Facultăţile de la UB au optat, în majoritate, pentru activităţi academice derulate în sistem mixt
Cele 19 facultăţi ale Universităţii din Bucureşti (UB) au stabilit modalităţile de desfăşurare a activităţilor academice în anul universitar 2020-2021, majoritatea optând pentru sistem mixt, informează un comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior.
Este cazul facultăţilor de Administraţie şi Afaceri, Biologie, Chimie, Filosofie, Fizică, Geografie, Geologie şi Geofizică, Istorie, Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Limbi şi Literaturi Străine, Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei şi Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul".
"Deciziile facultăţilor, aprobate în Senatul Universităţii din Bucureşti de miercuri, au avut în vedere câteva considerente principale: continuarea activităţii academice şi de cercetare în cele mai bune condiţii posibile, în contextul actual, asigurarea educaţiei "faţă în faţă" acolo unde reprezentanţii facultăţilor au considerat necesar şi posibil şi, nu în ultimul rând, respectarea normelor de siguranţă sanitară în vigoare", afirmă sursa citată.
Pe de altă parte, facultăţile de Drept, Litere, Matematică şi Informatică, Sociologie şi Asistenţă Socială, Ştiinţe Politice, Teologie Baptistă şi Teologie Romano-Catolică au optat pentru desfăşurarea activităţilor academice în sistem online.
Anumite programe, atât de licenţă, cât şi de master, au optat pentru formule specifice, care îmbină tipurile de predare în funcţie de nevoile proprii. Informaţii cu privire la modalităţile de desfăşurare a activităţilor pentru fiecare dintre programele de licenţă şi de master oferite de cele 19 facultăţi ale UB pot fi consultate pe site-urile facultăţilor. Lista completă a facultăţilor UniBuc, dar şi datele de contact ale fiecăreia pot fi accesate la adresa https://unibuc.ro/studii/facultati/.
"Nu ne vom mai putea întâlni faţă în faţă la fel de des ca până acum, vom lucra pe formaţiuni mai mici, vom avea trasee clare în universitate şi nu se va mai putea petrece la fel de mult timp în spaţiile comune. Pe de altă parte, este tot atât de important să încercăm şi noi, profesorii, să ne adaptăm conţinuturile şi metodele noilor tehnologii, pentru a putea oferi studenţilor noştri acel lucru pentru care au venit la Universitatea din Bucureşti: educaţie academică şi cercetare de calitate. Consider că înţelepciunea şi încrederea trebuie să fie elemente definitorii în noul an academic", a declarat rectorul UB Marian Preda, potrivit comunicatului de presă.
În ceea ce priveşte cazarea în căminele Universităţii din Bucureşti, pentru anul universitar 2020-2021 sunt puse la dispoziţia studenţilor aproximativ 4.000 de locuri de cazare, în condiţii de distanţare.
"În acest sens, cazarea unui număr cât mai mare de studenţi care au nevoi reale de a ocupa un loc în căminele UB se va face prin corelarea scenariilor de cazare cu scenariile educaţionale adoptate de fiecare facultate pentru fiecare program de studii şi cu veniturile studenţilor după cum urmează: cazarea cu prioritate a studenţilor care participă la activităţi faţă în faţă, pe toată perioada de derulare a acestor activităţi; cazarea cu prioritate a studenţilor care nu au mijloace financiare pentru a-şi închiria un loc de cazare, altul decât cele oferite de UB; cazarea cu prioritate a studenţilor care nu au condiţii de studiu la domiciliu, chiar dacă participă exclusiv la activităţi online. În acest caz, studenţii care doresc să beneficieze de dreptul la cămin trebuie să facă dovada lipsei condiţiilor de studiu la domiciliu", mai afirmă reprezentanţii UB.
