Managerul Teatrului Nottara: Sunt articole în ordinul referitor la spectacolele în interior ce se bat cap în cap; sperăm să se clarifice
Managerul Teatrului Nottara, Marinela Ţepuş, a afirmat luni că în ordinul emis de ministrul Culturii şi cel al Sănătăţii privind măsurile ce trebuie respectate pentru reluarea spectacolelor în interior sunt articole care ''se bat cap în cap'', ea exprimându-şi speranţa că acestea se vor clarifica.
Teatrul Nottara reia din 18 septembrie spectacolele în sălile de la sediul său din bd. Magheru.
"Măsurile luate pentru spectacolele care vor fi prezentate la interior sunt cele cuprinse în ordinul ministrului Culturii şi al ministrului Sănătăţii. Din păcate, sunt articole în acel ordin care se bat cap în cap şi sperăm ca până atunci să se clarifice. E vorba mai ales de acel articol cu vânzarea locurilor în care într-un loc ni se spune că trebuie să fie 1,5 metri între oricare doi spectatori, iar în alt loc se spune că vom vinde locuri unul da, unul ba, şi asta la ruletă înseamnă că de fapt dacă ţinem cont de 1,5 metri între doi spectatori înseamnă că este un loc care se vinde, două care nu se vând, după care iar un loc care se vinde. Mai mult decât atât, un rând se vinde, unul nu", a declarat pentru AGERPRES managerul Teatrului Nottara.
Ea a arătat că în articolele respective se precizează că spectatorii trebuie să stea la o distanţă de 1,5 metri unul de celălalt, singura excepţie fiind că un matur poate să se aşeze lângă cel mult doi minori.
"În aer liber şi la restaurante şi cam peste tot cuplurile sau familiile se aşază alături. Aşa cum este în ordinul ministrului Culturii şi al ministrului Sănătăţii în acest moment pentru instituţiile de spectacol ar trebui să fie despărţiţi, singura excepţie fiind aceea că un matur poate să se aşeze lângă cel mult doi minori. Aş atrage atenţia că la teatru în general se vine în cuplu, că în general copiii au doi părinţi şi că în general şi iubiţii şi părinţii sunt majori. Poate că se reglementează şi acest lucru până când începem efectiv. Dacă nu, vom face exact aşa cum scrie la ordin, în sensul cel mai rău al cuvântului şi spun asta pentru că la Sala Mare, de pildă, din 304 locuri, respectând cei 1,5 metri şi un loc da, unul ba, ajungem la 72 - 74 de locuri, iar la Sala Mică, fiind mai bine configurată fiindcă este modulară, din 100 de locuri ajungem pe la 35", a precizat Marinela Ţepuş.
Managerul Teatrului Nottara a mai amintit şi de articolul în care angajaţii trebuie să poarte măşti, menţionând că acest lucru nu ar fi posibil pentru actori, deoarece spectatorii nu ar mai înţelege ce spun aceştia pe scenă.
"Mai este un articol păcătos, acela în care reiese faptul că angajaţii trebuie să poate măşti. E hilar pentru că aşa cum sună acest articol înseamnă că actorii colaboratori pot să joace fără măşti, pentru că nu sunt cuprinşi în acel articol. Sigur că a fost un copy-paste nenorocit şi sper că se va reglementa şi această situaţie. Ea, cumva, e reglementată printr-un alt articol unde spune că medicii de medicina muncii pot să dea recomandări în funcţie de specificul fiecărei profesii. Pe asta ne-am şi bazat când am jucat afară fără măşti, dar atrag atenţia politicos că s-ar putea ca în interior medicii să nu-şi asume, iar faptul că actorii stau o oră şi jumătate cu mască, vorbind, s-ar putea să fie mai nociv decât dacă nu ar purta mască, ca să nu mai spun că nu ştiu ce ar înţelege din vorbele lor spectatorii şi mai ales ce ar vedea, pentru că teatrul este şi expresia feţei", a mai spus managerul.
Potrivit acesteia, în teatru măsurile de protecţie sanitară vor fi respectate, începând de la asigurarea de dezinfectanţi şi măşti pentru angajaţi până la nebulizarea sălilor de spectacol.
