect privind achiziționarea unui imobil de pe Strada Ion Ionescu de la Brad, cu peste 1,8 milioane de euro, care va fi amenajat pentru funcționarea unei grădinițe cu program prelungit. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis AGERPRES, noul spațiu din Str
Brașov: În municipiul reședință începe furnizarea de agent termic în sistemul centralizat de încălzire
Serviciul Public Local de Termoficare (SPLT) Brașov va începe de miercuri furnizarea energiei termice pentru consumatorii casnici și noncasnici racordați la sistemul centralizat de încălzire ale municipiului. 'Ținând cont de temperaturile exterioare scăzute din ultimele zile, SPLT Brașov aduce la cunoștința asociațiilor de proprietari, co
Argeș: Societatea Termo Calor Confort începe furnizarea agentului termic în municipiul Pitești
Societatea Termo Calor Confort începe, luni, furnizarea agentului termic pentru încălzirea locuințelor în municipiul Pitești. 'Astăzi (...), începând cu ora 17:00, va începe furnizarea agentului termic pentru încălzirea locuințelor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Dispeceratul (...) și
Mureș: FSSU și FRTEQ își unesc forțele pentru promovarea sportului de masă
Federația Română de Teqball (FRTEQ) a anunțat, luni, încheierea unui protocol-cadru de colaborare instituțională cu Federația Sportului Școlar și Universitar (FSSU), pentru promovarea sportului de masă, prin stimularea, dezvoltarea și diversificarea activităților sportive pentru elevi și studenți. Potrivit conducerii Federației Române de Teqb
Bistrița-Năsăud: O comună de munte construiește o tabără școlară cu fonduri europene; licitația, lansată
Comuna Parva din județul Bistrița-Năsăud a obținut finanțare europeană și a scos la licitație amenajarea unei tabere școlare, chiar în centrul localității, proiectul fiind estimat la aproximativ 6,4 milioane de lei, fără TVA. În prezent, în județ funcționează o singură tabără școlară, în orașul-stațiune Sângeorz-B
Bihor/ Gabriel Ghilea (MDLPA): Cei 30 de ani de cooperare transfrontalieră România-Ungaria au creat parteneriate durabile
Cele trei decenii de programe de cooperare transfrontalieră România-Ungaria au însemnat nu doar investiții în infrastructură și servicii, ci și construirea unor parteneriate durabile între instituții și comunități din cele două țări, una dintre principalele lecții pentru viitor fiind aceea că problemele comune ale regiunilor de frontieră trebu
Arad: Noul pod hobanat, în reparații la nouă luni de la inaugurare; tartanul de pe trotuare s-a desprins (GALERIE FOTO)
Noul pod hobanat din municipiul Arad, care a costat 165 de milioane de lei și a fost deschis traficului în 24 decembrie 2025, intră în reparații, lucrările vizând trotuarele și pista de biciclete care fuseseră acoperite cu tartan, în loc de asfalt, dar care după jumătate de an a început să se desprindă. Trotuarul
Licitație de până la 2,9 miliarde de lei pentru reabilitarea infrastructurii urbane în București; acord-cadru pe patru ani
Administrația Străzilor București anunță pe SEAP licitație pentru modernizarea și reabilitarea infrastructurii stradale, a sistemului de iluminat public și a mobilierului urban. Acordul-cadru pe patru ani are o valoare totală estimată cuprinsă între 734.911.890 și 2.938.797.687 lei. ''Obiectivul general și scopul l
Sector 6: Dâmbovița Delivery ajunge în Regie - weekend cu activități sportive, culturale, educaționale și recreative
Activități sportive, culturale, educaționale și recreative se regăsesc în programul evenimentului Dâmbovița Delivery, care va avea loc, sâmbătă și duminică, în zona Regie. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 6 transmis AGERPRES, pentru prima dată, Dâmbovița Delivery ajunge în zona Regie, în
Maramureș: Noul pod rutier Sighetu Marmației-Bila Țerkva, Ucraina, devine operațional din 8 octombrie
Noul pod rutier dintre România și Ucraina, care traversează râul Tisa din vecinătatea municipiului Sighetu Marmației, va fi deschis traficului rutier pe 8 octombrie, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Zetea. 'După multe amânări din cauze diverse noul pod rutier v
Sector 4: A început procedura de selecție a angajaților care vor face parte din patrula de Monitorizare Stradală
Primăria Sectorului 4 a început procedura de selecție a colegilor care vor face parte din patrula de Monitorizare Stradală, a anunțat primarul Daniel Băluță. El a transmis, joi, printr-o postare pe Facebook, că autoritatea locală se adresează, în principal, oamenilor care locuiesc în Sectorul 4, care cunosc cel mai bine carti









