Ion Haiduc: Cine a spus că actorii trebuie să poarte mască pe scenă nu a fost niciodată la teatru
Ion Haiduc, actor la Teatrul Nottara, a declarat că nu îi este teamă să urce pe scenă fără mască, "chiar dacă totul se întâmplă într-o sală, la interior".
"Este normal să urci pe scenă şi să joci fără mască. Cine a spus că actorii trebuie să poarte mască pe scenă nu a fost niciodată la teatru sau habar nu are cu ce se mănâncă treaba asta. Nu, fiecare dintre noi ne ştim, dacă suntem bolnavi nu venim la muncă, fiindcă avem atâta conştiinţă de sine, iar în rest jucăm. Sigur că, cel mai probabil, nu ne vom mai pupa pe gură, asta în film se mai poate, dar în teatru, nu. Avem şi noi atâta conştiinţă", a mărturisit Ion Haiduc, pentru AGERPRES.
El a precizat că la Teatrul Nottara a avut loc o şedinţă în care au fost informaţi despre normele igienico-sanitare care trebuie respectate de toţi angajaţii instituţiei.
"Am avut o şedinţă în care ni s-au spus care sunt normele igienico-sanitare pe care trebuie să le păstrăm, cum va fi cu efectul de distanţare, cum va fi cu locurile din săli. Este bine că a căzut treaba cu păstrarea distanţei de un metru şi jumătate, pentru că, la 300 de locuri cât avem noi la Nottara, ar însemna să jucăm cu doar 60 de locuri ocupate. Cu suma încasată nu poţi plăti nici măcar curentul electric", a mai spus Ion Haiduc. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dan Dediu - reales în funcția de președinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România
Dan Dediu a fost reales marți în funcția de președinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Potrivit unui comunicat al UCMR transmis AGERPRES, vicepreședinți ai UCMR au fost aleși Nicolae Gheorghiță și Cristian Bence-Muk, iar coordonatorii de secții au fost reconfirmați prin votul Consiliului UCMR: Irinel Anghel - Secția Muzică I
Turneul Național Orgile României începe duminică la Catedrala Sfântul Iosif din București
Cea de-a opta ediție a Turneului Național Orgile României, ediția 'Ludic', este deschisă de organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal pe 5 iulie, la Catedrala Sfântul Iosif din București. Potrivit unui comunicat transmis, marți, AGERPRES, concertul de deschidere aduce în atenția publicului un program construit &ici
Bihor: Inelul de aur de la Betfia, exponatul lunii iulie la Muzeul Țării Crișurilor
Exponatul lunii iulie la Muzeul Țării Crișurilor (MTC) din Oradea este Inelul de aur de la Betfia, o piesă de patrimoniu datată în perioada finală a Epocii Bronzului, un strămoș preistoric al monedei, a informat, marți, muzeul. 'Inelul face parte din categoria inelelor crestate și a fost realizat prin subțierea capetelor unei sâ
Patriarhul Daniel - un mesaj de condoleanțe la înmormântarea Părintelui Emilian Crișanul: Slujitor vrednic al Bisericii lui Hristos
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, marți, un mesaj de condoleanțe la slujba de înmormântare a Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului. 'Cu multă întristare în suflet am primit vestea trecerii din această viață a Preasfințitului Părinte Emilian C
Bihor: Expoziția 'Corina Chiriac. Istoriile unei mari artiste' - la Muzeul Țării Crișurilor
Artista Corina Chiriac va fi prezentă sâmbătă, la Muzeul Țării Crișurilor (MTC) din Oradea, pentru a participa la vernisajul expoziției dedicate și lansarea volumului autobiografic 'Minuni trăite', evenimente cu intrare gratuită. Potrivit unui comunicat al MTC, expoziția 'Corina Chiriac. Istoriile unei mari artiste' reune
Vâlcea: Monumentul domnitorului Barbu Știrbei din Parcul Zăvoi, inaugurat oficial după un secol
Una dintre cele mai importante creații monumentale din Râmnicu Vâlcea, statuia dedicată domnitorului Barbu Dimitrie Știrbei din Parcul Zăvoi, a fost recondiționată și va beneficia marți de o inaugurare oficială după mai bine de un secol de la realizarea ei, au anunțat autoritățile orașului. Ridicat în 1920 de sculptorul Constantin Gh. Mihăile
Dolj: Recitaluri folk, spectacole de poezie și un concurs național de interpretare la Festivalul Internațional 'Adrian Păunescu'
Cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional 'Adrian Păunescu' se va desfășura, în perioada 16-18 iulie, la Craiova și în comuna Bârca, reunind recitaluri de muzică folk, spectacole de poezie, un concurs național de interpretare și momente dedicate memoriei poetului Adrian Păunescu, informează Primăria Craiova.
