logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Coronavirus: Muzeul de Artă Whitney din New York şi-a redeschis porţile după şase luni

Image

Muzeul de Artă Whitney din New York şi-a redeschis porţile după aproape şase luni în care şi-a suspendat activitatea din cauza epidemiei de coronavirus, informează dpa.

Vizitatorii au profitat de ocazie pentru a merge joi la muzeul din Manhattan în prima zi a redeschiderii.

Biletele trebuie rezervate online în avans şi doar un număr mic de persoane are acces în sălile de expoziţie în acelaşi timp. Trebuie de asemenea respectate reguli sanitare, de distanţare şi este obligatorie purtarea măştii.

De săptămâna trecută, muzeele din New York au primit permisiunea să se redeschidă în condiţii stricte, după ce aproape toate au fost nevoite să se închidă în martie din cauza epidemiei de COVID-19.

Muzeul de Artă Modernă (MoMA) şi Muzeul Metropolitan au putut să-şi redeschidă porţile, în timp ce Muzeul Guggenheim urmează să-şi reia activitatea pe 3 octombrie.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Codruţ Bălu, editor online: Simona Aruştei)

 

Sursa foto: Whitney Museum of American Art / Facebook

Afisari: 58

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie