Coronavirus: Agenţia europeană specializată manifestă o ''mare îngrijorare'' faţă de evoluţia epidemiei în 7 state UE, inclusiv România
Şapte state membre ale Uniunii Europene, respectiv Bulgaria, Croaţia, Malta, Republica Cehă, România, Spania şi Ungaria, înregistrează o evoluţie a epidemiei de COVID-19 care provoacă o ''mare îngrijorare'' şi riscuri crescute de mortalitate, a avertizat joi Centrul European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (ECDC), potrivit AFP.
Conform ultimului raport de evaluare a riscurilor întocmit de această agenţie însărcinată cu monitorizarea epidemiilor, acest grup de şapte ţări au ''un procent mai ridicat de cazuri grave sau de spitalizări'', cu o creştere a mortalităţii ''deja observată'' sau ''care ar putea surveni curând''.
Îngrijorarea faţă de evoluţia epidemiei în aceste ţări este generată în special de numărul mare de îmbolnăviri în rândul vârstnicilor, în timp ce alte alte state europene înregistrează o creştere a cazurilor în rândul tinerilor, care au mai puţine riscuri de a suferi complicaţii.
Însă chiar şi în rândul majorităţii statelor din această categorie, şi anume Austria, Belgia, Danemarca, Estonia, Franţa, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Regatul Unit, Slovacia, Slovenia şi Suedia, evoluţia din ultimele zile relevă o creştere a numărului cazurilor în rândul vârstnicilor, relevă ECDC.
Sunt considerate a fi într-o situaţie epidemiologică stabilă, cu risc ''redus'' pentru populaţia generală şi ''moderat'' pentru categoriile de risc Cipru, Grecia, Finlanda, Germania, Italia, Lituania, Polonia şi Norvegia (ţară nemembră a UE).
Directoarea ECDC, Andrea Ammon, a semnalat că ''o mare parte a contaminărilor actuale este cauzată de reuniunile private, de mari mese în familie sau tot felul de întâlniri cu prieteni sau apropiaţi''.
Dar ea nu a îndemnat la o închidere generalizată a magazinelor, restaurantelor sau barurilor, adăugând însă că o asemenea decizie depinde de măsura în care se aplică regulile de distanţare fizică în aceste locuri.
Această evoluţie nefavorabilă a epidemiei poate fi atribuită parţial şi creşterii numărului infectărilor în rândul tinerilor, întrucât unii dintre ei nu respectă măsurile de prevenţie pentru că se consideră ''invulnerabili'' şi ''nu sunt preocupaţi că ar putea transmite virusul'', a mai remarcat directoarea ECDC. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Zelenski acuză Rusia că a avariat intenționat un punct de trecere al frontierei dintre Ucraina și România
Rusia își continuă campania împotriva infrastructurii logistice ucrainene, iar în atacul masiv din noaptea de luni spre marți, cu 'un număr semnificativ' de rachete și drone cu motor cu reacție, a provocat intenționat pagube la un punct de trecere a frontierei dintre Ucraina și România, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski pe p
Elveția: O persoană arestată după un incendiu într-un imobil soldat cu 4 morți, între care doi români
O persoană a fost plasată în arest preventiv în Elveția după un incendiu care s-a soldat cu patru morți, dintre care doi români, în urmă cu zece zile, la Thusis, în estul țării, a anunțat luni justiția, relatează AFP. Acest incendiu a izbucnit în noaptea de 20 spre 21 august în imobilul în care s
Ziua Limbii Române, sărbătorită la Chișinău prin Marea Dictare Națională și evenimente culturale
Republica Moldova sărbătorește luni Ziua Limbii Române, sărbătoare care își are originile în perioada Renașterii Naționale, iar la Chișinău acest eveniment este marcat prin Marea Dictare Națională și evenimente culturale, informează Moldpres.
VIDEO Zelenski, la Chișinău: #Ucraina este pregătită să contribuie la dezvoltarea capacităților de apărare ale României și Republicii Moldova
Ucraina este pregătită să contribuie la dezvoltarea capacităților de apărare ale României și Republicii Moldova, a declarat joi, la Chișinău, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-o conferință de presă comună cu președinta moldoveană Maia Sandu și președintele român Nicușor Dan. 'Ucraina este pregătită să contribuie la dezvoltarea ca
VIDEO Maia Sandu salută legăturile strânse cu România și #Ucraina, alături de Nicușor Dan și Volodimir Zelenski
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat joi legăturile strânse ale țării sale cu România și Ucraina, într-o conferință de presă comună la Chișinău alături de omologii săi român Nicușor Dan și ucrainean Volodimir Zelenski, cu ocazia marcării a 35 de ani de independență a Republicii Moldova. 'Avem același atașament față de val
Sandu, după parada militară: O Moldovă pașnică are nevoie de o Moldovă capabilă să-și apere pacea
Chișinăul continuă să investească în securitate și să își întărească parteneriatele, pentru că 'o Moldovă pașnică are nevoie de o Moldovă capabilă să-și apere pacea', a transmis joi președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, după ce a participat alături de președintele României, Nicușor Dan, la parada militară dedicată celor 35 de ani de indep
Nicușor Dan: 'România nu cere SUA mai mult, România se oferă să facă mai mult' (articol de opinie)
România nu cere SUA mai mult, ci se oferă să facă mai mult, afirmă președintele Nicușor Dan într-un articol de opinie publicat joi pe site-ul Fox News, în care mai transmite, printre altele, că înțelege că recunoștința pentru ajutorul american trebuie însoțită de responsabilitate și dă asigurări că țara noastră 'nu va aștepta să fie testată
Rusia dezminte că în spatele unei ascunzători de arme de lângă Berlin s-ar afla o rețea de agenți ruși
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a respins joi informațiile publicate recent de revista germană Der Spiegel, conform căruia o ascunzătoare de arme și muniție găsită în apropierea Berlinului ar avea legătură cu o rețea de agenți controlată de Rusia, informează Reuters. Zaharova a numit relatarea, care citează surs
Un angajat al Ambasadei României la Moscova a fost declarat persona non grata
Rusia a declarat un angajat al Ambasadei României la Moscova persona non grata, a anunțat joi Ministerul de Externe rus, informează Interfax. ''La 27 august, însărcinatul cu afaceri al României în Rusia, Liliana Burda, a fost convocat la Departamentul de Protocol de Stat al Ministerului de Externe rus și i s-a p
VIDEO Republica Moldova sărbătorește 35 de ani de la proclamarea Independenței: Nicușor Dan și Volodimir Zelenski, așteptați la Chișinău
Republica Moldova sărbătorește joi 35 de ani de la proclamarea Independenței, iar la Chișinău sunt așteptați președinții României și Ucrainei, Nicușor Dan și Volodimir Zelenski, invitați de președinta Maia Sandu să participe la manifestările consacrate acestei zile, informează Moldpres.
România a primit prima plată de 2,5 miliarde de euro în cadrul instrumentului de apărare SAFE
România a primit miercuri prima plată în valoare de 2,5 miliarde de euro în cadrul instrumentului de apărare ''Acțiunea de Securitate pentru Europa'' (SAFE), reprezentând 15% din alocarea sa totală de 16,7 miliarde de euro, indică un comunicat difuzat de Comisia Europeană. SAFE este un instrument financi
MAE rus îl convoacă pentru joi pe însărcinatul cu afaceri al României la Moscova
Însărcinatul cu afaceri al României la Moscova a fost convocat pentru joi la Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse, a informat miercuri ministerul rus, transmite agenția de presă Interfax. 'Joi, 27 august, reprezentantul temporar pentru afaceri al României a fost convocat la Ministerul de Externe rus', a in
Claudiu Năsui depune vineri jurământul ca ministru al dezvoltării economice și digitalizării al Republicii Moldova
Deputatul USR Claudiu Năsui, care va prelua funcția de ministru al dezvoltării economice și digitalizării în Republica Moldova, și Eugeniu Osmochescu, desemnat pentru funcția de ministru al agriculturii și industriei alimentare, vor depune vineri jurământul, a anunțat miercuri, la începutul ședinței de guvern, premierul moldovean Vasile Tofan, infor
Ascunzătoare de arme lângă Berlin: Suspectul reținut în România ar fi un ucrainean care lucrează pentru Rusia (presă)
Suspectul arestat în România, pe care autoritățile germane îl leagă de o ascunzătoare de arme găsită la periferia Berlinului, este un cetățean ucrainean care ar fi aparținut unui grup clandestin care, la cererea serviciilor secrete rusești, pregătea atacuri și sabotaje în țări membre ale NATO, a relatat marți săptămânalul Der Spiegel, ci
Comisia Europeană: Legea privind integritatea va fi evaluată în cadrul ultimei cereri de plată a României
Legea privind integritatea va fi evaluată în cadrul celei de a șasea și ultima cerere de plată, care nu a fost încă depusă de autoritățile române, precizează Comisia Europeană într-un răspuns pentru AGERPRES, precizând că serviciile CE sunt angajate cu acestea în discuții tehnice care susțin implementarea PNRR până l