Timiș: 'Povești din vârful casei. Țigle, lut și meșteșug' - expoziție vernisată la Muzeul Satului Bănățean
Muzeul Satului Bănățean din Timișoara vernisează, marți, de la ora 17:00, expoziția permanentă 'Povești din vârful casei. Țigle, lut și meșteșug', care aduce în atenția publicului o colecție valoroasă de țigle provenite din Banat și din alte importante centre ceramice din spațiul istoric al regiunii. Dintre cele 100 de expo
AnulBrâncuși/Bihor: Câștigătorii Concursului Național 'Art Factory', anunțați de Școala de Arte din Oradea
Școala de Arte 'Francisc Hubic' a anunțat, luni, câștigătorii Concursului Național 'Art Factory', organizat în cadrul manifestărilor dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși. Ajuns la cea de-a III-a ediție, concursul național de pictură și grafică s-a desfășurat &i
Muzeul Național Cotroceni sărbătorește 35 de ani de activitate cu acces gratuit pentru copii și tineri
Muzeul Național Cotroceni oferă acces gratuit pentru copii și pentru tinerii cu vârsta până în 18 ani pe 10 iulie, între orele 9:00 - 15:00, cu ocazia aniversării a 35 de ani de activitate culturală. Potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES, în același context aniversar, copiii sunt invitați pe 10 iulie, d
Spectacolul 'Alo, provincia!' - în premieră sâmbătă, la Teatrul de Revistă 'Constantin Tănase'
Spectacolul 'Alo, provincia!', cu regia artistică semnată de Cezar Ghioca, va fi prezentat în premieră pe 4 iulie, la Sala Savoy a Teatrului de Revistă 'Constantin Tănase'. Din distribuție fac parte Mirela Vaida, Adrian Enache, Nae Alexandru și Cristian Simion, Oana Ghioca, Raluca Guslicov, Ana Donosa, Monalisa Basarab, R
AnulBrâncuși/Gorj: Gala '150 de personalități gorjene' - în octombrie, la Târgu Jiu
Un număr de 150 de personalități gorjene vor fi celebrate de autoritățile locale și județene în cadrul unei gale care se va desfășura în perioada 22 - 23 octombrie la Târgu Jiu. Potrivit primarului municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, este vorba despre un proiect comun al Primăriei Târgu Jiu, Consiliului Jude
FITS 2026/ Spectacolul multimedia cu peste 400 de drone a atras mii de spectatori
Spectacolul multimedia care a închis duminică noaptea cea de-a 33-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) a fost cel mai complex realizat până acum în oraș, cu 420 de drone sincronizate cu lumini, muzică și scenotehnică, adunând timp de un sfert de oră, mii de sibieni și turiști în jurul Teatrului Național '
Gorj: Zece zile de creație la Polovragi, la Tabăra de sculptură 'Simboluri dacice în arta lemnului din România'
Cinci meșteri recunoscuți la nivel național pentru măiestria și profesionalismul lor vor participa la cea de-a noua ediție a Taberei de sculptură în lemn 'Simboluri dacice în arta lemnului din România', care se va desfășura la Polovragi în perioada 2-12 iulie. Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de
Bihor: Festivalul Waves din Băile 1 Mai - peste 70 de artiști, experiențe VIP și cinema în aer liber
Festivalul Waves din Băile 1 Mai va avea avea loc în perioada 3 - 5 iulie, iar aceasta se anunță a fi cea mai amplă ediție de până acum, care va oferi publicului muzica a peste 70 de artiști, cinci zone muzicale, experiențe VIP, cinema în aer liber și o zonă pentru copii. 'Această ediție aniversară, cea de-a cincea a Wave













