Auto - Formula 1: Autorităţile italiene au autorizat prezenţa a 13.000 de fani pe zi la Marele Premiu de la Imola
Peste 13.000 de spectatori vor putea asista, zilnic, la evenimentele din cadrul Marelui Premiu de Formula 1 al regiunii Emilia Romagna, programat la sfârşitul acestei luni pe circuitul de la Imola, au anunţat promotorii cursei, citaţi de Reuters.
Grand Prix-ul emilian se va desfăşura pe parcursul a două zile, în loc de trei în mod normal, fără antrenamentele libere de vineri, în zilele de 31 octombrie şi 1 noiembrie, fiind a treia cursă de Formula 1 care va avea loc în Italia în acest sezon.
Circuitul de la Imola a găzduit până în 2006 Marele Premiu al statului San Marino, revenind în calendarul Formulei 1 anul acesta, ca urmare a pandemiei de coronavirus, care a bulversat complet programul Marelui Circ.
"Datorită protocolului precis şi meticulos de securitate sanitară anti-Covid, prezentat de regiunea Emilia Romagna, a fost posibilă obţinerea unei prezenţe semnificative a publicului, de peste 13.000 de persoane pentru fiecare zi de cursă", a precizat organizatorii într-un comunicat.
Primele opt curse ale sezonului 2020 al Campionatului Mondial de Formula 1 s-au desfăşurat fără spectatori, însă luna trecută, cu ocazia Marelui Premiu al Toscanei, desfăşurat pe circuitul de la Mugello, circa 2.800 de spectatori au fost autorizaţi să asiste zilnic la evenimente.
Săptămâna trecută, Marele Premiu al Rusiei de la Soci s-a desfăşurat cu circa 30.000 de fani în tribune zilnic, conform organizatorilor locali, acesta fiind cel mai mare număr de spectatori prezenţi la o cursă de Formula 1 în acest an.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Sursa foto: formula1.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Borussia Dortmund aduce un înlocuitor pentru Giannis Konstantelias
Echipa germană de fotbal Borussia Dortmund îl va recruta pe internaționalul englez de tineret Ethan Nwaneri de la campioana Angliei, Arsenal Londra, pentru a suplini absența de lungă durată a mijlocașului grec Giannis Konstantelias, informează agenția DPA. Konstantelias a suferit o ruptură de ligament la genunchi, sâmbătă, în
Auto - F1: Ferrari îi va aduce un omagiu lui Michael Schumacher la Marele Premiu al Italiei
Ferrari va profita de Marele Premiu de Formula 1 al Italiei, programat la sfârșitul acestei săptămâni pe circuitul de la Monza, pentru a marca împlinirea a 30 de ani de la sosirea fostului pilot german Michael Schumacher la scuderia de la Maranello, informează L'Equipe. Astfel, cele două mașini pilotate de Charles Leclerc
Auto: Javier Milei cere FIA să readucă Formula 1 în Argentina
Președintele argentinian Javier Milei a solicitat luni Federației Internaționale de Automobilism (FIA) să readucă Formula 1 în Argentina, țara legendarului pilot Juan Manuel Fangio, după aproape 30 de ani, informează AFP. 'Suntem o țară pasionată de automobilism, avem tradiție, avem piloți și acum începem să recâștigăm seriozitatea instit
Fotbal: Spaniolul Robert Moreno, numit selecționer interimar al Coreei de Sud
Federația de fotbal din Coreea de Sud (KFA) l-a numit marți pe fostul antrenor al Spaniei, Robert Moreno, în postul de selecționer interimar al naționalei sud-coreene, care a avut o campanie dezastruoasă la Cupa Mondială 2026, informează AFP. Postul era vacant după plecarea fostului selecționer, Hong Myung-bo, care a demisionat la sfârșitul lunii i
Ciclism: Tadej Pogacar, operat cu succes la claviculă, după abandonul din Turul Spaniei
Ciclistul sloven Tadej Pogacar a fost operat cu succes, luni, la clavicula stângă, pe care și-a fracturat-o în urma unei căzături violente care l-a obligat să se retragă din actuala ediție a Turului Spaniei, în momentul în care era lider autoritar al acestei curse, informează AFP. 'În această după-amiază (luni), Tadej a fost o
Tenis: Sorana Cîrstea, învingătoare în primul tur la US Open
