Cazuri de elevi şi profesori testaţi pozitiv sau în izolare, în unele judeţe din ţară (grupaj)
În mai multe judeţe din ţară sunt înregistrate, joi, cazuri de elevi şi cadre didactice confirmaţi cu COVID-19, potrivit informaţiilor comunicate AGERPRES de către reprezentanţi ai inspectoratelor şcolare judeţene sau ai celorlalte autorităţi cu atribuţii în combaterea epidemiei cu noul coronavirus.
* ALBA
Două unităţi de învăţământ din Alba, ambele din municipiul reşedinţă de judeţ - Alba Iulia, au cursurile suspendate şi funcţionează pe scenariul roşu în urma depistării mai multor cazuri de infectare cu COVID-19 în rândul cadrelor didactice.
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba, Ioana Presecan, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că sunt suspendate cursurile la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 13 şi la Seminarul Teologic Ortodox, ambele din Alba Iulia, după ce aici au fost depistate cazuri de infectare în rândul personalului didactic.
"La grădiniţa respectivă, o educatoare care a prezentat simptome s-a testat şi a fost confirmată cu COVID-19. Pentru a elimina orice risc, DSP Alba a recomandat suspendarea activităţii unităţii de învăţământ preşcolar timp de câteva zile, mai precis până la testarea întregului personal din grădiniţă. Astfel, au fost testate 15 persoane", a menţionat Ioana Presecan.
Potrivit unor surse din cadrul unităţii în cauză, joi după-amiaza au fost depistate pozitiv încă trei persoane din cele 15 testate, urmând, mai mult ca sigur, să fie suspendată totală activitatea pentru următoarele două săptămâni.
"De asemenea, la Seminarul Teologic din Alba Iulia s-a luat măsura suspendării activităţii timp de 14 zile, după ce trei profesori au fost testaţi pozitiv la începutul săptămânii, iar un al patrulea a avut rezultat incert. Există posibilitatea ca, având în vedere că persanele infectate nu au intrat în contact cu elevii, să fie permisă începerea cursurilor, însă o hotărâre în acest sens se va lua în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă de vineri", a precizat purtătorul de cuvânt al DSP.
Potrivit Ioanei Presecan, şi la Liceul de Arte "Regina Maria" din Alba Iulia s-a luat măsura testării profesorilor şi personalului auxiliar, după ce două cadre didactice, care nu au avut contact cu elevii, au fost diagnosticate cu COVID -19.
"Din cele 130 de persoane propuse pentru testare, doar 30 au acceptat să-şi facă testul, toate cele 30 având rezultat negativ", a subliniat Presecan.
În ceea ce priveşte situaţia de la Colegiul Naţional Militar "Mihai Viteazul" Alba Iulia, unde, cu o zi înainte de începerea anului şcolar, au fost confirmaţi pozitiv 4 elevi, preluaţi, între timp de părinţi şi duşi acasă, contacţii acestora, respectiv colegii de dormitor, urmează cursurile online, fiecare primind câte un laptop, din camerele în care au fost izolaţi. Restul elevilor colegiului, respectiv peste 400, sunt prezenţi fizic la ore.
* ARAD
Conform situaţiei comunicată AGERPRES de către Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Arad, cinci elevi erau spitalizaţi, joi dimineaţă, din cauza COVID-19, iar alţi 82 sunt în carantină sau izolare.
Cu privire la cadrele didactice, trei se află internate în spital pentru că au contractat SARS-CoV-2, iar alte 29 sunt în carantină sau izolare. Dintre acestea, 26 au ales să continue predarea în sistem online, în timp ce şase dascăli au intrat în concediu medical.
Totodată, ISJ Arad menţionează că un angajat din rândul personalului nedidactic se află în carantină după ce a intrat în contact cu un bolnav confirmat.
* BIHOR
Un elev din clasa a IV-a de la Şcoala gimnazială Oltea Doamna din Oradea a fost confirmat, miercuri, cu COVID-19 şi pentru o fetiţă de grădiniţă, sora băiatului, se aşteaptă rezultatul testului, a declarat joi, pentru AGERPRES, inspectorul şcolar general Virgil Blage.
