Pandemia generată de coronavirus a evidenţiat supra-dependenţa Europei faţă de Asia, China şi India (analiză)
Pandemia generată de coronavirus a evidenţiat supra-dependenţa Europei faţă de Asia, în special de China şi de India, pentru producerea de echipamente şi dispozitive medicale, precum şi de substanţele active cheie ale medicamentelor utilizate frecvent, arată o analiză realizată de Saxo Bank.
"În timp ce, în anii 1980 şi 1990, aproximativ 60% din toate ingredientele active erau de origine europeană, situaţia a fost răsturnată complet din 2010, China şi India reprezentând acum până la 60% din producţia totală. Criza a fost ca o alarmă pentru guvernele europene şi societatea europeană în ceea ce priveşte nevoia urgentă de a diminua dependenţa economică şi medicală de restul lumii", se menţionează în analiza băncii.
Potrivit Saxo Bank, Emmanuel Macron a cerut 'suveranitate europeană şi naţională' şi 'independenţă deplină' pentru anumite părţi ale pieţelor medicale.
"Alţii, cu siguranţă inspiraţi de stimulentele financiare ale Japoniei pentru a muta producţia companiilor japoneze din China, au mers mai departe cu această idee şi au solicitat o politică industrială europeană care să urmărească relocarea cât mai multor activităţi economice în Europa", mai arată analiza.
Potrivit băncii, relocarea lanţurilor valorice "nu este o idee nouă".
"Este la fel de veche ca globalizarea în sine, însă a revenit la modă în ultimii ani pe fondul protecţionismului în creştere - şi a câştigat mai mult teren în ultimele luni din cauza pandemiei. De la campania din 2016 a lui Trump până la campania de producţie din Marea Britanie de azi, în favoarea relocării 'agresive' a lanţurilor de aprovizionare în Marea Britanie, există convingerea fundamentală că, dacă mai multe produse şi bunuri sunt produse acasă, economia se va deveni mai bună", susţin analiştii Saxo Bank.
Comerţul din zona euro se caracterizează printr-un excedent masiv, în mare parte datorită Germaniei care a atins un excedent de 338 de miliarde euro în perioada de 12 luni până în martie 2020, ceea ce reprezintă aproximativ 2,8% din PIB-ul din zona euro. Acesta este al doilea cel mai mare excedent comercial din lume, după China.
"Apoi, europenii vând mai mult în străinătate (în afara Uniunii) decât cumpără. Regimul comercial deschis al UE este, prin urmare, marcat de o puternică dependenţă de exporturi şi de o dependenţă mai mică de import - ceea ce înseamnă că UE este în mare parte autonomă, în special în majoritatea mărfurilor agricole de bază", mai arată analiza.
Chiar dacă îşi poate recăpăta autonomia, analiştii Saxo Bank susţin că relocarea este "departe de soluţia miracol despre care vorbesc atâţia".
"Cel puţin, necesită resurse, abilităţi, leadership şi o toleranţă pentru costuri ridicate - iar asta fără a lua măcar în considerare posibilele represalii din partea Chinei. Presupune că ţările gazdă au forţa de muncă şi cunoştinţele necesare, ceea ce nu este mereu cazul pentru producţia multor produse şi bunuri", susţin analiştii.
Potrivit băncii, relocarea implică de obicei costuri mai mari pentru afacerile care sunt trecute aproape sistematic consumatorilor. În contextul negocierilor CFM de şapte ani şi a instrumentului "Next Generation EU", Comisia Europeană şi-a propus să impulsioneze Horizon Europe - un program deja existent, care vizează consolidarea autonomiei în lanţurile valorice strategice, printre altele.
"Dacă este validat de Consiliul European, pachetul total ar putea ajunge la 94,4 miliarde euro în perioada 2021 - 2027, faţă de 80,9 miliarde euro iniţial. Prin urmare, pachetul alocat pentru a reduce dependenţa UE de comerţul exterior ar reprezenta, în cel mai bun caz, 0,08% din PIB-ul UE pe an. Chiar şi luând în considerare alte programe, cum ar fi cele care vizează impactul schimbărilor climatice şi care vizează dezvoltarea de noi grupuri industriale, aceasta este doar o picătură în ocean. Ambiţia UE de a deveni mai autonomă nu este decât promisiuni deşarte", susţin analiştii băncii. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Kristalina Georgieva (FMI): Orice încetinire a creșterii impulsionate de AI trebuie evaluată la adoptarea măsurile anti-inflație
Băncile centrale din întreaga lume vor trebui să ia în considerare orice încetinire a creșterii determinate de AI când evaluează primii pași în lupta lor pentru contracararea inflației, a avertizat directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, transmite Reuters. Temerile privind
Reuters: Fostul guvernator al băncii centrale, Pablo Hernandez de Cos, nominalizat de Spania la conducerea Băncii Centrale Europene
Guvernul spaniol a anunțat vineri că l-a propus pe fostul guvernator al băncii centrale, Pablo Hernandez de Cos, drept candidat pentru a-i succeda lui Christine Lagarde în funcția de președinte al Băncii Centrale Europene (BCE), conform unei scrisori consultate de Reuters. 'Sunt încrezător că Pablo ar arăta aceeași mână sigură și aceeași
SUA: Rata șomajului a scăzut la 4,1% în octombrie
Economia americană a majorat neașteptat numărul locurilor de muncă create în octombrie, în timp ce rata șomajului a scăzut la 4,1%, reducând șansele unei noi majorări a dobânzii de către Rezerva Federală a SUA (Fed), transmit AP și Reuters. Departamentul Muncii a informat vineri că luna trecută numărul locurilor de muncă create de către
