logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Maramureş: Primarul de la Sighetu Marmaţiei, testat pozitiv la COVID-19; activitatea instituţiei a fost suspendată

Image

Activitatea Primăriei municipiului Sighetu Marmaţiei este suspendată până pe data de 5 octombrie, după ce primarul în exerciţiu a fost confirmat cu COVID-19 în urmă testării în cursul zilei de marţi, iar apoi a fost spitalizat.

Direcţia de Sănătate Publică Maramureş a dispus igienizarea sediului primăriei şi a demarat şi o anchetă epidemiologică, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Maramureş, Dan Bucă.

"Primăria Municipiului Sighetu Marmaţiei îşi suspendă activitatea până la data de luni, 5 octombrie a.c. Personalul angajat care va prezenta simptome specifice infecţiei cu noul coronavirus nu va reveni luni, 5 octombrie a.c., la serviciu şi va urma procedurile medicale stabilite de legislaţia în vigoare. Din data de 5 octombrie a.c., activitatea instituţiei va fi reluată la minim, cu prezenţa unei singure persoane în fiecare birou din sediul instituţiei. Ceilalţi angajaţi a căror prezenţă nu este neapărat necesară îşi vor desfăşura activitatea de la distanţă (telemuncă). În funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice, se va lua decizia testării angajaţilor din cadrul autorităţii administraţiei publice locale sighetene", a mai precizat reprezentantul CJSU Maramureş. AGERPRES / (AS - autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)

 

Sursa foto: primaria-sighet.ro

Afisari: 22

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie