logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Coronavirus: Tradiţionala ceremonie de înmânare a premiilor Nobel de la Stockholm a fost anulată, o premieră din 1944

Image

Ceremonia oficială de înmânare a premiilor Nobel din 10 decembrie de la Stockholm a fost anulată, o premieră din 1944, din cauza pandemiei de COVID-19, a anunţat marţi Fundaţia Nobel, potrivit AFP şi dpa.

Cu toate acestea, este planificată o ceremonie televizată, ce va fi transmisă din capitala Suediei pe 10 decembrie, în absenţa câştigătorilor care îşi vor primi premiile de la distanţă, în ţările lor.

Numele laureaţilor diferitelor premii (Medicină, Fizică, Chimie, Literatură, Pace şi Economie) vor fi anunţate la datele prevăzute, între 5 şi 12 octombrie, din Stockholm şi Oslo.

O mică ceremonie de decernare a premiului Nobel pentru Pace este prevăzută la Oslo pentru data de 10 decembrie, însă într-un format foarte restrâns, a anunţat mai devreme directorul Institutului Nobel.

La Stockholm, în fiecare an pe 10 decembrie - data care comemorează decesul creatorului premiului Nobel, savantul şi industriaşul suedez Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei - sunt înmânate premiile acordate de comitetele suedeze: Medicină, Fizică, Chimie, Literatură, la care se adaugă premiul pentru Economie, creat mai recent.

"Ultima dată când nu a existat o ceremonie la Stockholm a fost în 1944", în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a declarat Gustav Källstrand, istoric al Fundaţiei Nobel, pentru AFP. "Cu toate acestea, anul acesta va exista o ceremonie digitală", a precizat el.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mai multe premii nu au fost nici acordate, nici înmânate, deşi Suedia nu a participat la conflict. Premiile din 1944 au fost acordate retroactiv în 1945.

În 1940, 1941 şi 1942 nu au fost acordate premii şi nu au avut loc ceremonii.

Anul acesta, "ideea este ca medaliile şi diplomele să fie înmânate laureaţilor în siguranţă în ţările lor de reşedinţă, cel mai probabil cu ajutorul ambasadelor şi al universităţilor laureaţilor", a explicat Fundaţia Nobel. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Ana Bîgu, editor online: Simona Aruştei)

 

Sursa foto: Nobel Prize / Facebook

Afisari: 50

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Life 26-03-2026 19:58

Germania: Bundestag adoptă un proiect de lege pentru a stimula transplanturile de rinichi

Transplanturile de rinichi pentru pacienții grav bolnavi sunt pe cale să devină mai accesibile în Germania, informează DPA. Bundestagul - camera inferioară a Parlamentului german - a adoptat joi un proiect de lege propus de ministrul Sănătății din această țară, Nina Warken, care relaxează restricțiile anterior stricte privind prelevarea de organe de la d

Life 21-02-2026 19:20

Rămășițele Sfântului Francisc de Assisi au fost expuse publicului pentru prima dată în istorie

Osuarul cu rămășițele Sfântului Francisc de Assisi a fost expus publicului sâmbătă, pentru prima dată în istorie, la basilica din Assisi (centru Italia) și doar pentru o lună, cu ocazia marcării a 800 de ani de la moartea sa, informează EFE. 'În mod paradoxal, tocmai în banalitatea acestor câteva oase ră