Reducerea riscului de infectare cu noul coronavirus a studenţilor cazaţi în căminele UB se va asigura prin respectarea următoarelor principii: cazarea studenţilor cu respectarea distanţării fizice de cel puţin 1 metru între paturi; cazarea studenţilor aflaţi în grupe de risc în camere cu grup sanitar propriu; cazarea studenţilor în camere pe formaţiuni de studii; cazarea studenţilor pe etajele căminelor care au grupuri sanitare comune pe facultăţi (şi pe cât posibil pe programe şi ani de studii); minimizarea interacţiunii în utilizarea rutelor de transport în comun de la cămin la sediul facultăţii (pe cât posibil, linii directe de transport în comun - autobuz, metrou etc. - de la şi către facultate); interzicerea petrecerilor sau a oricărei alte manifestări de grup în incinta căminelor; derularea programului de dezinfectare periodică a spaţiilor comune din cămine.
Cererile de cazare în căminele Universităţii din Bucureşti se vor depune online. Informaţii cu privire la procesul de cazare şi la calendarul stabilit pentru fiecare dintre cele 19 facultăţi pot fi consultate pe website-urile acestora.
De asemenea, servirea mesei la cantina Universităţii din Bucureşti se va realiza în regim de ridicare a produselor gata preparate - "to go". Accesul la cantină va fi restricţionat în conformitate cu legislaţia în vigoare, realizându-se exclusiv pe baza legitimaţiei de student vizate sau a altor documente similare, vizate la zi (şi numai pentru persoanele care au dreptul de a beneficia de acces la serviciul de cantină al UB). AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Vaslui: Peste 100 de elevi și profesori au fost premiați în cadrul Galei Execelenței în Educație
Peste 100 de elevi și cadre didactice cu rezultate deosebite în anul școlar 2025 - 2026 au fost premiați, vineri, în cadrul Galei Excelenței în Educație, eveniment organizat de primăria municipiului Vaslui.
Costreie - întâlnire cu foști miniștri ai Educației: O colaborare reală poate ajuta la continuarea reformelor
Educația nu poate fi reconstruită la fiecare mandat, este o construcție pe termen lung, a declarat ministrul Sorin Costreie, care s-a întâlnit vineri cu foști miniștri ai Educației și Cercetării de după 1990. El a arătat că ia în calcul să pună bazele unui consiliu consultativ dedicat temelor esențiale din educație și cercetare.
Suceava: Aproximativ 500 de educatori, profesori și părinți din cinci județe, la Conferința Națională de Educație Timpurie
Aproximativ 500 de educatori, profesori, dar și părinți din cinci județe ale Moldovei au participat la Conferința Națională de Educație Timpurie, care s-a desfășurat recent în municipiul Suceava. Evenimentul, care a avut ca temă 'Dezvoltarea creativității copiilor în era digitală', a reunit mai mulți experți internaționali în educație
RECTIFICARE Hunedoara: O nouă potecă tematică dezvăluie 80 de milioane de ani din istoria geologică a Geoparcului Țara Hațegului
În știrea cu titlul 'Hunedoara: O nouă potecă tematică dezvăluie 80 de milioane de ani din istoria geologică a Geoparcului Țara Hațegului', publicată vineri, la ora 11:43, pe fluxurile Educație-Știință și Transilvania, în penultimul paragraf se va citi 'Asociația Prietenii Geoparcului', în loc de 'Asociația Prietenii Dinozaurilor'
UniFEST - la a XXV-a ediție: peste 120 de activități gratuite pentru studenți în 15 centre universitare, între 6 și 16 noiembrie
Studenții din 15 centre universitare au acces gratuit la peste 120 de activități educaționale, culturale, sportive și de divertisment, în cadrul celei de-a XXV-a ediții a Festivalului UniFEST, organizat de Uniunea Studenților din România (UNI), între 6 și 16 noiembrie. Evenimentele sunt organizate de organizațiile studențești
Mureș: Universitatea de Arte va primi în administrare Cinematograful Arta, la aniversarea a 80 de ani de la înființare
Primarul din Târgu Mureș, Soos Zoltan, a anunțat, joi, în cadrul festivității de aniversare a 80 de ani de la înființarea Universității de Arte din Târgu Mureș, că instituția va primi în administrare și folosință fostul cinematograf Arta din municipiu, după ce acesta a fost reabilitat. 'Și pentru că o aniversare atât de
MEC: Termenul de alimentare a cardurilor pentru prima de carieră didactică - prelungit
Termenul limită pentru încărcarea cardurilor pentru prima de carieră didactică nealimentate a fost prelungit, anunță joi Ministerul Educației. Potrivit sursei citate, cardurile beneficiarilor eligibili vor fi alimentate în decursul lunilor noiembrie și decembrie. Pentru încărcare este necesar ca aceste carduri
Vaslui: Expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste' va fi vernisată vineri, în deschiderea Galei Excelenței în Educație
Expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste', va fi vernisată, vineri, 6 noiembrie, la Vaslui, în deschiderea Galei Excelenței în Educație, eveniment anual în cadrul căruia sunt premiați elevii cu performanțe deosebite la concursurile școlare. Expoziția va avea loc la Centrul Cultural Județean Vaslui.
