Coronavirus: Premierul Johnson începe reînchiderea Regatului Unit şi recomandă telemunca
Premierul britanic Boris Johnson le-a recomandat marţi concetăţenilor săi să muncească de la domiciliu, dacă au această posibilitate, şi a ordonat închiderea mai devreme a barurilor şi restaurantelor, pentru a limita creşterea rapidă a celui de-al doilea val al epidemiei de coronavirus, transmite Reuters.
După ce oamenii de ştiinţă care lucrează pentru guvernul de la Londra au avertizat că în lipsa unor acţiuni urgente va creşte foarte puternic rata deceselor, Johnson a declarat că noile restricţii impuse în Anglia ar putea fi menţinute şase luni. El nu a interzis însă complet deplasările.
'Îmi pare rău să spun că, la fel ca în Spania, Franţa şi multe alte ţări, am ajuns la un punct de cotitură periculos', a declarat prim-ministrul în parlament, după o reuniune de urgenţă cu miniştrii şi cu şefii guvernelor descentralizate din Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, care alcătuiesc Regatul Unit.
La numai câteva săptămâni după ce a cerut revenirea la locurile de muncă, Johnson le-a recomandat celor care lucrează în birouri să stea acasă, dacă pot.
Barurile, restaurantele şi alte localuri se vor închide de marţi la orele 22, iar în timpul programului servirea se va face numai la mese.
Măştile vor fi obligatorii în mai multe spaţii, iar firmele care încalcă regulile vor fi amendate; în general, legile se vor aplica mai strict, a mai spus premierul, care urmează să se adreseze direct naţiunii, prin intermediul televiziunii, la ora 19.00 GMT.
Nu se vor închide însă şcolile şi universităţile.
Consilierii guvernamentali au apreciat că numărul de cazuri de contaminare cu coronavirus ar putea ajunge în octombrie la 50.000 pe zi.
'Nu îi vom asculta pe cei care spun să lăsăm virusul să acţioneze, nici pe cei care cer interzicerea permanentă a circulaţiei. Luăm măsuri hotărâte şi corespunzătoare ca să echilibrăm salvarea de vieţi cu protecţia locurilor de muncă şi a surselor de venituri', a susţinut Johnson. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Irakul susține că a terminat interogatoriile a mii de suspecți de apartenență la Statul Islamic transferați din Siria
Justiția irakiană a anunțat marți că a terminat interogatoriile a peste 5.700 de persoane suspectate că sunt membre ale grupării jihadiste Statul Islamic (SI), relatează AFP. Acești suspecți au fost transferați la începutul anului din Siria vecină, unde SI a preluat controlul unor teritorii mari începând din 2014, după care a fost învin
Spania afirmă că deține dovezi despre implicarea Rusiei și Israelului în criza migratorie din Ceuta
Guvernul spaniol a susținut marți că deține 'dovezi' conform cărora 'forumuri digitale' atât din Israel, cât și din Rusia au amplificat evenimentele din exclava Ceuta, teritoriu spaniol de pe coasta marocană a Africii unde zeci de mii de migranți au pătruns în urmă cu o lună, pentru a 'polariza și fractura' Uniunea Europeană, relatea
BTA: Cheltuielile cu apărarea sunt planificate să fie 2,33% din PIB în 2027, afirmă ministrul apărării
Cheltuielile pentru apărare sunt planificate să fie 2,33% din produsul intern brut (PIB) în 2027, a afirmat marți ministrul apărării Dimităr Stoianov într-o prelegere către ofițeri și membri ai facultății la deschiderea anului academic 2026-2027 pentru ofițerii de la Colegiul Național de Apărare G.S. Rakovski. Bulgaria este una dintre puținele țări
Polonia: Incendiul de la o fabrică de drone, provocat cel mai probabil de un sabotaj (ministru de interne)
Un incendiu la o fabrică poloneză de drone a fost cel mai probabil cauzată de un sabotaj, a declarat marți ministrul polonez de interne, relatează Reuters. Un incendiu a izbucnit luni la o clădire din fabrica de la Skarzysko-Kamienna care aparținea fabricantului de drone polonez WB Electronics. Dronele fabricate de WB Electronics sunt utilizate
Germania: Un post de transformare, avariat într-un atentat cu bombă în apropierea unei centrale
Un dispozitiv exploziv artizanal a fost detonat marți la un transformator de la o centrală termică din Germania, avariind mai multe linii electrice și provocând o scurtă întrerupere a alimentării, au anunțat poliția și un gestionar al rețelei, relatează AFP. Mai multe dispozitive explozive au fost descoperite în jurul orei 08:00 (06:00 GMT),