"Ce pot să vă spun concret este că elevul din clasa a IV-a A de la Şcoala Gimnazială Oltea Doamna nu a luat de la şcoală COVID. Iar grupa din care a făcut parte, cei 12 colegi cu care a intrat în contact, se află în izolare la domiciliu, pentru 14 zile. Clasa este oricum suspendată în momentul de faţă. S-a făcut dezinfecţie", a declarat inspectorul şef Virgil Blage.
Potrivit raportării de miercuri a Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor către Ministerul educaţiei, în judeţ sunt 214 cazuri de elevi aflaţi în carantină sau în izolare, precum şi două cazuri de personal didactic, respectiv trei cazuri de personal didactic auxiliar şi nedidactic spitalizat.
Alte 18 cadre didactice din Bihor, suspecte sau confirmate cu COVID-19, au fost trimise în izolare şi îşi desfăşoară lecţiile online.
Numărul elevilor care au intrat miercuri la lecţii online este de 8.992, din totalul de 85.971 de elevi înscrişi în învăţământul preuniversitar din Bihor. Dintre aceştia 5.000 au fost declaraţi absenţi, majoritatea dintre ei la grădiniţă.
* COVASNA
Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna a informat, joi, că s-a decis suspendarea activităţii didactice în cadrul Liceului Teoretic "Mikes Kelemen" din Sfântu Gheorghe pe o perioadă de 14 zile, în urma confirmării a trei cazuri pozitive în rândul elevilor proveniţi din clase diferite, dar şi a unui caz confirmat pozitiv în rândul cadrelor didactice.
Prin urmare, întregul proces instructiv-educativ de la această unitate şcolară se va desfăşura online, conform Scenariului roşu. Unitatea de învăţământ va dispune realizarea activităţilor obligatorii de curăţenie, aerisire, dezinfecţia curentă şi terminală a spaţiilor unităţii, respectiv clase, săli, holuri, toalete.
* GALAŢI
O elevă de clasa a VI-a de la Şcoala nr. 22 din Galaţi a fost depistată pozitiv cu COVID-19, au informat, joi, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ).
Potrivit sursei citate, fata s-a simţit rău în prima zi de şcoală. Ea a acuzat dureri de burtă şi a fost plasată în izolare, într-un spaţiu al şcolii. Ulterior, a fost transportată de către părinţi la spital, medicii constatând că are apendicită acută, dar şi că este infectată şi cu COVID-19.
"Luni, în prima zi de şcoală, fata a avut dureri, a fost plasată în izolator. Apoi părinţii au dus-o la spital. Medicii au spus că are apendicită acută, apoi testul a arătat că are COVID- 19. Am luat decizia să-i trimitem acasă pe toţi elevii din clasă pentru următoarele 14 zile. Fata are un frate în clasa a IV-a la aceeaşi şcoală. Fratele nu mai vine la şcoală, la fel ca părinţii săi, el este în izolare", a declarat şeful ISJ Galaţi, Onuţ Atanasiu.
El a adăugat că şcoala va fi dezinfectată, iar Direcţia de Sănătate Publică va face o anchetă epidemiologică şi va stabili măsurile care se impun.
* GIURGIU
Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Giurgiu, la nivelul judeţului sunt 11 cadre didactice şi patru elevi în carantină la domiciliu pentru că au fost contacţi direcţi cu persoane confirmate pozitiv.
De asemenea, la Şcoala Postliceală FEG din municipiul Giurgiu şi în unităţile şcolare din comunele Găujani şi Oinacu, cursurile se desfăşoară după scenariul roşu, adică exclusiv online, în toate celelalte şcoli din municipiul Giurgiu şi din comunele Daia, Ghimpaţi, Stoeneşti, cursurile se desfăşoară după scenariul galben şi elevii vin la şcoală prin rotaţie.
De asemenea, unităţile şcolare din comunele Gostinu şi Herăşti au trecut, joi, de la scenariul galben la scenariul verde, oconform unei decizii a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu după ce mai multe persoane confirmate cu COVID-19 s-au vindecat şi numărul îmbolnăvirilor a scăzut sub 1, 5 la mia de locuitori, se arată într-un comunicat de presă emis joi de Instituţia Prefectului Judeţului Giurgiu.