Universitățile de stat, invitate să găzduiască olimpiade școlare; 17 și-au dat deja acordul de principiu
Ministrul Sorin Costreie a anunțat că universitățile de stat au fost invitate să găzduiască etape naționale ale olimpiadelor școlare iar până în prezent și-au exprimat acordul de principiu 17 instituții de învățământ superior. 'Ieri am transmis universităților de stat din toată țara invitația de a găzdui, în a
World Vision a lansat un ghid cu activități pentru prevenirea bullyingului și a violenței
Fundația World Vision România a lansat, joi, ghidul 'Școala în care ne simțim bine', care include activități pentru prevenirea bullyingului și a violenței, acestea fiind anterior testate în școli, grădinițe și licee de 43 de organizații neguvernamentale, în cadrul programului SAVE - School Anti-Violence Ecosystem, coordonat de Fundația
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila', pe primul loc între universitățile românești în CWTS Leiden Ranking
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București (UMFCD) ocupă primul loc între universitățile din România în clasamentul internațional CWTS Leiden Ranking 2026, atât în ierarhia generală, cât și în domeniul Biomedical and Health Sciences, unde își menține statutul de lider național.
Brăila: Campionii mondiali de robotică de la VeloCity, în practică la primăria municipiului reședință
Membrii echipei de robotică VeloCity de la Colegiul Național 'Gheorghe Munteanu Murgoci' din Brăila, care a câștigat în mai 2026 Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge din SUA, desfășoară un stagiu de practică la Primăria Brăila, unde au ocazia să cunoască activitatea mai multor departamente și să se implice în organizarea Târgului d
Bistrița-Năsăud: Viitori dascăli, pregătiți de Fundația Inocenți să prevină și să combată bullyingul și cyberbullyingul
Aproximativ 100 de elevi de la clasele de pedagogic ale Colegiului Național 'George Coșbuc' din Năsăud au fost pregătiți, în cadrul unui proiect derulat de Fundația Inocenți, să recunoască la timp, să prevină și să combată fenomenele de bullying și cyberbullying, atunci când vor ajunge să profeseze. Proiectul 'Empowerin
Bihor: Peste 1.000 de studenți, atrași de voluntariat la Zilele Carierei de la Universitatea din Oradea
Peste 1.000 de studenți au participat, miercuri, la Târgul de Voluntariat, prima zi a evenimentului 'Zilele Carierei', organizat în perioada 4 - 6 noiembrie de Universitatea din Oradea. Potrivit unui comunicat al Universității Oradea, târgul de voluntariat a reunit 20 de organizații neguvernamentale și două workshop-u
Sibiu: Fostă campioană mondială la arte marțiale predă religia și îi antrenează pe copiii din comuna Ațel
Christiana Budică, fostă campioană mondială la arte marțiale, s-a stabilit în comuna Ațel, unde predă religia și îi antrenează pe copii alături de soțul său, Octavian, povestea sportivei fiind prezentată miercuri seara, de președinta Consiliului Județean (CJ) Sibiu, Daniela Cîmpean, într-o postare pe Facebook. Despre fosta sportivă, pre