Președintele Masud Pezeshkian l-a asigurat pe Vladimir Putin că Iranul 'va învinge' în confruntarea sa cu Statele Unite
Președintele Iranului, Masud Pezeshkian, a asigurat marți că țara sa va învinge în confruntarea cu Statele Unite în cadrul întâlnirii cu omologul său rus, Vladimir Putin, informează EFE. 'Sunt convins că vom învinge', a spus Masud Pezeshkian în cadrul unei întâlniri care a avut loc în contextu
Două petroliere lovite de proiectile de origine necunoscută în Strâmtoarea Ormuz
Două petroliere au fost lovite de proiectile de origine necunoscută în timp ce ieșeau din Strâmtoarea Ormuz, a anunțat marți agenția maritimă greacă Marisks, potrivit AFP. Marți dimineață, agenția britanică de securitate maritimă UKMTO a semnalat pe rețeaua de socializare X că un petrolier a fost lovit de trei astfel de proiectile la ieșirea din St
UE afirmă că nu este momentul pentru normalizarea relațiilor cu Rusia
Uniunea Europeană a declarat marți că prezența ministrului de finanțe rus la reuniunea G20 organizată de SUA este nepotrivită, subliniind că nu este ''deloc momentul pentru normalizarea'' relațiilor cu Moscova, relatează AFP. Pentru Uniunea Europeană, ''nu este momentul de a normaliza Rusia sau prezența Rusiei la acest tip de reuniuni
Regatul Unit: Fostul premier Keir Starmer va renunța la mandatul de deputat (presă)
Fostul prim-ministru britanic Keir Starmer va renunța la mandatul de parlamentar, a relatat marți un ziar local, la circa șase săptămâni după ce a demisionat din fruntea guvernului, relatează Reuters. 'Mă voi concentra acum asupra altor lucruri, respectiv afaceri internaționale, inclusiv apărare, securitate, comerț și tehnologie într-o lume &ic
SUA: Curtea Supremă a autorizat continuarea construcției sălii de bal a lui Trump la Casa Albă
Curtea Supremă a SUA l-a autorizat luni pe Donald Trump să continue lucrările la sala de bal monumentală de la Casa Albă, o decizie salutată de președinte, relatează AFP. Cu un raport de voturi de cinci la patru, decizia celei mai înalte instanțe a SUA este definitivă, dar nu se pronunță asupra legalității proiectului, ci doar anulează un apel care a blo
Ungaria a deschis o anchetă penală asupra unor presupuse abuzuri la Eximbank
Autoritățile ungare au deschis o anchetă penală asupra unor presupuse abuzuri la banca de stat Eximbank, a anunțat poliția marți, într-o nouă acțiune a guvernului premierului Peter Magyar cu scopul declarat de a ancheta corupție fostei administrații, relatează Reuters. Poliția investighează patru cazuri în care este implicată Eximbank, existâ
Norvegia: Regele Haakon al VIII-lea a depus jurământul în fața parlamentului
Noul rege al Norvegiei, Haakon al VIII-lea, a depus marți jurământul în fața parlamentului, acesta fiind primul pas instituțional major al domniei sale, informează AFP, care remarcă faptul că soția sa, regina Mette-Marit, nu a putut participa, deoarece se recuperează încă după un transplant de plămâni. Devenit automat rege vineri, la
Italia: Partidul de extremă dreapta Futuro Nazionale devine a patra forță politică în sondajele de opinie
Formațiunea de extremă dreapta Futuro Nazionale, condusă de fostul general Roberto Vannacci, a depășit partidul Forza Italia în sondajele de opinie și a devenit a patra cea mai populară forță politică din Italia la doar șapte luni de la înființare, indică o anchetă sociologică, transmite marți Reuters. Partidul Futuro Nazionale a fost fondat î
Iranul are nevoie de mai multe baterii antiaeriene rusești S-400 pentru a se apăra de SUA, potrivit Moscovei
Iranul are nevoie de mai multe baterii antiaeriene S-400 pentru a-și apăra infrastructura de atacurile Statelor Unite și Israelului, a declarat marți Dmitri Șugaev, șeful Serviciului Federal pentru Cooperare Tehnico-Militară al Rusiei, informează EFE. Conflictul cu SUA 'ne obligă să ne gândim de două ori și să căutăm modalități de a ne proteja infras
Majoritatea americanilor sunt împotriva taxelor impuse Canadei de Trump și schimbării denumirii Lacului Ontario (sondaj)
Majoritatea americanilor se opun deciziilor de săptămâna trecută ale președintelui Donald Trump prin care acesta a impus Canadei noi taxe vamale și a schimbat denumirea Lacului Ontario în Lacul America, arată un sondaj de opinie Reuters/Ipsos ale cărui rezultate au fost publicate marți. Studiul de trei zile încheiat duminică indică îngr