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
* HARGHITA
Cursurile a trei clase de gimnaziu de la o şcoală din localitatea Sâncrăieni au fost suspendate, iar activitatea s-a mutat în mediul online, în timp ce copiii unei grupe de la o grădiniţă din localitatea Joseni au intrat în izolare, în urma apariţiei a două cazuri de infectare cu noul coronavirus la cadre didactice.
Purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului, Adrian Pănescu, a declarat, pentru AGERPRES, că o profesoară de sport de la o şcoală din Sâncrăieni a fost confirmată cu noul coronavirus, motiv pentru care elevii de la cele trei clase de gimnaziu unde aceasta a predat vor învăţa în sistem online timp o săptămână, iar o eventuală decizie de prelungire a acestei situaţii se va lua peste câteva zile.
De asemenea, 25 de preşcolari de la grupa unde a predat educatoarea confirmată cu noul coronavirus vor sta acasă, în izolare, pentru 14 zile. Adrian Pănescu a mai spus că cele două cadre didactice infectate se află în spital.
Informaţia privind apariţia primelor cazuri de COVID- 19 în rândul cadrelor didactice din judeţ a fost confirmată şi de şefa Direcţiei de Sănătate Publică Harghita, dr. Tar Gyongyi, care a precizat că, în opinia sa, numărul de îmbolnăviri va creşte, întrucât e vorba de grupuri mari de persoane care se întâlnesc.
"E de aşteptat şi e absolut firesc ca într-un colectiv unde se întâlnesc 20-30 de persoane să fie mai mare probabilitatea de propagare a virusului, decât la domiciliu, unde se întâlnesc două-trei persoane", a conchis şefa DSP Harghita.
* MARAMUREŞ
Trei cadre didactice din judeţul Maramureş - unul din Baia Mare şi două din Săliştea de Sus - au fost confirmate cu noul coronavirus, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), Dan Bucă.
"Un cadru didactic îşi desfăşoară activitatea la o instituţie de învăţământ din municipiul Baia Mare. Persoana este asimptomatică şi a purtat mască de protecţie în unitatea de învăţământ. (...) Aceasta a fost confirmată ca fiind pozitivă săptămâna trecută. Celelalte două cadre didactice sunt simptomatice şi au fost internate în spital. Acestea lucrează la o instituţie de învăţământ din oraşul Săliştea de Sus. Şi aceste cadre didactice au purtat mască de protecţie în unitatea de învăţământ", a spus Dan Bucă.
Cele două cadre didactice din oraşul Săliştea de Sus au fost confirmate în cursul acestei săptămâni.
În ambele cazuri, specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică Maramureş efectuează ancheta epidemiologică.
În cele două instituţii de învăţământ se realizează zilnic dezinfecţia clădirilor.
* SIBIU
Majoritatea elevilor din judeţul Sibiu merg la şcoală, peste 5.600 dintre aceştia fac cursuri online şi 17 şcolari şi cadre didactice absentează după ce au fost confirmate cu noul coronavirus, informează un comunicat de presă al Prefecturii transmis joi.
"Astăzi, 17 septembrie a.c., la nivelul judeţului Sibiu un număr de 5,664 de elevi desfăşoară cursuri online, iar un număr de 60.432 de elevi desfăşoară cursuri fizic în cadrul unităţilor de învăţământ. În urma centralizării datelor raportate astăzi, 17.09.2020, la nivelul judeţului Sibiu situaţia cazurilor de îmbolnăvire confirmate cu SARS-CoV-2 şi a persoanelor izolate/carantinate din sistemul de educaţie este următoarea: Număr persoane confirmate pozitiv cu SARS-CoV-2: 17 (8 elevi, 6 cadre didactice, 3 personal nedidactic); Număr persoane aflate în izolare/carantină: 241 (116 elevi, 9 personal didactic, 4 personal didactic auxiliar, 112 personal nedidactic)", se arată în comunicatul de presă.
Nouă cadre didactice predau online, după ce au primit avizul medicului.