"Măsurile sunt aceleaşi pe care le ştim deja, cu dezinfectanţi, cu circuite, cu nebulizare, cu aşezarea pe locuri în funcţie de cum intră în sală, adică pe locul cel mai îndepărtat, adică primii veniţi, primii serviţi, vor avea locurile din faţă, nu mai putem să numerotăm locurile ca şi până acum, nu se mai pot alege locuri în sală, din păcate, şi ăsta e un impediment, şi mai sunt câteva proceduri, dar care sunt de bun simţ: cu o declaraţie pe proprie răspundere. (...) Nebulizarea se face o dată pe săptămână în cazul în care funcţionează aerul condiţionat cu reciclarea aerului din interior. Vom vedea în ce măsură vom mai folosi aerul condiţionat. Eu cred că pentru octombrie putem să mergem pur şi simplu fără aer condiţionat pentru că se mai răcoreşte şi probabil că vom face această nebulizare o dată pe săptămână angajând o firmă, căutând o firmă mai ieftină. (...) Nimeni nu ne-a obligat nici să luăm măşti, dar sigur că vom avea un stoc de măşti pentru că ar fi nefiresc să vină un spectator uitându-şi masca şi să nu putem să-i oferim una. Materialele dezinfectante sunt deja la intrarea în fiecare teatru, în birouri, deci astea vor continua să fie şi de acum încolo", a explicat Ţepuş.
Marinela Ţepuş a spus că la Teatrul Nottara toţi actorii şi-au arătat disponibilitatea de a juca şi nu a existat nicio persoană care să nu dorească să urce pe scenă de teamă să nu se infecteze.
"La Teatrul Nottara nu s-a întâmplat asta (n.r. - să-i fie frică să joace). Noi am făcut şi o Adunare generală în care am chemat doar actorii şi regizorii tehnici, tocmai pentru a nu încălca normele şi a sta la distanţă şi cu mască, aşa cum se impune, şi toţi actorii şi-au arătat disponibilitatea de a juca. Şi tot personalul Teatrului Nottara şi-a arătat această disponibilitate de a juca în interior. Deocamdată, şi de aia începem în septembrie, vom juca spectacolele pe care le-am jucat afară, mai puţin 'Despre olteni cu dragoste' pentru că acolo sunt mulţi oameni. Pe scenele pe care am jucat afară sigur că era posibil pentru că erau scene mai mari, scena noastră mare nu e atât de mare încât să putem să-i răsfirăm şi există şi o scenă în care apropierea fizică durează 2-3 minute. Au scos acum cele 15 minute de contact sau de apropiere fizică, dar au spus să fie cât mai limitat şi încercăm să limităm. Deci se vor juca în primul rând spectacole cu distribuţii mici, în care se poate păstra distanţarea cât mai mult timp şi care durează o oră şi jumătate fără pauză, aşa cum ni se impune", a mai arătat managerul Teatrului Nottara.
Teatrul Nottara reia spectacolele la sălile din interior începând cu data de 18 septembrie. Primul spectacol va fi "Oglinda", o poveste muzicală de Cristina Juncu, care va fi prezentat la Sala Horia Lovinescu, de la ora 19,00. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sezonul Cultural România - Italia 2026 s-a încheiat; medalii 'George Enescu' pentru personalități italiene
Sezonul Cultural România - Italia 2026 s-a încheiat pe 5 noiembrie, printr-o gală găzduită de Ambasada României în Italia, prilej cu care ambasadorul Gabriela Dancău a înmânat, în numele ministrului Culturii din România, medaliile culturale 'George Enescu' unor personalități italiene care au susținut programul.
Ziua Bibliei/ Reduceri de 50% la diferite ediții ale Sfintei Scripturi - disponibile la Tipografia Cărților Bisericești
Tipografia Cărților Bisericești va oferi, în perioada 11 - 15 noiembrie, cu prilejul Zilei Bibliei, reduceri de 50% la mai multe ediții ale Sfintei Scripturi și ale Noului Testament. Campania cuprinde mai multe formate și variante de prezentare a Bibliei, între care ediții cu coperți flexibile, precum și exemplare cu coperți albe s
INTERVIU/Regizorul Radu Jude: 'Jurnalul unei cameriste' e un film care s-a născut diferit de alte proiecte
Regizorul Radu Jude dezvăluie, într-un interviu acordat Agenției Naționale de Presă AGERPRES, cum a luat naștere filmul 'Jurnalul unei cameriste', primul său lungmetraj vorbit preponderent în limba franceză și realizat majoritar în afara României. ''E un film care s-a născut diferit de alte proiecte ale
Ministerul Culturii: Emil Pantelimon a fost numit în funcția de subsecretar de stat
Managerul cultural Emil Pantelimon a fost numit în funcția de subsecretar de stat, a anunțat, vineri, Ministerul Culturii. 'Începând de astăzi, la propunerea Ministrei Ioana Ciocan, Emil Pantelimon se alătură echipei Ministerului Culturii, în funcția de Subsecretar de Stat', se arată într-o postare pe pagina de Facebook a
Vaslui: Expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste', vernisată în deschiderea Galei Excelenței în Educație.
Expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste', a fost vernisată, vineri, La Centrul Cultural Județean Vaslui, în deschiderea Galei Excelenței în Educație. Primarul municipiului Vaslui a afirmat că a ținut în mod deosebit ca această expoziție să fie prezentată publicului vasluian pentru a marca și la nivel local performanța ob
Brăila: Clădirile publice din anii '60-'80, redescoperite prin tururi ghidate în cadrul Zilelor MuzA
Clădirile publice construite în Brăila în anii '60-'80, printre care Cinema Central, Casa Tineretului și Sala Polivalentă, vor fi în centrul unor tururi ghidate și dezbateri despre valoarea patrimoniului arhitectural și posibilitățile de valorificare a acestuia, organizate pe 14 și 15 noiembrie, în cadrul evenimentului 'Zilele MuzA la Brăi
Spectacol inspirat de universul brâncușian, la ARCUB; vor interpreta Teodora Brody, Grigore Leșe și Norbert Kael
ARCUB va găzdui pe 20 noiembrie un eveniment muzical inspirat de universul marelui sculptor Constantin Brâncuși. Spectacolul 'Întâlniri cu Oameni-Păsări - esențe de zbor', programat de la ora 19:00, reunește trei personalități muzicale distincte: solista Teodora Brody, muzicianul Grigore Leșe și pianistul maghiar Norbert Kael, se arat
Program dedicat relațiilor diplomatice dintre Spania și România - săptămâna viitoare, la Institutul Cervantes
Un program dedicat împlinirii a 145 de ani de relații diplomatice dintre Spania și România, care reunește o expoziție de fotografie și conferințe despre portul roman Noviodunum, lansări de carte, lecturi de poezie și un dialog despre legendara finală Steaua - Barcelona din 1986, va avea loc, pe 10 și 11 noiembrie, la Institutul Cervantes din București.
Galați: A fost dezvelit bustul episcopului Melchisedec Ștefănescu, fondatorul Eparhiei Dunării de Jos
Bustul episcopului Melchisedec Ștefănescu, fondatorul Eparhiei Dunării de Jos, a fost dezvelit vineri, în cadrul unor manifestări științifice și omagiale organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos și Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Arhiepiscopia Dunării de Jos, manifestările s-au desfășurat
Porțile a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina, restaurate
Primăria Alba Iulia a recepționat, vineri, lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina, finanțate prin Timbrul Monumentelor Istorice, program gestionat de Institutul Național al Patrimoniului. După ce în 2025 au fost restaurate Poarta I și Poarta a II-a, tot prin același proiect, în valoare totală de aproape 10 mi
Ministrul Culturii, întâlnire cu ministrul delegat pentru Digitalizare; proiectul #eMonumente - pe agenda discuțiilor
Ministrul Culturii, Ioana Ciocan, a avut o întâlnire cu ministrul delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială, Bogdan Dumitru, pe agenda întâlnirii figurând, printre altele, proiectul #eMonumente, în cadrul căruia vor fi inventariate peste 20.000 de monumente iar 2.000 dintre acestea vor fi și scanate 3D. 'Am
Art Safari New Museum prezintă capodopere și valori ale patrimoniului național în expoziția 'Război și pace'
Un număr de 200 de lucrări din colecțiile Muzeului Național de Istorie a României, Muzeului Național de Artă al României, Bibliotecii Academiei Române, Muzeului Național Brukenthal și altor muzee, precum și din colecții private se regăsesc în expoziția 'Război și pace' din Pavilionul Istoric al Art Safari New Museum.
'Fantoma de la Operă' revine anul viitor pe scena Operei bucureșene; biletele - puse în vânzare
Opera Națională București anunță că a pus în vânzare biletele pentru primele cinci reprezentații din cele 15 ale musicalului 'Fantoma de la Operă' de Andrew Lloyd Webber, programate în luna septembrie a anului 2027. Biletele pot fi procurate de pe http://tickets.ope
Vaslui: Lucrări realizate de copii și adolescenți la ateliere de olărit, prezentate în cadrul expoziției 'Magia lutului'
Zeci de lucrări realizate de copii și adolescenți în cadrul unor ateliere de olărit desfășurate în ultimele patru luni în județul Vaslui au fost prezentate, vineri, în cadrul Expoziției 'Magia lutului'. Atelierele fac parte dintr-un proiect finanțat de Consiliul Județean și derulat de Asociația pentru Dezvoltare
Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S