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a debutat cu dreptul la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului, învingând-o în două seturi, 6-3, 6-0, pe austriaca Julia Grabher, într-un meci disputat luni la Flushing Meadows. Cîrstea (36 ani), cap de serie numărul 16 la competiția newyorkeză, s-a imp
Tenis: Debut victorios pentru Carlos Alcaraz la US Open
Carlos Alcaraz și-a început campania de apărare a titlului la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al sezonului din circuitul profesionist de tenis, printr-o victorie în trei seturi, 6-4, 6-4, 6-4, în fața rusului Roman Safiullin, luni la New York. Jucătorul spaniol, numărul trei mondial, a disputat primul său meci de simplu
Fotbal: Arsenal Londra, învingătoare la Birmingham, în meciul cu Aston Villa (1-0) din Premier League
Aston Villa, campioana en titre a Angliei, a învins la limită în deplasare, cu scorul de 1-0, formația Aston Villa, luni seara, în ultimul meci al etapei a doua a campionatului de fotbal al Angliei. Internaționalul englez Bukayo Saka a marcat unicul gol al întâlnirii de pe Villa Park din Birmingham, în repri
Fotbal: A treia victorie consecutivă pentru FC Barcelona în La Liga
FC Barcelona, deținătoarea titlului, a învins pe teren propriu, cu scorul de 5-2, formația Rayo Vallecano, într-o partidă disputată luni seara, obținând a treia victorie consecutivă de la debutul actualei ediții a campionatului de fotbal al Spaniei. Rayo, cu internaționalul român Andrei Rațiu pe banca de rezerve până la final, a d
Fotbal: FC Copenhaga a câștigat fără probleme în liga daneză
FC Copenhaga, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a învins-o pe Sonderjyske cu scorul de 3-1, luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a șasea a Superligii daneze de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin Alexander Munksgaard (7), dar FC Copenhaga a întors rezultatul până
Fotbal: Kenan Yildiz (Juventus) a fost supus unei operații și va fi indisponibil trei luni
Tânărul mijlocaș ofensiv turc al echipei de fotbal Juventus Torino, Kenan Yildiz, a fost supus luni unei intervenții chirurgicale la picior, în orașul german Augsburg, și va absenta de pe teren timp de trei luni, a anunțat clubul său, informează agenția ANSA. Elegantul conducător de joc a suferit o intervenție chirurgicală de osteosinteză pe
Fotbal: Karim Benzema s-a despărțit după șase luni de clubul Al-Hilal
Atacantul francez Karim Benzema pleacă de la Al-Hilal la șase luni de la sosirea sa și cu aproape un an înainte de expirarea contractului, valabil până în iunie 2027, a anunțat luni clubul saudit de fotbal, citat de AFP. 'Al-Hilal ține să salute contribuția lui Karim Benzema din perioada petrecută la echipă, precum și profesionalismul, an
UPDATE Fotbal: Lionel Messi și-a anunțat retragerea de la naționala Argentinei
Fotbalistul Lionel Messi și-a anunțat pe Instagram retragerea din echipa națională a Argentinei, la doar câteva săptămâni după înfrângerea suferită de echipa 'albiceleste' în finala Cupei Mondiale și după decesul tatălui și impresarului său, Jorge Messi, informează AFP. 'A trecut ceva timp de la finală și, după ce am r
Fotbal: Liga engleză, dezamăgită de UEFA din cauza suprapunerii unor meciuri
Liga engleză de fotbal (EFL) și-a exprimat dezamăgirea față de UEFA după ce a fost nevoită să reprogrameze meciurile din turul al treilea al Cupei Ligii din cauza suprapunerii cu Liga Campionilor, informează Reuters. Meciul de pe teren propriu al lui Everton împotriva lui Wolverhampton Wanderers fusese stabilit pentru data de 9 septembrie, însă, po
Fotbal: Mirel Rădoi nu mai este antrenorul echipei Gaziantep
Românul Mirel Rădoi nu mai este antrenorul echipei Gaziantep FK, a anunțat luni, pe site-ul său, clubul din prima divizie a campionatului de fotbal al Turciei. 'Ne-am despărțit de comun acord de domnul Mirel Rădoi, care a ocupat funcția de antrenor principal al clubului de fotbal Gaziantep', a indicat guprarea aflată pe locul 10 în Super Li







