China: Preşedintele Xi Jinping i-a omagiat pe 'eroii' din 'războiul poporului' împotriva COVID-19
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, i-a omagiat marţi pe 'eroii' din 'războiul poporului' chinez împotriva COVID-19, lăudând felul în care ţara sa a gestionat această criză, pe care a calificat-o drept ''o provocare'', informează Reuters şi AFP.
Sfidând acuzaţiile Statelor Unite şi ale altor ţări că eşecurile înregistrate în faza iniţială a pandemiei au permis o răspândire mai rapidă a coronavirusului, Xi Jinping a spus că Beijingul a acţionat tot timpul într-un mod deschis şi transparent şi că a adoptat măsuri decisive care au salvat vieţi.
"China a ajutat la salvarea a zeci de milioane de oameni în întreaga lume prin acţiunile sale practice, arătând dorinţa sinceră a ţării de a construi un viitor comun şi o comunitate pentru omenire", a spus preşedintele chinez la o ceremonie la Marea Sală a Poporului la Beijing.
El a afirmat că ţara sa este prima mare economie care revine la creştere în timpul pandemiei, un fapt pe care îl consideră a fi o dovadă a rezistenţei şi vitalităţii Chinei.
Xi Jinping l-a premiat pe Zhong Nanshan, înalt consilier medical şi expert în coronavirus care a contribuit la stabilirea strategiei Chinei împotriva COVID-19, cu Medalia Republicii, cea mai mare onoare a ţării.
Foto: (c) Carlos Garcia Rawlins / REUTERS
Nu a existat însă nicio menţionare a lui Li Wenliang, doctorul care a fost pedepsit pentru că a transmis informaţii despre noua boală infecţioasă din Wuhan şi a cărui moarte de COVID-19 în februarie a declanşat indignare la nivel naţional, comentează Reuters.
Propaganda oficială, preluată în cor de media de stat, creditează de câteva luni Partidul Comunist Chinez (PCC) şi modul în care a reacţionat pentru cvasi-eradicarea virusului de pe teritoriul naţional, remarcă AFP, care aminteşte că, oficial, China înregistrează doar 4.634 de morţi de COVID-19 de la izbucnirea epidemiei.
Autorităţile chineze s-au confruntat cu critici în ţară şi în străinătate în primele zile ale pandemiei, unii spunând despre apariţia COVID-19 că ar fi 'Cernobîlul chinez', făcând referire la accidentul nuclear din URSS care a spulberat încrederea în capacitatea autorităţilor sovietice de a guverna.
Autorităţile locale din Wuhan, oraşul unde a fost identificat prima dată coronavirusul, au fost acuzate că au acoperit primele informaţii, ceea ce a întârziat reacţia de urgenţă a ţării cu cel puţin două săptămâni.
Însă pe măsură ce infectările s-au răspândit în întreaga lume, iar numărul lor a scăzut la nivel intern, Beijingul a devenit mai sigur pe el, opunându-se investigaţiilor internaţionale asupra originilor pandemiei şi spunând că acţiunile sale rapide au permis să se câştige timp pentru ca celelalte ţări să se pregătească. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Zelenski avertizează companiile aeriene: 'S-au dus zilele în care cerul Rusiei era sigur'
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat împotriva pericolului de a folosi spațiul aerian rusesc, prevenind companiile aeriene că 'vor exista drone (ucrainene) pe cerul Rusiei (...) atât timp cât războiul va continua', relatează AFP. 'Astăzi avertizăm toate companiile aeriene care folosesc spațiul aer
VIDEO Putin somează Armenia să aleagă între UE și Uniunea Eurasiatică
Președintele rus Vladimir Putin și premierul armean Nikol Pașinian au avut marți, în marginea unui summit din Kîrgîzstan, un schimb tensionat de replici cu privire la dorința Erevanului de a candida la Uniunea Europeană, demers considerat de Moscova incompatibil cu Uniunea Eurasiatică formată din țări din fosta URSS, notează AFP.
