PG: Senatorul Vergil Chiţac nu a încălcat nicio normă privitoare la prevenirea sau combaterea bolii COVID-19
Parchetul General a anunţat, marţi, că a clasat dosarul în care era verificată o presupusă faptă de zădărnicire a combaterii bolilor comisă de senatorul PNL Vergil Chiţac, stabilind că parlamentarul nu a încălcat nicio normă privitoare la prevenirea sau combaterea bolii COVID-19.
Potrivit unui comunicat al PICCJ transmis AGERPRES, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus clasarea cauzei cu privire la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă presupus comisă de către o persoană care are calitatea de senator în Parlamentul României.
"În temeiul actelor şi probelor administrate în timpul cercetărilor, s-a stabilit că senatorul nu a încălcat nicio normă privitoare la prevenirea sau combaterea bolii COVID-19, anunţând autorităţile competente când a manifestat simptome specifice noului coronavirus şi supunându-se tuturor procedurilor medicale stabilite de către autorităţile medicale", se precizează în comunicat.
Procurorii explică faptul că, având în vedere studiile ştiinţifice invocate în actele normative emise cu privire la noul coronavirus, din care rezultă că simptomele bolii se manifestă într-un interval de maxim 14 zile de la contractarea virusului COVID-19, este exclusă contaminarea senatorului în perioada în care s-a aflat la Bruxelles (17 - 19 februarie), întrucât trecuseră 19 zile de la revenirea în ţară şi până la apariţia simptomelor bolii (09 martie 2020).
Anchetatorii spun că la data de 19 februarie nu exista nicio interdicţie sau obligaţie cu privire la persoanele revenite în România dintr-o ţară membră a Uniunii Europene, în contextul existenţei epidemiei generate de noul coronavirus.
"Din ancheta epidemiologică efectuată de către Direcţia de Sănătate Publică rezultă că nu poate fi stabilită sursa infectării acestuia cu noul coronavirus. Prin urmare, nu poate fi reţinută niciuna dintre variantele normative incriminate de art. 352 Cod penal (intenţie pentru alin.1 şi culpă pentru alin.2), întrucât acesta nu a realizat vreo activitate de nerespectare a măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase, care să aibă ca urmare răspândirea bolii COVID-19", se menţionează în comunicat.
Totodată, PICCJ informează că a fost dispusă clasarea cauzei cu privire la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor (art.352 Cod penal), în ceea ce priveşte o persoană care are calitatea de consilier parlamentar. Cercetările au stabilit că aceasta nu a încălcat nicio normă privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase, iar fapta de a nu transmite de îndată o informaţie privitoare la o posibilă contaminare nu are niciun fel de relevanţă penală în economia cazului de faţă.
"În aceeaşi cauză penală, procurorii au dispus clasarea cu privire la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor (art. 352 Cod penal), faptă presupus comisă de către angajaţii Direcţiei de Sănătate Publică, în legătură cu transportul senatorului, a membrilor familiei şi unui angajat al biroului senatorial la spital în ziua de 13 martie, întrucât nu a fost încălcată nicio normă sau măsură statuată în acte normative primare sau secundare, privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase. Din investigaţiile epidemiologice nu a rezultat că transportul în condiţiile precizate mai sus a avut ca urmare răspândirea bolii COVID-19", mai precizează procurorii. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Citiţi şi:
Vergil Chiţac (PNL): Am primit clasarea dosarului in rem pentru zădărnicirea combaterii bolilor
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu; DIICOT va face contestaţie
Tribunalul București a admis marți cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă, iar surse judiciare au declarat că DIICOT va face contestație. 'Prin încheierea din data de 13.10.2026, pronunțată în
DNA: Percheziții într-un dosar în care sunt vizați polițiști de la Serviciul de permise Ilfov (oficial)
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, marți, percheziții într-un dosar în care sunt vizați polițiști din cadrul Serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor Ilfov și angajați ai școlilor de șoferi. Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, în baza autorizațiilor emise d
Teleorman: Actorul Toma Cuzin, 'Firicel' din Las Fierbinți - reținut în urma unui accident (surse)
Actorul Toma Cuzin, 'Firicel' din Las Fierbinți, a fost reținut în urma unui accident petrecut în Teleorman, iar după testarea cu aparatul DrugTest a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării de mostre biologice, conform legii. El avea dreptul de a conduce suspendat. 'Polițiștii din cadrul Secție
Percheziții DNA la Serviciul Permise și Înmatriculări Ilfov (surse)
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, marți, percheziții la sediul Serviciului Permise și Înmatriculări Ilfov, într-un dosar de luare de mită în legătură cu promovarea examenului practic pentru obținerea permisului auto, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit surselor citate, în dosar sunt vizate fapte
Mehedinți: Nouă percheziții în județul Olt, într-un dosar de furt calificat; sunt vizați cinci suspecți
Nouă percheziții domiciliare au loc, marți dimineață, în județul Olt, într-un dosar de furt calificat, în care sunt vizați cinci suspecți care ar fi furat peste 40 de televizoare din remorca unui TIR, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți. Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Mehedinți, din
Brigada Rutieră: Două mașini s-au ciocnit în Pasajul Unirii; traficul este restricționat
Traficul este restricționat pe ambele benzi în Pasajul Unirii dinspre Strada Colței către Bulevardul Mărășești, după ce două mașini s-au ciocnit marți dimineață. 'În jurul orei 05:47, Brigada Rutieră a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la un accident de circulație care a avut loc în Pasajul Unirii. Conducătorul unui autovehicul care
Tribunalul București ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire a măsurii arestului preventiv
Tribunalul București ar putea pronunța, marți, o decizie privind cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu sau control judiciar. Călin Georgescu a fost dus luni dimineața din Arestul Central la tribunal, unde cererea sa a fost judecată de Vlad Andriescu,
Teleorman: Trei dintre răpitorii fetei de 12 ani luată de pe o stradă din Poroschia au fost prinși și reținuți
Trei dintre răpitorii fetei de 12 ani luată cu o mașină de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia au fost prinși și reținuți, informează IPJ Teleorman. 'La data de 12 octombrie a.c., fiind în continuarea cercetărilor, polițiștii au depistat doi bărbați implicați în eveniment, iar în urma probatoriului administrat
Procurorul general al R. Moldova, în vizită la București; întâlniri la Parchetul General, DNA și DIICOT
Procurorul general al Republicii Moldova, Alexandru Machidon, efectuează o vizită de lucru în România, în cadrul căreia va purta discuții la Parchetul General, DNA și DIICOT. Vizita a început la Parchetul General, unde Alexandru Machidon a discutat, luni, cu procurorul general al României, Cristina Chiriac, despre
Cu o întârziere de doi ani, procesul exploziei de la Crevedia poate intra pe fond; 53 milioane euro - despăgubiri solicitate
Un magistrat de la Judecătoria Răcari, județul Dâmbovița, a dispus luni începerea judecării pe fond a dosarului în care cei doi patroni ai stației GPL din Crevedia, Ionuț Doldurea și Cosmin Stângă, au fost trimiși în judecată în legătură cu exploziile din 26 august 2023, în urma cărora șase persoane au murit și 54 au fost rănite.
Tribunalul București amână cu o zi pronunțarea privind cererea lui Georgescu de înlocuire a măsurii arestului preventiv
Tribunalul București a amânat pentru marți pronunțarea unei decizii privind cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu sau control judiciar. Călin Georgesc
PG: 16 ruși, trimiși în judecată pentru falsificare de acte în vederea obținerii cetățeniei române
Parchetul General a trimis în judecată 16 ruși pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals, complicitate la fals informatic și complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, într-un dosar în care sunt acuzați că au folosit certificate de cetățenie falsificate pentru a obține acte de identitate românești.
Călin Geogescu, așteptat la tribunal
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, va fi dus luni dimineața la Tribunalul București, unde se va judeca o cerere depusă de el în care solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu sau control judiciar. Călin Georgescu se află în arest preventiv din 29 septemb
Acțiuni ale Poliției Române în unitățile de învățământ preuniversitar; 2.372 de activități de prevenire și informare
Poliția Română a derulat, în perioada 2 - 8 octombrie, 2.372 de activități de prevenire și informare, în cadrul unităților de învățământ preuniversitar, pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a cadrelor didactice. Potrivit unui comunicat al IGPR, transmis duminică AGERPRES, dintre acestea, la 1.051 d
București: Trei persoane arestate pentru trafic de droguri; cocaină, ecstasy, canabis și metamfetamină - ridicate la percheziții (FOTO/VIDEO)
Trei persoane de 22, 23 și 53 de ani au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, într-un dosar de trafic de droguri de risc și mare risc, după ce polițiștii au descoperit, în urma a patru percheziții, peste 100 comprimate de ecstasy și aproximativ 160 de grame de cocaină, canabis, metamfetamină și MDMA, precum și sume de bani, a informat, sâmbătă,