* TULCEA
În judeţul Tulcea, 37 de elevi sunt carantinaţi, iar un profesor predă online, în timp ce alţi doi sunt în concediu medical, după ce au fost depistaţi cu noul coronavirus, au informat joi, pentru AGERPRES, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean.
Conform sursei citate, cei 37 de elevi au fost contacţi direcţi ai unui profesor.
* VASLUI
Un număr de cinci elevi din judeţul Vaslui sunt spitalizaţi, fiind confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus, a declarat joi, pentru AGERPRES, inspectorul general şcolar, Loredana Roman.
Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Vaslui, sunt în evidenţă şi 15 angajaţi din sistemul de educaţie care se află internaţi în spital cu SARS-CoV-2, dintre aceştia nouă fiind cadre didactice, cinci membri ai personalului didactic auxiliar şi unul din rândul personalului nedidactic.
De asemenea, în izolare şi carantină se află 58 de elevi din întreg judeţul şi 59 de angajaţi din învăţământ, dintre care 50 de cadre didactice şi nouă persoane din rândul personalului didactic auxiliar şi al personalului nedidactic.
Dintre cele 50 de cadre didactice aflate în carantină şi izolare, 39 au ales să predea online, iar 11 se află în concediu medical. AGERPRES / (AS - autori: Marinela Brumar, Marian Buga, Eugenia Paşca, Dan Paic, Camelia Bigan, Gina Ştefan, Leontin Cupar, Isabela Păulescu, Luisiana Bigea, Loredana Ciobanu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Vaslui: Peste 100 de elevi și profesori au fost premiați în cadrul Galei Execelenței în Educație
Peste 100 de elevi și cadre didactice cu rezultate deosebite în anul școlar 2025 - 2026 au fost premiați, vineri, în cadrul Galei Excelenței în Educație, eveniment organizat de primăria municipiului Vaslui.
Costreie - întâlnire cu foști miniștri ai Educației: O colaborare reală poate ajuta la continuarea reformelor
Educația nu poate fi reconstruită la fiecare mandat, este o construcție pe termen lung, a declarat ministrul Sorin Costreie, care s-a întâlnit vineri cu foști miniștri ai Educației și Cercetării de după 1990. El a arătat că ia în calcul să pună bazele unui consiliu consultativ dedicat temelor esențiale din educație și cercetare.
Suceava: Aproximativ 500 de educatori, profesori și părinți din cinci județe, la Conferința Națională de Educație Timpurie
Aproximativ 500 de educatori, profesori, dar și părinți din cinci județe ale Moldovei au participat la Conferința Națională de Educație Timpurie, care s-a desfășurat recent în municipiul Suceava. Evenimentul, care a avut ca temă 'Dezvoltarea creativității copiilor în era digitală', a reunit mai mulți experți internaționali în educație
RECTIFICARE Hunedoara: O nouă potecă tematică dezvăluie 80 de milioane de ani din istoria geologică a Geoparcului Țara Hațegului
În știrea cu titlul 'Hunedoara: O nouă potecă tematică dezvăluie 80 de milioane de ani din istoria geologică a Geoparcului Țara Hațegului', publicată vineri, la ora 11:43, pe fluxurile Educație-Știință și Transilvania, în penultimul paragraf se va citi 'Asociația Prietenii Geoparcului', în loc de 'Asociația Prietenii Dinozaurilor'
UniFEST - la a XXV-a ediție: peste 120 de activități gratuite pentru studenți în 15 centre universitare, între 6 și 16 noiembrie
Studenții din 15 centre universitare au acces gratuit la peste 120 de activități educaționale, culturale, sportive și de divertisment, în cadrul celei de-a XXV-a ediții a Festivalului UniFEST, organizat de Uniunea Studenților din România (UNI), între 6 și 16 noiembrie. Evenimentele sunt organizate de organizațiile studențești
Mureș: Universitatea de Arte va primi în administrare Cinematograful Arta, la aniversarea a 80 de ani de la înființare
Primarul din Târgu Mureș, Soos Zoltan, a anunțat, joi, în cadrul festivității de aniversare a 80 de ani de la înființarea Universității de Arte din Târgu Mureș, că instituția va primi în administrare și folosință fostul cinematograf Arta din municipiu, după ce acesta a fost reabilitat. 'Și pentru că o aniversare atât de
MEC: Termenul de alimentare a cardurilor pentru prima de carieră didactică - prelungit
Termenul limită pentru încărcarea cardurilor pentru prima de carieră didactică nealimentate a fost prelungit, anunță joi Ministerul Educației. Potrivit sursei citate, cardurile beneficiarilor eligibili vor fi alimentate în decursul lunilor noiembrie și decembrie. Pentru încărcare este necesar ca aceste carduri
Vaslui: Expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste' va fi vernisată vineri, în deschiderea Galei Excelenței în Educație
Expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste', va fi vernisată, vineri, 6 noiembrie, la Vaslui, în deschiderea Galei Excelenței în Educație, eveniment anual în cadrul căruia sunt premiați elevii cu performanțe deosebite la concursurile școlare. Expoziția va avea loc la Centrul Cultural Județean Vaslui.
