Coronavirus: Bilanţul total al morţilor a atins în Brazilia cifra de 120.262
La şase luni de la identificarea primului caz de COVID-19, Brazilia a atins sâmbătă pragul de 120.262 de decese legate de epidemie, conform datelor furnizate de ministerul sănătăţii din Brasilia, citate de AFP şi Reuters.
Bilanţul morţilor înregistrate în ultimele 24 de ore a fost de 758 de persoane.
În acelaşi interval de timp, numărul contaminărilor au crescut cu 41.350, ajungând la un total de 3.846.153 de cazuri confirmate.
Cu o populaţie de 212 milioane de locuitori, cea mai mare ţară din America Latină este a doua cea mai afectată din lume de pandemia noului coronavirus, după SUA.
Spre deosebire de Europa şi Asia, unde curba infectării şi a deceselor a crescut rapid şi a scăzut după câteva săptămâni de aplicare a măsurilor restrictive, Brazilia pare să rămână blocată în ultimele trei luni într-o zonă de platou, cu o medie de aproximativ 1.000 de decese zilnic şi cu numeroase disparităţi între regiuni. În ultimele săptămâni se observă însă o tendinţă de stabilizare. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.