Şcolile din Iran s-au redeschis pe fondul temerilor privind răspândirea COVID-19
Şcolile din Iran s-au redeschis sâmbătă pentru cei 15 milioane de elevi din ţară după o perioadă de şapte luni, în pofida îngrijorărilor cu privire la răspândirea noului coronavirus, relatează Reuters.
"În acest an, ne asumăm o mare responsabilitate faţă de elevii noştri", a declarat preşedintele Hassan Rouhani, care a supravegheat deschiderea şcolilor într-o conferinţă video transmisă în direct de televiziunea de stat.
Educaţia şi sănătatea sunt la fel de importante pentru societate, a mai spus el, însă a adăugat că părinţii nu vor fi obligaţi să-şi trimită copiii înapoi la şcoală.
Presa iraniană a declarat că seminariile s-au redeschis sâmbătă pentru aproximativ 50.000 de elevi.
Mai mulţi experţi din domeniul medical şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la redeschiderea şcolilor şi a universităţilor din Iran, una dintre ţările cele mai afectate de pandemia de COVID-19 din Orientul Mijlociu.
Dr. Mohammad Reza Zafarghandi, şeful Consiliului Medical al Iranului, a afirmat într-o scrisoare către ministrul educaţiei că "decizia surpriză de redeschidere a şcolilor va conduce fără îndoială la creşterea poverii" asupra serviciilor medicale ale ţării
"Când o epidemie apare, şcolile sunt primele locuri care ar trebui închise şi ultimele care trebuie redeschise", a spus Zafarghandi, citat de agenţia de ştiri ISNA.
Numărul deceselor provocate de COVID-19 în Iran a ajuns la 22.154, a anunţat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului Sănătăţii, Sima Sadat Lari, în timp ce numărul total de cazuri de coronavirus a ajuns la 384.666 în ţară. AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.