Franța: Ministerul Agriculturii a revizuit în creștere previziunile privind producția de vin în 2026
Ministerul Agriculturii din Franța a revizuit în creștere estimările privind producția de vin a țării din 2026, pe fondul randamentelor peste așteptări din unele regiuni majore, deși se mențin problemele legate de recoltă, în urma reducerii suprafețelor podgoriilor, a secetei severe și a căldurii extreme, transmite Reuters. Valul de căldură de la f
Eurostat: Bulgaria, Grecia, Ungaria și România au avut cele mai mici salarii medii anuale ajustate din UE, în 2025
Salariul mediu anual ajustat pentru angajații cu normă întreagă din Uniunea Europeană a fost anul trecut de 41.500 euro, reflectând o creștere de 4,3% față de nivelul din 2024, de 39.800 euro, conform datelor publicate vineri de Oficiul European pentru Statisti
Eurostat: România, printre țările UE cele mai scăzute cheltuieli cu protecția socială ca procent din PIB, în 2025
Cheltuielile totale cu protecția socială în Uniunea Europeană au ajuns anul trecut la 5.183 miliarde de euro, în creștere cu 4,9% comparativ cu 2024, potrivit datelor publicate vineri de de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Eurostat: Germania și România, cel mai semnificativ declin din UE al vânzărilor cu amănuntul, în septembrie
Volumul comerțului cu amănuntul a scăzut cu 0,6% în Uniunea Europeană și cu 0,7% în zona euro, în septembrie, comparativ cu luna precedentă, când s-a înregistrat un avans de 0,4% în ambele zone, conform datelor publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). În rândul statelor
Tesla ar putea renunța anul viitor la producția Cybertruck în Texas
Tesla intenționează să renunțe până la mijlocul anului viitor la producerea camionetei Cybertruck la uzina din Texas, SUA, pentru a se concentra pe majorarea producției Cybercab-ului, un vehicul fără pedale sau volan conceput special pentru servicii de taxi fără șofer, a anunțat vineri șeful directorul general Elon Musk, într-o postare pe platforma X, tra
Europa: Industria solicită modificarea reformei schemei de comercializare a certificatelor de emisii pentru evitarea închiderii fabricilor
Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) ar putea majora semnificativ costurile pentru industriile mari consumatoare de energie înainte ca ele să aibă resursele necesare pentru decarbonizare, ceea ce amenință investițiile și producția pe continent, transmite Reuters.
China a prelungit până în 2031 taxele vamale pentru alcoolul propilic din SUA, folosit la baterii
Ministerul Comerțului din China a anunțat că va prelungi timp de cinci ani, până în noiembrie 2031, tarifele aplicate importurilor din Statele Unite de alcool propilic - cunoscut și ca n-propanol -, o substanță chimică esențială pentru ambalaje alimentare sau baterii de litiu, relatează vineri EFE. Într-un comunicat publicat
BTA: 26 de companii bulgare, printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (Coface)
Un total de 26 de companii bulgare sunt printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (CEE) în 2025, plasând Bulgaria pe locul cinci în regiune după numărul de companii incluse în clasament, conform celei de-a 18-a ediții a studiului CEE Top 500, realizat de societatea de asigurări de credite Coface. Principalele concluzii ale raportului au
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile din SUA (analiză)
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în condițiile în care băncile centrale continuă să își majoreze rezervele, iar cererea pentru metalul galben a ajuns la 3.881 de tone în primele nouă luni ale anului, aproape de nivelul record din aceeași perioadă din 2025, arată o analiză de specialitate,
China solicită UE evaluarea impactului noilor taxe privind coletele cu valori mici
Ministerul Comerțului din China a anunțat joi că este foarte preocupat de noile măsuri ale Uniunii Europene privind coletele cu valori mici importate și a cerut blocului comunitar o evaluare atentă a impactului lor, transmite Reuters. Comerțul electronic transfrontalier oferă consumatorilor și companiilor mai multe alegeri, a precizat Minister
Platforma europeană de proiectare a cipurilor va mobiliza investiții de 525 de milioane euro (Comisia Europeană)
Platforma europeană de proiectare a cipurilor - eurocdp.eu - va mobiliza investiții în valoare de 525 de milioane euro pentru a stimula o nouă generație de întreprinderi europene de proiectare a cipurilor, a anunțat Comisia Europeană. Proiectul, o inițiativă-cheie în temeiul Actului UE privind cipurile, a fost lansat miercuri
Eurostat: România, printre țările UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor producției industriale, în septembrie
Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au crescut în septembrie cu 2,6% în Uniunea Europeană și cu 2,5% în zona euro, comparativ cu luna precedentă, când avansul a fost de 1,9%, respectiv 2%, iar Bulgaria, Lituania, Grecia, Spania, Danemarca, Italia, Suedia, România și Croația au înregistrat cele mai mari creșteri ale