Universitățile de stat, invitate să găzduiască olimpiade școlare; 17 și-au dat deja acordul de principiu
Ministrul Sorin Costreie a anunțat că universitățile de stat au fost invitate să găzduiască etape naționale ale olimpiadelor școlare iar până în prezent și-au exprimat acordul de principiu 17 instituții de învățământ superior. 'Ieri am transmis universităților de stat din toată țara invitația de a găzdui, în a
World Vision a lansat un ghid cu activități pentru prevenirea bullyingului și a violenței
Fundația World Vision România a lansat, joi, ghidul 'Școala în care ne simțim bine', care include activități pentru prevenirea bullyingului și a violenței, acestea fiind anterior testate în școli, grădinițe și licee de 43 de organizații neguvernamentale, în cadrul programului SAVE - School Anti-Violence Ecosystem, coordonat de Fundația
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila', pe primul loc între universitățile românești în CWTS Leiden Ranking
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București (UMFCD) ocupă primul loc între universitățile din România în clasamentul internațional CWTS Leiden Ranking 2026, atât în ierarhia generală, cât și în domeniul Biomedical and Health Sciences, unde își menține statutul de lider național.
Brăila: Campionii mondiali de robotică de la VeloCity, în practică la primăria municipiului reședință
Membrii echipei de robotică VeloCity de la Colegiul Național 'Gheorghe Munteanu Murgoci' din Brăila, care a câștigat în mai 2026 Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge din SUA, desfășoară un stagiu de practică la Primăria Brăila, unde au ocazia să cunoască activitatea mai multor departamente și să se implice în organizarea Târgului d
Bistrița-Năsăud: Viitori dascăli, pregătiți de Fundația Inocenți să prevină și să combată bullyingul și cyberbullyingul
Aproximativ 100 de elevi de la clasele de pedagogic ale Colegiului Național 'George Coșbuc' din Năsăud au fost pregătiți, în cadrul unui proiect derulat de Fundația Inocenți, să recunoască la timp, să prevină și să combată fenomenele de bullying și cyberbullying, atunci când vor ajunge să profeseze. Proiectul 'Empowerin
Bihor: Peste 1.000 de studenți, atrași de voluntariat la Zilele Carierei de la Universitatea din Oradea
Peste 1.000 de studenți au participat, miercuri, la Târgul de Voluntariat, prima zi a evenimentului 'Zilele Carierei', organizat în perioada 4 - 6 noiembrie de Universitatea din Oradea. Potrivit unui comunicat al Universității Oradea, târgul de voluntariat a reunit 20 de organizații neguvernamentale și două workshop-u
Sibiu: Fostă campioană mondială la arte marțiale predă religia și îi antrenează pe copiii din comuna Ațel
Christiana Budică, fostă campioană mondială la arte marțiale, s-a stabilit în comuna Ațel, unde predă religia și îi antrenează pe copii alături de soțul său, Octavian, povestea sportivei fiind prezentată miercuri seara, de președinta Consiliului Județean (CJ) Sibiu, Daniela Cîmpean, într-o postare pe Facebook. Despre fosta sportivă, pre