Mexic: Arestarea unui suspect după un atentat cu mașină-capcană
Autoritățile mexicane au anunțat marți arestarea unui suspect după un atentat cu mașină-capcană în fața unui comisariat de poliție, care a făcut 10 răniți și atribuit cartelului Jalisco Nueva Generacion, relatează AFP. Puternica explozie a avut loc în noaptea de duminică spre luni la Ojocaliente, în statul Zacatecas (centru),
Un summit tripartit Putin, Trump, Xi ar putea avea loc la Shenzhen, cu prilejul reuniunii APEC (Kremlin)
Președintele rus Vladimir Putin, președintele american Donald Trump și omologul lor chinez Xi Jinping ar putea să participe în noiembrie la un summit tripartit cu prilejul întâlnirii liderilor Forumului Cooperării Asia-Pacific (APEC), a raportat marți Kremlinul, informează EFE. 'Această temă a fost discutată', a decla
Xi Jinping în vizită în Egipt, pe fundalul războiului din Orientul Mijlociu și al sancțiunilor americane
Președintele chinez Xi Jinping a sosit marți seara în Egipt, prima sa vizită în această țară în ultimii zece ani, într-un context în care războiul din Orientul Mijlociu și sancțiunile americane îi amenință interesele economice, relatează AFP. În a șaptea lună a unui conflict al cărui sfârșit nu s
Armata americană anunță că a lansat lovituri împotriva Iranului
Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat marți că a lansat noi atacuri împotriva Iranului, într-o declarație scurtă publicată pe rețeaua X, informează AFP. ''Astăzi, la ora 12:00 (16:00 GMT), forțele americane a
NATO și UE își manifestă solidaritatea cu Berlinul în fața atacului ''hibrid'' cu dronă explozivă atribuit Moscovei
NATO și UE și-au exprimat marți solidaritatea cu Germania, după ce Berlinul a acuzat Moscova că se află în spatele atacului ''hibrid'' efectuat cu o dronă încărcată cu explozibili având drept țintă aeroportul din Leipzig în luna august, informează AFP. ''NATO este alături de Germania după atacul
Regatul Unit: Premierul Andy Burnham promite un control sporit al statului asupra serviciilor esențiale
Prim-ministrul britanic Andy Burnham a declarat marți că statul va exercita 'un control public sporit' asupra 'bunurilor esențiale', în special apa, anunțând prezentarea pe viitor a unui plan pe zece ani, cu prilejul primei sale luări de cuvânt în Parlament, relatează AFP. 'Din anii 1980, această țară a mers în
Iranul amenință cu un răspuns militar dacă SUA intensifică blocada asupra porturilor sale
Negociatorul-șef al Iranului, Mohammad Bagher Ghalibaf, a declarat marți că, dacă SUA intensifică blocada maritimă asupra navelor și porturilor iraniene, Teheranul va răspunde militar, transmite agenția EFE. 'Dacă intensifică blocada, fără îndoială că noi vom da un răspuns militar', a spus Ghalibaf într-un mesaj video publicat de presa iran
Cisiordania: Regatul Unit va anunţa măsuri privitoare la coloniile israeliene; Israelul ameninţă Londra cu represalii în caz de sancţiuni
Regatul Unit va lua "măsuri" în următoarele săptămâni în privinţa coloniilor din Cisiordania ocupată, a promis marţi noul ministru de externe britanic Ed Miliband, care a condamnat "actele de terorism" ale coloniştilor israelieni, în timp ce Ministerul Afacerilor Externe din Israel a avertizat că ţara sa va replica la eventuale san
UPDATE Germania va închide consulatul rus de la Bonn și un centru cultural rus de la Berlin
Germania va închide ultimul consulat rus din țară, cel de la Bonn, și un centru cultural rus de la Berlin, a anunțat marți ministrul de externe german Johann Wadephul, după ce autoritățile germane i-au imputat Rusiei incidentul cu o dronă încărcată cu explozibil descoperită la începutul lunii august pe aeroportul din Leipzig/Halle, transmit AFP, Reuters și
Prințul moștenitor al Arabiei Saudite l-a primit pe sultanul Omanului în plină criză a Strâmtorii Ormuz
Prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohamed bin Salman, l-a primit marți la Jeddah pe sultanul Omanului, Haizam bin Tariq, într-un moment de tensiune maximă în regiune din cauza blocadei impuse Strâmtorii Ormuz și a reluării atacurilor între Statele Unite și Iran, transmite EFE. În timpul întâlnirii, cei doi lideri
Irakul susține că a terminat interogatoriile a mii de suspecți de apartenență la Statul Islamic transferați din Siria
Justiția irakiană a anunțat marți că a terminat interogatoriile a peste 5.700 de persoane suspectate că sunt membre ale grupării jihadiste Statul Islamic (SI), relatează AFP. Acești suspecți au fost transferați la începutul anului din Siria vecină, unde SI a preluat controlul unor teritorii mari începând din 2014, după care a fost învin
Spania afirmă că deține dovezi despre implicarea Rusiei și Israelului în criza migratorie din Ceuta
Guvernul spaniol a susținut marți că deține 'dovezi' conform cărora 'forumuri digitale' atât din Israel, cât și din Rusia au amplificat evenimentele din exclava Ceuta, teritoriu spaniol de pe coasta marocană a Africii unde zeci de mii de migranți au pătruns în urmă cu o lună, pentru a 'polariza și fractura' Uniunea Europeană, relatea
BTA: Cheltuielile cu apărarea sunt planificate să fie 2,33% din PIB în 2027, afirmă ministrul apărării
Cheltuielile pentru apărare sunt planificate să fie 2,33% din produsul intern brut (PIB) în 2027, a afirmat marți ministrul apărării Dimităr Stoianov într-o prelegere către ofițeri și membri ai facultății la deschiderea anului academic 2026-2027 pentru ofițerii de la Colegiul Național de Apărare G.S. Rakovski. Bulgaria este una dintre puținele țări











